24 iulie: Emil Botta, n. 15 sept. 1911 - d. 24 iulie 1977
Adjudean prin naştere, dintr-o familie provenind de
peste munţi (din Maramureş, familie nobiliară atestată) dar cu ascendenţe
corsicane, a fost fiul unui medic şi fratele mai mic al viitorului eseist Dan
Botta. Tatăl pierind prea curând, E.B. a avut un adevărat cult pentru mama sa
Aglaia. Face şcoala în urbea natală, dar la vârsta de 15 ani fuge de acasă şi
va trăi o vreme din expediente. Între 1929-1932 urmează Conservatorul de Artă
Dramatică din Bucureşti, după care va fi actor în diferite teatre de provincie,
apoi actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde a făcut roluri excepţionale
în piese precum Werther,
Macbeth, Unchiul Vanea, Năpasta, cu o prezenţă scenică inconfundabilă,
mizând pe vocea neobişnuită, pe abordarea în genul tragediei antice. A jucat de
asemenea în numeroase filme, încă înainte de război, dar sunt de neuitat
rolurile din Dacii, Columna,
Pădurea spânzuraţilor, Paşi pe lună, Reconstituirea...
A debutat cu poezia Strofa
ultimă, 1929, în Bilete de
papagal şi a devenit în
curând cel mai apreciat poet al generaţiei de la Criterion. S-a numărat printre
membrii grupului "Corabia rataţilor", împreună cu Emil Cioran şi
Eugen Ionescu. În 1937 volumul său de debut Întunecatul
april a apărut la Editura
Fundaţiile Regale şi a fost premiat. Al doilea volum de poeme: Pe-o gură de rai, 1943 s-a
bucurat de asemenea de unanime aprecieri ale criticii. Cu venirea comuniştilor,
actorul a fost asimilat, în schimb despre poet nu s-a mai putut vorbi până în
1966, fiind în cauză o lirică fără vreo legătură cu "linia", ba
dimpotrivă! Acestor poeme interbelice autorul le-a adăugat în timp alte 2-3
cicluri, în volumele de după 1966: Versuri;
Poezii, Un dor fără saţiu.
La
retipărirea poeziilor lui Emil Botta, toţi criticii literari care contau la
acel moment, au făcut un cor de elogii unanime. Poate Alex. Ştefănescu are
dreptate să afirme că era un fel de a le da cu tifla culturnicilor intratabili.
Marian Popa reţine magia versurilor lui Emil Botta, acordându-i în Istoria sa nu mai puţin de 6 coloane - la
paritate cu Ştefan Augustin Doinaş. N. Manolescu sesizează în lirica de după
război o desprindere de fascinanta poezie a măştilor, a "tragicei
paiaţe", a "arlechinului cu obraz de cretă", a
"histrionului romantic" etc (p. 762); în general, se constată
"scăderea funambulescului", îmblânzirea sa într-un fel de
"recviem la moartea fratelui iubit".
Îşi recita poemele ca nimeni altul. Ileana Mălăncioiu,
Ioana Diaconescu, Doina Uricariu sunt poetese ce s-au îngrijit apoi de Scrierile poetului damnat. O sinteză lirică
originală, preluând ceva din invocaţia doinelor şi baladelor, din melancolia
lui Eminescu, din neliniştea şi nervii lui Bacovia - şi totuşi o viziune
inconfundabilă. Răzleţit de confraţi, şi-a migălit versurile în "semeţia
singurătăţii", de fapt evoluând în paralel cu grupările de la Albatros şi
de la Cercul literar sibian. Volumul său de proze Trântorul, 1938, este
considerat o capodoperă a literaturii noastre din totdeauna. Nu şi de N.
Manolescu, care îl crede "ilizibil prin artificialitate şi un spirit
halucinatoriu îndelung elaborat"(p. 764).
Opera
literară: Întunecatul April, 1937 (scris
în urma unei colaborări la revista Vremea); Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul
unei colaborări cu Universul
literar); Poezii, 1966; Versuri (cu
un ciclu inedit, Vineri), 1971;
Poeme, 1974;
Un dor fără saţiu, 1976
Proză: Trântorul, 1938 (ediţia
a II-a, 1967)
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Botta
http://www.romlit.ro/emil_botta
http://www.revista22.ro/scriitorii-romani-si-narcoticele-3brde-la-emil-botta-la-ion-barbu-4553.html
Poezia zilei, Emil Botta
Anotimp
Nici viori,
nici fluiere,
nici ploaia prin plete să-ti şuiere ;
în tăcuta noapte adâncă
glasul tău nu se aude, nu încă …
Din himericele bolţi se anină
armele nopţii, stelele-n ruină;
până la noi încă n-a pătruns
al codrului clopot ascuns.
Cereştile drumuri,
toate-s doar aburi şi fumuri …
Plimbă-te, pală, prin auroră,
frunte a lucrurilor, luna mea, proră !
Dar vor veni ! O, ce siguri,
oaspeţii în vestminte de friguri !
Dar vor veni ! O lumină subţire,
şi naiuri şi harfe şi lire !
Fantasmagoria
Stele ascunse în
telescop
întorceţi-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare un oier.
Priviri, la matcă vă-nturnaţi
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere să-i redaţi
luna şi soarele.
Melci, reintrați în cocioabe,
cenuşă, revino în focuri şi-n vetre,
copaci, întorceţi-vă în muguri, în boabe,
şi voi, oameni, în pietre.
Alţi scriitori:
G. Ivaşcu, n. 1911
Ion Lazu - Preumblarea de ieri prin cartier...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu