joi, 8 august 2013

Lidia în recital


Bună dimineaţa, nană!

  
Acropole, 1:

  


Scriitorul zilei: Saşa Pană
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-sasa-pana-poezii.html

Poezia zilei: Ileana Mălăncioiu
Pastel

Plouă într-un sat de munte uitat de lume,
Copacii mai putrezi se rup,
Prin ploaie trece o femeie bătrână
Cu hainele ude, lipite de trup.

Nu mai ştie pe unde s-apuce,
Drumul e putred de noroaie,
Doar trupul uscat de femeie de munte
Nu pare să fi putrezit de ploaie.

A ajuns la o casă veche,
A urcat treptele, a-nceput să dispară,
Printr-o fereastră putredă pătrunde înăuntru
Tot ce e putred afară.

(din Poezii, Ed. Vitruviu, 1996)



ion lazu: O pagină de Jurnal, 1993 
1 dec. La 75 de ani de la marea Unire. În Piaţa Palatului Regal, de la 13:00 la 15:00, cca 30.000 de participanţi; vorbesc: Rebenciuc, Andrei Pipiddi, Ticu Dumitrescu, Coposu, Blandiana, Cerveni, Vintilă Brătianu, Matei Brătianu, Propact, UDMR, Babiuc, PSD, Liga Studenţilor, Asoc. 21 dec, un regalist etc. Miting proregalist, antiprezidenţial, antiguvernamental, anti-comunist, ca pe vremea Pieţii…
4 dec.  Lidia aranjează în principiu cu Victor Ionescu o vizionare pentru mediatizarea acţiunii Cărţi pentru Bucovina şi Herţa. Îmi vine ideea unor copii xerox după manuscrisele Lidiei, să le includ în cele 21 exemplare ale ediţiei samizdat. Să avem o ediţie bibliofilă, adăugîndu-i şi cîteva “comentarii” grafice de-ale lui Andrei, sincrone cu opera.
6 dec.  Duc articolul la Flacăra, dlui I. Goia, apoi trec pe a edit. Eminescu şi vorbesc cu Ion Iovan şi Mircea Ciobanu. Îi arăt lui I.I. volumul unicat al poeziilor Lidiei, îi place. De ce numai într-un exemplar? Atunci vine Mircea şi îi vorbesc de recital. Se apucă să citească două-trei poezii. Îi promit tot manuscrisul spre lectură.
Să-l iau de personaj pe nebunul care desena în metrou: robust, absent, viclean, orientat spre temele la modă, exhibiţionist. Ce e de aici pînă la Adrian Păunescu? O cîtime de talent în plus, şi nemăsurată agresivitate a bardului, nimic în rest.
La Rochefoucold, motto: Virtuţile noastre nu sunt adesea altceva decît vicii deghizate. (Bănuiesc că se referă direct la impotenţi. Părând că este un moralist sobru.)
Cu un geniu ca acela pe care l–au avut un Mozart, un Bach, te întrebi ce neplăceri le-ar mai putea rezerva viaţa? Şi constaţi, cu stupoare, că soarta care a fost atît de darnică cu astfel de oameni, nu i-a scutit de niciuna dintre nenorocirile de care au parte chiar şi cei de pe ultimele trepte ale umanităţii.
Caius, Botez etc, par a spune: Nu eşti destul de deştept dacă nu faci în aşa fel ca toată lumea să ştie asta şi, de se poate, să ţină seama de ea şi să te trateze în consecinţă.
Harul. Cîntă corul de la Patriarhie, pentru mîntuirea grupului Ilaşcu. Sf. Spiridon, făcătorul de minuni, se pare că e un sfînt din neamul nostru. Într-un cor bisericesc cîntă şi colega noastră Rodica S., cîndva prietenă intimă cu Angela, acum în mare duşmănie. E de mirare cum A. nu se are bine aproape cu niciuna dintre colegele de facultate; în schimb marea doamnă întreţine relaţii de amiciţie cu multe din familiile pe unde a stat în gazdă. De la egal la egal e mai greu să răspunzi exigenţelor ei. Şi  nu e ea omul care să treacă peste defecte cu vederea, să ierte, să-l păsuiască pe omul care are şi el mici defecte…
Îmi e clar că în momentul despărţirii – divorţ şi separare de bunuri – R. a fost de partea soţului. Ce vor fi văzut amicii familiei în comportarea Angelei în timpul căsniciei lor? E ştiut însă că îndeobşte i se trece cu vederea soţului ceea ce nu i se iartă soţiei. Şi încă un lucru: cei din anturaj privesc cu umori diferite aspectele unei căsnicii, însă se vor departaja net atunci cînd ruptura dintre cei doi e iminentă. Rar se întîmplă ca prieteniile să supravieţuiască pentru ambii combatanţi.
