31decembrie: Ion Creangă, n. 1 martie 1837 - d. 31 dec. 1889

 

       Ion Creangă, humuleşteanul genial, unul dintre cei mai mari scriitori de limbă română, a avut o viaţă zbuciumată, sub semnul ghinioanelor de tot felul, dar şi sub semnul unei boli teribile, la început mocnite, ascunse, apoi devastatoare, care l-a adus la moartea din ultima zi a anului 1889 (an nefast literelor române, când i-am pierdut pe Eminescu şi pe Veronica Micle), după chinuri penibile: epilepsia în desfăşurare implacabilă.

Atât din partea mamei, cât şi a tatălui se trăgea din familii ardelene ce trecuseră Carpaţii cu două veacuri înainte. Ambiţionată să-şi vadă copilul favorit preot, Smaranda face eforturi nesfârşite spre a-l ţine în şcoli, la Humuleşti, la Broşteni,  Tg. Neamţ, Fălticeni, în urmă la Seminarul din Socola Iaşilor, 1855 - episod cu care se încheie evocările Amintirilor din Copilărie. O făcea învingând de fiecare dată împotrivirea bărbatului său şi sprijinindu-se pe ajutorul tatălui, David Creangă din Pipirig.  În 1858 Ştefan a Petrii Ciubotariul murind, tânărul de doar 21 de ani, cu studiile neterminate, în imposibilitate de a le continua, musai să se hirotonisească diacon. O face în 1858, îndeplinind şi cealaltă condiţie obligatorie: s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica unui preot, care în curând îl aduce de la Tg. Frumos la biserica „40 de sfinţi” din Iaşi. În 1869 se naşte unicul fiu al scriitorului, Constantin, care va ajunge cândva căpitan, şi va deveni editorul lucrărilor tatălui său şi al altora.

Norocul mereu schimbător îi surâde pe moment lui I.C.: în 1864 termină pe primul loc la Şcoala preparandală din Iaşi, profesorul Titu Maiorescu îl remarcă, îl va sprijini în cariera didactică şi îl va îndemna să întocmească manuale şcolare pentru clasele primare. I.C. va scrie câteva proze pentru a le introduce în manuale. În 1866 este diacon definitiv, la Mrea Golia, tot cu sprijinul lui Maiorescu. În 1868, editează un Abecedar, împreună cu alţi 4 coautori; în 1871 editează un Învăţător al copiilor, în 1879 o Geografie a judeţului Iaşi.  Dar ghinioanele? Se ţin ca scaiul de biet român săracul...În 1872 este exclus din învăţământ dar şi din corpul ecleziastic. Nevoit să se înghesuiască în Bojdeucă; să deschidă un debit de tutun. Se căsătorise a doua oară, cu Tinca Vartic, mai tânără cu peste un deceniu.... Acelaşi Maiorescu îl readuce, în 1874 la Şcoala din Păcuari.

În 1875 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cei doi leagă o frumoasă prietenie, poetul îl va introduce în cercul de la Junimea, unde va citi Soacra cu trei nurori, publicată imediat în Convorbiri literare, unde apar în continuare multe povestiri ale humuleşteanului. Din bine în rău şi în mai rău, nu oricum! În 1877 încep crizele de epilepsie, necesitând concedii medicale tot mai lungi - şi nici o ameliorare... Un târâş-grăpiş agravat prin strămutarea Convorbirilor literare şi a junimiştilor la Bucureşti, în 1885. În 1888, într-un moment de pasageră ameliorare a crizelor, citeşte în Junimea partea a patra din Amintiri.  Trecut la cele veşnice în ultima zi a anului 1889, va fi înmormântat la Eternitatea din Iaşi, de faţă fiind, printre puţinii adunaţi, Nicolae Gane şi Nicolae Iorga.

