5 noiembrie: Mihail Sadoveanu, n. 5 nov. 1880 - d. 19 oct. 1961
Opera lui Mihail Sadoveanu, dacă trecem de
poezia lui Eminescu, întemeietoare, are pentru români importanţa unei întregi
literaturi.
Viaţa sa este îndeobşte cunoscută, el era,
la momentul 1945, cea mai proeminentă personalitate publică a României. S-a
născut la Paşcani, mama sa Profira Ursachi fiind dintr-o veche familie
răzeşască, iar tatăl, Alexandru S., un oltean şi avocat. De va fi fost
din Sadova, comună la sud de Craiova, în majoritate din grădinari bulgari şi
sârbi, povestea se complică. Oricum, viitorul scriitor s-a aflat sub protecţia
mamei sale şi a cunoscut viaţa satului moldav şi chemarea Naturii, crescând în
satul Verşeni. Şcoala primară la Paşcani, unde învăţătorul Mihai Busuioc îi
sădeşte în suflet dragostea pentru istoria neamului; gimnaziul la Fălticeni şi
liceul Internat la Iaşi, absolvit în 1900. Deja se făcuse cunoscut prin
poeziile şi schiţele publicate, unele sub pseudonim, altele sub nume propriu,
1898. Pleacă la Bucureşti spre a se înscrie la Drept, dar alege Literele. Însă
în 1901 revine la Paşcani şi se căsătoreşte cu Ecaterina Bâlu. În anul următor
este încorporat şi face armata la Tg. Ocna, material de viaţă pentru Amintirile căprarului Gheorghiţă, 1906.
Cunoaşte şi viaţa ocnaşilor aflaţi sub pază militară, va scrie şi despre
aceştia: Petrea străinul, Două firi.
Revenit la viaţa civilă, este atras de
sămănătorismul lui Iorga, care deja îl remarcase ca scriitor. Merge la
Bucureşti, va fi redactor, copist şi funcţionar la Direcţia Artelor. În 1904
publică nu mai puţin de 3 volume, toate primesc premii ale Academiei; Iorga
scrie despre Anul Sadoveanu. În 1905, alte trei cărţi, dintr-o producţie care
se va menţine la cote foarte înalte în următoarele trei decenii. Însă
scriitorul realizează faptul că viaţa de redacţie, cu griji privind
scrierile altora, dar şi viaţa literară în sine, consumatoare de timp şi de
energii nu-i este potrivită; se va retrage din nou la Fălticeni, îşi va
construi o casă cu pridvor şi pomi în preajmă se va dedica scrisului, fiind din
acest punct de vedere primul scriitor hotîrât să trăiască numai din ce
scrie. În paralel cu prodigioasa-i operă, se va preocupa de luminarea
poporului, scoate o revistă împreună cu Artur Gorovei, dând sfaturi practice şi
de suflet ţăranilor pentru a face faţă vieţii lor trudnice. După câţiva ani,
revista este suprimată de autorităţi, considerată ca propagând idei politice
subversive. În 1910 devine directorul Naţionalului ieşean. În 1913 este
combatant pe frontul din Bulgaria, scriind apoi 44 de zile în Bulgaria, consemnarea unor întâmplări de război şi
prizonierat; redactor la România, va scrie articole despre realităţile crude
ale războiului: File însângerate,
1917. În 1919 înfiinţează o revistă Însemnări
literare, împreună cu G. Topârceanu. Dar anii dintre războaie vor fi
perioada de maximă realizare pe tărâm literar, numai din 1921 până în 1938
scrie nu mai puţin de 17 volume, printre care capodoperele Cocostârcul albastru. Strada Lăpuşneanu, Dumbrava minunată, Hanul
Ancuţei, Baltagul... În perioada de acutizare a mişcării extremiste
legionare, va fi ostracizat, cărţile sale arse în pieţele publice. Fără să bată
în retragere, va scrie pe aceeaşi linie, despre durerile înăbuşite, despre
bordeieni, dar şi despre ispărăvile haiducilor care încercau să facă dreptate
umiliţilor.
La schimbarea de regim, va face parte
din susţinătorii fervenţi ai comunismului, cu Lumina vine de la Răsărit, 1944, cu Păuna Mică, Mitrea Cocor, Aventură în cîmpia Dunării etc.
Vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale, Preşedinte al Uniunii Scriitorilor,
şef de secţie la Academie, în Consiliul Mondial al Păcii, primind premiul
Lenin, alte înalte distincţii ale stângii internaţionale. Printre scrieri pe
linie, reuşeşte să dea şi câteva romane de virtuozitate artistică, rescrie Şoimii, Evocări, Mărturisiri, Cântecul
Mioarei.
