luni, 2 iunie 2014



Scriitorul zilei: Romulus Guga,  n. 2 iunie 1939 - d. 17 octombrie 1883


Orădean, tatăl medic, mama probabil unguroaică, și care va deceda cînd viitorul scriitor avea doar 10 ani. Şi-a început liceu la Oradea, îl continuă la Cluj, apoi la Gherla şi îl va termina la fără fecvenţă, Dej 1956. Urmează Filologia la Cluj, preocupat intens de literatură, se apropie de A. E. Baconski, de D. R. Popescu, dar şi de veteranii Agârbiceanu şi Blaga. Acestuia îi va omagia lirica într-un recital organizat la teatrul din Tg. Mureş, 1967, unde ajunsese secretar literar, după ce mai întâi fusese profesor la ţară, apoi metodist la Casa Universitarilor din Cluj. În 1971 este numit director al revistei reînfiinţate Vatra.
Debutase cu versuri în Steaua, 1959. Volumele vor veni ceva mai târziu: mai întâi poeziile: Bărci părăsite, 1968 şi Totem, 1970. Poetul avea şi talent epic, va publica romanul Nebunul şi floarea, 1970. Urmează Viaţa postmortem, 1972, Adio Arizona, 1974, Paradisul pentru o mie de ani, Speranţa nu moare în zori, dramă. Textele lui Romulus Guga, excelent receptate la momentul respectiv, se află la contopirea dintre genuri: lirica lui este sobră, cu accente dramatice, romanele sale au o undă de lirism, iar teatrul său este poematic şi alegoric. Situaţii limită într-un context drastic delimitat: un ospiciu, un azil, o gară înzăpezită; epica nu guvernează desfăşurările de text, acesta este discontinuu, fragmantat, aluziv, între liric şi grotesc. Cu numeroase iniţiative culturale: spectacole de poezie, simpozioane, cercuri de traducători, reuniuni ale redacţiilor şi editurilor, Romulus Guga a fost un actant de primă linie al vremii sale. Cunoscut, apreciat, premiat. A tradus din scriitori maghiari. După sfârşitul prematur, neaşteptat, Romulus Vulpescu i-a editat o antologie de versuri; i-au fost editate texte aflate în manuscris, d. e. Evul mediu întâmplător.  În nefirescul unei morţi la doar 45 de ani, păreau cumva fireşti reeditările operei, punerea în scenă a pieselor nejucate, încercarea de a-i perpetua amintirea, opera. Astăzi toate aceste reflexe culturale (ale bunului simţ) s-au stins, scriitorul dispare fizic şi concomitent iese fără echivoc din atenţia celor ce ar avea menirea să asigure perpetuarea valorilor.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Romulus_Guga
 http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.ro/2011/05/un-semn-de-carte-romulus-guga.html


Poezia zilei, Romulus Guga:  

Gravură

Atât mi-e de puţin timpul,
Atât de grăbite sunt toate,
Atât de uşor se strică
Ce la naştere pare eternitate.
Nici cărţi nu răspund, iar cei ce au fost
Tainele toate le-au închis cu ei;
Iar noi ce suntem dezlegăm
Doar drumul ce-au lăsat în urma lor.
Doar poate mai târziu, când vom fi morţi,
Se va găsi un sens acestei treceri.
De aceea cred că-i timpul să iubim,
Să dezlegăm ce vâsle-ascundem
Şi fără teamă în mări deschise
Să descreţim mâhnita frunte-a lumii.
Atât mi-e de puţin timpul,
Atât sunt de grăbite toate,
Atât de uşor se strică
Ce la naştere pare eternitate.


Alţi scriitori:
D. Caracostea, m. 1964
Scarlat Callimachi, m. 1975


                                                                                                        
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000
10 iulie. Spre seară, după o zi ceva mai omenească. Peste noapte vînt puternic; de dimineaţă spre piaţă văd crengi de plop pe jos, din grădina pietrarului un copac s-a prăbuşit peste teiul de pe trotuar; în ziar citesc: furtună devastatoare în nord-estul ţării. Plec cu întîrziere de acasă, tot aşteptînd telefonul de la depozitul editurii Reper. De dimineaţă obţinusem confirmarea că fotografiile şi discheta sunt la ea. La Victoriei mă văd cu Dragomir Magdin, are cinci cărţi de poezii, caută edituri, sponsori. Mă văd cu Mihai Şora, îi spun de incidentul cu Veneticii, de accidentul Lidiei. Ce ar mai trebui? Nu mă pot ocupa de relaţii, etc. Cînd pleacă, îl privesc din spate: drept, dar nu aşa de avîntat ca pînă de curînd. Mi-l amintii din 1980 la Vaideeni, pe cînd avea deja 60 de ani, în iarbă, la umbra unui copac de la Fîntîna Dorului, tropăind în ritmul melodiei populare – norocul unei firi ecilibrate, “fericite”.
La amiază ne uităm cu încîntare la Turul Franţei, etapa de la poalele Pirineilor, cu cinci căţărări. Ploaie neîntreruptă, acolo. A. îşi aminteşte cu mare acuitate nu ştiu ce etapă din Turul de anul trecut. Să am eu o asemenea memorie… Plecăm împreună la 16:20, ne despărţim la Unirii. La un moment dat reapare la firmă. Vroia să ştie dacă avem invitaţi. Unul. Pe hol dna Trifan îmi spune că la ea nu se leagă nimic. Vin aici, îi aud pe alţii cît au cîştigat şi mă apucă năbădăile! Vine Leurda şi-mi spune că voi prezenta partea a doua miercuri şi vineri. La ultima mea prezentare nu a plecat nimeni, să vedem data viitoare.
Invitatul meu rămîne la interviu, dar spune că nu are bani, trăiesc trei inşi din salariul infim al soţiei. Eu: Credeţi că vreunul dintre cei veniţi azi are bani? Cei cu bani nu ne deschid uşa. Nu bani vă trebuiesc la intrarea în Herbalife, ci curajul de a risca, de a vă împrumuta, de a încerca această şansă. Etc. La ieşire mă văd cu Ala B., ochi mari verzi, limpezi. Îi spun că am zărit-o de curînd cu un băieţandru înalt, foarte drăguţ. Era fiul ei. Jos, aceleaşi vorbe cu D.S., care-mi spune că miercuri suntem noi doi la prezentare. E cu fiul, elev. Zic: eu cunosc ochii ăştia albaştri! E tot într-a XI-a. Îi spun că A. mă ajută la fluturaşi: Idem al ei, dă zilnic 1700, însă la cutiile poştale, fiind timid. La coloanele din Romană mă văd cu dl Chişlaru. Spune: Nu toţi înţeleg Herbalife şi nu toţi care intră sunt făcuţi pentru H.  Există şi un geniu al afacerilor. El avea o librăriţă care vindea tot, singura din reţea. Se pricepea la carte, zic. Nu, ar fi vîndut orice, avea acest dar… În mijlocul discuţiei – ne trăsesem la umbra unei coloane – deodată i se umplu ochii de lacrimi: Acum un an mi-au omorît fiul, de 21 de ani! şopteşte. Şi reiese că H. i-a ajutat foarte mult, altfel soţia sa s-ar fi distrus de tot.
La strungile metroului, mă abordează doi tineri misionari mo
rmoni.
Scrie Mircea Cărtărescu: “Jurnalul este nucleul din care se desprind toate celelalte lucruri scrise de mine… Din Jurnalul meu au pornit toate celelalte scrieri şi, după părerea mea, puţine dintre ele s-au ridicat la înălţimea lui. Acolo sunt eu cu adevărat. E lucrul pe care-l respect cel mai mult din tot ce-am făcut vreodată…”
Exact ideea pe care o exprimasem şi eu într-un interviu: din jurnalul meu se desprind toate cărţile pe care le-am scris. Capcana fiind chiar un fragment din acest jurnal, păstrează forma de însemnări zilnice – dar şi Cuvinte… e o selecţie din jurnal.
Mă cam descurajasem după ce am citit filele de jurnal ale lui M.H.S., acum curajul mi-a revenit. Totul e să scrii despre viaţa ta şi despre viaţa celor din jur, iar nu să te ţii de mofturi.

 Va urma 



Fotografii de la BookFest, 2014 
Stelian Tănase, Simona Grazia Dima

Poetul Vladimir Udrescu printre fanii Cărtărescu

Vorbeşte Vasile Andru, se pregăteşte Simona Grazia Dima...

Prezintă George Arion


                                      Vasile Savin la standul ed. Vinea.

Mircea Coloşenco, Vasile Savin

Viorel Dianu

  La Curtea Veche, puhoi de cititori împătimiţi...





















Se pune de-o nouă lansare la Humanitas...