Postumitatea lui Creangă este cea meritată de cei mai mari scriitori ai unei naţiuni. În anul următor morţii, primele două volume de Scrieri, şi apoi Amintirile, poveştile, povestirile, basmele, toată opera lui Creangă va cunoaşte în anii următori alte şi alte reeditări. Volume îngrijite de oameni mari ai culturii noastre. Au venit la rând exegezele, monografiile, amintirile despre Ion Creangă. Cu accent pe una sau alta dintre trăsăturile definitorii ale unei opere altfel indestructibile. Nutrit din straturile generoase ale folclorului, I.C. izbuteşte o sinteză încă neegalată în literatura română. Este primul strat, cel cu care intră în contact copiii şi tinerii, dar trebuie spus că în spatele acestor pusee de jovialitate, de optimism tonic, de umor sănătos, popular etc etc se ascund capcanele unei psihologii zbuciumate, cu aspecte de tragism, din care nu lipsesc frica iraţională, dar nici cruzimea, nici uneltirea Necuratului. Aşa încât "copilul universal" scos în prim-plan de Călinescu nu trebuie să deruteze pe lectorul atent. Că faptul nud, cruzimea, nepăsarea faţă de suferinţa aproapelui sunt congenere creaţiei populare, iar nu trebuie să  înşele vigilenţa analistului. Un titlu al exegezei lui Eugen Simion: Cruzimile unui autor jovial ne va pune în gardă, pentru o mai justă interpretare a operei Humuleşteanului.

Opera literară:  • Scrierile lui I. Creangă, I-II, prefaţă de A.D. Xenopol, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Iaşi, 1890-1892;• Amintiri din copilărie şi Anecdote, Iaşi, 1892;• Opere complecte, I-VI, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Bucureşti, 1895; ediţia II, Bucureşti, 1902;• Opere complete, prefaţă de Ilarie Chendi şi St. O. Iosif, Bcureşti, 1902;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, Bucureşti, 1906;• Opere complete, prefaţă de Tudor Pamfile, Chişinău, 1920;• Opere complete, prefaţă de D. Marmeliuc, Cernăuţi, 1924;• Opere complete, I-III, prefaţă de E. Lovinescu, 1928;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1932;• Alte poveşti, snoave, anecdote şi versuri, ediţie îngrijită de Paul Papadopol, Bucureşti, 1933;• Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1936;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1939;• Poveşti, ediţie îngrijită de Giorge Pascu, 1939;• Poveşti, amintiri. Anecdote şi istorioare, ediţie îngrijită de Ioan Creţu, Bucureşti, 1939;• Opere complete, ediţie îngrijită de Lucian Predescu, Bucureşti, 1940;• Poveşti, ediţie îngrijită de Liviu Rebreanu, Bucureşti, 1940; • Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi IIarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1942;• Opere, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1953;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1957;• Pagini alese, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1959;• Amintiri, poveşti, povestiri, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1960;• Opere-Oeuvres, ediţie bilingvă, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1963;• Poveşti, amintiri, povestiri, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1964;• Opere, I-II, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, introducere de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1970;• Amintiri din copilărie, postfaţă Mircea Tomuş, Bucureşti, 1971;• Poveşti, postfaţă Adrian Isac, Bucureşti, 1974;• Opere, prefaţă de Mircea Vulcănescu, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1993;• Amintiri din copilărie, introducere de I. Dună, Bucureşti, 1996;• Opere, introducere de Eugen Simion, Bucureşti, 2001.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Creanga

 

Poezia zilei: Iacob Negruzzi, n. 1842 –m. 6 ian. 1932

 

   

Ultima lacrimă

Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.

L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.

Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...

Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?

Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor.

 

 

Alţi scriitori:

Jean Grosu, n. 1919

Ion Zamfirescu, n. 7 august 1907 - d. 31 dec.2001. 

                                                                                

 30 decembrie: Al. Marcu, n. 30 dec. 1894 - d. 27 febr. 1955

 

 Viitorul mare italienist, traducător şi politician s-a născut la Burdujeni - jud. Botoşani, în familia unui feroviar;  a urmat cursurile primare în comuna natală, Colegiul Carol I din Craiova, cu bacalaureat  în 1914, apoi Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti, cu o licenţă din Dante, în 1919. După care devine bursier al Şcolii Române din Roma, 1923-1924, cu un doctorat la Universitatea din Florenţa. Revenit în ţară, va fi conferenţiar, apoi titular de italiană la catedra de la Litere din Bucureşti, înlocuindu-l pe fostul său mentor, Ramiro Ortiz -  şi totodată profesor universitar la Academia de Înalte Studii Comerciale. Înscris în PND al lui N. Iorga, a fost deputat de Soroca, în 1931, apoi îndeplineşte diferite funcţii de răspundere în Ministerul Educaţiei Naționale, va fi ministru secretar de stat la Ministerul Propagandei, 1942-1944. Arestat în 1946, condamnat la 12 ani temniţă grea, a murit în spitalul închisorii Văcăreşti, la doar 60 de ani, spre marea pagubă a culturii noastre. Spre veşnica ruşine şi neiertare a Regimului care a distrus vechea intelectualitate din Interbelic.

A debutat în Viaţa Nouă, 1919 şi în timp a colaborat la cele mai importante reviste de literatură şi de lingvistică din ţară şi din străinătate, unde a publicat studii remarcabile, deschizând noi drumuri de cercetare comparatistă. Specializat în literatura şi cultura italiană, a făcut numeroase traduceri, inclusiv Divina comedie a lui Dante, dar şi Decameronul, dar şi din Machiavelli, din Goldoni; s-a concentrat asupra diferitelor aspecte privind epoca Renaşterii, publicând 5 volume pe această temă; a editat o Istorie a literaturii italiene, în 4 volume, din care nu a apărut decât primul, în 1944; a editat o antologie din poezia italiană contemporană, a scris un studiu despre critica italiană; a colaborat la nenumărate reviste de specialitate din ţară, din Italia, din Franţa, a iniţiat revista Studii italiene, care a fiinţat între anii 1934-1944; a iniţiat studierea literaturii italiene începând de la Dante şi Petrarca şi până la marii scriitori din stricta contemporaneitate: Pirandello, D Annunzio, Papini, Bontempelli, Croce, a studiat influenţele, interferenţele, paralelismele dintre literatura noastră şi cea italiană. 

De-abia în 1984 sunt reeditate unele dintre lucrările sale.

Opera:  • Dante şi spiritul latin, 1919;• Un pittore romeno all'Academia di S. Luca. Giorgio Tattarescu, Roma, 1923;• Romanticii italieni şi românii,  1924;• Solitudine romena,  1924;• V. Alecsandri şi Italia, 1927; • L'Italia in cerca della latinita dei Romeni,1927;• Un prieten uitat: G.V. Ruscalla, 1927;• V. Alecsandri e l'Italia, Roma, 1929;• Un student român la Pisa şi Paris către 1820: Simion Marcovici,  1929;• Romantismul italian, 1929;• Athenes ou Rome? A propos de l'influence italienne en Roumanie vers 1820, Paris, 1930;• Cavour şi Unirea Principatelor,  1930;• Conspiratori şi conspiraţii în epoca renaşterii politice a România (1848-1877),  1930;• Date ce ne privesc, în autobiografia contelui I. Morsigli,  1931; • Tattarescu, 1931;• Mentorul studenţilor moldoveni de la Torino (1860-1861), 1934;• Simion Bărnuţiu, Al. Papiu-Ilarian şi Iosif Hodoş la studii în Italia. Cu documente inedite, 1935;• Curs despre Dante şi Petrarca,  1935-1936;• O legiune italiană în Transilvania. 1849,  1935;• Statele Unite ale Europei în programul lui Carlo Cattaneo (1801-1869), 1936;• De la Torquato Tasso la Eminescu, Bucureşti, 1937;• Itinerar adriatic,  1937;• Un pedagog din Renaştere: Vittorino da Peltre, Bucureşti, 1937;• Torquato Tasso în romantica românească, I, 1937;• Dante în „Ţiganiada" lui Budai-Deleanu,  1938;• Epica Renaşterii, 1938;• Cuvinte despre Italia, 1939;• Figuri feminine din Renaştere, 1939;• În Dalmaţia, Craiova, 1939;• Ugo Foscolo, 1939;• Il Rinascimento romeno e l'Italia in cerca della latinita dei Romeni,  1940;• Arqua -Petrarca,  1940;• Realitate şi artă în Renaştere,  1941;• Aspecte italiene, 1942;• Valoarea artei în Renaştere,1942; ediţie îngrijită şi introducere de Al. Balaci, prefaţă de Manole Neagoe,  1984;• Letture scelte dalie origini ai giorni noştri,  1943;• Momente de artă şi cultură în România, 1943;• Istoria literaturii italiene, I,  1944.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Marcu

