23   noiembrie: Petru Comarnescu, n. 23 nov. 1905 - d. 27 nov. 1970

 

    

Dintr-o familie de intelectuali ieşeni, mama institutoare, tatăl funcţionar, a făcut şcoala primară şi prima parte a liceului la Iaşi, a continuat la Sf. Sava din Bucureşti, cu bacalaureat în 1924, după care s-a înscris la o şcoală de ofiţeri de artilerie la Craiova, 1924-1925. Va reveni la viaţa civilă, înscriindu-se la Drept, cu licenţa în 1929. Merge în Statele Unite cu o bursă, 1929-1931, şi va obţine un doctorat în 1931 cu o temă despre relaţia dintre Bine şi Frumos, editată în 1933, tradusă în 1946 în româneşte, cu titlul Kalokagathon. Iar în fapt, între 1933 şi 1940 a publicat nu mai puţin de patru cărţi despre Statele Unite, o societate pe care a admirat-o în cunoştinţă de cauză. Va fi din 1933 inspector la Direcţia teatrelor, redactor la Editura Fundaţiilor Regale, va ţine rubrica de arte plastice la reviste de renume ale vremii, la Timpul, la Naţiunea etc., scriind practic despre cei mai importanţi pictori, sculptori, graficieni.

Cu stil alert, ingenios, avizat, bine orientat filosofic şi estetic, va stârni numeroase controverse, dintre care una în legătură cu specificul naţional, alta despre tradiţie ca factor activ, nicidecum restrictiv în progres, dar şi ca liant al unităţii unei naţiuni. Nu numai arta are o structură, un sens şi se edifică pe creativitatea umană, ci aceleaşi trăsături le are şi viaţa socială ca atare. A intrat în dispută cu Nichifor Crainic şi cu alţi gândirişti, acuzaţi de a nu fi înţeles corect  problema tradiţiei, apoi şi cu avangardiştii, care săpau o prăpastie între ei şi generaţiile premergătoare. A fost sufletul generaţiei Criterion, sau magul acesteia, cum l-a numit Mircea Eliade. A scris comprehensiv despre Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Blaga, Barbu, Bacovia, Voiculescu, Pillat, Camil Petrescu, dar şi despre Eliade şi Sebastian. Mereu în clocotul dezbaterilor de estetică şi filosofie.

Din 1952 i se ia dreptul de semnătură, va rămâne însă în miezul vieţii literare, cu ajutorul lui Ionel Jianu, publicând sub pseudonimul Anton Coman. Doar monografiile unor artişti plastici a putut să le publice sub nume propriu.

Opera :  The Nature of Beauty and Its Relations to Goodness, Los Angeles, 1931; ediţia (Kalokagathon), traducere de Ruxandra Oteteleşanu, Bucureşti, 1946; ediţie îngrijită de Dan Grigorescu şi Florin Toma, introducere de Dan Grigorescu, Bucureşti, 1985; Homo americanus, Bucureşti, 1933; ediţie îngrijită şi introducere de Eugen Florescu, Bucureşti, 1999; Zgârie-norii New York-ului, Bucureşti, 1933; America văzută de un tânăr de azi, Bucureşti, 1934; Chipurile şi priveliştile Americii, Bucureşti, 1940; Magdalena Rădulescu, Bucureşti, 1946; America. Lume nouă - viaţă nouă. 1930-1941, Bucureşti, 1947; Francise Şirato, Bucureşti, 1954; Octav Băncilă, Bucureşti, 1954; Ştefan Luchian, Bucureşti, 1955; Ştefan Luchian (în colaborare cu Ionel Jianu), Bucureşti, 1956; Abgar Baltazar, Bucureşti, 1956; Marius Bunescu, Bucureşti, 1956; Benjamin Franklin, Bucureşti, 1957; Viaţa şi opera lui Rembrandt van Rijn, Bucureşti, 1957; N. Grigorescu, Bucureşti, 1959; Îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei, Bucureşti, 1961; Ion Jalea, Bucureşti, 1962; N.N. Tonitza, Bucureşti, 1962; Iosif Iser, Bucureşti, 1965; Gh. D. Anghel, Bucureşti, 1966; Ion Sava, prefaţă de Tudor Arghezi, Bucureşti, 1966; Ion Ţuculescu, Bucureşti, 1967; Temoignages sur Brancusi (în colaborare cu Mircea Eliade şi Ionel Jianu), Paris, 1967; ediţia (Mărturii despre Brâncuşi), îngrijită, traducere şi prefaţă de Nina Săndulescu, Târgu Jiu, 2001; Deineka, Bucureşti, 1968; Lascăr Vorel, Bucureşti, 1968; The Romanian and the Universal in Brancusi's Work, Londra, 1970; Brâncuşi, mit şi metamorfoză în sculptura contemporană, Bucureşti, 1972; Confluenţe ale artei universale, Bucureşti, 1972; Scrieri despre teatru, Iaşi, 1977; Chipurile şi priveliştile Europei, vol. I: Italia şi Franţa, vol. II: Elveţia şi Italia, ediţie îngrijită de Traian Filip, Cluj Napoca, 1980; O'Neill şi renaşterea tragediei, ediţie îngrijită de Mircea Filip, introducere de Dan Grigorescu, Cluj Napoca, 1986; Jurnal (1931-1937), prefaţă de Victor Durnea, Iaşi, 1994; Jurnal, I-III, ediţie îngrijită de Traian Filip, Mircea Filip şi Adrian Munţiu, prefaţă de Dan Grigorescu, Bucureşti, 2003.

Traduceri din Faulkner, Dreiser, Gertrude Stein, Wilder, O Neill, mulţi alţi scriitori francezi şi americani, iar din scriitorii de limbă rusă a tradus în colaborare.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Comarnescu

http://www.crispedia.ro/Petru_Comarnescu

 

 

Ury Benador, n. 1 mai 1895 - d. 23 nov. 1971

 

 

  

Evreu din părţile Bucovinei, născut la Milişăuţi-Suceava, pe numele său adevărat Simon Schmidt, este prezentat ca autodidact în Dictionarul Marian Popa. Desigur în sensul că nu a urmat studii medii şi superioare, eventual în latura filologică. Se cam uită că orice scriitor autentic este până la urmă un autodidact. Chiar dacă în lumea americană se practică de la o vreme cu asiduitate Cursurile de scriere literară. Oricum, inflaţia de maculatură are multe alte cauze. Nu-mi vine în minte nici un nume de mare scriitor care să fi pornit de la cursurile de scriere literară. Iar dacă totuşi se va fi întâmplat, "vina" este mai puţin a dascălului, ea revine tânărului care, simţindu-şi chemarea, s-a îndreptat către respectiva formă de şcolarizare. Până la urmă, la propriu vorbind, a învăţa să scrii/să citeşti a fost milenii la rând privilegiul bogaţilor. În ţinerea departe de carte a omului de rând, chiar de nu ne place s-o recunoaştem, un mare rol, negativ, va fi avut însăşi biserica. Nici Biblia, oricât ar părea de ciudat, nu ajungea pe mâna omului obişnuit până acum  vreo 5 secole... La evrei rânduielile sunt altfel - şi poate aici e de căutat unul dintre ascendentele istorice ale poporului ales: cei de parte bărbătească au fost obligaţi să înveţe carte.

Viitorul scriitor bucovinean, va fi ucenicit pe pagină în dugheana părinţilor săi. Însă aici am povestea uimitoare, auzită chiar din gura venerabilului Pan M. Vizirescu: copil fiind, cu oile pe câmp, a găsit nişte pagini de ziar pe terasamentul căii ferate, probabil scăpate din tren.  Cum-necum, a prins azbuchea...

Ury Benador a debutat în Viaţa literară  din Iaşi, în 1924, iar în 1925 s-a prezentat cu o piesă de teatru: 5 acte.  Abia peste vreun deceniu îi apare romanul Apassionata, 1934 şi tot atunci, romanul  Ghetto veac XX, despre viaţa comunitară a evreilor bucovineni; ca în următorul an să-i apară  Subiect banal, iar în 1940, Final grotesc. Alte opere: Hilda; Beethoven – omul.

Am citit pe la începutul anilor 60 Subiect banal şi Final grotesc, iar imediat după aceea Gablontz - magazin universal. Impresie deosebit de puternică, abordare foarte personală a psihologiei umane. Plonjări temerare în străfundurile firii umane, scormoniri în bolgiile subconştientului. Nu are nici o relevanţă dacă aceste curajoase sondaje ale psihologiei omului sunt urmarea teoriilor lui Freud şi Joung, importantă este doar autenticitatea observaţiilor psihologice şi construcţia romanescă. 

Prea rar mi-a fost dat să mă cutremur citind despre ascunzişurile şi  pornirile terifiante ale omului ca atare.  Într-o astfel de întreprindere literară contează în primul rând câştigul în cunoaşterea omului şi adia în subsidiar epica, chiar de-ar fi ea suspectă de gust îndoielnic. Deci nu contează faptul în sine că personajul masculin îşi împinge partenera spre adulter, ca să-şi justifice neîncrederea de principiu în devotamentul femeii, ci contează infinita subtilitate a analizei relaţiei umane a celor doi. Un scriitor născut, iar nu făcut, va conchide cititorul. Am fost contrariat să aflu că Ury Benador nu era membru al Uniunii scriitorilor, nu fusese nici înainte de 1944, cu cinci redutabile romane la activ, dar nu s-a înregimentat nici mai apoi, cînd, ca să folosesc un eufemism, venise vremea evreilor, a literaţilor de stânga. Dar pe de altă parte, nu am avut nici o ezitare în a-i pune, pentru merite scriitoriceşti, o placă memorială în str. Traian nr. 87.

 

Din: Ion Lazu - Odiseea plăcilor memoriale.

...Îmi dau seama că vor fi mulţi care se vor bucura de plăci, familiile, bietele neveste, dar se vor găsi şi destui care să cârtească: ăla scriitor?! A fost un oportunist! De aceea voi stărui ca USR să-i pună placă memorială şi lui Eugen Barbu, cu care au fost în mare râcă, dar şi unui Ury Benador, scriitor mai mult decât onorabil, dar care nici n-a vrut să fie membru USR. Şi apoi: sunt multe cele 150 de plăci proiectate pentru ditamai capitala cu peste 5000 de străzi? O placă la 33 de străzi...

Am pus o placă memorială pentru Ury Benador, pe str. Traian, nr. 87, S.III.

Imaginea casei în care a trăit autorul în ultimii săi ani se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

 

 

Alţi scriitori:

Urmuz, m. 1923

Grete Tartler, n. 1948 

Ion Lazu - Seară, toamnă, moină...