miercuri, 28 august 2013

Scriitorul zilei: Marin Mincu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-marin-mincu-comentarii.html 

Să-l avem în vedere şi pe Calistrat Hogaş, m.29 august 1917
http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-calistrat-hogas-poezii.html

Lidia în recital: Trei Cântece în aer liber 
http://youtu.be/2lvOq6KE0DA
http://youtu.be/WkHcpDjY20I 
http://youtu.be/LNE1Lsvyv2k 


Poezia zilei: Vlad Neagoe
Şi morţii

Şi morţii înfrânţi de ţărână,
şi morţii înfrânţi de lumină,
şi sentimentul de irealitate
aruncat în aer de mâini deschise,
şi drumul refăcut de spaima 
fiinţei şi a frumuseţii urcând
în urma furnicilor, pe coaja crăpată
a copacilor spun:
lumea asta nu întoarce nimic înapoi şi...
fac un gol prin care se mişcă
printre rodii înşiraţi la marginea drumului
şi revin mereu fumegând în cetatea zidirii
tot mai crenelată de priviri rătăcite.
Aerul din cămările adânci pare mai bătrân
în casa proaspătă, mirosind a busuioc
şi praful aşternut peste lucruri
 a punctat timpul, blestemat rival,
pe gura mută a altor vremi
şi vorbirea ce plesneşte în pustie -, 
e a altora, a iubirilor toate 
în amărâta nemişcare a cavităţii adormite
aici se naşte şi se moare - în golul care se mişcă,
se-aude sfioasa explozie a înfloririi,
mandibule de cavernă devoră
rădăcinile creaturii, miresmele
actele de binefacere târâte de tancuri
şi sărăcia însângerată de cei ce ne iubesc;
mă simt pustiit şi pustiul pătrunde
în cuvinte, cuvintele în fisurile oaselor
prin unde fine scânteietoare
până la uimire, până la noi ordine
a fi pe apucate până la ultima suflare
a fi pe picioare şi orb ca un gavanos
uitat în cuptor. Dar de acolo ce să sperăm?
Unde să mergem?

(din volumul Vorbirea care vede, ed. Albatros, 1999)



