vineri, 10 mai 2024

 10 mai: Ion Horea, n. 10 V. 1929 – 5 aprilie 2019


Îndemn

 

Anii senectuții

Vin ca o iubită.

Nu ți-e dor și nu ți-i

Inima smintită?

Haide, încă-o treaptă,

Poate sui în slavă.

Sufletul așteaptă,

Pune-i jar pe tavă.

Coame liniștite

Cară nori de ploaie.

Patimi și ispite

Duse-s în noroaie.

Cât a fost să fie,

Totu-i strâns în gheme.

Ziua-i prea târzie,

Noaptea-i prea devreme.

Haide, încă-o treaptă,

Poate sui în slavă.

Lasă, mai așteaptă,

Inimă bolnavă.

 

Menire


Dacă floarea unui prun te-a

Luminat, să nu te mire,

Lasă-acum să-ţi cadă fruntea

Peste foi în troienire.


Este-o lege mai presusă,

Ieşi în poarta ei şi-ascultă

Vorba nimănuia spusă

De-un pământ cu jale multă.


Cine-ar fi să fie altul

Să o ducă mai departe

Şi mai sus decât înaltul

Şi mai mult decât în moarte?


Cine-ar fi să treacă puntea

Dinspre ei, să dea de ştire?

Lasă-acum să-ţi cadă fruntea

Peste foi în troienire!



Uneori


Stau aşa, uneori,

Şi îmi spun numai mie:

Într-o zi ai să mori!

O, dar asta se ştie.


Stau aşa şi îmi spun

Uneori, numai mie:

Eşti nebun, eşti nebun!

O, dar asta se ştie.


Şi mă-ntreb, uneori,

Tot ce sunt, ce-o să fie?

Numai vânt, numai nori!

O, dar asta se ştie.


Uneori mă-nspăimânt

Şi îmi spun numai mie:

Eşti pământ, eşti pământ!

O, dar asta se ştie.


(din Căderea pe gânduri, Casa de editură Ardealul, 1996) 


 Despre poetul Ion Horea, vezi:

https://romanialiterara.com/2019/05/o-biografie-necunoscuta-a-poetului-ion-horea/

 

 

 

 Nicolae Tzone, n. 10 mai 1958

 

 


 

Nicolae Ţone s-a născut în satul Malu din preajma oraşului Giurgiu. A făcut facultatea de ziaristică şi a practicat-o cu fervoare, între timp descoperindu-ni-se şi ca un poet de nebănuite disponibilităţi, totodată frust şi livresc, confesiv şi fabulatoriu - , o îmbinare foarte specială, fără alt termen de comparaţie la noi, şi care este marca recunoscută Tzone - coabitare lirică viabilă între avânturi neoromantice irepresibile, în expansiune vizionară dezlănţuită, în incursiuni intempestive prin timpi, medii, lumi cosmice şi înapoi, spre miezul incandescent al Pământului, dar şi din viitor înspre trecut, şi din moartea morţii şi stingerea din proximitate spre noi începuturi, pe de o parte şi un avangardism redivivus, bine asimilat, jucat cu nonşalanţă, întors pe toate feţele, "exploatat la sânge", pe de altă parte - e vorba despre sângele Poeziei, desigur.

Au rezultat câteva volume de poeme alternative, unele revărsându-se asemenea unui fluviu, în despletire şi regăsire a vadului liric şi alte poeme precum lamele de Toledo, dense, concentrate, retezate din scurt, prin tehnici laser. Nicolae magnificul, Capodopera maxima, Oase de înger, sunt titlurile a trei volume-eveniment, cărţi bibliofile, ceea ce nu spune decât o parte de adevăr, somptuoase, cu prea-bogată ilustraţie grafică, ele însele nişte performanţe editoriale demne de invidiat. Nu este vorba de vreo risipă în faptul că textele sunt reluate în reproducere olografă facsimilată, ele consună cu ilustraţiile, creând o ambianţă aparte, expresivă cu deosebire, reconfortant-belferească, sugerând viziunea autorului cu privire la universul său liric.

 

Alte titluri: Eminescu al nostru, dialoguri cu..., 1994 şi Manualul de literatură, 2004, o antologie  nouăzecistă: Daniel Bănulescu, Mihai Gălăţanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Floarea Ţuţuioanu, Nicolae Ţone, Lucian Vasilescu, 678 pagini format mare, care a stârnit admiraţie, invidii, duşmănii. Ne mai mirăm?

Mai trebuie spus că Nicolae Tzone este un cercetător împătimit al mişcării de avangardă din ţară şi din lume, că a făcut stagii de documentare în Israel, la Paris, la New-York; că este autorul unei expoziţii itinerante prin ţară şi prin marile oraşe ale Europei, cuprinzând cca 500 de reproduceri fotografice după piese de bază ale autorilor avangardişti. A înfiinţat Institutul de Cercetare a Avangardei din România şi din Europa ICARE, cu editură proprie; a iniţiat an de an simpozioane internaţionale cu prestigioase participări din partea specialiştilor în avangardă din lume. A editat revistele Aldebaran şi Facla literară, care s-au vândut uimitor de repede, solicitate fiind şi în străinătate; a tradus masiv din avangardiştii francezi (Claude Sernet) dar şi din opera franceză a lui Tristan Tzara; i-a promovat la cel mai înalt nivel pe Gherasim Luca, Stefan Roll (la centenar), dar şi pe H.H.Maxy, Sesto Pals, Paul Păun, Ilarie Voronca, B. Fundoianu, mulţi, mulţi alţii. A editat manuscrisele lui Ion Vinea, a publicat ediţii anastatice din revistele avangardiste: Unu, Integral, Urmuz etc etc.

În 1991 a înfiinţat editura Vinea, promovând nu doar vechea avangardă, dar şi pe onirişti, pe optzecişti, debutându-i pe tineri, inclusiv pe milenarişti, cu un fler inegalat. Editor prodigios, a iniţiat nu mai puţin de 10 colecţii, printre care cea de Ediţii Definitive, reluând formula de la Fundaţiile regale, unde şi-au găsit locul toate marile nume ale poeziei contemporane, de la Al. Lungu, Leonid Dimov, Ion Caraion la Constanța Buzea, Liviu Ioan Stoiciu, Constantin Abăluţă, Nora Iuga şi Angela Marinescu. La un moment dat editura Vinea scotea pe piaţa literară aproape 80% din producţia de poezie din ţară. Activitatea editurii Vinea, este, oricât ar cârti unii, deja un capitol de istorie a literaturii contemporane.

 

Citeşte mai mult:  http://www.romlit.ro/nicolae_one_i_nicolae_tzone

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_%C8%9Aone

http://agonia.ro/index.php/article/13976165/index.html

http://revistaramuri.ro/index.php?id=1362&editie=53&autor=de%20Nicolae%20Tzone

 

***

Am lucrat vreme de 10 ani la editura Vinea, împărţind munca redacţională cu "magnificul" N.Tz. Participând la târguri de carte, la lansări, la vernisaje, la turnee prin ţară. (Veneam dintr-o cu totul altă lume, cea a geologiei aplicate, cu lungi campanii prin zonele submontane ale țării, preocupat doar de meserie și de scris - și fapt este că am reușit să public nu mai puțin de 9 titluri în perioada de dinaine de Decembrie 1989, fără să mă angrenez în viața lierară propriu-zisă..)

Am publicat eu însumi la Vinea două volume de poeme şi două romane: Veneticii şi Sălbaticul, iar Lidia un număr de patru volume de poezii. Nu am să adaug aici nici un cuvânt despre omul devotat Poeziei şi Cărţii, despre delicatul prieten Nicu Ţone. Însă îl asigur/şi vă asigur că Jurnalul meu din toţi acei ani, însumând cca 1000 de pagini, este înţesat cu însemnări despre colaborarea noastră prietenească (citeşte benevolă-gratuită) la reputata Editură Vinea.

