27 decembrie: Lazăr Iliescu, n. 27 dec. 1887 - d. 13 iunie 1977

 Bucureştean de sorginte, fiul nelegitim al unei tinere care s-a scăpat de povara greşelii sale, lăsându-şi progenitura în grija unchiului său Ioseph Iliescu, tâmplar. Liceul în Bucureşti, iar facultatea de Ştiinţe economice se pare a o fi făcut în Germania, unde în 1912 îşi lua un doctorat în ştiinţe economice. Debutase la doar 18 ani, cu traduceri din franceză; a continuat să trimită din Germania articole, poezii, traduceri. După război se reîntoarce în ţară şi va face carieră de economist. Abia în anii 1936-1940 revine la poezii, în stil clasic, chiar sonete şi se face remarcat prin traducerea de referinţă din Baudelaire: Florile răului. În 1946 candidează pentru parlament din partea PNŢ, criticând regimul nou instalat. Poate fi motivul pentru care nu mai apare în presă timp de un deceniu.

Reîncepe colaborarea la Viaţa Românească şi Ramuri, editând nu mai puţin de 20 volume de traduceri, în poezie, dar şi în proză, în principal din autori francezi şi germani. Lenau, Musset, Becher, Heine, Rimbaud, Elena Văcărescu, Anna de Noailles, Th. Mann, Hermann Hesse, Racine, mulţi alţii... Însă traduceri la cel mai înalt nivel, din care s-a nutrit generaţia de intelectuali de după război.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Lazar_Iliescu

 

Ion Schinteie, n. 27 dec. 1911 - d. 19 august 1985 

 Am considerat oportun să prezint la rubrica Scriitorul zilei şi pe Ion Schinteie, pentru că este posibil să nu se mai ivească ocazia să aleg între cei doi literaţi: primul nonagenar, al doilea dispărând la 74 de ani, însă ambii porniţi dezavantajaţi de soartă, primul ca fiu nelegitim, preluat de un unchi, iar Ion Schinteie, de felul său din comuna Peştişani-Gorj, care a fost şi locul de unde a pornit în lume C. Brâncuşi; I. Schinteie, rămas orfan la 6 ani, creşte în orfelinatele de la Tg. Jiu şi Craiova, face o parte din liceu la Tg. Jiu, continuă la Craiova, iar apoi, cu o bursă oferită de primăria din Craiova merge la Litere şi Filosofie dar şi la Drept, în Bucureşti.  Îşi ia licenţa în 1937, iar doctoratul doi ani mai târziu, 1939. Va fi profesor de franceză şi italiană la Craiova, apoi se transferă la catedra de la Institutul Pedagogic craiovean, nou înfiinţat.

Debutase publicistic în 1931, iar editorial în 1938 cu Leopardi şi operele morale. Publică articole şi cronici literare şi dramatice la reviste din Craiova şi Bucureşti. Două volume de poezii, Ibis, 1942 şi Ion ăl Mare, 1946, primul în manieră clasicistă, al doilea dorind să fie pe linia noului regim, nu edifică o operă lirică. S-a remarcat ca traducător (din Ugo Foscolo, din Giono) şi ca autor de dicţionare.

  Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Schintee 

 

Alţi scriitori:

Tudor Vianu, n. 27 dec 1897 - d. 21 mai 1964.

Emil Giurgiuca, n. 27 decembrie 1906 - d. 3 martie 1992

Ştefania Plopeanu, n. 1944

 

 

28 decembrie Ioana Em. Petrescu, n. 28 dec. 1941 - d. 1 oct. 1990

  

Născută la Sibiu, ca fiică a istoricului literar prof. univ. Dimitrie Popovici, slătinean de baştină (Universitatea clujeană se transbordase la Sibiu, la ocuparea Ardealului de Nord de maghiari), şi soţie a prof. Liviu Petrescu (dascăl al său la Universitate), Ioana Em. Petrescu a absolvit liceul G. Coşbuc, apoi Filologia clujeană, unde şi-a luat licenţa cu Aron Pumnul, 1974; a desfăşurat apoi, la catedra Filologiei pe care o frecventase o activitate didactică strălucită, lăsând câteva studii fundamentale: despre Ion Budai Deleanu şi eposul cosmic, 1974, care fusese teza de doctorat a cercetătoarei (Premiul Academiei), Eminescu. Modelul cosmologic şi viziunea poetică, 1979, Configuraţii, studii şi eseuri, 1981, din nou despre marea ei pasiune: Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, 1989. Tot atunci i se acordă Premiul USR pentru întreaga operă.

