joi, 29 august 2013



Poezia zilei: Virgil Mazilescu 


prefaţă

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adâncul pământurilor sterpe - curajul şi puterea omenească s-au topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc şi că probabil voi muri cutremurându-mă (ceea ce de altfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile) deocamdată vai nu pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele stranii în care (se spune că) sufletul meu doarme ca într-o vizuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai tulbură

(din Va fi linişte va fi seară, Ed. Cartea românească,1979)


Scriitorul zilei : George Mărgărit
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-george-margarit.html 


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 1994
26-27 martie 94. Discuţie enervantă la culme cu fiul vecinului, numitul Răzvan, care are tupeul să ne sfideze cu fraze de-ale puterii. Un tinerel care nu pare a şti că nu suntem egali decît la urne, iar în rest trebuie să păstreze respectul celor maturi. El procedează cam ca Văcaru, spune orice, sfidînd logica, pentru simplul considerent că, oricum, ei vor cîştiga la vot şi atunci nimic altceva nu o să mai conteze: Ei au avut dreptate! Cu privire la Basarabia zice: Să fim serioşi, gîndiţi cu inima, nu sunteţi realişti! Or, astea nu sunt contra-argumente, astea sunt jigniri. Are el acest drept în faţa mea, care-l ştiu din clasele primare? Aşa discută cu mai marii lui, cu Văcaru, cu Meleşcanu? Ce şi-o fi zis: ia să le dau peste nas reacţionarilor, că oricum lucrurile nu evoluează în favoarea lor. Acest tupeu…

Eminescu: de vrei s-auzi cum viscoleşte-n arfa-mi / Un cînt bătrîn…

Eminescu: într-o limbă aspră / Şi veche – însă clară şi înaltă

Eminescu: Un bard sătul de-a lumii lungi mizerii…
1 apr. 94. Mă întîlnesc, după aproape 20 de ani cu Nelu Dumbrăveanu, vechi prieten din studenţie, venit la noi la întreprindere cu fiu-său Dan, student anul 3 geografie-ecologie, deja căsătorit. La revedere sunt prezenţi şi alţi foşti colegi de an: Angela, Liviu S. şi Paul P.. Încă o dată Nelu D. mă impresionează cu formidabila lui memorie. Povesteşte cum, la ei în vizită fiind, la Vânju Mare, prin 1972, fiu-său se zgîriase şi eu l-am luat în braţe şi i-am spus să fie bărbat, după care copilul s-a liniştit şi nu s-a mai dezlipit de mine. I-a murit şi lui tatăl, la 81 de ani, în 1993. Venerabilul Eufrosin D. (Reţin numele taţilor, pentru că aşa eram chemaţi la armată.)
2 apr. 94. La 5 p.m. cu Pan Izverna în Pitar Moşi nr. 8, la Pan Vizirescu, născut 1903. Slătinean, a făcut doar un an de liceu la Slatina, în particular, restul liceului la Craiova, liceul Carol. Unul dintre discipolii lui Nichifor Crainic, cel mai credincios dintre ei. Condamnat imediat după venirea comuniştilor, a stat ascuns 23 de ani la o soră a lui din Slatina, timp în care nu a ieşit pe poartă, doar mici plimbări de noapte prin grădină. A scris în tot acest timp şi s-a rugat. Memorii, eseuri, versuri, drame. Din păcate manuscrisele puse într-un geamantan au fost îngropate într-un grajd şi, pătrunzîndu-le umezeala, s-au deteriorat în mare măsură, practic irecuperabile… Ne povesteşte despre o dramă scrisă după un caz real, un exhibiţionist care în parcul mare de pe strada Piteşti, foarte pitorească pe atunci, venea cu familia, punea să se sape o groapă şi se îngropa acolo; venea lume ca la circ. Respira printr-o ţeavă, trăgea de  funie şi o semnaliza pe soţie să-l scoată. A intrat în politică, a salvat guvernul într-o împrejurare cînd avea nevoie de un singur vot în Parlament. Un tip care juca tare.
Pan V. învăţase să pună pingele la toţi din casă, mare specialist. A sculptat cîteva icoane în lemn, folosindu-se de tijele de la o umbrelă dezafectată, aruncată în pod. Multe performanţe de perseverenţă. Îi spun că am observat că sunt două categorii de artişti, opuse chiar, şi nimic la mijloc: ori aerieni, n-ar şti să bată un cui, ori foarte iscusiţi la orice muncă manuală. Îmi dă dreptate. Înregistrez discuţia noastră în trei şi o voi bate apoi la maşină, poate o publică P. I. pe undeva.
Îl visez pe Bebe Pîslaru (decedat cu ani în urmă), tocmai coborîse de la tribună, ţinuse o conferinţă. Unul îl întreabă: De ce te bîlbîi aşa? El: Mă bîlbîi că sunt emotiv. Şi către mine: Tu nu ai trac cînd vorbeşti în public? Ridic ochii şi-i văd faţa înroşită de emoţie, chiar transpirată.
(din Lamentaţiile Uitucului)
Va urma
 

Cărţile din bibliotecă : Nicolae de Popa, Mihai Bradu, Nicolai Tăicuţu, Rita Chirian.












ion lazu - Fotografii de vacanţă... în parcul IOR, II