***

 

Poezia zilei: Şerban Codrin, n. 10 mai 1945



 "D:\Imagini\telefon\16.01.2024\IMG_20231125_143001.jpg"


 

Balada drepturilor de autor

 

(4)

Pe sacerdotul dacă-aş face-o, cel

Mai credincios iluminând cerneala,

Un domn contabil ţine socoteala,

Foarte-încruntat, întotdeauna chel;

Acont, impozite, dobânzi, decont,

Neliniştea mi se îmbogăţeşte

Şi am, utopic şi poeticeşte,

Vedenii şi-ameţeli cu-un orizont

De constelaţii în ardent urcuş    

Şi-un turn cu ceas la ore-înălţătoare

Din darurile mele-în gura mare

Solemn declamă, însă cu retuş,

         Căci statu-i pândă şi fiscalitate

         Pe-eternitate mai întâi de toate.

 

(5)

Cu fabrici de  pasteluri şi-elegii

Aducătoare numai de profituri

Să-mi cumpăr o cutie de chibrituri,

Împăietor de fantasmagorii,                            

Le şlefuiesc până îndeajuns

Dughene şi bazaruri le consacră;

Pe faţă, marfa-mi vând, sublimă, acră,

Stupidă, după vremuri, sau pe-ascuns

Degustătorilor de-esenţe prea

Hipnotic distilate-în arsenale

De-elipse, antiteze ireale,

Nefaste bunătăţi la cacealma;

         În faliment, goliţi atelierul,

         În schimb, de neatins, lăsaţi-mi cerul.

 

(6)

Rapsod şi trubadur, bard şi poet,

Merg la talcioc duminica, agale,

Maidanul dincolo de mahalale,

Doar cât să-mi cumpăr noduri la şiret;

Un traficant de vorbe, mâncăcios

Din bronzul propriilor monumente,

Mi-întinde-o palmă cu-ultrasentimente

Cerşite pe 30 de-arginţi în jos;

Stropşit de crivăţul impetuos

Cu numărul o mie la sandale,

Îi dezertez fără-echivoc din cale

Şi-o aţă din cămaşa lui Hristos

         Aş rupe-o cu-ochii ridicaţi la stele

         Să o-împletesc iluziilor mele.

 

 

Ion Lazu: Poemul de dimineaţă

       Lui Nicolae Ţone

 

Poemul de dimineaţă

Se trezeşte brusc, prea din timp

De un ceva ce s-ar putea să fie

Un şoarece umblând la cursă.

Îşi ţine suflarea şi tusea nervoasă

Ascultă furişarea intrusului,

Fâşâitul tensiunii în timpane

îşi ţine ochii strânşi –

nu vrea să-i deschidă

în lumina ca de lapte afumat.

Aruncă o privire spre cursa

Ocolită cu sadism de şoarecele

Care şi-a făcut toată noaptea de lucru

Prin paiele căpătâiului de la celălalt pat;

Închide iute ochii la loc, înciudat,

Usturându-l. Simte o durere difuză în cap

O lipsă de vise în minte

O lipsă de chef în piept

Şi o lipsă alături şi o pompă de sânge.

 

Poemul de dimineaţă

Se întoarce cu faţa în sus

Ascultă cocoşii, ascultă câinii, ascultă satul

Desluşind foşnirea firelor de ceaţă

Din norii ce s-au strâns în faţa soarelui

Să-i ascundă ivirea;

Şi, prin acest auz dureros, anapoda,

Întrerupt de semnalele morse

De fâşâit şi foieli oculte,

Prin usturimea pleoapelor cusute,

Prin acest protest al viscerelor încleştate ca un ghem,

Asvârlit din vâslă în vâslă,

Din treaptă în treaptă

De firele părului destinzându-se pe trup.

Poemul de dimineaţă uită brusc de sine

Şi se şterge în apa somnului.

1980 Alexeşti

 

 

Alţi scriitori:

Radu Albala, 18 februarie 1924 - d. 10 mai 1994 



















 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu