vineri, 25 aprilie 2014


ANUNŢ: Pentru comentarii, folosiţi acest fost al meu blog, pe care l-am re-activat, în imposibilitatea de a reface rubrica de Comentarii de pe blogul curent...
http://lazuion.blogspot.ro/2014/04/scriitorul-zilei-poezia-zilei-o-pagina.html
Iar dacă vi se pare peste mână, trimiteţi comentariile dvs pe mailul ion.lazu@gmail.com. Un gând bun. L.


Scriitorul zilei: Liviu Antonesei, n. 25 aprilie 1953
      
S-a născut într-un sat din apropierea Iaşului, oraş unde şi-a făcut toate studiile, inclusiv cele universitare, la secţia psihologie-sociologie. A fost psiholog, cercetător, apoi a început o carieră universitară în  1990 şi în 2005 a devenit profesor la universitatea ieşeană. Publicist încă din anii studenţiei,  a avut rubrici permanente, a condus reviste, acum revista Timpul din Iaşi. Mereu în linia întâi a publicisticii noastre de atitudine, de conştiinţă.
A scris poezie, eseuri culturale şi studii de specialitate în ştiinţa educaţiei.

Debut în volum în 1988, cu cartea de eseuri Semnele timpului
Opera:Pharmakon, poezii, 1989 ; Căutarea căutării, poezii, 1990; Jurnal din anii ciumei, 1987-1989; Încercări de sociologie spontana, eseuri,  1995; 1990; Vremea în schimbare, interviuri,, 1995; O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica,  1997; Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, 1999; Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, eseu,  2000.


Alţi scriitori:
Dumitru Alexandru, m. 1991
Valentin Deşliu, m. 1993

                          
Poezia zilei, Liviu  Antonesei

Odinioară şi acum. Romance

Unde sint ochii aurii de-altadată
si pielea lenevoasa unde este ?
S-au petrecut incet spre niciodata
de parca n-ar fi fost decit poveste.
De parca n-ar fi fost decit poveste.

Si unde-i rotundul bucilor ei
Si pestera adinca, fierbinte si clara,
in care lunecam printre scintei,
atit de des atunci, odinioara ?
Atit de des atunci, odinioara.

N-a fost papirus si nici palimsest.
ci doar inceputul cel fara sfirsit
si eu ma-ntrebam ubi est, ubi est ?
pina ce viata ne-a despartit.
Pina ce viata ne-a despartit.

Ceea ce moartea nu putea sa faca
am reusit noi, niste nebuni,
si boala aceasta nicicind n-o sa treaca
cum s-au tot dus cohortele de huni.
Cum s-au tot dus cohortele de huni.

Unde sint ochii aurii de altadata
si pestera adinca, fierbinte si clara ?
S-au strecurat incet spre niciodata
si astazi nu mai e ce-a fost odinioara.
Si astazi nu mai e ce-a fost odinioara !


Dispariţia. Cîntec

Frig pe dinafara, pe dinauntru frig -
eu jupuitul dansez
in frigul lumii.

Ma prinzi ca-ntr-o gaoace protectoare -
ciudata simbioza
de spital.

Dar te-ai dus cum pleaca gnomii
pe-nghetatele ogoare.

Flacara nu se mai vede -
vagaunga-ntre picioare.
Si bobocul. Doar bobocul
de cristal, in amurg,
incet, se pierde.


O pogorîre spre Parnas

In camera-mi pustie se instaleaza zorii,
noaptea se sparge in franjuri purpurii -
testoasa doarme in camera vecina,
pe trotuare lucii danseaza trecatorii
si trupul imi ingheata din nu stiu ce pricina.

E o singuratate cum nu a fost vreodata -
imi tremura in suflet ca un vulcan in chinuri.
O usa se deschide aiurea dintre ziduri
si-o veche aratare ca-n vis mi se arata,
in timp ce fredoneaza masuri din alte lieduri.

Si eu nu sint aicea, si ea nu e acolo,
e o intervertire de timpuri si de locuri -
doar palide imagini, zvicniri ametitoare
din basmul Afroditei, din imnul lui Appolo,
din vremea-n care zeii se-amestecau in jocuri.

Dar zeii au murit si-s ingropati in munte -
si trupurile noastre s-au separat pe data.
In asprele sigilii, pe lunecoasa punte,
impachetate-n paturi, acum ni se arata.
Si-n valuri aruncate, nu s-or gasi vreodata.

Si-n valuri aruncate, nu s-or gasi vreodata !


Alţi scriitori:
Dumitru Alexandru, m. 1991
Valentin Deşliu, m. 1993



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998
11 iulie. Acum, în miez de vară, aici între Obcine, la 7-8 seara lumina pare proiectată pe pădurea din faţa mea, dar în pădure, dacă eşti (eu sunt adeseori), dai de “măreţul întuneric”. Iar peste vreo oră poala pădurii e de-un albăstrui ca de gheaţă / umbrită de muntele dinspre Apus.
Care e diferenţa? voisem să spun. Pentru că, cu cît cauţi să descrii cît mai fidel persoanele şi scenele reale, ele devin tot mai suprarealiste, mai fantastice: firescul aparenţei devine nefiresc la o cercetare atentă, iar descrierea se încarcă de un ce suspect…. Nu lucrul propriu-zis, ci amănuntele pe care vrei să le descrii îl proiectează în nefiresc. Ce-i drept, în primul caz, al prozei imaginative, lucrurile sunt de la început croite după cum te duce capul, pe cînd dincoace lucrurile te duc ele pe un anumit făgaş -, ca pînă la urmă, cu tot efortul de a ţine pasul cu realitatea, totul să scape de sub control.
15 iulie. Cam nemulţumit după convorbirea telefonică de aseară. A. n-a ieşit între primii 25, depunctat chiar la română! deci a pierdut clasa de informatică. Joi dă un test pentru clasa specială de mate iar vineri seară pleacă încoace… A luat 9,22 la mate, înseamnă că vreuna dintre demonstraţiile lui nu a fost agreată. În acest caz, n-ar fi trebuit să iasă primul din sală, ci să mai dea încă o variantă; el însă “se plictisea”, expresie care nici atunci nu mi-a plăcut. Deci supărarea, cîtă este (că doar de-aia suntem părinţi, dragă Doamne!), vine de la aceea că slăbiciunile lui nu sunt la cunoştinţe, ci la fire: neatenţie, lipsă de concentrare, de autocontrol etc. Bine însă că a intrat la liceul unde şi-a dorit atît de mult!
                      Va urma 

Fotografii