6 decembrie: Aurora Cornu, n. 6 dec. 1931 ( d. 14 martie 2021)

 

  S-a născut la Proviţa de Jos, judeţul Prahova (atenţie dlor lingvişti: Proviţa vine de la Prahoviţa!) dintr-o familie de agricultori. Lucrul ce se menţionează imediat după locul naşterii este faptul că a fost prima dintre cele trei soţii ale lui Marin Preda. S-au cunoscut când ea nu avea încă 20 de ani, tânără de o mare frumuseţe, iar Preda avea 32 de ani. Au fost împreună între anii 1954 şi 1959. S-au despărţit în principal pentru că Preda iubea mai mult decât orice pe lume propria-i creaţie literară, pe când Aurora Cornu dorea să vadă lumea, nu numai pe cea din România, bineînţeles. De fapt fusese colegă la Şcoala de Literatură cu Nicolae Labiş şi, după propria mărturisire, când a murit Labiş şi-a dat seama că în comunism totul este posibil, în rău, fireşte, şi a dorit să stea cât mai departe.

La Paris a făcut critică literară la emisiunile Monicăi Lovinescu. A jucat în 1970 rolul principal dintr-un film Le genou de Claire, apoi a făcut un film de autor. A trecut pentru trei ani în Anglia, unde a făcut film şi a fost soţia unui reporter Aurel Cornea. Au urmat cinci ani în Statele Unite, după care a revenit la Paris. La o revenire în România, prin 1979, Marin Preda i-ar fi cerut permisiunea de a scrie despre dragostea şi căsnicia lor. Cum a scris despre toate acestea, în Cel mai iubit dintre pământeni este altă poveste; A. C. opinează că autorul a croit lucrurile după necesităţi romaneşti, luând de ici şi de colo ceea ce intra în reţeta romanului, şi că în general, s-a cam grăbit cu elaborarea romanului, poate presimţind sfârşitul. În România, Eugen Simion a insistat să-i fie publicate scrisorile de dragoste primite de la autorul Moromeţilor, de care criticul literar s-a ocupat cu asiduitate. Alte scrieri ale Aurorei Cornu, care debutase în presă, apoi şi editorial cu volume de poezii, de data asta proze scurte şi romane, scrise în engleză însă localizate pe plaiuri dunărene, sunt prevăzute să apară în România.

Opera literară:  Studentă. Poem, Editura Tineretului, 1954;  Distanţe. Versuri, Editura pentru Literatură, 1962;  La déesse au sourcil blanc‎, 1984;  Romanian Fugue in C Sharp. A Novel and Nine Stories, 2003; Fugă spre centru, Editura Albatros, 2005 (traducere de Radu Paraschivescu).

 

Citeşte mai mult:  http://www.autorii.com/scriitori/aurora-cornu/

 http://agonia.ro/index.php/author/0032557/index.html

 

 

Nicolae Baltag, n. 6 dec. 1940 – d. 20 februarie 1975.

 

   

 

 Plecat în eternitate la doar 35 de ani, criticul literar N. B., fratele mai mic al poetului Cezar Baltag, a fost victima unui destin nedrept - leucemia nu i-a dat nici o şansă. Aspirând ca şi Cezar B, la luminile cuvântului scris, a avut neşansa/inabilitatea să nu intre la Filologia pe care fratele mai mare o terminase în triumf, inclusiv cu un debut fulminant în poezie; a irosit 7 ani din tinereţea sa ca muncitor necalificat. După absolvirea din 1968 o filologiei bucureştene, are rubrică permanentă: Cronica debuturilor, unde lansează tineri precum Gh. Istrate, Marin Mincu, Titus Vîjeu, Ion Drăgănoiu, Marius Robescu, Dan Rotaru, unii foşti colegi de facultate în plină afirmare, alţii deja cu bună cotă în lirica momentului: Constanţa Buzea, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru; dar scrie cu deplină siguranţă şi despre clasicii noştri: G. Călinescu, Emil Botta, Camil Petrescu, Zaharia Stancu. Boala neiertătoare i-a curmat ascensiunea. Poetul Gh. Istrate i-a editat volumul postum Polemos  vădind o vocaţie exegetică indubitabilă, din care nu trebuie să lipsească receptivitatea, acurateţea stilului, probitatea şi un simţ al scrisului pentru totdeauna.

Voi fi schimbat sau nu câteva cuvinte cu tânărul suplu, blond, luminos la chip - de nu va fi fost aici semnul ce avea să-l piardă fără vreme... Pentru fratele mai mare, o lovitură năucitoare, cum mi-a mărturisit. După dispariţia fratelui mai mic şi iubit, prematura plecare a Ioanei Bantaş, soţia. Câtă durere poate să îndure poetul? (Însă acum mă gândesc la ultima mea vizită la Cezar Baltag, la Fundeni, pe patul de suferinţă. Consternarea lui că anume leucemia îl ţintuise, când temerile lui şi ale medicilor se îndreptau în cu totul altă direcţie. Îşi va fi spus că este condamnat să plătească aceeaşi monedă ca fratele său.) Şi mă mai gândesc la dna Margareta, mama celor doi minunaţi fii, care i-a pierdut pe rând, după ce îşi pierduse soţul, pe preotul Porfirie. Asta poate pentru ca să înţelegem că nu există pe lume "cea mai mare durere" - când ne cutremurăm mai tare şi am spune că nu există un rău mai mare şi o altă limită a Durerii, viaţa ţine să ne arate că ne-am înşelat: există de fiecare dată o durere şi mai mare decât cea care ne-a încremenit...

 

Alţi scriitori:

O. W. Cizek, n. 1897

Elena Tacciu, n. 1933

Dimitrie Popovici, n. 25 oct. 1902 -  m. 1952

I. M. Raşcu, m. 1971 

Ion Lazu - Mi-am amintit de zăpadă...