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Veronica-Turcus-despre-Alexandru-Marcu.html

 

Ion Bănuţă, n. 7 nov. 1914 - d. 30 dec. 1986 

Mi-e dor de ea

Mi-e dor de ea ca nimanui

Ca unui vechi nomad de drumul lui

Port rani adânci în ochi si-n trup,

Vesmintele de-argint le rup.

 

Astept trecutele iubiri,

Conturul bratelor subtiri

Si parul amintind de ploi,

Si vechea urma din noroi.

 

Dar urma ei s-a sters demult

De cine azi sa prea-ascult?

De vântul ce-mi închide usi

De greieri sau de carabusi?

 

Mi-e dor de ea ca nimanui

Ca unui vechi nomad de drumul lui

Port rani adânci în ochi si-n trup,

Vesmintele de-argint le rup.

 

(din Olimpul diavolului, 1968)

 *

 

Născut la Siliştea-Argeş, dintr-o familie de ţărani, devine muncitor la Atelierele Griviţa, apropiindu-se de mişcarea comunistă. După 23 August, parvine la posturi din sistemul activist, redactor la Lupta CFR, la alte publicaţii ale partidului, între timp urmând cursurile facultăţii de filosofie. Devine Directorul nou înfiinţatei ESPLA, pe atunci una dintre puţinele în ţară, strict controlată de culturnici şi de cenzură. Din 1969 este transferat la ziarul Albina, iar ESPLA se desparte în 4-5 edituri divers profilate.

Temperament echilibrat, deschis, pliat pe lumea subţire în care dorea să fie luat în seamă ca poet, se făcea simpatizat; participa cu bună mină la manifestări literare, lansări, comemorări. Debutase încă în 1946 cu Cetatea tăcerii, revenind în 1956 cu Izvoare, iar din 1960, cu La hotarul dintre lumi îşi găseşte ritmul, publicând la 2-3 ani noi volume de poezii: Am rechemat iubirea, 1962, Scrisoare către anul 2000, cu o onorabilă primire din partea criticii literare, Lacrima diavolului, 1965, volum ce deschide o succesiune de "Panorame", şase la număr, apărute până în 1975. Un vers ce-mi vine în minte, din Ion Bănuţă.Olimpul diavolului: "Ce frumoşi sunt hoţii când îi fură caii!"

 ***

I-am pus o placă memorială pe faţada imobilului din Şipotul Fântânilor, nr. 1, la intrarea în Cişmigiu. În blocul vecin, locuia Radu Tudoran, beneficiar şi el al unei placi de marmură; iar vis-a-vis, neştiut de nimeni, filosoful Petre Ţuţea. Mai târziu, când i-am depistat adresa, deja se tăiaseră fondurile pentru această acţiune. Păcat. Țuțea ar fi meritat din plin.

Norocul meu a fost că l-am cunoscut, la restaurantul Uniunii Scriitorilor de la Casa Monteoru.  Am consemnat în Jurnalele mele.