Ce-i drept, prin mare străduinţă, reuşise să îngrijească apariţia în 6 volume, între 1972 şi 1989  a oprei tatălui ei, Dimitrie Popovici, cu ale cărui opinii s-a aflat într-un neîntrerupt dialog. Iar alte câteva studii au apărut postum: Ion Barbu şi poetica postmodernismului, Molestarea fluturilor interzisă - scrisori americane  (din perioada 1981-1983, când beneficiase de o bursă Fullbright şi predase la California University din Los Angeles), Jurnal, 2005. Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, apărută în 1991 (coordonatori: Ioana Bot şi Diana Adamek) fixează figura singulară a unei personalităţi excepţionale, ce a lăsat asupra studenţilor clujeni şi a celor ce au cunoscut-o o impresie copleşitoare.

 

    Încă un nenoroc al literelor româneşti - dispariţia la doar 49 de ani a unei personalităţi de excepţie.  Ţi se strânge inima.

În clipe de slăbiciune, îmi vine să renunţ la această rubrică a blogului meu. Dar tot eu îmi spun că se cuvine să ne întărim firea şi să mergem mai departe prin acest aproape-dezastru al literelor române, pândite de neşansă din toate părţile. În măsura în care lucrurile au depins de Ioana Em. Petrescu, domnia sa şi-a scris cărţile, unele au apărut în timpul scurtei sale vieţi, altele au fost editate în anii ce au trecut. La mai mult nu ne putem aştepta, omeneşte. Înţeleg că s-a constituit un cerc al celor ce i-au păstrat o frumoasă amintire. Nu e puţin, îmi spun: un cerc de admiratori ai operei, un nume de şcoală, de stradă, de bibliotecă...

Iniţiasem, repet poate, un Proiect Şcoli săteşti cu nume de scriitori, l-am propus USR, am înaintat şi tabelul tuturor Consiliilor, pe judeţe, era vorba de cca 150 de şcoli. Nu am găsit înţelegere. Acum lucrurile stau şi mai rău: se desfiinţează multe din şcolile săteşti, dacă nu au numărul de elevi stipulat în noul regulament. S-ar fi desfiinţat şi dacă între timp şcoala ar fi primit numele lui Nicolae Velea, de exemplu. Ce e de spus, la toate astea?

 

  

Theodor Damian, n. 28 dec. 1951                        

 

      

Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y., iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane. Editor al revistei Lumină lină și conducător al cenaclului Mihai Eminescu al Institutului român de teologie din New York.

A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.

Opera literară:  • The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian

http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare

  

Poezia zilei: Theodor Damian

 

Aşa gândeam şi visam Să te duci o dată pe săptămână la râu şi să-ţi spui acolo păcatele cu voce tare să plece de la tine mânate de vânt şi de valul mărunt du-te ţi-am spus judecând şi visând la ideea c-aş putea deveni râu eu însumi şi tu ai veni la mine să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat eu să-ţi primesc spălarea mâinilor şi să rămân totuşi curat aşa gândeam şi visam la ideea că aş putea ca eu râul să te locuiesc să-mi fac sălaş în adâncurile tale cu munţi mari şi mici şi tu nici să nu te mai deplasezi la râu ci să te cobori în tine în mine la râul lacrimilor mele să strigi păcatele cu lacrimi până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi nu tu în pustie ci pustia în sufletul tău spre izbăvirea noastră de cel rău.   Ca o vrajă a vieţii cerul Existenţa este o vânătoare de cercuri cercul este marea metaforă din cercuri venim din marile sfere şi big-bang-ul este un cerc este cercul redus la esenţa ultimă Eram mic şi nu ştiam ce fac când mânam cercul pe stradă cu o sârmă meşteşugit adaptată sau cu un băţ credem că mă joc ca o vrajă a vieţii cercul de fapt cercul mă juca pe mine eu preot păgân curat la suflet şi la strămoşi un ritual pe atunci fără sens nu aveam voie să înţeleg acum văd dar nu tot prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor fericit pentru că la mijloc toate geometriile sfârşesc în cerc aşa cum ochiul geme rotund chemat de abis când cercul trupu-mi frământă n-ai să crezi până n-ai să citeşti la vreme de seară singur dezmierdarea din lacrima frântă. Ajunge gândeşti prea multă lacrimă într-un cerc ar trebui să nu mai fii unde eşti dar cercul e infinit nu se ştie câtă lacrimă-n râs sau cât râs în lacrimă-i răsucit. Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă a cercului aruncă sclipiri astrale spre sângele tău ca privit de şarpe aşa stai statuie de marmoră, de sare, de lut, de abur mocnit o, dulce dintele morţii când te-a pătruns dar n-ai murit Din când în când o zvâcnire prelungă, tristă şi grea mi-e aripa cu care mă apăr de moarte şi pana cu care arunc după ea.   (poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.)

Alţi scriitori:

Ştefan Stănescu, n. 1917 

Ion Lazu - Imagini de ieri...

 

 

 

Tirania ciorilor

                         Risipă de roșcove. În copilărie, ce dulci erau !