sâmbătă, 7 iunie 2014


Scriitorul zilei: Ion Murgeanu, n. 7 iunie 1940
       
               
     
   

Din tezaurul mării

Din tezaurul mării am scos
Fericirile drepţilor.
Mergeam lângă Domnul supus.
Nu-mi era foame nu-mi era frig.
Pe drum treceau vameşi.
Atunci am întrebat şi El mi-a răspuns.
Întâi de toate învaţă răbdarea.
Munţi nu s-au clintit încă din loc.
Nu am trecut cu paşii mei marea.
Deci am repetat întrebarea mirat.
Caută singur răspuns. Mi-a răspuns.
Nu vezi fericiţii acestui veac?
Toţi au ales disperarea.

Rana

Nici strălucirea nu este de mine nici fala
Nici mirarea nici flinta eternei erori
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Nici dimineaţa acestei fântâni murmurate
Nici plopul nici râpa ce am trecut-o
Zărind umbrei tale piciorul ei luminos
Dar frumuseţea rămâne o rana deschisă
Atunci m-aş întoarce să-mi pun gura pe ea
Atunci aş simţi ce fel se-nfioară durerea
Bujorii aprinşi din cana lăsând să cadă
Trupul petalelor de căldură şi teamă
În noaptea păcatuui în eterna fântână
Nici amintirea nici gloria nu rămân
Buzele reci caută încă buze fierbinţi
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Un spaţiu deschis al imaginarului
Strălucirea gloria ei mirarea şi spaima
Timp fără timp ecou fără paşi paşi fără drum.

***
S-a născut în comuna Zorleni, din proximitatea Bârladului; a făcut şcoala primară în comuna natală, liceul la Bârlad, continuat la Vaslui, după care a urmat Filologia bucureşteană. A fost profesor de provincie în judeţele Vaslui şi Galaţi, oarecum pe urmele revizorului şcolar Eminescu. Angajat la Cinematografia Suceava, apoi redactor la Clopotul-Botoşani, corespondent la România liberă, redactor la Tribuna României 1970-1990, iar din 1990 la Curierul românesc. În paralel a fost redactor la revista californiană Meridianul românesc, unde a susţinut şapte rubrici lunare, pe teme din actualitatea culturală-literară românească. Practic o revistă literară lunară într-o revistă-magazin. Pensionat, colaborează la mai multe reviste literare, fie pe hârtie, fie online şi deţine un blog de scriitor: absentul.blog.com.

A debutat cu poezii în Contemporanul, martie 1962, sub cuvintele de încurajare, echivalând cu o consacrare, ale lui G. Călinescu. Din 1970 este membru al USR, cu recomandări de la Geo Bogza, A. E. Baconski şi N. Manolescu. O prezenţă de prestigiu în presa literară a vremii. Influenţat la început de drum de Lucian Valea şi Traian Chelariu. Prieten din vremea liceului cu Cezar Ivănescu, iar mai apoi cu Mircea Ciobanu, Gheorghe Istrate, Daniel Turcea, Ştefan Ioanid. Discipol al părintelui Sofian Boghiu, al părintelui Constantin Galeriu.
Opera: 10 volume de versuri, 1969-1999. 3 romane: Edenul, , 1980; Via,1984; Carla în decembrie,  2002. Autor al unui eseu: Iisus,  1999, reeditat cu titlul Viaţa lui iisus, EuroPress Group, 2007.Postfaţă: Pr.Dr.Theodor Damian, New York. Ediţii de autor: Turnul onoarei, 294 p.,prefaţă de Miron Blaga; Metafizica practică, 285 p., cu o postfaţă de Gheorghe Grigurcu: o severă selecţie din opera poetică de peste 40 de ani, Editura Vinea, vol.I, 2004; vol II, 2005.  Himera literaturii, - dialog epistolar-, Ion Lazu-Ion Murgeanu, 388 p. Ed. Curtea Veche, 2007, Septuagenare, versuri, 2011, Chipul şi asemănarea, Ed. TipoMoldova, 2013., O sticlă în mare, Ed. TipoMoldova, 2013
Alte cărţi de eseuri şi critică literară se află în curs de editare: Clasicii noştri moderni; Excelsior, medalioane literare şi eseuri culturale.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Murgeanu
 http://www.pasi.ro/revista/interviu-cu-scriitorul-ion-murgeanu-%E2%80%93-partea-i.html
 http://ro.scribd.com/doc/57240100/ION-MURGEANU-EXCELSIOR


ion lazu: Glorie de Râmnic... 
               Poetului Ion Murgeanu, la lansarea Poemelor septuagenare

Vai, Gloria de Râmnic nu-ţi ajunse...?
Visaşi planeta-ntreagă să exulte:
Firitiseli, ovaţii, imnuri multe
Şi-autografe mii din mână smulse?

