joi, 10 aprilie 2014

Două anunţuri importante:
- Din motive obscure, a dispărut de pe blogul meu rubrica Comentarii. Rog pe eventualii comentatori să binevoiască a trimite textele pe adresa mea mail ion.lazu@gmail.com, iar eu le voi posta pe blog, menţionând autorii...
- Sâmbătă, 12 aprilie, orele 11:00, la Rotonda MNLR, va avea loc lansarea numărului de primăvară al revistei Orizont literar contemporan; tema discuţiei: Autori străini şi români şi traducerea textului literar contemporan. Participă: Simona Cioculescu, Lucian Chişu, Tatiana Rădulescu, Monica Manolachi, Ada Carol, Lidia şi Ion Lazu, Daniel Dragomirescu. 
Vă aşteptăm cu drag.

 
Scriitorul zilei: Horia Gane, n. 10 aprilie 1936 - d. 6 iulie 2004

       


Născut la Scăieni-Prahova, din părinţi evrei, familia este deportată în Transnistria între 1941-1945. Începe cu întârziere şcoala primară, face apoi o calificare în meseria de textilist, lucrând 2 ani la fabrica de postav din Buhuşi. O facultate muncitorească 1954-1958, apoi Filologia în Bucureşti. Bibliotecar la Olteniţa, la Urziceni, corector la Ateneu din Bacău, iar din 1976 vine în Bucureşti, funcţionar la Comunitatea Evreiască, de unde se pensionează medical în 1981.
A debutat cu poezii încă în 1956, iar în volum, colecţia Luceafărul, abia în 1967, deci la 31 de ani: Lumină întârziată. Este lumina vieţii, care i-a surâs cu amânare, este lumina poeziei, care şi ea a apărut la un moment dat al unei cariere lipsite de aplomb. A publicat câteva volume de poezii, s-a încercat şi în proză, mereu marcat de apartenenţa etnică şi de experienţa sa concentraţionară, sub al cărei spectru sumbru a trăit o viaţă.

Citeşte mai mult:http://www.crispedia.ro/Horia_Gane

Opera literară: . Lumină întârziată,  1967;  Dimineaţa noului venit, I,  1974; Plante gânditoare, 1977; Melior,  1981; Puntea de hârtie, 1986; Frageda fire,1990; Convorbiri cu idealuri,  1995; Sănii la vremea caiselor, 1995; Toleranţa, 1995; Civilizaţia iubirii,  1996; O şansă la un milion (O întâmplare a omeniei),  1996; Calm, pus deoparte, prefaţă de Nicolae Manolescu, 2002.
***
L-am cunoscut în perioada când era instructor cultural la Bacău şi îndeplinea şi funcţia de corector la revista nou înfiinţată Ateneu, unde eu însumi am debutat cu versuri în 1964. Am dedus că făcuse parte dintr-o echipă studenţească de gimnastică, împreună cu Ovidiu Genaru şi George Bălăiţă, ei înşişi redactori la Ateneu. Apoi ne-am revăzut în viaţa literară a capitalei. În Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007, sunt consemnate unele apariţii ale poetului Horia Gane, în compania lui Grişa Gherghei şi I. Grinevici, a altor confraţi.

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:

12 iulie 2007, miercuri. Ieri mă prezint la 10:30 la staţia de metrou Griviţa; la intrarea blocului lui Horia Gane: nimeni! Unii care descarcă marfă dintr-o dubiţă. Merg mai încolo, dau de biserica Sf. Gheorghe-Griviţa, pe care o vedeam zilnic din troleibuz, în drum spre sau de la serviciu;  tocmai a sosit o maşină mortuară, iese preotul şi o întâmpină. Revin, acum pe trotuar activează nişte inşi de la salubritate, le spun să facă lună, că dezvelim o placă memorială. Vine televiziunea? Da. 
Placa e învelită într-o pânză albă, cum se cuvine. Apare un domn bărbos-înspicat, întreabă de scara A, deci pornim împreună şi îmi dau seama că ne-am mai văzut. Sunăm la apart. 45 dar nu răspunde nimeni. Moment de confuzie. Apoi chiar coboară dna Gane, cu Doina Ghiţescu şi alte doamne. Apare dinspre metrou dl Radu Cârneci cu soţia Emmy, le ies în întâmpinare, vorbim, le explic amploarea acţiunii. Se bucură, mă felicită. Îi spun: Pe G.B. nu l-am găsit acasă, Adi Cusin are telefonul schimbat, idem Grişa Gherghei. Spune că G.B. se ţine distant, de la o vreme nu i-a mai dat niciun telefon. Alcătuieşte o mare ediţie de sonete, are deja 300 de autori, detaliază lista. Multă muncă, le-a neglijat pe-ale lui. Vrea să cedeze cărţi. Îi sugerez o donaţie la bibl. Jud. Rm. Sărat. Ne adunasem un grup nu neapărat mare, totuşi decent. Câteva doamne în vârstă, dar şi câteva tinere. Eu, cu cartea de debut a lui Gane în buzunar: Lumină întârziată.  O arăt unei tinere. Răsfoieşte cartea din colecţia Luceafărul, jinduită pe-atunci de noi toţi şi se miră, vede că am citit poemele cu creionul în mână, făcând mereu însemnări.
Preoţii încep slujba sub placa memorială. Apare şi televiziunea. Spun câteva fraze în faţa camerei de luat vederi. Reporter tânărul Andrei Dinu. Mi se aduce un băţ mai lunguţ, cu care dau jos pânza albă de pe placa postată destul de sus, greu de abordat. Ţin un scurt spici în faţa celor adunaţi în cerc, apoi vorbeşte Radu Cârneci, iar Doina Ghiţescu citeşte două poezii de Horia Gane, Doamna Elena ne mulţumeşte. Scena de pe trotuarul din faţa uriaşului bloc este filmată cu 2-3 camere – operator fiind un tânăr cunoscut mie din vedere, tip sportiv, chelos; apare şi Pan Izverna şi criticul de artă Filipovici, dar şi redactorul Nicolae Buiciuc, ştiut de mine de pe vremea debutului. Urcăm cu liftul, acolo apuc să mai vorbesc cu R.C. Ţine un spici Filipovici şi vorbeşte mai dens Pan Izverna: acest poet a dus tot timpul cu sine un roman, cel al vieţii sale, marcată de lagărul de concentrare din Transnistria...
Coborâm, în faţa intrării blocului o găsesc din nou pe soţia poetului, care ne mai mulţumeşte o dată. Mă gândeam: În fine, o primă dezvelire, un bun început. Familiile de care depinde în totalitate acest aspect ar trebui să se implice. Să cheme lume, să dea importanţă evenimentului. În fond nu e ca la înmormântare, când eşti excedat de obligaţii, ca să nu mai vorbim de durerea pentru cel dispărut, de zdrobirea trupească-sufletească, de cheltuieli... Ar fi un mod de a-l readuce în lumea valorilor pe scriitorul dus...



Poezia zilei, Horia Gane

Casa

Să-mi steie casa-n  preajmă la egrete
Spre marginea din  sud a unei ploi
Şi să-mi atârn pereţii de portrete,
Cu cărţi de dragoste plonjând în noi.

Un zvon Enescu aibe, număr, poarta,
Să-noate brazi spre ea cu ochi deschişi,
Iar stelele care-şi refuză soarta,
Să.mi fie lac, seara acoperiş,

Pe.acest pământ cu zori de mare scrise,
Şoptit de ape şi trăit de curţi,
Zidit de meşteri, prăvălit în vise,
Un sunet zurgălău fugit din munţi.

(din volumul Lumină întârziată, colecţia Luceafărul, 1967)

Alţi scriitori:
Maria Banuş, n. 1914
Mircea Scarlat, n. 1951



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998


2 iunie. După amiază musai să ducem cărţile la Tîrg. Nu mi-e clar ce o să iasă din ce-am plănuit. Însă Nicu, lungind-o nepermis cu prefaţa la R. Draghicescu a ţinut cărţile în loc. Aseară am bătut în neştire referinţele critice. Poate ieşim doar cu Nora şi A.T.D. Văd că nu a ieşit programul, nici pliantele color, ceva n-a mers la tipografie, ca de obicei.