Mare iubitor al scriitorilor români de
căpetenie, Eminescu, Creangă: www.4shared.com/mp3/XN7B9Wco/Amintiri_din_copilarie_-_cites.html , al lui Gogol şi Cehov, dar şi al lui
Flaubert, a început prin a scrie pe direcţia sămănătorist-poporanistă, a
continuat prin a-şi afirma o viziune originală asupra lumii româneşti, şi-a
forjat un stil propriu, inimitabil, un limbaj stilizat, rafinat, pornind de la
cronicari, de la cărţile populare, ajungând la stilul solemn, ceremonios, al
celor care, însinguraţi în viaţa de fiecare zi, vânători, pădurari, oameni
marcaţi cândva de agresiunea civilizaţiei, ajung la momentul când, cu protocol,
îşi povestesc trama vieţii, ca să revină apoi la muţenia dintotdeauna, a celor
mulţi şi obidiţi. L-a admirat fără rezerve pe Creangă, a citit cum nimeni altul
Sara pe deal şi atâtea alte pagini
ale geniului nostru naţional. Sunt destule mici şi mai mari răutăţi de spus în
legătură cu omul Sadoveanu, dar toate se vestejesc atunci când respirăm în
atmosfera mirifică a prozei sadoveniene.
Să vezi viaţa în profunzime, în toate
aspectele sale concrete dar şi în esenţa ei umană indescifrabilă - şi să
creezi la rându-ţi, doar din cuvinte, cu propria voinţă, o altă lume,
asemănătoare până la un punct celei reale, însă stilizată şi făcută să capete
un rost, un sens moral, ce mai degrabă îi lipseşte - asta este menirea
rarisimă, a câtorva aleşi din massa unei naţiuni, a cărei forţă vitală
precumpăneşte asupra înţelegerii de sine... Mihail Sadoveanu a fost ales pentru
aceasta, iar restul pământesc şi perisabil nu mai are nicio relevanţă...
(Ar fi 50 de ani de la dispariţia
acestui titan al literaturii româneşti, - o jumătate de secol! - însă nimic nu
s-a mişcat întru comemorarea scriitorului...)
Povestirile lui Sadoveanu mi-au nutrit
prima dragoste din copilărie: dragostea de carte. Născut într-o casă fără
cărţi, le luam de la unchiul Gică, pasionat de Sadoveanu, posedând ediţii
complete. Nu-mi doream nimic altceva decât să uit de mine citind Sadoveanu.
Fascinat de scrisul său şi înţelegând că e moldovean de-al nostru, nu m-am mai
îndoit că avem o literatură de mare forţă. Am rămas cu un cult pentru autorul Baltagului. Am avut un mic şoc atunci
când un coleg de facutate mi-a atras atenţia: Păi Rebreanu e mai mare... La
admiterea în facultate optasem fără ezităre pentru subiectul "Natura în
opera lui M.S.". Am trăit o vie emoţie atunci când l-am zărit la colţul
facultăţii de Arhitectură, cu statura-i suprafirească parcă, rotindu-şi capul leonin.
Despre moartea sa am aflat la Radio, era 20 octombrie 1961 şi mă aflam în prima
campanie de teren, pe valea Cernei. O ambianţă mirifică, aşa încât
trecerea uşiaşului mi s-a părut de natură cosmică. Prietenul poet Ion Murgeanu,
cu care am scris în parteneriat Himera
literaturii , 2007, îşi
aminteşte a-l fi zărit în satul copilăriei, Zorleni, unde autorul Fraţilor
Jderi trăgea la un ginere al său,- apariţie incitantă, "cu pălăria
lui galactică".
Anul 1961 a fost drastic cu literatura
nostră, ne-au părăsit, în afară de Sadoveanu: Galaction, Cezar Petrescu,
Blaga - despre a cărui trecere aveam să aflu cu ani mai târziu...