(Ori poate nişte coterii oculte
Ţi-au subminat triumfu-apoteotic
Şi-au deturnat acel efect hipnotic
Ce-l simte-oricine stă să Te asculte?)

Dar tot la Râmnic, după cât se pare,
În renovate teascuri brâncovene
Se pregătesc ediţii giorgiene
În "n" tiraje de Septuagenare -
(Şi-atunci să vezi lecturi ionmurgene!)

Abia aceasta-i, deci, suprema şansă
Ca mapamondul să-l citească-n transă!

14 august 2011           

Ion Murgeanu: Zorleni - prima pagină din Himera literaturii, ed. Curtea Veche, 2007

DESTINE RĂSĂRITENE

Impactul cu Dvs., Dle Ion Lazu, s-a produs pe un text despre A. E Baconsky. Trebuie să recunoaştem că suntem suma unor oameni ce ne-au intersectat până la un moment dat. Vă închipuiţi ce ar fi fost ca Dvs., alături de care participasem până atunci la întâmplări nesemnificative biografic vorbind, mi-aţi fi telefonat în acea zi să mă felicitaţi pentru orice altceva decât articolul meu despre Baconsky apărut în Ziua literară. Aşadar, Baconsky, unul din “seniorii” mei  tutelari de la tinereţe, şi-a trimis un nou Mesager (de-a lungul vremii au mai fost câţiva), să mă scoată din apatie, sau chiar şi din prea neagra visare. Oricând putem face legături magice cu noii oameni din viaţa noastră. Pe Dvs.v-am legat de A. E. Baconsky într-un anume fel şi cu o motivaţie anume. Veneaţi ca o continuare, sau cel puţin ca un supliment. Provenienţa basarabeană, prezenţa discretă, invulnerabilă, în viaţa noastră literară, atât de colorată de nu chiar pestriţă, şi eleganţa omului ca specie rară şi specială între ceilalţi oameni atât de amestecaţi în coloritul nostru balcanic. O anume detaşare de contingent chiar în toiul celor mai insistente implicări. Căci, orice s-ar spune, sunteţi un monden construit după chipul aristocratului de album, dacă pot zice aşa. Acest lucru induce la unii erori impardonabile; mă refer, desigur, la simpaticul critic, care citindu-vă nu de mult timp subtilul roman Ruptura în cheie “postmodernă”, ajungea la concluzia  (comică pentru noi), cum că ar fi un foarte bun roman de iubire din sec. XIX.

Mie, cel puţin, mi-ar fi plăcut să rămân înapoi în timp şi mai departe; în “întunecatul ev mediu”, cum spunea undeva G. Călinescu gelos pe acel “timp” drapat în catifele violete şi recomandat de ranguri nobiliare sigure, de cutumă, le-aş zice; fără paşapoarte şi zeci de ştampile pe toţi omoplaţii drumeţului călător de plăcere sau de aventură; de aceea, probabil, după o tinereţe vagantă, de la un capăt la altul al ţării, m-am aşezat: mi-am strâns drumurile şi mi-am asumat inaptitudinea de a mai fi prezent; mi-am sufocat orice ubicuitate, chiar şi  a numelui, publicând, după 1989  puţin, şi mereu în  aceleaşi pagini de serviciu, ale unei reviste la care am şi lucrat, ca întotdeauna de altfel, pentru un salariu aproape simbolic.

Ca individ sunt urmărit de tot felul de scrupule, căci iubesc devotamentul până-n ultimile lui consecinţe şi orarele exacte “nemţeşti”; sufăr şi mă simt trădat la orice întâlnire la care preopinentul întârzie sau amână pe drum, sărind de la una la alta; procedeele acestea “pragmatice şi moderne” îmi par de-a dreptul barbare; omul devotat pentru mine e omul cu adevărat  religios, pot zice. De aceea nu mă mut dintr-un loc într-altul pentru ceva  mai bun. Îmi închipui că oriunde mă aflu am fost trimis să fiu, chiar dacă cel mai cumplit stress trăit a fost dintotdeauna aşteptarea. Dar rămânerea într-un loc (inclusiv la cutremurele de pământ!) e o metodă a viului. Una din metodele Sfântului Duh. Nu treci de la una la alta până ce minunea sau nenorocul nu se petrec aici. Nu am procedat altfel niciodată. Cred că am găsit lucrul acesta şi-n Pateric: a sta locului, sau într-un singur loc, zice Avva Antonie, mi se pare;  pentru ca rugăciunea şi meditaţia să odrăslească, iar îngerii Domnului să se obişnuiască mai bine cu locul, cu adresa ta,  în schimnicia ta, fie şi laică. Nu-mi place nestatornicia şi nu ador schimbările de decor şi nici călătoriile fără a fi bine puse la punct şi având un rost precis. Deşi incomodat de ea, nu am alungat nicodată cu bice din viaţa mea singurătatea. Şi nu am forţat lucrurile să aibă loc altfel decât au fost să fie. Comoditatea mea e o fereastră lângă cer şi în fereastră un plop undeva mai departe de ea şi din când în cînd zborul unei păsări, mişcarea metafizică a unui nor pe cerul care, astfel, îmi încoronează fruntea tot timpul. Da, sunt cu acestea de până acum răsăritean, sau chiar “estic”, deci  tot mai caut încă un dialog Est/Est, după toată hârjoana acesta de-a Vestul numit Occident. M-am înşelat poate găsind la Dvs. o predispoziţie  “răsăriteană” , într-un rafinament de subtext al unei naraţiuni răsfrânte-n oglinzi şi decupaje colorate-n vitralii de asfinţit, dintr-un Răsărit perpetuu rodind din substraturi “atavice”?…

           

ion lazu: fotografii (Lecturi cu public - Gâlceava sonetelor de la Neptun, Teatrul studenţesc Podul, 23 martie 2007)

Gh. Istrate, I. Murgeanu, vorbeşte N. Ţone

Citeşte Gh. Istrate; I. Murgeanu, N. Ţone, I. Lazu

Gh. Istrate, I.Murgeanu, N. Ţone; citeşte Ion Lazu


Gh. Istrate, I. Murgeanu (citeşte), N. Ţone, I. Lazu



Alţi scriitori:
Constantin Cantacuzino, m. 1716
George Drumur, m. 1992



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000
12 aug. Sîmbătă spre seară.  Din vecini, gălăgie insuporabilă - ţipete isterice” spune Lidia, probabil o nuntă, un botez. Eu: Nu sunt isterice, ci pre-istorice, primitive.  Aminteşte-ţi de maimuţele urlătoare, acelaşi ţipăt visceral, cu bătăi de pumn în piept.
La prînz merg la aeroportul Otopeni, îi întîmpinăm pe cei veniţi de la Los Angeles. Noi aliniaţi pe două rînduri, în aşteptarea avionului care întîrzie. O văd pe Geta P. pupînd-o pe Gabriela Szabo. Vreo doi cameramani o fixau. Mă îndrept spre grup şi o felicit pe sportiva noastră, apoi regret că nu am dat tonul la nişte aplauze, deplin meritate. Ăştia suntem, stăm şi ne uităm, fără iniţiativă, stupizi, cu capul gol de gînduri, la cei pe care ar trebui să-i ovaţionăm. Sigur, printre cei din sala de aşteptare sunt mulţi care ştiu că Gabi Szabo este cea mai bună atletă a noastră din toate timpurile, au văzut-o chiar aseară cîştigînd cursa, au avut emoţii pentru succesul ei, s-au bucurat din plin. Dar suntem perplecşii, nespontani, necivilizaţi, nu ştim să comunicăm impresii, să-i răsplătim pe cei ce ne reprezintă la cel mai înalt nivel, ca popor. Diseară la tv oamenii vor privi secvenţe de la sosirea atletei, poate nici nu vor sesiza că nu a fost întîmpinată cum se cuvine. Iar blegii de cameramani, hîrşiţi în atîtea, ce lipsă de tact să nu şoptească celor din jur: Vine Gabriela Szabo! Să o întîmpinăm cum se cuvine! Mi-a fost ruşine, cînd m-am dezmeticit şi-mi mai este şi acum cînd notez toate astea.
Confucius: Este ruşinos să fii sărac într-o ţară unde lucrurile merg bine. De pe mal e greu să înveţi înotul, musai să te arunci în apă. Să terminăm cu atitudinea contemplativă, salariile sunt pentru cei care nu doresc nimic mai mult decît să supravieţuiască. Şi mai trebuie să ne amintim: destinul omului este caracterul lui.
O boală (psihică?) poate fi şi bunătarea-cumsecădenia. Colegul de facultate Rişa era foarte bun, blajin şi tolerant şi iute a înnebunit. La mine lucrurile stau în limitele decenţei. Pînă astăzi mă urmăreşte drama fratelui lui Virgil, Gheorghe, cel mai mare dintre copiii lui nenea Minică, băiat foarte deştept, dar care nu a putut termina liceul şi repede a ajuns la casa de nebuni, iar după cîţiva ani am auzit că ar fi murit. Ar trebui să privesc mai de aproape această prea veche poveste tristă. Nenea Minică, flăcău frumos, în dragoste cu viitoarea nevastă a lui Găină, o trădează şi se însoară cu alta, probabil mai înstărită; neconsolată, fata se mărită cu un ins şters (Găină) sărac pe deasupra; tînăra femeie îşi lua cîmpii periodic, trecea ca o nebună pe la poarta lui Minică. S-ar putea să existe o legătură misterioasă între acestă trădare şi faptul că primul născut al lui Minică a înnebunit? Fapt ciudat, căci “blestemul” nu a trecut la ceilalţi şase copii ce au urmat. Ce-i drept, nevasta lui Minică a rămas beteagă după o naştere, ruptă de şale, se tăra, biata. Şi a trebit să fie faţă la pierderea minţilor fiului cel mare, apoi la moartea lui Virgil, colegul meu de şcoală, la numai 37 de ani…
Nenea Minică, fost flăcău frumos, fire ironică, tăios la vorbă, harnic, nu se îndemna la băutură, deci nu era clientul tatei, îl vedeam doar întîmplător, prin sat. Bun gospodar, însă cu prea mulţi copii, pe care îi punea la treabă nu glumă, fără ca totuşi să poată scăpa de sărăcie. Curtea prea mare, zisa bătătură, parcă în risipă, un salcîm bătrîn înspre Flocea, de crengile lui uscate atîrna lanţul pentru ţest. Dormeau pe paturi de scîndură, cu cergi pe ele şi doar atît. Şi îmi dau seama că mai degrabă înţeleg sărăcia săteanului decât înapoierea.
(din Gândirea înceată, în manuscris)
Va urma

