duminică, 11 august 2013

Scriitorul zilei: Teodor Mazilu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-teodor-mazilu-poezii.html

Lidia în recital



http://youtu.be/2lvOq6KE0DA

http://youtu.be/WkHcpDjY20I
 


Poezia zilei: Doru Moţoc


                                  Dacă poţi



                                  Dar dacă poţi, iartă-mă, îngere,

                                  tu, care-mi stai in preajmă şi ştii
                                  că până şi-n cea mai dură înfrângere,
                                  nu-mi pierd puterea de a iubi.

                                  Dar dacă poţi, iartă-mă, îngere.
                                  Sunt, ştiu, vinovat de lacrima ta,
                                  dar aminteşte-ţi că, şi în înfrângere,
                                  mai am puterea de a spera.

                                  Dar dacă poţi, iartă-mă, îngere,
                                  chiar dacă însumi nu pot să mă iert.
                                  Dar aminteşte-ţi că, şi în înfrângere,
                                  puterea de-a crede eu nu mi-o pierd.

                                  Deci,dacă poti, iartă-mă, îngere.
                                  E tot ce cutez, cu durere, să-ţi cer.
                                  Ascultă, rogu-te, această plângere
                                  Şi nu îmi închide cărarea spre cer.

                                  Şi dacă poţi, iartă-mă, îngere…
                                                          



ion lazu / O pagină de Jurnal 1994
9 ian. 94. Aseară petrecere la noi, relaxată, blajină, cu alde Noni Cristea şi Ioana, fiica ilustrissimului Istrate Micescu, mort în închisoare, nume ocultat cu străşnicie de comunişti.
Peste noapte, mai multe vise frumoase şi emoţionante, cu multă mişcare în aer liber, un fel de excursii pe dealuri şi prin păduri, cu escale şi discuţii, în compania unor cunoscuţi şi noi cunoascuţi. La un moment dat, glasul şi prezenţa M. P. Eu deja văzusem casa lor cea nouă, cu faţada neterminată, nu prea arătoasă; apoi, alături, trecem înapoi, încă o dată prin faţa casei ei, M. merge mai departe, eu intrigat că nu m-a invitat înăuntru; am stat o clipă în loc şi am aruncat o privire de edificare prin camera mare de la intrare, aranjată în stil vechi, de ţară sau de mahala, cu obiecte şi covoare de rînd, modeste, chiar fără gust, nimic deosebit sau acătării în acea încăpere cam goală. Pe moment mi-am zis că bieţii oameni vor fi cumpărat în grabă, din bani puţini, strictul necesar, în ideea că mai tîrziu vor înlocui obiectele precare cu altceva, mai de soi. M-am tras înapoi din faţa intrării şi mi-am continuat drumul alături de M.P. care îmi vorbea în continuare; deodată mi-am zis, cu mare jale în suflet: Oare ce s-ar fi ales de mine dacă aş fi avut noroc în iubirea cu M.P. şi ne-am fi căsătorit? M-aş fi pierdut, desigur, în acea lume a ei, fără deschidere, fără rezonanţă spirituală, limitată la nevoile materiale. Iar în clipa următoare mi-am zis că poate iubirea ar fi transformat-o pe ea, ar fi atras-o în sfera mea de preocupări. După clipa de spaimă că m-aş fi pierdut, a venit gîndul liniştitor că M.P. s-ar fi racordat la aspiraţiile şi eforturile mele creative. Îmi dau seama că asta nu este decît reluarea şi prelucrarea în vis a unui gînd pe care l-am avut de curînd pe această temă.
Într-un alt vis, poate chiar în continuarea precedentului, la sfîrşitul unei excursii ajunsesem într-un tîrguşor unde urma să ne despărţim, fiecare luînd-o în altă parte, cu autobuzul sau pe jos. Aşa se face că la un moment dat din grupul nostru, ajuns într-o piaţă, cum ar fi cea din Slatina, una dintre excursante s-a apropiat de mine ca să-şi ia rămas bun. O femeie tînără, puternică şi cu un zîmbet cald pe chip. I-am luat mîna şi strîngîndu-i-o, i-am spus, cu convingere: Sper să ne mai întîlnim şi să discutăm de-adevăratelea mai multe lucruri, imposibil de tranşat în hărmălaia unui grup de excursionişti. Atunci tînăra femeie a venit foarte aproape de mine şi şi-a strecurat ambele mîini în buzunarele hainei mele, spunînd ceva nedefinit sau nespunînd nimic, însă am înţeles pe loc că îmi dăduse adresa ei, sau un alt mesaj, la care se gîndise deci mai demult, care nu era urmarea frazei mele încurajatoare, ci un lucru dinainte gândit, fapt care mi-a făcut o mare plăcere. Apoi tînăra femeie s-a desprins şi a plecat şi mi s-a părut că după un timp am zărit-o într-un grup ce cobora spre catedrala din Slatina. Eram foarte nerăbdător să văd ce mesaj conţinea biletul pe care mi l-a lăsat şi brusc mi-am dat seama, cu o dezamăgire enormă, că el îmi fusese strecurat în buzunarele hainei, or  eu eram de-acum îmbrăcat în pijama, deci frumosul gest se petrecuse altundeva, nu în realitate, ci în ficţiunea unui vis. Şi multă jale... 
Iar visul cel mai important, în care îmi venise ideea unei povestiri pentru copii: în coaja unei nuci se găseau înghesuite mesaje de la o altă lume, captivantă, mirifică etc. – acest vis l-am uitat şi s-a pierdut – oricît m-am străduit să-l recuperez.
În fine, sunt încă o dată impresionat de rigoarea cu care în vis sunt reluate ideile ce mă frămîntă în trezie. De parcă subconştientul meu le prelucrează cum nu se poate mai adecvat şi totodată îmi spune: Iată, aşa trebuie procedat cu faptele de viaţă pentru a le aduce în sfera artisticului. Însuşeşte-ţi tehnica visului, dle scrib!
Va urma 


Cărţile prietenilor mei: Tudor Octavian, Marin Codreanu, Nicolae Gâlmeanu.




ion lazu - Fotografii de vacanţă...

Lidia Lazu între două costume naţionale din valea Timoc.
Lidia fotografiind-o pe valentina B.