14 noiembrie: Ion Cocora, n. 14 non. 1938

 

Bănăţean prin naştere (comuna Greoni – Caraş-Severin), provenit dintr-o familie de ţărani, şi-a schimbat ca poet numele Blagoe, preluând numele de familie al mamei: Cocora, după procedeul pe care îl aplicase şi Marin Preda. A urmat cursurile unei şcoli tehnice sanitare la Timişoara şi Arad, 1954-1958, apoi a fost metodist la Casa creaţiei populare şi inspector teatral la Cluj. Studii la Facultatea de Filologiei din Cluj, întrerupte în 1963. Se afirmase deja ca poet, debutând în Steaua; din 1970 redactor la Tribuna; poezia sa, imaginativă, este considerată de Marian Popa ca fiind a unui "fantezist cu mutaţii spre galanterie", apropiindu-se de suprarealism; însă scriitorul a devenit notoriu prin nenumăratele cronici dramatice, adunate mai apoi în trei volume, Privitor ca la teatru, 1975-1982.

 

Opera  literară:  Palimpsest, Bucureşti, 1969;  Dezlegare de chaos, Cluj, 1973;  Suveranitatea lăuntrică, Bucureşti, 1975;  Privitor ca la teatru, I-III, Cluj Napoca, 1975-1982;  Inventatorul de numere, Cluj Napoca, 1976;  Plante de dincolo, Cluj Napoca, 1983;  Ar mai fi de trăit, Bucureşti, 2003.

Ediţii: Toma Caragiu, Poeme şi alte confesiuni, prefaţa editorului, Cluj Napoca, 1979.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Cocora

 

 

Poezia zilei, Ion Cocora

 

Un trandafir roz

 

Un trandafir roz

priviţi doamna nimfa cum aleargă pe scările de marmoră

un trandafir roz

auziţi doamna nimfa cum nechează în văi

un trandafir roz

doarme doamna nimfa pe încheieturile voastre de smarald

un trandafir roz

paşte doamna nimfa în iarba până la gleznă

un trandafir roz

înfloreşte doamna nimfa în lacrima galbenă a albinelor

un trandafir roz

vine doamna nimfa în vizuina de iarnă a vulpii

un trandafir roz

nu e amăgire doamna nimfa poate fi paznic de far

un trandafir roz

nu e amăgire doamna nimfa poate da o recoltă de lână merinos

un trandafir roz

să vorbim doamnă nimfa deschis poate fi o piatră de moară

un trandafir roz

râvneşte doamna nimfă să ajungă la academia trandafirilor roz mai mult chiar decât o meduză la academia meduzelor

un trandafir roz

exprimă doamna nimfa condoleanţe rudelor grădinarului decedat

un trandafir roz

îşi aminteşte doamna nimfa de salamandre în bătaia vântului

un trandafir roz

totdeauna doamna nimfa poate fi o bună călăuză

un trandafir roz

se salută doamna nimfa cordial

un trandafir roz

dacă vreţi să ştiţi doamna nimfa e un trandafir roz

 

 

 

Zigu Ornea, n. 27. iul. 1930 - d. 14 nov. 2001

  

                         

Cunoscut critic, istoric literar şi editor, născut în Frumuşica, jud. Botoşani; a venit la Bucureşti unde a terminat studii de filosofie, ca să devină redactor la Minerva, cronicar la Gazeta literară, apoi la România literară, unde a susţinut Cronica ediţiilor începând din 1982 şi până în anul morţii sale - un adevărat tur de forţă şi totodată o probă de înalt profesionalism! - , s-a remarcat prin acribie şi printr-o putere de muncă ieşite din comun, dar şi printr-o perceptibilă (iar cu timpul tot mai bine disimulată) poziţie de stânga, niciodată absentă în nenumăratele sale monografii tematice:  Junimismul, Ţărănismul, Sămănătorismul, Poporanismul, Mişcarea culturală de la Contimporanul etc., având de fiecare dată grijă să se plaseze fără echivoc pe poziţiile analizei marxiste a societăţii capitaliste, ideologia cu caracter de clasă a fiecărei mişcări, a oricărei personalităţi analizate fiind relevată neabătut. În 1996, la apariţia volumului Anii 30. Extrema dreaptă românească, deci în deplină libertate de exprimare, fără altă cenzură decât cea a propriei conştiinţe şi a ataşamentelor contractate prin destin, ne putem face o idee corectă cu privire la "echidistanţa" cercetătorului şi comentatorului fenomenului ideologic, social, cultural, cu privire la reacţia sa în problema atât de sensibilă a antisemitismului interbelic de la noi.  Cum spuneam, este impresionantă puterea de cuprindere a cercetătorului, mai ales în lucrări de tip monografic, precum Viaţa şi Opera lui Constantin Stere, Viaţa şi Opera lui C. Dobrogeanu Gherea, dar şi monografia despre Titu Maiorescu.  O lucrare precum Viaţa lui Constantin Stere, de peste 600 pagini format mare (viaţa unui titan, pe drept cuvânt) nu o laşi din mână. Problemele sunt de acum un secol şi mai bine, dar bogăţia factologică şi forţa evocării sunt mereu cuceritoare pentru cititor. La sfârşitul lecturii, cum s-ar spune, am avut intensul regret că astfel de cărţi monumentale, nu mă sfiesc a le numi astfel, de citit la vârsta formării intelectuale, mi-au ajuns în mână cu mare întârziere.