Alaltăieri am fost la C. Nisipeanu cu Ţone, Aura Christi. Om care la 90 de ani încă fabrică poezii, în acelaşi stil futurist-alandala. Totuşi impresionant, se ocupă de această “scrînteală” în loc să se plîngă de boli. Îi face Aurei mici cadouri, o poşetuţă, un evantai. Ia foc cînd vine vorba de Gellu Naum – au fost cumnaţi: Un mincinos, pretinde că deţine poezii de la Breton, dar cînd a ajuns el la Paris, Breton murise deja, poeziile i le-a dat drept consolare Horia Stamatu, un fel de secretar particular al lui Breton. Se întrevede o invidie de breaslă între Nisipeanu şi Naum; dar de fapt C. Nisipeanu nu a citit cartea lui Naum, cum se mai întîmplă între scriitori, fie că se iubesc frenetic, fie că se urăsc pe veci…

De acolo mergem la T. T. Coşovei, etajul IV, în cartierul lacurilor. Proaspăt logodit. Supărat rău pe prietenul lui de-o viaţă N. Breban, pentru că nu a venit la logodnă. Supărat şi pe fiecare în parte dintre membrii generaţiei 80, Cărtărescu, Stratan, Iaru etc: În casa mea s-a constituit grupul, inclusiv Mariana Marin se ataşase grupului. Ţone îi cere poze şi ore în şir alege cu fervoare, vreo 50 de foto, în final pentru o rubrică din Facla literară. T.T.C. a avut vrafuri de poze, multe făcute chiar de el, sau de alţii, ca T. Jebeleanu, pe care tot el l-a introdus şi impus în gruparea lor. La intervale, ne citeşte cîteva poezii. Spune că a făcut armata la trupe speciale de intervenţie. Un dur? Doi ani la o discotecă, s-a ales cu oarecare surditate, dă aparatul radio f. tare, uneori. Îi place muzica rap, spun poezii… Eu: Credeam că dau citire unor articole de ziar, rubrica Diverse… Ştefania mă aprobă. Avusesem ideea să-i cumpăr o gerberă bordo-pluş, frumoasă… Pare o dnă echilibrată, avizată. Foate diferită de cele cu care-l întîlnisem ocazional; o dată chiar m-a pus în mare încurcătură.

Îi vorbesc lui T.T.C. despre taică-său şi despre Ben Corlaciu, Baritina, Somova etc. Una peste alta, T.T.C. se poartă neaşteptat de bine, îmi plac şi desenele făcute de el, ingenioase, nimic mai mult, mă uit la icoanele lipite pe scînduri, pare un ins cu aplicaţie, îndemînatec. Ceasurile tatălui şi al mamei, încadrate într-o ramă neagră. Multe discuri, plăci, lucrări futuriste. Stăm vreo trei ore. La un moment dat bate direct la maşină o poezie pentru Ţone, care s-a repezit să şi-o revendice, deşi T. dădea semne că ar vrea să mi-o dedice mie. Ne citeşte pe loc poezia, care e chiar bună. Mie îmi dedică ultima poezie scrisă, pe care Ţ. se angajază să i-o publice în facsimil. Părea sincer ataşat, dornic să menţinem relaţiile. Prins în acest joc, îi dedic şi eu o poezea: Prindeţi poetul!, arestaţi-l etc, ceva de acest gen...
Ani şi ani nu a avut slujbă, apoi a lucrat şapte ani la Asociaţie, l-a pus la plată mare pe Marin Sorescu şi totuşi acela, pe patul de moarte a iscălit pentru ca T.T.C. să ia premiul Academiei. Dă poezii peste tot, îi apar peste tot, nici nu mai are socoteala lor. Ne dă dosare cu receptarea critică a celor două cărţi.

Cînd o ducem toţi rău, n-ai ce să spui... Dar cînd, ca acum, unii o duc foarte bine, numai pentru că s-au înfipt, sau au avut relaţii, sau i-a sponsorizat fosta securitate, iar acum îşi trag vile, se lăfăie în limuzine etc, mai poţi avea încredere că tu, sau ai tăi, veţi accede cîndva la înlesnirile traiului bun?
  (din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma

Fotografii de autor...