Din surprizele Domnului GOOGLE:


Gasesc pe Google, o poezie de P. Cichirdan, datată 2009 !!!
STARE DE VEGHE
 POEZIA

Motto:

 timpul nostru
e timp cuminte
un pas înainte
doi înapoi


VALENTIN
ION ŞI RATCO

caut şi nu găsesc cartea de poezii
a poetului din govora valentin dolfi
oameni de ipsos şi am în faţă cartea
poetului din bucureşti ion lazu
cuvinte lângă zid – elegii şi cartea
de poeme actuale poetică cotidiană
a poetului din serbia românul
ratco golesân vlah din timoc
 am în faţă

zadarnic caut în biblioteca
imensă-mi pentru un nespecialist
în literatura postbelică cartea lui
valentin dolfi care ar fi trebuit să
stea lângă cărţile altor doi mari  6
poeţi ion lazu şi ratco golesân
ultimul căruia nicolae manolescu
nu i-a făcut prefaţa şi ratco a
lăsat o pagină goală şi liberă
pentru ca să o scrie criticul
român mai târziu el românul din
serbia neştiind că marele profesor
a scris o nouă istorie a literaturii
române foarte groasă neavând
timp de prefeţe şi stă mai mult
la paris cu o nouă nevastă foarte
tânără şi frumoasă ce să vrea
mai mult criticul de la viaţă decât
să râzi întruna să ajungi ca el
 am în faţă

zadarnic caut cartea oameni de
ipsos a lui valentin dolfi carte
pierdută prin bibliotecă dar
cunoscută de mine foarte bine
şi care a depăşit natura
sculpturilor italianului giacometti
şi ale sculptorului englez henry
moore o carte pe copertă având
sculpturi de george segal şi care
îmi trebuie pentru a scrie un
articol în revista culturavâlceană
personală despre ratco golesân
şi despre valentin dolfi şi despre
ion lazu cei trei care scriu o
poezie mai mult decât specifică
 timpului de astăzi…
pcickirdan
21-07-09


Fotografii... LIDIA LAZU într-un recital Stéphane Mallarmé, la Sala Calderon, 6 iunie 2014.

.

Lidia Lazu în recital Mallarme la sala Calderon

Petru Solonaru încântat de propria traducere din Mallarme.

Lidia Lazu recită Mallarme

Lidia Lazu în recital