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 27 august 2013.
Blestemată fie ziua... Aseară am auzit că Guvernul a aprobat începerea exploatării zăcământului de aur şi argint de la Roşia Montană. Nu se putea veste mai proastă, iar mai exact spus:  mai nenorocită. Acum nu mai urmează decât ca Parlamentul să voteze (obedient) în sesiunea de toamnă şi dezastrul este asigurat, definitiv, şi pe toate liniile. Zadarnice au fost mîrîielile noastre de pe margine, practic de dincolo de gard. În zadar am spus şi am repetat: este vorba despre cel mai important zăcământ aurifer din Europa, al patrulea în lume... Zadarnic am repetat pentru cei care nu ştiu, dar şi pentru cei care ştiu şi se fac a fi uitat: din acest zăcămând se extrage metalul preţios încă din timpuri imemoriale, practic din comuna primitivă; că acest aur a constituit singurul obiectiv al războaielor cu Traian, de la începutul celui de al doilea veac al erei noastre: să pună mâna pe rezerva de aur şi pe zăcământ, să-şi refacă bugetul imperiului, să se relanseze în istorie. Au luat de pe cuprinsul Daciei Felix tot ce se exploatase până la venirea lor, au extras de la Roşia Montană vreme de aproape două secole, au părăsit Provincia abia când randamentul exploatării devenise nesemnificativ. Şi s-a mai exploatat metal preţios în decursul celor două milenii ce au urmat, mai intens pe vremea Habsburgilor, din nou pe vremea comunismului. După nefericitul Decembrie-păcălici, exploatările s-au sistat pentru că Banca Naţională a României, singurul beneficiar prin Lege, nu mai avea nevoie de metal, rezervele ei erau asigurate pentru multe decenii în continuare! Expoatările au intrat în faliment forţat de această reglementare care interzice vânzarea către terţi...  Acum, de vreun deceniu, se duc lupte la baionetă (pe bani foarte mulţi, prin televiziuni şi ziare mituite, prin politicieni corupţi etc) pentru a îmbrobodi opinia publică, să nu mai fie atentă şi reactivă la mişelia istorică pe care o pun la cale politicienii, de indiferent ce culoare.  Ce se urmăreşte, care este obiectul ticăloasei tranzacţii? Exploatarea intensivă, definitivă, a întregii rezerve de metal, în decurs de 10 ani. Statul român să primească mai nimic, iar excrocii internaţionali să ia totul. Şi să ne lase locul devastat, pustiit, cu un imens lac de rezidii cianurate, cât o mie de bombe cu hidrogen...  Or, din acest zăcământ s-ar mai fi putut extrage metal preţios încă multe secole de acum înainte, în funcţie de noile tehnologii ce se vor perfecta, şi în măsura  în care nevoile stringente ale ţării o vor cere. Să nu eludăm nicicum faptul că nu are dreptul un Guvern, cu mandat limitat, să angajeze bogăţia subterană a naţiunii, să-i cauţioneze viitorul. Generaţiile viitoare care vor locui pe aceste meleaguri nu au decît vina că vor fi urmaşele unei generaţii precum cea de astăzi, care vinde cu neobrăzare, nicidecum cu inconştienţă, ceea ce nu-i aparţine defel. (Şi nicidecum pe o punguţă cu doi bani, ci pe o ditamai punga cu venin -cianură!)
Să mai pierd timpul atenţionând asupra faptului simplu că aurul şi argintul nu reprezintă în realitate decât partea vizibilă a aisbergului? Că marea lovitură o reprezintă celelalte metale preţioase din compoziţia zăcământului Roşia Montană (crom, nichel, vanadiu, wolfram, titan  - nu insist)? Să repet eu ceea ce s-a spus şi scris cu buletinele de analiză în faţă? Sau să spun eu ce trebuie făcut cu aceşti oameni care merită să fie aşteptaţi la colţ de stradă şi miruiţi cu parul, fără milă?! Zadarnic. Ni s-a indus odată pentru totdeauna ideea că totul se hotărăşte în altă parte, că nimic nu depinde de voinţa noastră, cetăţeni figuranţi pe listele elctorale, măsluibile... Se va vedea, la noile alegeri, când ne vom prezenta cu mic cu mare ca să-i votăm, fie pe-ai lui Băsescu şi Boc, fie pe-ai lui Ponta şi Antonescu-Căcărău...
Dar, blestemată fie de două ori ziua în care, împotriva Legii şi a evidenţei şi a bunului simţ elementar, puşcăriaşul Adrian Năstase a fost reabilitat şi reprimit în Baroul avocaţilor din Bucureşti. Dar, pentru Dumnezeu, există măcar o singură persoană cu mintea cât de cât întreagă din această ţară, indiferent de opţiune politică, de religie, rasă, orientare sexuală, alfabetizat de ochii lumii ori analfabet cu ştaif, există măcar o persoană care să nu fie convinsă că Adrian Năstase nu trebuie să revină în Barou; că acel care a încălcat flagrant legea nu are dreptul să lucreze în domeniul Legii? Nu există, vă asigur absolut niciun cetăţean român care să nu fie convins de ticăloşia acestei manevre scandaloase! Şi totuşi, această enormitate s-a întâmplat, la vedere, de faţă cu toată naţiunea democratic votantă. Se spune, cu inconştienţă şi vinovată resemnare, că "avem ce merităm". Nu doar că avem ce merităm, dar clipă de clipă nu mai avem decât praful şi pulberea pe care le merităm. Şi ruşinea istorică, şi dezonoarea pentru totdeauna. Dar ce vină să aibă urmaşii urmaşilor urmaşilor noştri, care se vor trezi cu puşculiţa devalizată, sfărânată? Ei nu vor avea decât vina că sunt urmaşii noştri în linie dreaptă. Tot aşa cum noi suntem urmaşii celor care trăiau fericiţi cum nu se mai poate pe vremea lui Dej, pe vremea lui Ceauşescu. Urmaşi ai celor care, în vreme ce ni se livrau aceste ştiri catastrofale, izbucneau în strigăte entuziate, de românească izbândă, când nu-ştiu-ce fotbalist a dat gol în poarta adversarului la Cupa Europei? "Un gol istoric se întinde", vorba poetului...

Cărţile din bibliotecă : Virgil Mazilescu, Petru Ursache, Vlad Neagoe.







Fotografii de vacanţă ... în Groapa Văcăreştilor...