joi, 26 iunie 2014


Lidia Lazu - Cântece în aer liber, la Palatul brâncovenesc de la Brebu:
http://youtu.be/LfgV2B4yBxk 

Scriitorul zilei: Petre Pandrea, n. 26 iunie 1904 - d. 8 iulie 1968

                      

S-a născut în oraşul Balş de pe râul Olteţ (numele din acte: Petre Ioan Marcu), ca al nouălea copil din cei 12 ai unei familii modeste însă ambiţioasă, care şi-a trimis toţi fiii la învăţătură. După şcoala primară din Balş, terminată cu cunună, a urmat ca bursier la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mânăstirea Dealu, unde l-a avut ca profesor de filosofie şi germană pe Nae Ionescu. Bacalaureatul luat cu Magna cum Laude la Craiova. Se înscrie la nu mai puţin de 6 facultăţi din Bucureşti, dar urmează consecvent Dreptul, Literele, Filosofia şi Istoria antică, avându-l profesor pe Vasile Pârvan. Primeşte o bursă de studii de 7 ani la Berlin, unde audiază mari profesori. Se căsătoreşte cu Eliza Pătrăşcanu, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu.
Ca avocat va fi un pledant strălucit, chiar şi fără onorariu, mai întâi al comuniştilor şi israeliţilor, în perioada 1933-1944, apoi al PNŢ-ului, între 1947-1948, iar între 1953 şi 1958 al unor grupări de călugări ostracizaţi (periodizarea este stabilită chiar de Pandrea.) A publicat câteva lucrări de specialitate în domeniul juridic, dar şi eseuri şi texte memorialistice sau de călătorii.
Între 1940 şi 1944 a fost arestat de 4 ori, în timpul dictaturii antonesciene, însă pentru perioade scurte, de maxim 8 zile. În 1946 a fost arestat şi deţinut până în 1952, deşi prieten cu Dej şi Groza; rearestat în 1958, în lotul Pătrăşcanu, eliberat cu ultimii deţinuţi poliitici, în 1964. Cu sănătatea ruinată, a mai trăit doar 4 ani, scriind necontenit, fără teamă, despre drama sa şi a întregii intelectualităţi, victimă a tăvălugului bolşevic. Nu a reuşit să publice decât un eseu despre Constantin Brâncuşi, pe care l-a cunoscut îndeaproape şi cu care se revedea periodic, la Paris sau la venirile în ţară ale sculptorului-pandur. Să-şi fi potrivit Petre Marcu pseudonimul Pandrea pe acest cuvând de mândrie oltenească?. Manuscrisele lui Petre Pandrea au fost ridicate de securitate şi abia spre anul 2000 fiica acestuia a reuşit să recupereze şi să publice lucrările, se crede că doar o parte dintre manuscrisele-fluviu, memorialistice-evocatoare şi analitice ale Mandarinului valah. La o lansare găzduită chiar de CNSAS a Documentaţiei în cazul arestării unor Dinu Pillat-C. Noica-N. Steinhardt şi a celorlalţi vreo 20 de intelectuali din lot, dna Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat a reclamat faptul că a dispărut fără urmă însăşi piesa de bază a acuzării: romanul aşa-zicând pro-legionar Aşteptând ziua de pe urmă, pe care "complicii" îl citiseră etc. (Între timp romanul a fost editat - şi s-a putut convinge toată lumea că nu era nicidecum o abordare pro-legionară, ba dimpotrivă. Dar avea asta vreo relevanţă, în cazul când Securitatea dorea să te/să vă condamne?!). Atunci din sală s-a ridicat o tânără cercetătoare, şi-a spus numele şi a declarat că dânsa găsise cu vreo 2 ani în urmă, în cu totul alt dosar, manuscrisul dactilo al romanului în cauză. A spus că făcuse cunoscut acest lucru în publicaţia periodică a CNSAS. Totuşi, nimeni din sală nu conoştea acest aspect (se pare că nici colegii din sală!). Iar familia, tot în mod inexplicabil, nu fusese anunţată, necum repusă în posesia manuscrisului confiscat de Securitate şi dispărut cu jumătate de veac în urmă. În acest context, tot din sală s-a ridicat fiica lui Petre Pandrea, dna Nadia Pandrea şi ne-a adus la cunoştinţă faptul foarte grav că din dosarele confiscate de Securitate au dispărut fără urmă un număr de 36 scrisori olografe ale lui Constantin Brâncuşi adresate lui Petre Pandrea. Nu este greu să ne imaginăm că oameni de nădejde, care au manevrat aceste dosare cu manuscrise confiscate, dând de setul de corespondenţă semnată C. Brâncuşi se vor fi gândit să le valorifice pe căi lăturalnice-mănoase...
Spunea despre sine Petre Pandrea, în linie brâncuşiană, că el "nu este român, ci oltean şi european". Asemenea eroilor săi sociali, Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu, el însuşi "boier şi haiduc", Pandrea a avut totdeauna o superbie  şi o demnitate pe care măciucile din anchete şi din închisori sau truda din minele Ocnele Mari, unde a stat nu mai puţin de 7 ani nu i-au frânt cerbicia. La Aiud reuşea să ţină cursuri la nivel universitar. Să scrie în condiţii incredibile, fie că manuscrisele îi erau confiscate, distruse, etc. În 1944 îşi cumpărase o vilă în zona Periş, se certase definitiv cu cumnatul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, devenit ministru - orgolios, hotărât să părăsească scena luptelor sociale şi arena politică, să se dedice în exclusivitate scrisului. Vremurile au vrut altfel...
Debutase la doar 19 ani şi apoi a colaborat cu fervoare la marile reviste ale vremii, pe unele iniţiindu-le el însuşi. În Gândirea a publicat Manifestul Crinului alb, ce a stârnit vii dispute, căci echivala cu un program al noii generaţii, ce se desolidariza de mai vechile grupări, ce nu mai făceau faţă imperativelor istoriei.
Opera: Germania hitleristă, 1933.; Psihanaliza judiciară, 1934.; Beiträge zu Montesquieus deutschen Rechtsquellen (Eine Untersuhung der 2 hinterlassenen Manuskripte), 1934; Filosofie politico-juridică a lui Simion Bărnuţiu,(teza sa de doctorat) 1935; Procedura penală, 1939; Criminologia dialectică, 1945; Portrete şi controverse, vol. I, 1945, vol. II, 1946; Pomul vieţii. Jurnal intim, 1944, 1945; Brâncuşi. Amintiri şi exegeze. 1967; Memoriile Mandarinului valah, 2000; Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964. 2000;Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică. 2001; Helvetizarea României. 2001; Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958. 2002; Călugărul alb, 2003

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Pandrea
http://www.romlit.ro/petre_pandrea
 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/petre-pandrea-un-haiduc-al-cuvantului-130405.html

Alţi scriitori:
Al. Simion, n. 1925
Vasile Pârvan, m. 1927
C. Stere, m. 1936
Ion V. Strătescu, n. 1940

  
Poezia zilei: Ioan Viştea
din punctul în care mi s-a căţărat sufletul

din punctul în care
mi s-a căţărat sufletul,
se vede viaţa ca-n palmă.

recunosc cât se poate de clar
cucuiele de la cele zece porunci -
sunt colinele înverzite.

recunosc văile plângerii scăldând
aşteptări în zadar, victorioase eşecuri.

sunt la locul lor vânătăile,
cicatricele arse de soare
care au făcut din mine
un învingător.

cum ştiţi,
învingătorul ia tot:
tot praful stelar de pe tobă.

(din volumul Ţara bolnavă, Antologie lirică, eLiteratura, 2014)


O pagină de Jurnal, 2001
24 02. Veneticii 2: Mama, în ce constă marea ei putere? În devotament. În faptul că niciodată nu se plîngea de tata, în vreme ce acesta făcea atîta caz de sacrificiile lui pentru Aurel, pentru Anişoara… În chiar faptul ca atare că ne iubea fără să o spună explicit vreodată. 
Deci tata să fie un impostor (drag), un uzurpator impenitent, căutînd să ocupe cît mai mult loc în atenţia, în conştiinţa şi în sufletele noastre, chit că nu neapărat în dauna mamei? Mama, mult mai puternică decît el,  ins dependent de ceilalţi şi care simţea nevoia să-şi clameze calităţile, gesturile de generozitate. Contrarietăţile. Aleanul neistovit.
În lupta cu vicisitudinile viaţii (iar lupta cu arma în mână nu este decât un caz special, incidental), erou nu e cel ce învinge – succesele sunt rare şi neconcludente – ci este erou cel care rezistă moral, precum mama. Tata nu este decît un personaj foarte pregnant, simpatic, duduind de viaţă. Tata e cum e viaţa, mama e cum am dori noi să fie.
Altceva: în proză eroul nu este povestitorul, oricît s-ar strădui el să ocupe prim-planul.


Va urma 


Fotografii greceşti... Drum prin Peloponez; instalarea la vila Ilias;  Portul Methoni; Fortăreaţa medievală; Valurile Adriaticei...























Cele două insule mari din faţa portului: Sapienţa şi Schiza; şi insuliţa Sf. Marina