miercuri, 12 martie 2014

Lidia Lazu în recital Blaga, II

lumina ce-o simt...:


Scriitorul zilei: Constantin Chiriţă, n. 12 martie 1925 - d. 14 noiembrie 1991
                  
Fiul unui învăţător din Ibăneşti-Vaslui, şi-a început liceul la Galaţi, terminându-l la Bucureşti, după care se înscrie la Politehnică, pe care nu o va termina, ispitit de gazetărie, de scris şi de militantism în general. Redactor la Scânteia, participant la şantierul de voluntari Bumbeşti-Livezeni; debutează în mod previzibil cu proze realist socialiste, 1949, continuând cu un roman de asemenea pe linie: Oameni din oraşul nostru, 1951. Marea surpriză o va constitui ciclul Cireşarilor,  început cu un roman de aventuri pentru tineret, continuat cu alte patru volume, din 1956 până în 1970. Reeditat în 1972, din nou în 1976 şi în 1985. Totalizând un tiraj de vreun milion de exemplare, numai Radu Tudoran cu al său Toate pânzele sus, apărut cu doar 2 ani înainte, îl întrece ca best-sellers. Romanul grupului de adolescenţi porniţi în aventură montană-speologică a fost ecranizat tot de autor, a prilejuit un serial TV de mare audienţă, inducând un fel de emulaţie adolescentină, care în alte împrejurări, necontrolate, ar fi dus cine mai ştie unde. La noi, totul fiind dirijat ideologic, impactul s-a rezumat la grupări de excursionişti-exploratori-cercetători, un gen de solidarizare tinerească pe care nu reuşiseră să le consacre organizaţia de pionieri, uteceul... De altfel C.C., a continuat în fapt să scrie diferite proze pe linie, despre realităţile socialiste şi despre omul nou, dar s-a încercat şi în romanul poliţist propriu-zis: Trilogia în alb, 1964-1969,  însă fără rezultatele spectaculoase din ciclul Cireşarilor, în lipsa mijloacelor scriitoriceşti adecvate stilistic, în primul rând. Nimic din bonomia, verva şi inventivitatea care asiguraseră receptarea entuziastă a cititorilor tineri şi nu numai. Spre sfârşitul perioadei ceauşiste, probabil nemaiavând cea mai mică iluzie cu privire la edificarea societăţii multilateral dezvoltate, CC şi-a urmat familia în RFG, soţia sa fiind de entie germană. A decedat la scurt timp după căderea regimurilor comuniste din această parte a Europei. 
Ar fi de meditat chiar asupra faptului că prea mulţi dintre mulţii susţinători fervenţi ai comunismului la noi, chiar nefiind prea înaintaţi în vârstă, au capotat imediat după schimbarea regimului, în anii 1990 şi 1991. Dar şi asupra altui aspect de sociologie: că destui susţinători fervenţi ai comunismului dejist din ţară au sfârşit prin a pleca în Vest, după ce o viaţă întreagă blamaseră capitalismul. Ar fi de meditat chiar la faptul că doi scriitori total diferiţi, unul scriind numai şi numai pe linie, C. Chiriţă, iar celălalt nescriind niciodată la comanda socială, Radu Tudoran, s-au întâlnit într-un mare succes, tocmai pe plaja de aşteptare din zona romanului de aventuri pentru tineret. Mi se pare că faptul ilustrază cum nu se poate mai elocvent nevoia organică de normalitate culturală într-o societate a dirijismului exacerbat.

Citeşte mai mult:  http://www.romlit.ro/constantin_chiri

Alţi scriitori:
G. Ibrăileanu, m. 1936
Mircea Anghelescu, n. 1941
G. Călinescu, m. 1965


Poezia zilei: Ion Lazu
*

Vin valuri spre mine parcă-ntr-adins
Dar nu le iau în seamă
Fierbe spuma-n pietrişul sărat dar n-o aud sfîrîind
Orbeşte soarele pe-o cărare spre linia ferată, dar
ochii mei
sunt orbi mai demult
Scoici putrezite, iod, aerosoli – nu-mi spun nimic nimic
De data asta, slavă Domnului, nu am de scris
nici un poem
Îl scrie marea la nesfîrşit
Nisipul, pietrişul fin prefirîndu-se
Scoicile… o pîslă de alge

Zegras, o saltea pentru cortul iubirii.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal 1997
9 nov. 97. La telefon cu Pan Izverna, se cam supără că nu sunt mulţumit de prestaţia ţărăniştilor. Îi pare rău că nu m-a putut lua la Pan Vizirescu, să-i fi dat textul pentru Gîndirea.
Îl ajut pe Nicolae Ţone să-şi pună la punct chestiuni editoriale în ajunul plecării în Israel; definitivăm poeziile Aurei Christi şi a doua zi le duc la tipografie, cu avansul respectiv. Duc alt volum la altă tipografie. Merg la Ministerul Culturii, pentru contract Tristan Tzara, cu care ocazie un domn amabil, Lucian P. mă sfătuieşte să fac întîmpinare la Minister pentru vreuna dintre cărţile mele care aşteaptă pe la edituri. Să vedem…
Vorbesc cu dna Musica Graciov şi apoi o prind pe Ioana Marcu, în ideea de a publica Jurnalul. Musica promite să dea referatul săptămîna viitoare. Pentru Contemporanul pun la punct curriculum vitae şi 15 pagini din Mai devreme… Să vedem.
Azi plec la Slatina pentru a aranja problemele agrare ale mătuşii. Sper să revin până deseară.
 1 dec. 97. Schiţă: O tînără menajeră, încurcată cu bătrînul profesor care a angajat-o; acesta fără rude, îl ademeneşte, să-i facă testament pe casă, pe avere. Dar bătrînul se ţine bine, nu vrea să moară şi ea începe să-l otrăvească puţin cîte puţin. Exasperată, căci se afla în amor cu un mai tînăr gazetar, visa să întemeieze o familie, însă gazetarul fluşturatic o abandonează. Femeia începe să regrete că bătrînul e pe moarte. Ţinuse şi continua să ţină la ea, îi oferise tot ce tinerii ei curtezani îi refuzau. Însă prea tîrziu. Pe patul de moarte, face amor cu el şi rămîne gravidă (aici mă inspir din memoriile lui Romul Munteanu.) Va avea un copil de la cel pe care l-a omorît cu mîna ei, cu deplin sînge rece…

      Va urma 


Fotografii...