22 noiembrie: V. A. Urechia,  n. 15 febr. 1834  - d. 22 nov. 1901

 

S-a născut la Piatra Neamţ şi a învăţat în familie, căci tatăl său murise când copilul avea doar 6 ani. A urmat şcoala normală la Trei Ierarhi din Iaşi, iar din 1844 intră la Academia Mihăileană. Cu o bursă merge la Paris, apoi îşi ia licenţa în Litere la Sorbona. Căsătorit din 1856 cu o spaniolă, care a murit după un an, a făcut numeroase călătorii de studii în Spania, aducând documente şi însemnări. În 1858 revine la Iaşi, ca profesor la Gimnaziul Central, apoi devine profesor la Universitatea din Iaşi; din 1864 va veni la Universitatea din Bucureşti, pentru o perioadă decan la Litere şi Filosofie. A avut şi funcţii politice, director de minister, ministru interimar în guvernul Kogălniceanu, ministru culturii în guvernul I. C. Brătianu, 1881-1882. A fost membru fondator al Academiei Române, al Ateneului Român, a numeroase instituţii, atenee populare, şcoli şi aşezăminte culturale, un paşoptist crezând nestrămutat în ridicarea prin cultură a poporului. O anumită neglijenţă în stil şi neatenţie la argumentaţia strict ştiinţifică i-a atras critica unor corifei, printre care Titu Maiorescu, cu binecunoscuta sa Împotriva beţiei de cuvinte. În 1890 a donat liceului din Galaţi biblioteca sa, documentele istorice, piesele din colecţiile arheologice.

Ca literat are un rol de deschizător de drum, împreună şi pe urmele unor Alecsandri, Kogălniceanu etc. Debutase pretimpuriu cu o fabulă, în 1850, în anul următor publică o nuvelă, iar în 1854 deja apare cu o culegere de proze. A înfiinţat şi condus singur sau în colaborare numeroase reviste de popularizare, a ţinut conferinţe la Ateneul Român, a scris numeroase romane, preluând teme, prelucrând şi adaptând, a scris piese de teatru în manieră Alecsandri, care s-au jucat pe scenă, dar mai rodnică a fost activitatea de povestitor pe teme din legende şi din cronicari.

Biblioteca judeţeană din Galaţi poartă pe drept numele savantului V. A. Urechia.

Opera literară: Grinda de aur sau Previderea unui părinte bun, Iaşi, 1851; Mozaic de novele, cugetări, piese şi poezii, Iaşi, 1854; Omul muntelui (în colaborare cu Marie Boucher), Bucureşti, 1858; Schiţări de literatură română, Iaşi, 1859; O vorbă despre literatura desfrânată ce se încearcă a se introduce în societatea română, Iaşi, 1863; Les Sept montagnes (histoire moldave) (în colaborare cu Marie Boucher), Paris, 1863; Balul mortului sau Mortul şi danţul, Bucureşti, 1865; Cronicele noastre, Bucureşti, 1865; De clasicism, romantism şi realism, Bucureşti, 1865; Femeia română dupre istorie şi poezie, Bucureşti, 1865; Despre fabule în genere şi în speciale despre Cichinăel, Bucureşti, 1866; Despre elocinţa română, Bucureşti, 1867; Poezia în faţa politicei, Bucureşti, 1867; Carol I, domnitoriul românilor, Bucureşti, 1868; Patria română, Bucureşti, 1868; Odă la Elisa, Bucureşti, 1869; Fidanţata imperatorului, Bucureşti, 1870; Opere complete, seria A, tomul I: Comedii, scenete, Bucureşti, 1878, tomul II: Teatru. Drame, Bucureşti, 1878, seria B, tomul I: Conferinţe şi discursuri, Bucureşti, 1878, tomul II: Discursuri academice, Bucureşti, 1882, seria D, tomul I: Didactica, Bucureşti, 1883, seria E, tomul I: Novele, cugetări, foiletoane, bibliografii, varia, Bucureşti, 1883, seria B,tomul II: Memorii prezentate Academiei Române în 1887-1888, Bucureşti, 1889, tomul III: Memorii prezentate Academiei Române în 1888-1889, Bucureşti, 1890; Schiţe de istoria literaturei române, Bucureşti, 1885; Arhimandritul Vartolomei Măzăreanul (1720-1780), Bucureşti, 1889; Autografele lui Varlaam mitropolitul, Bucureşti, 1889; George Asaki, Bucureşti, 1890; Legende române, Bucureşti 1891; ediţia III, cu ilustraţii de Jiquide, Bucureşti 1896; ediţia IV, vol. I-II, Bucureşti, 1904; ediţie îngrijită de Ion Horia Rădulescu, Bucureşti, 1934; Miron Costin, Craiova, 1891; Istoria şcoalelor de la 1800-1864, I-IV, Bucureşti, 1892-1901; Alecsandri la Mirceşti, Bucureşti, 1894; Cum am cunoscut pe Alecsandri, Bucureşti, 1894; Codex Bandinus, Bucureşti, 1895; Cum era odinioară, Bucureşti, 1901; Scrieri literare, ediţie îngrijită şi prefaţă de Alexandru George, Bucureşti, 1976.Ediţii, antologii: Miron Costin, Opere complete, I-II, prefaţa editorului, cu un glosar de Lazăr Şăineanu, Bucureşti, 1886-1888; Voci latine. De la fraţi la fraţii, Bucureşti, 1894; ediţie îngrijită şi prefaţă de Oprea Nedelcu, Galaţi, 1993.

 

Citeşte mai mult:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Urechi%C4%83-Alexandrescu

 

 

 

Iulian Vesper, n. 22 noiembrie 1908 - d. 11 februarie 1986

 

De fel din Horodnicul de Sus - Suceava, fiu de ţărani (tatăl cantor bisericesc, numele real Grosu), - unul dintre fondatorii grupului  Iconar, împreună cu Mircea Străinul şi cu Traian Chelariu (evocat de noi pe acest blog) - şi-a făcut studiile liceale la Rădăuţi, urmând apoi Universitatea din Cernăuţi, de unde se transferă la Bucureşti, pentru a-i audia pe D. Caracostea şi pe Ov. Densusianu; licenţiat în 1933. Lucrează ca redactor la Glasul Bucovinei, apoi la Dacia Traiana şi în alte funcţii prin ministere, dar din 1950 devine  corector la ESPLA.

Colaborator la numeroase reviste, debutează editorial în 1933 cu Echinox în odăjdii, publicând în continuare volume de poezii şi de proză, dar şi traduceri, în special din autori ruşi, iar postum îi vor apărea Memoriile, în 1999. Menţionat de Călinescu în a sa Istorie a literaturii, dar şi de Perpessicius, care îl consideră unul dintre marile promisiuni ale literaţilor proveniţi din Bucovina.

Poetul Florentin Popescu, colocatar (între anii 1975 şi 1991) al blocului din Apolodor 13-15, cu mulţi alţi scriitori şi artişti, printre care şi Iulian Vesper, incitat aşa cum singur mărturiseşte de plăcile memoriale pe care le-am fixat la cele două intrări ale blocului, a publicat în acest an volumul intitulat chiar aşa: Scriitorii din strada Apolodor. (Vezi în mod special capitolul "Nume încrustate în marmura neuitării", p. 136-137). F.P. regretă a nu fi declanşat o discuţie literară cu colocatarul mai vârstnic, despre care îşi făcuse "impresia unui om bolnav, poate şi din cauza corpolenţei, care îi încetinea mişcările". Un om vârstnic, pe care l-a văzut de câteva ori, "însoţit de cineva, urcând sau coborând cele câteva trepte până la lift". (pag. 79). Eu cu atât mai puţin, nu cred a-l fi zărit vreodată pe dl Vesper. Dar cu siguranţă voi fi citit traducerile sale din marii ruşi. Căci (literar) de la marii ruşi ne tragem...

 

 

Alţi scriitori:

Lucian Bureriu, n. 1942 

***

Și iată citatul din  Ion Lazu - Scene din viața literară, în care notez prestația lui Ulici la lansarea romanului meu Rămășagul:

”Ion Lazu: Scene din viaţa literară. Ed. Ideea europeană, 2007:

1 noiembrie 1982. Am aşteptat încheierea campaniei ca să pot face lansarea Rămăşagului la întreprindere. Acum vreo săptămînă l-am căutat pe Laurenţiu Ulici la Contemporanul, i-am dat cartea şi l-am invitat la lansare. Au mai venit Ahoe şi Niki Opriţescu. Sala plină, la subsol. Tudor George se lansează, în stilul lui inconfundabil. Niki Opriţescu aminteşte că mai întîi a existat scenariul de film, "scenariul nostru", pentru care ne luptăm în continuare. Şi iată-l pe Laurenţiu Ulici scoţînd în evidenţă stilul elevat, fluenţa scriiturii, construcţia parabolei – adică exact ce-mi contestase în acel referat de comandă, cu care mi-a blocat Curtea interioară pentru zece ani… Dar Ulici nu ştie că eu ştiu despre referatul lui, (de la dna Donoiu, redactor de carteÎ. Oricum, de data asta a trebuit să citească atent înainte de a se pronunţa. Ceea ce-mi şi dorisem. Din sală iau cuvîntul Romică Purecel, Mircea Mureşan şi Doina Nimigean. Apoi descindem la Uniune, îl invit pe Ulici la masa noastră, dar se ţine de-o parte. Are vreo întîlnire. Sau bănuieşte şi el ceva? ”

 

Ion Lazu - Casa, palate, biserici...