11  decembrie: Lucian Dumbravă, n. 11 dec. 1931 – 21 aug. 2007.

     
 

Botoşănean din satul Pârâul Negru, comuna Mihăileşti, fiu de ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, s-a înscris la Şcoala Militară din Cernăuţi, transferat apoi la cea din Dorohoi, unde şi-a trecut şi bacalaureatul, în 1950. Urmează Filologia de la Universitatea din Iaşi, cu licenţă în 1954, după care este redactor la Iaşul literar, devenit între timp Cronica, până în 1970, când se transferă la Convorbiri literare, până la pensionare, în 1991.

Articole, cronici literare, studii de istorie literară, colaborări la numeroase reviste, însă doar un singur volum, în 2001: Ei, care au scris. Din istoria Asociaţiei scriitorilor din Iaşi, lucrare programată în trei volume, din care nu ştim să fi apărut decât primul. Un personaj singuratic, meditativ, care însă nu s-a nevoit să-şi adune în volume cronicile literare... Probabil convins că o cronică trece, chiar în cazurile rare când cartea despre care a referit rămâne... Este poate motivul pentru care Marian Popa nu-l trece în Dicţionarul de literatură română contemporană. Dl N.M., cu atât mai puţin..

*.

 De data asta, revenind pe internet, îl găsesc pe L.D. autor a numeroase cărți din care prezint doar câteva. Înseamnă că altcineva devotat poetului s-a decis să-i editeze opera de-o viață și nu oricum, ci în ediții de Opere complete. Se mai întâmplă și minuni...

 

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Lucian_Dumbrava

http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr52LucianDumbrava.html      

 

 

Dan Simonescu, n. 11 dec. 1903 - d. 11 martie 1993

  

90 de ani i s-au dat să viețuiască acestui muscelean devenit cândva membru de onoare al Academiei pentru a fi fructificat cercetările sale privind cartea veche românească şi manuscrisele medievale. A urmat liceul la Piteşti, din 1921 a făcut Filologia la Bucureşti, iar din 1925 Ion Bianu, care-i fusese profesor şi îndrumător, îl aduce la Academia Română, pentru a se ocupa de istorie literară, manuscrise medievale şi carte veche. În 1942 devine profesor titular la Litere şi Filosofie, Universitatea din Iaşi. În 1952 este îndepărtat din învăţământ, devenind simplu cercetător la Institutul de istorie Nicolae Iorga, demn continuator al unor Bianu şi Cartojan. Încă în 1926 dăduse Încercări istorico-literare. Carte veche românească şi tipărituri în centre româneşti medievale; în 1943 colaborează la editarea vol. III din Bibliografia românească veche, iar în 1944 reuşeşte să editeze vol IV al redutabilei Bibliografii. În 1981 scoate Pagini din istoria cărţii româneşti. Mai puţin prezent în viaţa literară a vremii, Dan Simonescu este cărturarul devotat şi stăruitor, care nu precupeţeşte efort, inteligenţă, competenţă, pentru a completa un capitol esenţial în construcţia culturală a oricărei naţiuni: cunoaşterea temeinică şi calificată la nivel academic a faptelor din trecutul literar al ţării. O întreprindere strict necesară, niciodată îndeajuns apreciată de beneficiarii acesteia.

 

 Poezia zilei, Leonida Lari, 26 oct. 1949-11 dec. 2011

Rugă de taină

 

E-o oboseală-n toţi de vorbe goale

Doamne, tu mă priveşti de undeva -

Ţine-mă tare în lumina ta, 

Lumină-a vieţii noastre, lină, moale...

 

Pentru-a încape bucurii şi jale,

Tu, Doamne, mă înveţi foc a mânca -

Ţine-mă blândă în lumina ta,

Lumină-a vieţii noastre, blândă, moale...

 

Ştiu, unde sufletul doar are cale

Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea, 

Dar voi să las şi pe pământ ceva

 

Din măreţia veşniciei tale -

Ţine-mă clară în lumina ta,

Lumină-a vieţii noastre, lină, moale... 

 

 

 

Poezia zilei: Liviu Ioan Stoiciu 

Rămâne numai truda

Pe

o ulicioară blocată de ţărani, la clacă, seara. Ţărani în

faţa casei lor, pe uliţă, pe scăunele,

lângă maldărele de păpuşoi, puşi pe depănuşat, toamna,

ajutaţi de o brigadă a morţilor

satului, "bărbaţi scăpaţi din închisoarea invizibilă

a lui Dumnezeu", ce

 

au cioplit, până să se întoarcă aici, la

vatră, mici cuţite de piatră, vârfuri de lance, topoare,

răzuitoare, repetând întocmai gesturile

învăţate de la părinţii lor, care le aveau învăţate de la

părinţii părinţilor lor, de la

facerea lumii..."Că rămâne numai truda". După

 

stingere, obosiţi de muncă, în

tabără, morţii, special, având să se numere unii pe alţii: 

pe  unii, copii, îi înghiţea pământul şi

nimeni nu mai putea să afle nimic de ei, iar alţii, tineri,

violau femeile ţăranilor. Doar

bătrânii, la culcare, răstigniţi în pat, îşi mai ciuleau

urechea la liniştea nopţii.

 

(din volumul Substanţe interzise, Colecţia NEO, ed. Tracus Arte, 2012)

 

Ion Lazu - Mi-am amintit de zăpadă, III