miercuri, 13 februarie 2013

O pagină de jurnal, 1991
Deja ne cunoaştem: de cum apare cineva la TV ştii ce va spune, căci se perindă mereu cam aceleaşi personaje, iar jocurile la acel nivel au fost făcute.
Impresia că asistăm la o confruntare inegală, de o parte nişte amatori bine intenţionaţi şi de cealaltă parte nişte profesionişti unşi cu toate alifiile. Asociaţii civice contra organismului statal al securităţii. Nu se luptă puterea cu opoziţia, ci fosta securitate reorganizată se luptă cu tot ce încearcă să i se opună, ca forme naive ale democraţiei.
Încerci să-i convingi cu exemple, cu raţionamente, ei te răstoarnă cu denigrări, cu intimidări; faci apel la fapte, ei fac apel la naţionalism, îţi vorbesc de strămoşi, de iubirea de ţară; ei sunt moţi, ardeleni – dar noi ce suntem? Ei sunt fii de popi (comunişti, colaboraţionişti, turnători…). Etc.
Discuţie cu colega despre “răposatul”, pe care l-a dat de-o parte încă din ‘73. Umblau în trei, lumea scandalizată, nu aveau de unde să ştie că el acceptase situaţia şi se complăcea…
Despre aventurile Sandei şi ale lui Folea. Ea foarte prezentabilă, umblînd după tinerei cărora nici nu le spunea cine este (Angela îi aducea poşeta, după…), iar el, prins de o grăsană mai vîrstnică decît el, de la personal, acum pensionară. Doamna ministru “îşi aduna amintiri”. Ce-o să facă la bătrîneţe cu ele? – doi inşi care nu au pus în comun decît orgoliile şi au dosit amintiri porcoase. Aflu de adversitatea Tănăsescu-Folea, pe care cei din Deltă au trebuit să-i primească separat, în control. 
Gher. află toate astea şi se gîndeşte că i-au luat-o înainte toţi ticăloşii, dar că poate el este mai fericit şi are realizări palpabile, cu cei doi copii ai lui. Ce o să se aleagă din grandoarea unui Folea, ajuns sus “prin protecţie de fuste”?
De ce nu apar politicieni pur-sînge? Pentru că în aceşti ultimi 45 de ani cei cu vocaţie politică au făcut ori puşcărie şi s-au  distrus, ori au făcut carieră şi sunt pătaţi. Doar retractilii nu sunt compromişi, însă ei nu se vor băga în cazanul / sau în troaca politicii.
Nu e corect să spunem că avem ce merităm, dar e aproape sigur că ne îndreptăm spre ce nu ne-am dorit.
Ce opaci am devenit, de la o zi la alta: cît de cît sănătoşi, cît de cît sătui şi rebegiţi de frig în apartamente comuniste, îi uităm subit pe cei în durere. S-a decretat sfîrşitul oricărei mile omeneşti.
Eroare de moment să fi crezut că revoluţionarii sunt politicieni; ei însă pot deveni uşor rechini ai finanţelor, ai pieţei libere. Banii spălaţi în dolari nu mai au miros – valuta este Elveţia noastră. Iată-i trecuţi pe aventurierii-revoluţionari în lumea afacerilor, şi-au şters urmele, noi am rămas bătînd din buze, vorba unui liberal. Sătui de vorbe-n vînt!
Ni se spune cu insistenţă: Aveţi răbdare, lucrurile nu se pot schimba (în bine, adică!) cît ai bate din palme, ci asigurîndu-se baza legal-juridică a transformărilor, a noilor instituţii democratice. Se insistă, sugerîndu-se că noi n-am vrea să înţelegem acest lucru simplu. Noi înţelegem prea bine, anume că aceste transformări se fac într-un ritm care să permită reorganizarea nomenclaturii, a securităţii, a evreilor, a şmecherilor. Au furat puterea, posturile, relaţiile, averile celor căzuţi – dna Iorga-Stacz este doar un exemplu, Dan Iosif, Cazimir Ionescu, V. Voican – altele, fondurile dinspre Europa; au cărat peste hotare, apoi, pe măsură ce legile au fost votate, s-au şi privatizat, şi-au spălat banii, au să lase la putere sosii sau oameni cumpăraţi. Compoziţia etnică a parlamentului este o ilustrare a direcţiei spre care se îndreaptă democraţia romînească.
O simplă reformă comunistă, zice Călin Vlasie.
M-am întors brusc şi am privit feţele celor de pe peronul metroului: Cine e securistul?
Ura îl oboseşte pe cel nedreptăţit, curînd el va renunţa la luptă.
Sub Ceauşescu cred că eram doar prostiţi în faţă, noi ştiam adevărul, iar ei ştiau că ştim, însă nu ne dădeau voie să-l spunem,  pur şi simplu – acum suntem derutaţi în fel şi chip, manipulaţi cu ştiri, dezinformaţi; în fond, politica ceauşistă era transparentă pentru oricine, dovadă bancurile şi conversaţiile particulare. Acum scenariul este mai complicat, vorbeşti despre Ardeal ca să nu vorbeşti despre Basarabia – e greu să-ţi închipui că atacurile kaghebiste vin din vest sau de peste ocean. Dar se poate şi asta.
Sorin Alexandrescu: Scriitorul român, în mod tradiţional, tace din punct de vedere politic şi doar rareori se aruncă în arenă. 

Cărţile prietenilor mei: Tudor Cicu, Geamantanul cu vise, Ed. Rafet, 2012, 94 pagini

   


































ion lazu, fotografii de iarnă...