9 noiembrie: Ion Codru Drăguşanu, n. 9 nov. 1818 - d. 26 oct. 1884
Făgărăşean din comuna Drăguş, fiu al unui
Codrea, a făcut şcoala primară în satul natal, o şcoală grănicerească la Viştea
de Jos, probabil şi gimnaziul la Braşov. Oricum, prin străduinţe de autodidact
a reuşit să-şi însuşească nu mai puţin de opt limbi străine: maghiara, latina,
neogreaca, germana, franceza, italiana, engleza, rusa. Luat la armată într-un
regiment de grăniceri, 1835, dezertează, trece munţii în Ţara românească.
Inteligent, arătos, cu carismă, va începe ca ţârcovnic, va continua copist la
Târgovişte, preceptor de limbă germană şi, o dată ajuns la Bucureşti, va răzbi
în anturajul domnitorului Alexandru D. Ghica; acesta, plănuind o călătorie în
Apus, îl va lua pe I.C.D. în suita sa. Viitorul peregrin vede pentru prima
oară, în 1836, Viena, Milano, Roma. O a doua călătorie va fi cea din vara
lui 1840 pînă în primăvara 1841, cu care ocazie revede Austria, Germania,
ajungând la Londra şi la Paris. Prins de pasiunea călătoriilor, va ajunge în
septembrie 1842 la Sankt-Petersburg; dându-se drept maghiar poliglot, ceea şi
era de fapt, va deveni secretarul particular al unui prinţ rus. Cu acesta face
o nouă călătorie în ţările apusene, revăzând Parisul.
Era cea de a cincea călătorie europeană a
sa, trecuseră opt ani, îl prinde dorul de ţară şi revine în august 1845 la
Bucureşti. O vreme va fi institutor la Ploieşti. Înflăcărat de ideile şcolii
ardelene, de August Treboniu Laurian în principal, scrie un studiu pe linie
latinistă: Rudimentele
gramaticei române, 1948. Este
prins în vâltoarea mişcării revoluţionare de la 1848, Nicolae Bălcescu îl
trimite ca reprezentant în judeţul Prahova. La sfârşitul episodului
revoluţionar, compune un patetic Adio la 1848, după care va trece înapoi
în Transilvania. Excepţionala sa pregătire îl aruncă în publicistică, se va
ocupa de instrucţia şi educaţia românilor transilvăneni, va ocupa diferite
posturi în administraţie, va deveni vicepreşedintele Astrei, va milita pentru
dreptul limbii române în administraţie şi în justiţie.
Impresiile sale de călătorie, redactate
sub forma unor scrisori ale unui tînăr român peregrin prin ţările europene
adresate unui prieten din ţară au fost publicate mai întîi în foileton, în Concordia, între martie 1863 şi
ianuarie 1864, iar în volum, la Sibiu, în 1865. A fost plănuit şi un al
doilea volum, din care nu au apărut decât trei capitole, la Pesta, în anul 1869
şi în 1879. În fapt este vorba despre două versiuni ale Peregrinului..., destul de diferite, căci autorul şi-a refăcut
textul, augmentându-l. Trecând fără a face deosebită impresie la momentul
primei publicări, textul Peregrinului
transilvan este nu doar o
încercare meritorie, ci o mare surpriză la lecură, beneficiind de o privire
proaspătă, de un spirit de observaţie ieşit din comun, care remarcă cu
subtilitate aspectele caracteristice ale locului vizitat, textul fiind
îmbogăţit cu descrieri sensibile, cu consideraţii de psihologie şi de morală,
cu atenţie specială asupra aspectelor vieţii sociale, cu notaţii din care nu
lipseşte un umor sănătos, reconfortant, dezinhibat. În prea-lunga muţenie
a călătorului de pe meleaguri carpatine în ţările apusene, notele de călătorie
ale lui Ion Codru Drăguşanu reprezintă excepţia salutară, poate chiar o
atenţinare şi un îndemn cu adresă la "ai noştri tineri" spre
consemnarea, pentru concetăţeni, a impresiilor de călătorie.
Opera literară: Rudimentele
gramaticii române, Bucureşti, 1848; Peregrinul transelvan sau Epistole scrise den tiere straine unui
amic in patria, de la anul 1835 pana inchisive 1848, I, ediţie îngrijită de S.
Filtsch, Sibiu, 1865; ediţia (Călătoriile
unui român ardelean în ţară şi în străinătate. 1835-1844. Peregrinul
transilvan), ediţie îngrijită de Constantin Onciul, prefaţă de N. Iorga,
Vălenii de Munte, 1910; ediţia (Peregrinul transilvan), ediţie îngrijită de
Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1942; ediţie îngrijită şi prefaţă de Romul
Munteanu, Bucureşti, 1956; ediţia (Peregrinul
transilvan. 1835-1848), îngrijită şi prefaţă de Corneliu Albu, Bucureşti,
1980.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Germaniu_Codru-Dragusanu
Teohar Mihadaş, n. 9 nov. 1923- 29 nov. 1996
Născut la Turia, în
Grecia interbelică, însă din familie de macedoneni, a învăţat din şcoală
româneşte. Apoi a venit în România unde şi-a continuat liceul, facultatea.
Însă în 1943 este luat pe front, face războiul spre vest. După
război, este cooptat în Comisia pentru naţionalităţi. Dar încep suspiciunile.
Se retrage în învăţământ, iar în 1948 este arestat, implicat în acelaşi proces
cu Constant Tonegaru. Eliminat din învăţământ, sosit la Bucureşti în căutarea
mijloacelor de trai, îl întâlneşte pe Tonegaru care aflându-i situaţia
disperată îl conduce la Crucea Roşie, de unde primeşte un pachet. Plecat înapoi
la Bistriţa, Mihadaş, milos pe cât de sărac, dă pachetul unuia şi mai sărac,
acela se întâmplă să fie şeful unei grupe de rezistenţă din munţi. Este
prins. Bătăi, schingiuiri, partizanul face mărturisiri şi cei doi poeţi
ajung la închisoare. După eliberare, are slujbe umile, lucrător necalificat, om
de serviciu.
Dar deja publicase un volum de poezii în
1943. Îl cunoaşte la Bistriţa pe Blaga, îl văzuse încă din 1942 la o conferinţă
la Dalles. Îi devine discipol, confident. În spitalul clujean unde îl adusese
stadiul final al bolii, Lucian Blaga primeşte vizita lui Tudor Vianu, venit
special de la Bucureşti. A doua zi, îl vizitează T. M. Poetul, doar oase albe.
"Am bâlbâit cuvinte fără sens...", îşi aminteşte Mihadaş. Îi arată
fotografia fiicei sale, căreia Poetul dorise să-i fie naş. Un zâmbet larg. La
plecare muribundul se crispează de braţele discipolului. "Mai sunt oameni
care mă mai iubesc", articulează Poetul. Mihadaş pleacă la Bistriţa. Dar a
doua zi primeşte telegrama cu vestea fatală. La 5 dimineaţa este la Morga. Se
deschidea la 8. Intră plătind şpagă. Depune un buchet de lăcrămioare în palmele
Poetului.
A doua zi, sicriul fiind depus la
Casa Universitarilor, ţin discursuri Aurel Rău şi D. D. Roşca, fost coleg de
liceu la Andrei Şaguna, în Braşov (foarte emoţionat, totuşi a citit şi frazele
ce-i fuseseră cenzurate.)
Sicriul este urcat într-un camion, pentru
drumul spre Lancrăm. Teohar Mihadaş se urcă din mers în camion şi-l însoţeşte
pe maestru la Lancrăm. Ajunşi la biserică, T. M. poartă pe umeri
sicriul, împreună cu trei feciori din sat, în vreme ce corul de femei îi cântă
un prohod ancestral. "Dacă ar fi să se scrie ceva despre mine în
vreun dicţionar, aş dori să se consemneze că am dus pe umeri sicriul lui Lucian
Blaga", declara Mihadaş într-un interviu.
I-am citit poeziile cu incantaţii orfice.
I-am citit cîteva romane: Steaua
Câinelui, 1991, Pe muntele Ebal. L-am
trecut pe lista Memorialul scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist. Un
poet de vocaţie. Şi un om al demnităţii, un caracter indestructibil, neclintit
în faţa vitregiilor vieţii. Dintr-un neam de "oameni viforoşi."
Alţi scriitori:
Liviu Rusu, n. 1901
Aurel Rău, n. 1930
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu