Scriitorul zilei: Dinu Ianculescu, n. 24 martie 1925

    Dintr-o familie de intelectuali braşoveni, începe liceul în urbea natală şi îl termină la Bucureşti, înscriindu-se la Conservator. Va face carieră de actor, pe scenă, în filme. Dar îl vor face cunoscut cu deosebire prestaţiile sale ca recitator la radio şi în spectacole, cele de la emisiunea Teleenciclopedia,  în deceniile ceauşiste, când acestea erau emisiunile cele mai preţuite de marele public.  

Actorul cu carismă de boier, cu timbru vacal inconfundabil, clar, penetrant, încălzit de înţelegere adânc umană, era dublat de un poet de mare rigoare, care a debutat încă în studenţie şi a continuat să evolueze în discreţie, neostentativ, însetat de armonie, de Idee. A scris sonete, rondeluri, după ce cultivase versul liber, în tinereţe. Expatriat în 1975, a continuat să practice actoria pe scenele şi la microfoanele posturilor de radio în limba germană. A revenit în ţară, spre a-şi lansa cărţile de poezie, cum au procedat destui dintre cei plecaţi în Occident, dar au continuat să slujească literele române, iluzionându-se că au pentru cine să scrie.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Dinu_Ianculescu

Poezia zilei: Dinu Ianculescu, n. 24 martie 1925

Să nu ne prindă diavolul oftând

Să nu ne prindă diavolul oftând.

Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine

cât pe pământ din mila Lui ne ţine

şi cât e timp să-l mai slăvim cântând.

Cu El să-ncepem ziua care vine

şi să sfârşim cu slava Lui în gând.

Să nu ne prindă diavolul oftând.

Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine.

Şi-n noaptea vieţii, cine ştie când

la număratul dintre rău şi bine

să căutăm în talgerele pline

lumina Lui şi `naltul Lui veşmânt

Să nu ne prindă diavolul oftând.

Sursa: revista Viaţa Românească

***

Lidia în Recital Blaga, VIII

lumina ce-o simt...:

http://youtu.be/BLDlOpQ0IO8


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998

De ce această furie/disperare a scrisului? Prea multe motive sunt îndeobşte invocate. Iată încă unul, mai aparte: pentru că scrisul ne ajută să atestăm ce e cu noi ca specie, ce ni se întîmplă tuturor şi fiecăruia. Căci există o teribilă presiune din partea Trecutului preistoric, cînd nu se cunoştea scrisul, perioadă mult mai lungă decât istoria trăită-scrisă-conştientizată şi despre care nu ştim mai nimic şi ne zbatem în chinuri ţi aproximări penibile. Desenele din peşteri –  pot ele acoperi acei zeci de mii de ani din viaţa speciei umane?! – şi nici un răspuns la întrebările: cum?, de ce? Piramidele, alte mii de ani – şi aceşti coloşi să rămînă un mister: cum au fost ridicaţi, de ce? Această muţenie multimilenară, plină de suferinţe, moarte, mister. Dar e clar că preistoricii aveau mari probleme de viaţă, religioase, sociale şi că ar fi vrut să ni le transmită: o explicaţie a vieţii lor. Or, se vădeşte că nimic nu e adevărat dacă nu e adeverit prin cuvîntul scris; nimic nu se întîămplă, s-ar părea, dacă nu se întîmplă şi pe hârtie, dacă nu trece în cuvînt ca astfel să ajungă în mintea altora, din generaţiile ce vin. Trăieşti în prezent, dar cu gîndul în două direcţii: spre trecut, ca să primeşti învăşăminte şi sugestii, şi spre viitor, ca să transmiţi mesaje de ajutor celor ce vor veni. Dar această furie şi disperare a scrisului se menţine şi acum, cînd nimeni nu mai are răbdare să citească, iar atenţia s-a mutat hotărîtor pe ecranul computerului…

11 martie. De ieri a început ploaia cu lapoviţă, iar azi dimineaţă avem zăpadă pe maşini şi pe acoperişuri – acum la prînz deja avem un aspect de iarnă şi ninsoarea subţire încă nu s-a oprit. Însă nu e frig, doar 2 grade sub zero.

Va urma

Fotografii la zi...