  

Alţi scriitori:

G. Magheru, n. 17 decembrie 1892 - d. 17 august 1952.

Ion Păun, m. 1894

 

             Ștefan Dimitriu lansîndu-și cărțile la cenaclul eLiteratura

 29 decembrie: Radu Popescu, n. cca 1655 - d. 29 dec. 1729

 

   

 

Pentru că există în literatura noastră doi autori cu numele Radu Popescu, ce-i drept la distanţă de aproape 4 secole! - nu mi-a fost prea greu să-l aleg pentru eboşa mea de la această rubrică pe cronicarul muntean, cestălalt R.P., afirmat după al doilea război,  fiind un critic de teatru fără un relief aparte, care nu a edificat o operă durabilă. (Dicţionarele nu-l răsfaţă şi teamă mi-e că peste ani numele său va mai fi menţionat doar în ipostaza de tată al prozatorului şi scenaristului Petru Popescu, aflat "pe val" la începutul perioadei ceauşiste, apoi strămutat, cu tot cu gloriolă,  în Statele Unite.)

Cronicarul muntean Radu Popescu este în schimb o personalitate care merită cu prisosinţă atenţia noastră. Fiu al unui grec provenind din Ianina şi al unei boieroaice din familia Băleanu, om deschis la minte şi cu mare mobilitate socială, nelipsit de însuşiri intelectuale dar şi de aptitudini politice, ştia câteva limbi foarte necesare pe-atunci: latina, greaca, turca şi desigur româna. Graţie valenţelor sale, accede foarte devreme la funcţii precum logofăt, ispravnic şi lucrurile se prezentau foarte favorabile unei ascensiuni la vârf, însă în 1680 tatăl său, aflat în înalt rang la curtea domnească, uneltind împotriva lui Vodă, este ucis din porunca lui Şerban Cantacuzino. Tânărul logofăt porneşte în exil, cu familia, trecând astfel aproape un deceniu. Se face dorit la curte, este din nou promovat, însă meteahna urzelii de comploturi, nu neapărat moştenită de la tătâne-su, cât inhalată din spiritul vremii, îl aduce între complotiştii împotriva lui Constantin Brâncoveanu, pricină pentru ceva temniţă. După care Brâncoveanu îl recheamă, însă nu în imediata apropiere, ci numindu-l ispravnic la Vâlcea, la Ocnele Mari, la Târgovişte. Abia cu venirea la Bucureşti a lui Nicolae Mavrocordat, în 1716, adus de turci de pe scaunul Moldovei, în perspectiva unor războaie cu Împeriul German, R.P. este promovat la vârf, ca mare vornic, mare ban, din nou mare vornic. Şi cum "năravul din fire n-are lecuire”, va fi prins cu uneltiri şi împotriva lui N. Mavrocordat, spre a-l aduce la domnie pe un Canzacuzino. Probabil că nu mai era cale de întoarcere, însă ambiţiosul curtean îşi dovedeşte o dată în plus iscusinţa, cerând Domnitorului voie să îmbrace rasa monahală.

Ne aflăm în anul 1724. Va lua numele Rafail şi va rămâne călugăr la Radu Vodă din Bucureşti vreme de  5 ani, până la moarte. Însă recunoştinţa lui faţă de Domnitorul care nu-l scurtase de cap merge mai departe: Începe să scrie o cronică encomiastică a domniei lui N. Mavrocordat, perioada 1688-1728. Prilej pentru a-şi pune în valoare neobişnuitele disponibilităţi de a întoarce negrul în alb şi ocara în laudă, nu doar în ce-l priveşte strict pe Domnitor, dar şi în privinţa familiilor boiereşti care deveniseră aliatele Domnitorului. .

Fiind în cauză o perioadă de timp cunoscută îndeaproape autorului, avem o abundenţă barocă de fapte, date, descrieri amănunţite etc.  În fapt, acest text, singurul atribuit fără echivoc lui R.P. de toţi cercetătorii este prezentat în continuarea unor texte cronicăreşti care vin tocmai din vremea descălecatului, relatate şi acestea ca din punctul de vedere al unui martor ocular.  Alt aspect curios este un text de un autor anonim, relatînd aceeaşi perioadă a domniei lui C. Brâncoveanu, în paralel cu cronica lui R.P., dar şi cu cea a lui Radu Greceanu. Despre textul lui Greceanu nu se pot spune multe cuvinte de apreciere a calităţilor sale stilistice, fiind o relatare seacă, ternă; în schimb textul Anonimului  are izbânzi stilistice invidiabile. O variantă care îmi vine în minte ar putea fi ca în spatele Anonimului să se ascundă tot R.P., de data asta cu un text mai sobru, fără laude ditirambice pentru Nicolae Mavrocordat.

 Este incitant la culme modul cum N. Manolescu îl prezintă pe R.P. în Istoria sa critică, menţionându-l mai întâi în 4-5 ocazii onorante pentru RP ca scriitor de talent, apoi acordându-i câteva pagini speciale, extrem de vii, subtile, pline de miez. Un text din păcate citit de mine pe fugă, şi asupra căruia va trebui să revin, spre aprofundarea problematicii acestor cronicari munteni, pe care îi crezusem lipsiţi de strălucire, prin comparaţie cu marii moldoveni.

Interesant este chiar faptul că textele lui R.P. sau atribuite acestuia au început a fi scoase la lumină de N. Bălcescu, , apoi de N. Iorga - după care, la încă o jumătate de veac, au făcut obiectul unor asidui cercetări.

 

Opera:  • Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti scrise de Constantin Căpitanul (publicat de N. Bălcescu), „Magazin istoric pentru Dacia", 1845-1846;• Cronica Ţării Rumăneşti, „Magazin istoric pentru Dacia", 1847;• Istoria Moldo-României, vol. II: Istoria Ţărei Româneşti, Bucureşti, 1859;• Istoriile domnilor Ţării Româneşti, cuprinzând istoria munteană de la început până la 1688, ediţie îngrijită şi prefaţă de N. Iorga, Bucureşti, 1902;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronicari munteni, I, ediţie îngrijită de Mihail Gregorian, prefaţă de Eugen Stănescu, Bucureşti, 1961;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, ediţie îngrijită de Constant Grecescu, introducere de Constant Grecescu şi Eugen Stănescu, Bucureşti, 1963; • Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronici brâncoveneşti, ediţie îngrijită şi postfaţă de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1988.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Popescu

 

 

Alţi scriitori:

Franyo Zoltan, m. 1978

   

Ion Lazu - Din albumul Fotografii cu scriitori, în pregătire

 

 

27 decembrie: Lazăr Iliescu, n. 27 dec. 1887 - d. 13 iunie 1977

 Bucureştean de sorginte, fiul nelegitim al unei tinere care s-a scăpat de povara greşelii sale, lăsându-şi progenitura în grija unchiului său Ioseph Iliescu, tâmplar. Liceul în Bucureşti, iar facultatea de Ştiinţe economice se pare a o fi făcut în Germania, unde în 1912 îşi lua un doctorat în ştiinţe economice. Debutase la doar 18 ani, cu traduceri din franceză; a continuat să trimită din Germania articole, poezii, traduceri. După război se reîntoarce în ţară şi va face carieră de economist. Abia în anii 1936-1940 revine la poezii, în stil clasic, chiar sonete şi se face remarcat prin traducerea de referinţă din Baudelaire: Florile răului. În 1946 candidează pentru parlament din partea PNŢ, criticând regimul nou instalat. Poate fi motivul pentru care nu mai apare în presă timp de un deceniu.

Reîncepe colaborarea la Viaţa Românească şi Ramuri, editând nu mai puţin de 20 volume de traduceri, în poezie, dar şi în proză, în principal din autori francezi şi germani. Lenau, Musset, Becher, Heine, Rimbaud, Elena Văcărescu, Anna de Noailles, Th. Mann, Hermann Hesse, Racine, mulţi alţii... Însă traduceri la cel mai înalt nivel, din care s-a nutrit generaţia de intelectuali de după război.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Lazar_Iliescu

 

Ion Schinteie, n. 27 dec. 1911 - d. 19 august 1985 

 Am considerat oportun să prezint la rubrica Scriitorul zilei şi pe Ion Schinteie, pentru că este posibil să nu se mai ivească ocazia să aleg între cei doi literaţi: primul nonagenar, al doilea dispărând la 74 de ani, însă ambii porniţi dezavantajaţi de soartă, primul ca fiu nelegitim, preluat de un unchi, iar Ion Schinteie, de felul său din comuna Peştişani-Gorj, care a fost şi locul de unde a pornit în lume C. Brâncuşi; I. Schinteie, rămas orfan la 6 ani, creşte în orfelinatele de la Tg. Jiu şi Craiova, face o parte din liceu la Tg. Jiu, continuă la Craiova, iar apoi, cu o bursă oferită de primăria din Craiova merge la Litere şi Filosofie dar şi la Drept, în Bucureşti.  Îşi ia licenţa în 1937, iar doctoratul doi ani mai târziu, 1939. Va fi profesor de franceză şi italiană la Craiova, apoi se transferă la catedra de la Institutul Pedagogic craiovean, nou înfiinţat.

Debutase publicistic în 1931, iar editorial în 1938 cu Leopardi şi operele morale. Publică articole şi cronici literare şi dramatice la reviste din Craiova şi Bucureşti. Două volume de poezii, Ibis, 1942 şi Ion ăl Mare, 1946, primul în manieră clasicistă, al doilea dorind să fie pe linia noului regim, nu edifică o operă lirică. S-a remarcat ca traducător (din Ugo Foscolo, din Giono) şi ca autor de dicţionare.

  Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Schintee 

 

Alţi scriitori:

Tudor Vianu, n. 27 dec 1897 - d. 21 mai 1964.

Emil Giurgiuca, n. 27 decembrie 1906 - d. 3 martie 1992

Ştefania Plopeanu, n. 1944

 

 

28 decembrie Ioana Em. Petrescu, n. 28 dec. 1941 - d. 1 oct. 1990

  

Născută la Sibiu, ca fiică a istoricului literar prof. univ. Dimitrie Popovici, slătinean de baştină (Universitatea clujeană se transbordase la Sibiu, la ocuparea Ardealului de Nord de maghiari), şi soţie a prof. Liviu Petrescu (dascăl al său la Universitate), Ioana Em. Petrescu a absolvit liceul G. Coşbuc, apoi Filologia clujeană, unde şi-a luat licenţa cu Aron Pumnul, 1974; a desfăşurat apoi, la catedra Filologiei pe care o frecventase o activitate didactică strălucită, lăsând câteva studii fundamentale: despre Ion Budai Deleanu şi eposul cosmic, 1974, care fusese teza de doctorat a cercetătoarei (Premiul Academiei), Eminescu. Modelul cosmologic şi viziunea poetică, 1979, Configuraţii, studii şi eseuri, 1981, din nou despre marea ei pasiune: Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, 1989. Tot atunci i se acordă Premiul USR pentru întreaga operă.

Ce-i drept, prin mare străduinţă, reuşise să îngrijească apariţia în 6 volume, între 1972 şi 1989  a oprei tatălui ei, Dimitrie Popovici, cu ale cărui opinii s-a aflat într-un neîntrerupt dialog. Iar alte câteva studii au apărut postum: Ion Barbu şi poetica postmodernismului, Molestarea fluturilor interzisă - scrisori americane  (din perioada 1981-1983, când beneficiase de o bursă Fullbright şi predase la California University din Los Angeles), Jurnal, 2005. Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, apărută în 1991 (coordonatori: Ioana Bot şi Diana Adamek) fixează figura singulară a unei personalităţi excepţionale, ce a lăsat asupra studenţilor clujeni şi a celor ce au cunoscut-o o impresie copleşitoare.

 

    Încă un nenoroc al literelor româneşti - dispariţia la doar 49 de ani a unei personalităţi de excepţie.  Ţi se strânge inima.

În clipe de slăbiciune, îmi vine să renunţ la această rubrică a blogului meu. Dar tot eu îmi spun că se cuvine să ne întărim firea şi să mergem mai departe prin acest aproape-dezastru al literelor române, pândite de neşansă din toate părţile. În măsura în care lucrurile au depins de Ioana Em. Petrescu, domnia sa şi-a scris cărţile, unele au apărut în timpul scurtei sale vieţi, altele au fost editate în anii ce au trecut. La mai mult nu ne putem aştepta, omeneşte. Înţeleg că s-a constituit un cerc al celor ce i-au păstrat o frumoasă amintire. Nu e puţin, îmi spun: un cerc de admiratori ai operei, un nume de şcoală, de stradă, de bibliotecă...

Iniţiasem, repet poate, un Proiect Şcoli săteşti cu nume de scriitori, l-am propus USR, am înaintat şi tabelul tuturor Consiliilor, pe judeţe, era vorba de cca 150 de şcoli. Nu am găsit înţelegere. Acum lucrurile stau şi mai rău: se desfiinţează multe din şcolile săteşti, dacă nu au numărul de elevi stipulat în noul regulament. S-ar fi desfiinţat şi dacă între timp şcoala ar fi primit numele lui Nicolae Velea, de exemplu. Ce e de spus, la toate astea?

 

  

Theodor Damian, n. 28 dec. 1951                        

 

      

Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y., iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane. Editor al revistei Lumină lină și conducător al cenaclului Mihai Eminescu al Institutului român de teologie din New York.

A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.

Opera literară:  • The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian

http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare

  

Poezia zilei: Theodor Damian

 

Aşa gândeam şi visam Să te duci o dată pe săptămână la râu şi să-ţi spui acolo păcatele cu voce tare să plece de la tine mânate de vânt şi de valul mărunt du-te ţi-am spus judecând şi visând la ideea c-aş putea deveni râu eu însumi şi tu ai veni la mine să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat eu să-ţi primesc spălarea mâinilor şi să rămân totuşi curat aşa gândeam şi visam la ideea că aş putea ca eu râul să te locuiesc să-mi fac sălaş în adâncurile tale cu munţi mari şi mici şi tu nici să nu te mai deplasezi la râu ci să te cobori în tine în mine la râul lacrimilor mele să strigi păcatele cu lacrimi până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi nu tu în pustie ci pustia în sufletul tău spre izbăvirea noastră de cel rău.   Ca o vrajă a vieţii cerul Existenţa este o vânătoare de cercuri cercul este marea metaforă din cercuri venim din marile sfere şi big-bang-ul este un cerc este cercul redus la esenţa ultimă Eram mic şi nu ştiam ce fac când mânam cercul pe stradă cu o sârmă meşteşugit adaptată sau cu un băţ credem că mă joc ca o vrajă a vieţii cercul de fapt cercul mă juca pe mine eu preot păgân curat la suflet şi la strămoşi un ritual pe atunci fără sens nu aveam voie să înţeleg acum văd dar nu tot prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor fericit pentru că la mijloc toate geometriile sfârşesc în cerc aşa cum ochiul geme rotund chemat de abis când cercul trupu-mi frământă n-ai să crezi până n-ai să citeşti la vreme de seară singur dezmierdarea din lacrima frântă. Ajunge gândeşti prea multă lacrimă într-un cerc ar trebui să nu mai fii unde eşti dar cercul e infinit nu se ştie câtă lacrimă-n râs sau cât râs în lacrimă-i răsucit. Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă a cercului aruncă sclipiri astrale spre sângele tău ca privit de şarpe aşa stai statuie de marmoră, de sare, de lut, de abur mocnit o, dulce dintele morţii când te-a pătruns dar n-ai murit Din când în când o zvâcnire prelungă, tristă şi grea mi-e aripa cu care mă apăr de moarte şi pana cu care arunc după ea.   (poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.)

Alţi scriitori:

Ştefan Stănescu, n. 1917 

Ion Lazu - Imagini de ieri...

 

 

 

Tirania ciorilor

                         Risipă de roșcove. În copilărie, ce dulci erau !