Pe Zigu Ornea l-am ştiut din cronicile sale, mereu aplicate, niciodată plutind în vagul speculaţiilor, dar şi din vedere, în trecerile mele prin redacţii, oricât de rare, în perioada Meridiane, când toate editurile erau comasate în imobilul din Ana Ipătescu, dar şi mai apoi, pe când lucra la Minerva. Doi dintre prietenii mei de tinereţe lucrau în aceeaşi redacţie cu Z.O. şi mă ţineau la curent cu mişcarea cărţii. Nici o mirare că aceşti doi amici care ne vizitau insistent, nu m-au ajutat în nici un fel, când a fost să-mi prezint manuscrisele la edituri. Se vor fi bucurat sau nu prea de apariţia, oricât de întârziată, a cărţilor mele. În timp ce ei nu au dat nimic pe cont propriu, deşi redactori până la pensie. Poate chiar cumva geloşi că un geolog răzleţit prin munţi şi pe coclauri accede la lumina tiparului, unde ei înşişi vegheau, în tristă sterilitate. Sigur, nu aveam colaborări nemijlocite cu editura lor; şi totuşi, atunci când a fost să lucrez antologia poetului uitat Valeriu Ciobanu, amicul P., care şi aşa luase distanţă,  nu s-a arătat dispus să devină redactorul cărţii.

Şi aşa se face că nişte relaţii foarte intense din perioada anilor 60 şi 70 s-au disipat ca de la sine. E lesne, după decenii, să pui parafe, chiar la nimereală, mai greu e să admiţi că nişte oameni cu care ani la rând ai împărtăşit aceleaşi gânduri şi preocupări, se distanţează, îi înghite indiferenţa, inaderenţa... Mai tresari din când în când, la o amintire ce-ţi păruse din proximitate... Un fel al amintirilor de a-şi semnala stingerea definitivă?

Nu mi-a fost uşor să descopăr imobilul unde urma să-i pun placa memorială lui Zigu Ornea. Undeva la întretăierea bulevardelor Nicolae Titulescu cu Banu Manta, într-un bloc ceauşist (amplasat pe locul a cinci clădiri demolate, purtând deci numărul 95-103), cu mai multe intrări, toate prin spatele edificiului, căci la bulevard erau instalate mulţime de magazine. Când să obţin aprobarea comitetului de bloc, am constatat că nu doar Zigu Ornea binemerita a fi nemurit pe o placă de marmoră, căci acolo trăiseră şi alţi destui scriitori, la aceeaşi scară C, precum: Andrei Ciurunga, Ştefan Crudu, Mircea Mancaş, Corneliu Popescu şi Victor Tulbure, acesta din urmă mutat aici, după ce locuise în alt bloc cu mulţi scriitori şi artişti, cel din Dionisie Lupu 74. Dintre ceilalţi, pe Ştefan Crudu, traducător şi pe Mircea Mancaş nu i-am cunoscut personal; însă cu Andrei Ciurunga, poetul din Ismail, fost deţinut politic, m-am nimerit într-o emisiune Radio a dnei Georgeta Adam, nu chiar imediat după Decembrie, totuşi la începutul anilor 90, încă în siajul răsturnărilor de situaţii, când formal se acorda o anume importanţă deţinuţior politici, basarabenilor refugiaţi... Cornel Popescu îmi era cunoscut tot de la Minerva, unde mi-a respins (cu discreţie, ca să mă menajeze) un manuscris, apoi de la Cartea românească, unde Mircea Ciobanu mă luase sub aripa sa protectoare. Pe Victor Tulbure l-am cunoscut în compania actorului Ludovic Antal şi am rămas în relaţii formale. I-am prezentat nişte poezii pentru copii, pe când era şef la Luminiţa, nu cred să mi le fi publicat. Mai degrabă nu... Căci nealiniat.

·          

Am pus o placă memorială pentru Zigu Orneaa și alți șase scriitori care au locuit în blocul din Șos. N. Titulescu, nr. 95-103, sc. C., S.I. Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.

 

 

Alţi scriitori:

Ilarie Chendi, n. 14 nov. 1871 - d. 23 iunie 1913.

B. Fundoianu, n. 1898

Andrei Brezianu, n. 1934

Ernest Bernea, m. 1990

Constantin Chiriţă, n. 12 martie 1925 - d. 14 noiembrie 1991. 

Ion Lazu - La Areneu, Concertul Orchestrei simfonice a inginerilor