Nu i-am spus colegei că R. cîntă într-un cor bisericesc, ar fi pufnit în rîs, cu dispreţ. Ai ei nu sunt religioşi, ea însăşi nu are chemare mistică. N-ar înţelege nici dacă i-aş explica alt aspect: că talentul, mult-puţin ce ni s-a dat, trebuie să-l întoarcem lumii. Asta i-aş spune: Nu vezi că la împărţirea talentelor nu s-a ţinut seama de nimic, de absolut nimic, cu atît mai puţin de caracter, de alte înzestrări. Şi tocmai această constatare te duce cu gîndul la ideeea că nu ţi s-a dat ţie anume, ci s-a dat cuiva pentru că exista la magazie şi trebuia dat cuiva; or, acel cineva să nu o ia ca o favoare, ci ca pe o datorie care i-a revenit. Ai voce, cîntă pentru ceilalţi, care nu au avut acestă baftă chioară! Ai talent la desen, desenează, umple pereţii cu imagini frumoase sau nemaivăzute! Nu ai avut un merit special cînd l–ai primit, deci eşti dator să-l întorci celor care nu l–au primit. Întrebîndu-te dacă ei nu l-ar fi folosit mai bine. Nu ascunde talentul, pentru că nu e al tău. Colega nu ar înţelege astfel de lucruri, i s-ar părea că fac o pledoarie pro domo. Cînd am vorbit de România ca de o închisoare în care am trăit cu toţi, a spus că ea personal nu a avut nimic de întîmpinat cu cadrele, cu rudele… că a primit pe loc viza să plece în excursii în Franţa; Meleacă i-a semnat adeverinţa pe un perete. Uită cît ne frecau pe noi, ceilalţi colegi, cu autobiografii de cîteva ori pe an; că Radu Capră a fost dat afară din facultate. Ea: dacă nu am avut nimic la dosar, dacă părinţii tatei au murit pe cînd el avea 8-9 ani… La urmă admite: da, eram prea mică, eu nu deranjam pe nimeni, de inşi ca mine nu le păsa celor de la secu. (Le păsa de oricine, dacă exista suspiciunea că va rămîne în străinătate…) Într-un fel, nu diferă de Coca Marin, colega geografă, care ca directoare de liceu va fi primit destule plocoane care să o mutileze sufleteşte pentru totdeauna. Dacă i-aş repeta ce mi-a spus o bună prietenă de-a ei: Cine a mîncat de la gospodăria de partid, acela nu uită, rămîne roşu pînă la sfîrşitul vieţii.
Nu suportă organic pe cei care au altă fire şi altă atitudine în faţa vieţii; să nu uităm de Gherasie, chiar pe Nae îl priveşte de sus: De ce? Probabil pentru că nu s-a însurat: Ar fi chiar ofensată dacă i-aş spune că îl consider pe Nae drept una dintre minţile cele mai meritoase din întreprindere. În subsidiar, bănuieşte asta, dar îi e ciudă. I-aş putea argumenta de ce între Nae şi Lucica eu îl aleg pe el -, dar adevărul întreg e că Angela nu s-ar alege decît pe sine. Spre deosebire de ea, eu sunt entiziasmat de cîte ori observ la alţii însuşiri pe care eu nu le am.
Dacă mă gîndesc, religia creştină are la bază ideea de har: cineva primeşte harul divin, ceilalţi nu-l au, ei nu fac decît să se roage ca mila cerească să le fie transferată prin cel cu har. Binecuvîntat eşti doamne, Isuse, Dumnezeul nostru, milueşte-ne pre noi! Deci numai cei cu har pot accede la Domnul: Issus Cristos.
Scrierea creativă nu are nimic a face cu scrierea în general; este a scrie despre cunoscuţi, rude şi prieteni cu aceeaşi necruţare ca şi despre necunoscuţi sau duşmani; e a scrie despre oameni duşi ca şi cum ei ar fi de faţă şi ar fi să trăiască mereu; e a scrie despre cei de faţă ca şi cum ar fi duşi de mult…; este a scrie despre tine însuţi ca un străin, ca un duşman neîmpăcat, prieten numai adevărului artistic. Care este un adevăr mai special, poate n-aş greşi spunîndu-i adevăr esenţial.
(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma


Cărţile prietenilor mei: Doru Moţoc


Doru Moţoc: Cam târziu, domnule Godot!
Doru Moţoc: Foca albastră




















ion lazu - Fotografii de vacanţă...În Groapa Văcăreştilor, VI






Lidia şi Ion Lazu, august 2013