Am aflat că după Decembrie, sau chiar în
acele zile învălmăşite, vecinii din str. B.Şt. Delavrancea i-au dat jos placa
memorială cu târnăcoapele. Ca la noi... În fapt, nu m-am interesat de casele în
care trăise marele povestitor. Îmi era deajuns că vizitasem casa memorială de
la Vânători-Neamţ, Muzeul de la Copou-Iaşi. Când m-am ocupat de plăcile
memoriale şi m-am gândit să fotografiez cât mai multe case de scriitori din
Capitală, material utilizat mai apoi de MNLR în editarea albumului Literaturile Bucureştiului, am
fost zguduit - e un eufemism, vă asigur! - să văd în ce hal de degradare a ajuns
casa din Delavrancea nr.47. Imobilul din Dionisie Lupu se prezintă în bună
stare. Cu casa lui Sadoveanu spartă de ani de zile, indiferent cine sunt
proprietarii şi cui anume îi revine răspunderea, am sentimentul de insecuritate
pentru întreaga noastră tradiţie culturală.
Opera literară: Povestiri, 1904;
ediţia II, 1906; Şoimii, 1904; Dureri înăbuşite, 1904; Crâşma lui Moş Precu şi
alte câteva povestiri, 1904; Povestiri din război, 1905;
Floare ofilită, 1905; Comoara dorobanţului..., 1905; Amintirile căprarului Gheorghiţă,
1906; Povestiri de sărbători, 1906; Mormântul unui
copil, 1906; La noi, în Viişoara. Scrisori către un
prietin, 1907; Vremuri de bejenie, 1907; Însemnările lui Neculai
Manea, 1907; Duduia Margareta, 1908; Oameni şi locuri, I,
1908; O istorie de demult, 1908; Cântecul
amintirii, 1909; Povestiri de seară, 1910; Apa
morţilor, 1911; Povestiri de petrecere şi de folos, Vălenii de
Munte, 1911; Un instigator, Bucureşti, 1912; Bordeenii şi alte
povestiri, 1912; Privelişti dobrogene, 1914; Neamul
Şoimăreştilor, 1915; Foi de toamnă, 1916; ediţia Iaşi, 1921; 44 de
zile în Bulgaria, 1916; Printre gene, 1916; File
însângerate, 1917; Frunze-n furtună, 1920; În amintirea lui
Creangă, 1920; Priveghiuri, 1920; Umbre, 1920;
Cocostârcul albastru, 1921; Orhei şi Soroca, 1921; Strada
Lăpuşneanu. Cronică din 1917, 1921; Drumuri basarabene,
1922; Lacrimile ieromonahului Veniamin, 1922; Neagra Şarului,
1922; Pildele lui cuconu Vichentie, 1922; Oameni din
lună, 1923; Poezia populară, 1923; Ţi-aduci
aminte..., 1923; Războiul balcanic, 1923; Venea o moară pe
Şiret..., 1925; Dumbrava minunată, 1926; Povestiri pentru
copii, 1926; Ţara de dincolo de negură, 1926; Dimineţi de
iulie. Stigletele, 1927; Demonul tinereţii, 1928; Hanu
Ancuţei, 1928; Împărăţia apelor, 1928; Olanda. Note de
călătorie, 1928; Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă,
I-II, 1929; O întâmplare ciudată, 1929; Baltagul,
1930; Depărtări, 1930; Măria Sa, Puiul Pădurii, 1931;
Trenul-fantomă, 1931; Nunta domniţei Ruxanda, 1932; Uvar,
1932; Creanga de aur, 1933; Locul unde nu s-a întâmplat nimic,
1933; Soarele în baltă sau Aventurile şahului, 1933; Inima noastră,
Bucureşti, 1934; Nopţile de Sânziene, 1934; Viaţa lui Ştefan cel
Mare, 1934; Cele mai vechi amintiri, 1935; Cuibul invaziilor,
1935; Fraţii Jderi, vol. I: Ucenicia lui Ionuţ, 1935, vol. II: Izvorul
Alb, 1936, vol. III: Oamenii Mariei Sale, 1942; Paştele Blajinilor,
1935; Soarele în baltă, 1935; Cazul Eugeniţei Costea, 1936; Istorisiri
de vânătoare, 1937; Ţara Kangurului, 1937; Ochi de urs, 1938;
Valea Frumoasei, 1938; Morminte, 1939; Divanul persian, cu desene
de Aurel Bordenache, 1940; Vechime, 1940; Opere, I-VIII, 1940-1953;
Ostrovul Lupilor, 1941; Poveştile de la Bradu-Strâmb, 1943; Anii de
ucenicie, 1944; Lumina vine de la Răsărit, 1945; Caleidoscop,
1946; Fantazii răsăritene, 1946; Păuna Mică, 1948; Poezia
cimiliturilor, 1949; Mitrea Cocor, 1949; Nada Florilor, 1950;
Despre marele povestitor Ion Creangă, 1951; Clonţ de fier, 1951;
Lupta pentru pace, Nicoară Potcoavă, 1952; Însemnări pe marginea
articolului 80, 1952; Opere alese, I-IV, prefaţă de Ov. S.
Crohmălniceanu, 1952-1953; Aventură în Lunca Dunării, 1954; Muncitori
şi păstori, 1954; Evocări, 1954; Opere, vol. I-XVIII, note de
Profira Sadoveanu, 1954-1959, volumele XIX-XXII, ediţie îngrijită de Constantin
Mitru, note de Profira Sadoveanu, 1964-1973; Mărturisiri, 1960;
Cântecul Mioarei. Lisaveta, ediţie îngrijită de Constantin Mitru, introducere
de Mihai Gafiţa, 1971; Corespondenţa debutului (1894-1904), ediţie
îngrijită şi introducere de Savin Bratu şi Constantin Mitru, 1977; Opere,
I-VIII, ediţie îngrijită de Cornel Simionescu şi Fănuş Băileşteanu, introducere
de Constantin Ciopraga, 1981-1997; Opere alese, I-V, ediţie îngrijită de
Cornel Simionescu, introducere de Constantin Ciopraga, Chişinău, 1993-1998.
Poezia zilei, Nicolae Crevedia
(n. 24 noiembrie 1902 - d. 5 noiembrie 1978)
Aurora
Pentru somnul vostru, ochi mari,
Zăbovesc în iarna de lână ţigaie,
C'o gloabă de vis de căpăstru,
Prin satele cu miros de untură 'n tigaie.
Nu e Calea Laptelui — sunt lături
Nu sunt stele — sunt firimituri
Uitate la masă, pentru noi.
Numai un căţel de usturoiu — luna.
Zorile lipesc în geam coaie albastre —
Visul meu, rebegit subt ape 'nnalte...
Viu din vremi cu tristeţi de zahăr şi
sare,
Toarnă-mi în pahar ceaiul privirilor
calde,
îndulcite cu somn..
Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,
Toamna îşi arde ultimele foi.
Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.
Noi, foşti locuitori ai lumii,
Coborârăm în văi
Astrul iubirii.
Venus e-un munte de tăcere.
Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.
Am văzut, spre ziuă, pe cer,
Sania lunii - ruptă.
Culmile, culmile noastre, triste -
Miroase-a funingini şi-a brad.
Fulgii, fulgii dintâi cad
Mari, ca nişte batiste...
Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,
Toamna îşi arde ultimele foi.
Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.
Noi, foşti locuitori ai lumii,
Coborârăm în văi
Astrul iubirii.
Venus e-un munte de tăcere.
Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.
Am văzut, spre ziuă, pe cer,
Sania lunii - ruptă.
Culmile, culmile noastre, triste -
Miroase-a funingini şi-a brad.
Fulgii, fulgii dintâi cad
Mari, ca nişte batiste...
Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,
Toamna îşi arde ultimele foi.
Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.
Noi, foşti locuitori ai lumii,
Coborârăm în văi
Astrul iubirii.
Venus e-un munte de tăcere.
Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.
Am văzut, spre ziuă, pe cer,
Sania lunii - ruptă.
Culmile, culmile noastre, triste -
Miroase-a funingini şi-a brad.
Fulgii, fulgii dintâi cad
Mari, ca nişte batiste...
Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,
Toamna îşi arde ultimele foi.
Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.
Noi, foşti locuitori ai lumii,
Coborârăm în văi
Astrul iubirii.
Venus e-un munte de tăcere.
Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.
Am văzut, spre ziuă, pe cer,
Sania lunii - ruptă.
Culmile, culmile noastre, triste -
Miroase-a funingini şi-a brad.
Fulgii, fulgii dintâi cad
Mari, ca nişte batiste...
Apusul şi-a 'ngropat trandafirii,
Toamna îşi arde ultimele foi.
Ce prelung se sfâşie păunii sângelui.
Noi, foşti locuitori ai lumii,
Coborârăm în văi
Astrul iubirii.
Venus e-un munte de tăcere.
Ne'ntoarcem, ca dintr'o luptă.
Am văzut, spre ziuă, pe cer,
Sania lunii - ruptă.
Culmile, culmile noastre, triste -
Miroase-a funingini şi-a brad.
Fulgii, fulgii dintâi cad
Mari, ca nişte batiste...
(revista Gândirea, XIII, nr. 3, martie 1933)
Alţi scriitori:
Victor Anestin, m. 1918
Mihai Sin, n. 1942
I. C. Vissarion, m. 1951
Matei Alexandrescu, m. 1979
Sinaia, valea Peleșului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu