27  iulie: Marcel Gafton, n. 27 iulie 1925 - d. 21 decembrie 1987

  
   

S-a născut la Pechia-Galaţi, dintr-o familie de învăţători români: Nicolae şi Antonia (n. Sârbu), având şi un frate mai mic, Pierre, trăitor la Paris. A făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Brăila, bacalaureat în 1945, după care s-a înscris la Drept, Universitatea Bucureşti, studii nefinalizate, 1946-1949.

A debutat cu poezii în Revista Fundaţiilor Regale, 1945 şi a colaborat la diverse reviste literare ale vremii. Spirit independent, pe cât de demn, apărându-şi imaginea de om onest, a dus o viaţă de modestie şi decenţă, mulţumindu-se cu strictul necesar şi susţinând-o material pe mama sa, care i-a şi supravieţuit. S-a ocupat începând din 1950 de traduceri, timp de 30 de ani, mereu în colaborare, stilizând artizanal, nu mai puţin de 43 titluri din scriitori străini: romane, poezii, memorii -, din franceză, dar şi din rusă, din elenă, din spaniolă şi italiană. Printre cei traduşi se numără:  Balzac, Dumas, Anatole France, Jean Giono, Turgheniev, Kaverin, Şolohov, Fadeev, Boris Pilniak, Gorki, Rafael Alberti, Romulos Galiegos...

Unul dintre boemii cu ştaif, alături de colegii săi de generaţie: Leonid Dimov, Tudor George, Theodor Pâcă, C. Piliuţă, Ludovic Antal, Dorin Dron, C. Rauşchi, C. Popovici, George Astaloş, Ben Corlaciu (nemaivorbind de cei care s-au desprins de boemă: Geo Dumitrescu, Miron Radu Paraschivescu sau de cei care au dispărut prematur: Constant Tonegaru), Marcel Gafton: înalt, bine legat, cu trăsături largi, de actor, totdeauna la costum, distins, cu plete negre, ondulate, avea o prezenţă de mare domn, stilat, boieros, cu gesturi princiare, altfel delicat, protocolar-ceremonios, cum îi sunt şi poeziile!; mereu amabil cu doamnele, povestitor inegalabil, cultivând vorbirea ornamentală, muzicală, cu dinadins poetică, la întrecere cu alţi câţiva, de fapt foarte puţini scriitori cu "vorbire poetică-muzicală”: Ion Horea, Nichita Stănescu - M.G. părea să-i surclaseze pe toţi convivii, ascultat cu delicii, ca la un spectacol...

A debutat în volum abia în 1972, practic ultimul din generaţia sa, însă cele 3-4 cărţi editate au uimit pe toată lumea nu doar prin conţinutul poetic (rod al unei îndelungi elaborări, şlefuiri, un fel de descântece în care vraja formală împinge în plan secund mesajul inteligibil), dar şi mai mult încă prin prezentarea în condiţii grafice excepţionale, invidiabile, practic de neimaginat la noi, în acele vremuri.

Opera literară:  Non possumus, Bucureşti, 1972; Miraria, Bucureşti, 1977; Adică, Bucureşti, 1982; Şaizeci poeme, Bucureşti, 1986.

 

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Marcel_Gafton

 http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=963

 http://alinascarlat-romaniaculturala.blogspot.ro/2012/07/marcel-gafton-un-alt-poet-si-traducator.html

 

 

Poezia zilei, Marcel Gafton

 

Deschidere

 

Rănile mele cred în mine,
mă cred pe mine - tot,
adânci şi multe, puştance, adulte,
dar eu nu cred în ele,
eu nu le cred lor,
eu abia le-aştept vindecarea,
abia aştept să treacă.

Niciuna măcar stea căzătoare
şi făr'de urmă pieire,
mie îmi spun despre mine
fiecare în parte, amănunţit,
flacără-n spic mă luminează
văzului orb de mine,
ochilor mei
de mine orbi.

Nici uituceală - păstrare-s
de scrisuri apăsat vii,
cerneală de umbră, vineţie spre tandru:
cu mine adunat creştet
orbului ce-l cheamă pe nume din mine,
ochi în ochi cu toate odată,
ochi în ochi cu fiecare în parte,
ochii mei aburesc încordare,
orbul din mine văz abureşte.

Faţă neştiută ca şi a lunii
(fără de riduri)
de faţa orbului se-alipeşte.

Toate odată şi fiecare în parte
scrisul în abur şi-l spală,
până-n rărunchi mă scrutează rănile mele.

Eu uit de ele,
uit de toate şi de fiecare în parte
silabisindu-mă.

 

 

Ion Lazu:   O frunză

       poetului Marcel Gafton

 

Mâna cât o ridic

Smulg o frunză verde

Copacul o pierde

Eu n-o câştig.

 

Cu un gest netot

Pământul m-a tras de mână.

El s-a ales cu ţărână –

Eu am pierdut tot.

(1969)

 

Notă: Retroactiv, dedic această poezie lui Marcel Gafton care, adus de Tudor George (eu abia dacă-l cunoșteam pe MG, n-aș fi îndrăznit să-l abordez…) la lansarea volumului meu de poezii Muzeul Poetului, ed. Eminescu, 1981, după entuziasta prezentare (în stil ahoistic) ce-mi făcuse autorul Baladelor singaporene, s-a ridicat (în sala festivă de la subsolul Întreprinderii de prospecţiuni geologice) şi a dat citire celor 2 strofe de mai sus - atât şi nimic în plus! - rostite însă cu o voce de mare dramatism, ceea ce a creat o stare de înmărmurire, uimind pe toţi cei din sală. I.L.

·         

Am pus o placă memorială poetului Marcel Gafton pe blocul din Pța Chibrit, la intersecția Ion Mihalache nr. 343-Calea Griviței, Bloc G,S.I. Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului.

 

 

Pan Izverna, n. 27 iulie 1937  - d. 30 noiembrie 2013 

   
  

 

Prezentare preluată din Crispedia.ro, cu completările mele (I.L.):

 

Pan Izverna (pseudonim al lui Pantelie Tărăbâc; n. 27 iulie 1937, Malovăţ, judeţul Mehedinţi) este un poet, prozator, eseist, editor şi traducător. Este fiul Mariei (născută Hurduc), moaşă, şi al lui Alexandru Tărăbâc, învăţător. A urmat şcoala primară în comuna natală (1943-1947) şi Liceul „Traian" din Turnu Severin (1947-1954). Absolvind Facultatea de Medicină din Bucureşti (1961), a profesat medicina generală şi pediatria în mai multe localităţi din judeţele Bacău, Călăraşi, Constanţa şi Prahova până în 1975, când a renunţat, dedicându-se activităţii literare. Începând din 1965 a publicat proze în „Luceafărul", iar „România literară" l-a lansat în 1969 ca poet. Prima lui carte, Arhipelag de noapte, apare în 1971. A realizat numeroase traduceri, majoritatea în colaborare cu Mioara Izverna, soţia sa, dar şi cu fiica sa Irina  Izverna-Tărăbac, din Aloysius Bertrand, Chateaubriand, Buffon, Theophile Gautier, Gustave Flaubert, Frederic Masson, Victor Hugo, Henry Murger, Fr. Holderlin, Stefan George, Sully Prudhomme, Emilly Dikinson, Ana de Noailles, Jules Superville, Ady Endre, Jozsef Atilla, Ted Hughes etc.

 

Ca poet şi prozator, Izverna se distinge prin marea disponibilitate de a parcurge mai multe registre lirice şi epice, abordând variate modalităţi compoziţionale. Poezia lui, gravă, profundă, face deseori apel la fabulos şi mitologic. Dacă în Arhipelag de noapte, (1971) poetul se caută pe sine cu o vibraţie sentimentală reţinută, în Cuaternar, (1972) personalitatea lui se manifestă original, într-o tonalitate sobră, prin „evocarea" unor stări dintr-o existenţă primordială.

Izverna se dovedeşte un desăvârşit continuator în contemporaneitate al lui Al. Macedonski prin tehnica şi rafinamentul rondelului, cele două volume de poeme compuse în această dificilă formă fixă, Rondelul tainelor  (1974) şi Rondelurile (1983), fiind realizate impecabil. Frecvente sunt aici pendulările între faustic şi teluric, ca şi incursiunile exotice, cu imagini din Orient (Rondelul din Baalbek, Rondelul apei din Islam), însă ponderea o deţin simbolurile din mitologie, personaje precum Neptun, Pan, Orfeu, Narcis. Rondelurile din ciclul Orfice se disting prin viziunea modernă pe care o proiectează asupra ipostazierii poetului şi a condiţiei lui.

Poemele din volumul Anamnesis (1986), pedalând pe discrete acorduri bacoviene, sunt construite în jurul unor rememorări şi trăiri revolute. Între ele, ciclul Cronica nopţilor şi a anotimpurilor se evidenţiază prin peisajele autumnale, desfăşurate într-o fastuoasă, rafinată paletă cromatică. Prozele reunite în volumul Bătrânul anticar (1991) îmbină ingenios referinţe livreşti şi elemente de limbaj curent, trimiteri mitologice şi termeni de argou, articulând perioade de o savuroasă amplitudine poematică, în care răzbat ecouri pitoreşti şi exotice din Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu I. Caragiale, precum în Cronica scurtă a unei expediţii uriaşe. Prozele au în genere, ca ax ordonator, o metaforă sau un simbol.

Unele proze ilustrează tema vanitas vanitatum, demonstrând prin trama narativă zădărnicia eforturilor omeneşti pe drumul spinos al împlinirii unui vis, al unui ideal, în altele (Omul şi nisipul, Bătrânul anticar, În hrubă, Trenul de dimineaţă), cu toate că accentul cade pe fantazarea onirică şi pe halucinaţia controlată, naraţiunea este atât de sigur implicată în acţiune şi real încât hotarul dintre firesc şi straniu devine difuz. De o cu totul altă factură sunt prozele din ciclul Vârsta de bronz, evocând personaje şi întâmplări din mitologia greacă, cu o discretă intenţie ironică, moralizatoare.

 

Opera literară: Arhipelag de noapte, Bucureşti, 1971; reeditare, Iaşi 2012; Cuaternar, Bucureşti, 1972; reeditare, Iaşi, 2012; Rondelul tainelor, Bucureşti, 1974; reeditare, Iaşi, 2012; Rondelurile, Bucureşti, 1983; reeditare, Iaşi, 2012; Anamnesis, Bucureşti, 1986; reeditare, Iaşi, 2012; Bătrânul anticar, Bucureşti, 1991; reeditare, Iaşi, 2012; Epifaniile poetului şi ale poeziei, Bucureşti, 2000; reeditare, Iaşi, 2012; Fatum, Iaşi, 2010; Rondelurile singurătăţii, Iaşi, 2011; Anotimpuri. Lumi îngropate, Iaşi, 2012; Rondeluri în amurg, Iaşi, 2012; Catrene şi rondeluri vechi şi nouă, Iaşi, 2012; Vegheri târzii, Iaşi, 2013;

* Reeditările sunt revăzute şi adăugite.

 

Traduceri: Aloysius Bertrand, Gaspard de la Nuit, Bucureşti, 1977 (în colaborare cu Irina Mavrodin); Chateaubriand, Călătorii, Bucureşti, 1978; Buffon, Pagini din „Istoria naturală", Bucureşti, 1981; Istoria naturală, Bucureşti, 1984 (în colaborare cu Mioara Izverna); Theophile Gautier, Călătorie în Italia, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Mioara Izverna), Călătorie în Spania, Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Mioara Izverna); Istoria romantismului. Amintiri romantice şi portrete, Bucureşti, 1990 (în colaborare cu Mioara Izverna); Fustei De Coulanges, Cetatea antică, I-II, prefaţă de Radu Florescu, Bucureşti, 1984 (în colaborare cu Mioara Izverna); Gustave Flaubert, Jurnal de călătorie. Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Mioara Izverna); Vladislav Folkierski, Între clasicism şi romantism, Bucureşti, 1987 (în colaborare cu Mioara Izverna); Gustave Glotz, Cetatea greacă, Bucureşti, 1990; Frederic Masson, Napoleon şi iubirea, Bucureşti, 1991 (în colaborare cu Mioara Izverna); Alexis Carrel, Rugăciunea, Bucureşti, 1996. Roger Bouissou: Istoria medicinii, Irina şi Pan Izverna, 2011; Afinităţi elective, tălmăciri, 2011;

 

Ion Lazu: O pagină de jurnal cu Pan Izverna, la Aniversară.

 
 

Ieri mai către seară, după cum stabilisem în ziua precedentă, mai pe la umbră, însă mai sigur pe sub umbra pălăriei mele de pai, merg la poetul Pan Izverna, să-l felicit la aniversare. 76 de ani! Nu-i de colea... Iar pe de altă parte, n-ar fi trebuit să fie vreun impediment, pentru un ins zdravăn pe picioare, precum prietenul Izverna, oltean dârz cu deosebire, cum l-am ştiut o viaţă întreagă. Numai că... numai că în ultima vreme au cam fost probleme de sănătate. Îl găsesc în formă ameliorată, cu apetit pentru discuţii. Îmi notificase la telefon: Vreau să ne vedem cât mai des! (În paranteză fie spus, cu prietenul scriitor Pan Izverna cam aşa s-a pus chestiunea întotdeauna: ne-am întâlnit la început mai la nimereală, în grupurile care se formau la Restaurantul scriitorilor şi în locuri adiacente, dar când prietenia noastră s-a înfiripat, cum era şi de aşteptat de altfel, între doi tineri serioşi, rezervaţi, preocupaţi organic de literatură, amicul P.I. îmi dădea un semn şi eu mă prezentam fără greş la întâlnire. Şi tot aşa, până la momentul unor intempestive rupturi - deşi cuvântul nu e chiar potrivit, căci în cele 2-3 rânduri despărţirea a avut loc fără să fi survenit propriu-zis o ceartă, o supărare, ci brusc, prin desprinderea unilaterală a prietenului. Unul dintre misterele acestei prietenii care durează de la mijlocul anilor şaizeci. Relatez asta simplu, ca să nu trec la subtilităţi psihologice.)

Căci, în ce mă priveşte, mi-a plăcut cu deosebire să ne întâlnim şi să discutăm, iar în fapt cu PI am avut, sunt sigur de asta, de-a lungul câtorva decenii bune, cele mai interesante şi dense schimburi de idei din câte mi-a fost dat să am cu colegii de breaslă.

Mehedinţean prin naştere, cu liceul terminat la Traian, în Turnu Severin, a urmat facultatea de medicină la Timişoara, apoi a profesat o vreme în Moldova şi Muntenia, apoi în Bucureşti şi a renunţat să mai profeseze ca medic curant în 1975, dedicându-se literaturii. Asta neînsemnând că ar fi dat la o parte practica medicală, mai ales printre confraţii de condei, îndeobşte solicitat de toată lumea scriitoricească, consolidându-şi în timp un renume de "medic al scriitorilor". Iar dintre scriitori, - altfel intelectuali de cele mai diferite profesii, şi nicidecum doar filologi, cum îşi închipuie unii -, fiind medicul cel mai cunoscut, cam în felul cum îşi edificase un renume, în Interbelic, marele poet Vasile Voiculescu -, de la care ar şi putea să se revendice pe drept, ca "medic fără arginţi"  - aspect ce îi singularizează pe cei doi.

Sunt în fond prea multe lucruri importante care ne apropie, dincolo de gravitatea şi buna credinţă cu care am abordat scrisul ca vocaţie. Dacă mă gândesc bine, ar fi de adus în discuţie chiar faptul că, de-a lungul vremii, noi doi am străbătul cam aceleaşi regiuni ale ţării şi fără doar şi poate ne-am impregnat indicibil de spiritul locului. În ce mă priveşte, prima campanie geologică, în toamna lui 1961 a fost în Platoul Mehedinţi, cu pornire din Valea Cernei-Herculane. Impresii foarte puternice, de început, care printr-o minune nu s-a şters din amintirea junelui prezumţios ce eram. După un deceniu, am revenit cu cercetări geologice în nordul judeţului Mehedinţi, la Tismana, Izvarna, Pocruia; Baia de Aramă, Nadanova; apoi am coborât din nou în Valea Cernei, la Herculane-Topleţ-Orşova-Vodiţa, iar după încă un deceniu, descindeam la Malovăţ, comuna natală a poetului, unde am găzduit la mama unui coleg de şcoală, la recomandarea sa. Să spun în ce stare de spirit am bântuit dealurile din proximitatea Malovăţului, unde ştiam că îşi petrecuse copilăria prietenul P.I.? Că apoi, am regăsit fără ezitare imaginile acelor locuri în prozele din Bătrânul anticar? Mi-am continuat cercetările la Ciovârnăşani-Siseşti-Noapteşa, unde i-am cunoscut pe faimoşii olari, care continuau un meşteşug din perioada daco-romană. Ca să nu spun că în anul 1964, lucrând la Livezi-Valea Rea, nu departe de Oneşti, treceam prin comuna Bârsăneşti, unde cu numai un an înainte lucrase Pan Izverna ca medic de circumscripţie. E prea de înţeles faptul că la revederile noastre din capitală aduceam în discuţie aceste locuri, acei oameni printre care ne mişcasem, cu o nebănuit de intensă implicare afectivă. În momentele privilegiate ale acestor ani de peregrinări de tinereţe, scriindu-ne poeziile, prozele, textele "de sertar" care în timp ne-au conturat destinele de scriitori. A-mi rememora campaniile geologice în Mehedinţi echivalează în ce mă priveşte cu a mă gândi la anii de formare ca scriitor profesionist.

Prietenia dintre noi, ca scriitori de plan secund, neluaţi în seamă de culturnicii vremii, s-a întemeiat pe dragostea noastră profundă, totală, aş spune, pentru Literatură, pentru Artă şi cultură în general. Pentru ideea de Bine, de Frumos şi Adevăr. Idealişti inveteraţi, de neclintit în convingerile noastre, neclintiţi mai ales în ideea de demnitate personală şi de respect faţă de misiunea sacră a scriitorului. Citiţi Epifaniile Poetului şi ale poeziei şi vă veţi pătrunde de acest mesaj de mare forţă şi elevaţie. Dacă aduc în discuţie atitudinea noastră rezervată printre confraţi, pe cât de gravă însă în ceea ce privea scrisul nostru, încă n-am spus decât o parte din lucrurile care ne-au apropiat şi ne-au dat sentimentul de solidarizare intelectuală -, că facem front comun, că nu suntem singuri în faţa curentului general de cedare în faţa "comenzii sociale" - trăitorii acelor vremuri ştiu bine la ce mă refer. În ce mă priveşte, profesând o meserie a singurătăţii asumate, nu aş fi renunţat sub niciun motiv la a scrie, din clipa în care am avut convingerea că aceasta îmi este chemarea. Dar pe de altă parte, simţeam bine asta, nu aş fi făcut cu niciun chip vreun rabat de la ceea ce îmi dicta conştiinţa. Nu aş fi scris în ruptul capului un singur cuvânt în afara adevărului, necum texte "pe linie", despre ilegalişti, despre eliberator, despre rolul conducător al..., despre minunatele realizări... Asumându-mi toate riscurile. Cel de a nu fi publicat la rând cu ceilalţi, de a fi amânat sine die fiind doar unul dintre riscurile asumate. Nutream, ca şi Pan Izverna, o înaltă idee despre ceea ce înseamnă a fi scriitor şi despre datoria de a da seamă în scris de starea lucrurilor în timpul vieţii noastre, aici. Iar în fapt, aceasta este explicaţia prieteniei noastre de decenii. Poeziile noastre, prozele noastre, au apărut când s-a putut şi în general apariţiile în reviste au fost cu totul sporadice, nu ne-au adus nicicum în prim-planul vieţii literare, nu au atras atenţia asupra numelor noastre. Cândva au spus că numărul de grupaje de poezii ale subsemnatului apărute prin reviste nu depăşeşte cu mult numărul cărţilor ce mi-au fost publicate în timpul comunismului. Cam aşa se prezintă lucrurile şi în cazul Pan Izverna.

Măcar în ce-l priveşte pe poetul Pan Izverna, el chiar reprezintă un caz în viaţa literară din aceste ultime 5 decenii. Pan Izvena fiind o personalitate puternică, hotărât delimitată de confraţi, determinată de câteva linii de forţă, foarte importante fiecare în parte, ale individualităţii sale de intelectual. Nu m-aş mira ca în focul discuţiilor, unii analişti să scoată în prim-plan naţionalismul lui Pan Izverna, românismul său ardent, dragostea  inconturnabilă pentru poporul din care s-a ridicat şi pe care are cinstea să-l reprezinte în cultură. Cu aceeaşi îndreptăţire se va vorbi despre credinţa creştină care îl animă în toate abordările sale scripturale, publice, civice. Sau despre iubirea necondiţionată faţă de literele române. Despre ataşamentul faţă de valorile noastre culturale; despre devoţiunea cu care s-a apropiat de supravieţuitorii puşcăriilor politice din România comunistă, ajutându-i efectiv, nedespărţit la greu: Petre Pandrea, Petre Ţuţea, Pan M. Vizirescu, Nicolae Fuiorea, Marcel Petrişor, Andrei Ciurunga, atâţia alţii *. Sunt pline-înţesate paginile jurnalelor mele cu relatări ale întâlnirilor şi discuţiilor noastre, totdeauna sub lumina dragostei de adevăr, de naţiune, de valorile perene ale culturii noastre, de literele române (vezi Scene din viaţa literară, vezi Himera literaturii, vezi jurnalul Vreme închisă, vezi Odiseea plăcilor memoriale. Sunt notaţii înregistrate în decenii, ce pot fi ignorate de unii, însă nu pot fi contestate de nimeni. Să declar aşa, neîntrebat, că scriitorul Pan Izverna reprezintă măcar în scrisul meu un reper moral şi cultural totodată, caz atât de rar în lumea noastră literară? Fac, iată, şi această declaraţie de suflet - dar cine ia aminte?

 

* Iată numele scriitorilor foşti deţinuţi politici despre care îmi amintesc a-mi fi vorbit prietenul scriitor Pan Izverna, în diverse ocazii dar şi în momentul întocmirii Listei scriitorilor încarceraţi. Pe unii dintre ei mi i-a şi prezentat direct, la redacţia Memoria, la Institutul pentru cercetarea..., la redacţia Dreptatea, la sediul PNŢCD, în diverse alte împrejurări: în vizită la Pan M. Vizirescu, în momentul punerii unor plăci memoriale, etc:

Arşavir Acterian, Marcel Gafton, Leonid Dimov, Emil Manu, Dumitru Alexandru, Barbu Brezianu, Aurel Covaci, Stela Covaci, N. Carandino, Virgil Carianopol, Radu Ciuceanu, părintele C. Galeriu, C.C. Giurescu, Micaela Ghiţescu, Banu Rădulescu, Haralambie Grămescu, Sergiu Grossu, Sergiu Mandinescu, Radu Mărăcineanu, Dinu Pillat, Al. Paleologu, Zahu Pană, Marin Tarangul, Gabriel Ţepelea, Vasile Ţepordei, Al. Zub...

 

 

Poezia zilei: Pan Izverna 

 

 

Rondel

 

Eterne-s doar cele divine

O nu stihurile-aceste

Ce-adună ca un mărăcine

Buruienile celeste

 

 

Vânturi bat aspre coline

Măturând vremuri funeste

Eterne-s doar cele divine

Şi nu stihurile-aceste

 

 

Pulberi de-aur şi neghine

Se-nfrăţesc ca-ntr-o poveste

Altă lume-i sub lumine -

Dincolo de ea o veste

 

Eterne-s doar cele divine.

 

(din Rondeluri în amurg, Ed. Timpul, Iaşi, 2011)

 

 

Ion Lazu:  Cântec mut

Lui Pan Izverna (n. 27 iulie 1937)

I-am văzut gutuiului floarea,

Gutuii i-am simţit gustul.

Să părăsim locul, sună plecarea,

Îmi spune sufletul, tristul.

 

Va înflori poezia mai rar –

Sunt brânduşi de toamnă, destule.

Trece-n alţii suflul temerar.

Tu începi să strângi mere pătule.

 

Brumă în zori. Munţii vineţi.

Cerul adună o ploaie neplânsă.

Toate-s în faţă, precum susţineţi.

Vremea e bună. Vremurile însă.

 

 (1986, Oraşul Victoria)

(din volumul Poemul de dimineaţă, ed. Vinea, 1996)

 

Alţi scriitori:

Al. Pelimon, m. 1881

Eugen Coşeriu, n. 1921

Teodor Balş, m. 1983 

Ion Lazu - Amintiri din California, 2008, când 

Lidia a dat 4 recitaluri Blaga

Jerry, Lidia, Ileana, Sorin Isvoran

 

Sub arborii Sequoia giganthea, în munții Sierra Nevada