duminică, 10 februarie 2013

Un comentariu despre starea USR; încă un comentariu; O pagină de jurnal, 1991; Cărţile prietenilor mei; fotografii de iarnă...

ion lazu: Un comentariu despre starea USR
Doamnelor! Domnilor!...Totuşi, nu în acest mod se discută chestiuni serioase precum soarta USR, a altor Uniuni de creaţie. (Dar măcar ştim despre ce vorbim, ori ne dăm cu părerea, fiindcă s-a ivit ocazia să ne defulăm, să aruncăm cu lături în faţa oamenilor de condei din această ţară?) Spunea G.G. Marquez: "O singură informaţie inexactă anulează un articol de presă, aşa după cum un singur fapt adevărat face ca un întreg roman să pară verosimil". În cazul dat, ce fac aceşti comentatori de procopseală? Ei spumegă vorbind despre 3000 de membri ai Uniunii, când e vorba de doar 2.400 sau şi mai puţini... Ei văd negru înaintea ochilor perorând împotriva celor 600 de scriitori care primesc un adaos la pensia lor (prăpădită, modică...), eludând faptul că de prerogativele respective beneficiază încă 10.000 de creatori de la alte uniuni etc. Deci, domnilor, cu cifrele în faţa ochilor, conştientizaţi faptul că scriitorii beneficiari de pensie suplimentară reprezintă doar a optsperzecea parte din total? Mai clar: la un pensionar-scriitor sunt alţi 17 beneficiari din alte domenii decît scrisul!... Asta nu vă spune nimic? De ce nu săriţi Dvs la beregata actorilor, artiştilor plastici, muzicienilor, arhitecţilor etc?! Ştiţi măcar că din Uniunea Compozitorilor s-au desfăcut 3 sau 4 uniuni de creaţie, care se sfîşie între ele? Ştiţi ce s-a ales din UAP? Desigur, nu ştiţi şi nici că vă interesează... Vă stau în gât scriitorii, vezi-bine... Cum ar zice dâmboviţeanul, "vi s-a pus pata pe scriitori", ei sunt "o şleahtă de analfabeţi, o gloată de derbedei, boşorogi, căzături..." Iată termenii în care doriţi să discutaţi o problemă deosebit de gravă, precum cea a falimentului USR, care este real, dureros şi din care nimeni nu are de câştigat. Vă aruncă în arenă patima oarbă, invidia, care întunecă dreapta judecată...
Acum: sunt mulţi cei 2400 de membri ? Poate că da, poate că nu. Ceea ce e sigur e faptul că românul fiind născut poet, apar anual peste 10.000 de titluri de cărţi (citiţi-le pe acestea, nu e obligatoriu ca autorul să aibă patalama, e deajuns să aibă talent...); la ultimul Târg Gaudeamus au fost peste 650 de lansări... , la precedentul târg, idem, ca să mă limitez doar la ultimele două; desigur nu doar ale membrilor titulari, ci ale oricui a editat o carte şi doreşte să şi-o lanseze, în cacofonia de la Târg, cu zeci de lansări la aceeaşi oră...  Vă închipuiţi că toţi aceşti autori de cărţi apărute pe cont propriu se ţin deoparte de scriitorime? Vă asigur că, dimpotrivă, ei se consideră - şi e treaba lor - egalii lui Breban, Buzura, Bălăiţă, Blandiana, Mălăncioiu...! Cunosc cazuri de autori care de zeci de ani au depus dosare în toată regula, conform regulamentului, ei nu doar că publică anual alte şi alte opuri, nu doar că aşteaptă să fie admişi, ci fac presiuni teribile, pe toate căile... Dacă nu le merge în Bucureşti, îşi depun dosarul la vreo filială din ţară, la mai multe filiale, de ce nu?; ei trag şi pe-acolo sfori, să fie admişi. Se ştie faptul că în ultimii câţiva ani la Asociaţia Bucureşti au fost primiţi 3-4 membri, în timp ce la filiale din provincie lista admişilor cuprinde 10-15 noi scriitori? Nu este bătător la ochi? Dacă nu avem în faţă aceste date de bază, atunci despre ce discutăm -i nu în termeni decenţi, ci dezlănţuiţi, dezbrăcaţi de maniere, de gramatică...?
Şi apoi, de ce ar fi acum mai bine decât în trecut, şi nu mă voi referi la comunism, ci la Interbelic (Apropos, conştientizaţi fatul că sub regimul comunist nu mai puţin de 400 scriitori au făcut puşcărie politică? V-aţi întrebat de ce oare? Ştiţi că dintre cei închişi, mai mult de  50 au murit în detenţie? Desigur nu ştiţi, nu vă interesează, doar vă vărsaţi fierea, veninul...). Şi atunci se îmbulzeau destui veleitari; după cum şi atunci unii scriitori de prestigiu refuzau să intre în USR.  Cazul Ury Benador, cazul Kiriţescu, alte cazuri... După 1990 au ieşit din Uniune: Păunescu, Sorescu, Barbu...- din motive personale... ce ar fi de discutat, când avem opera acestor mari scriitori?! Şi în continuare, tot din motive personale, la un moment dat, vreunul dintre scriitori, chiar de frunte, precum Florin Iaru, pot opta pentru ieşirea din USR (mai ales că a-nţărcat Bălaia, nu mai sunt bani...), tot aşa cum altcineva, indiferent de valoarea ca autor, poate fi exclus, dacă încalcă litera Statutului. (F.I se prenumeră printre privilegiaţii selectaţi de N.Manolescu în a sa Istorie critică. Dar, omeneşte vorbind, nu pot interveni supărări între părţi?).  Apoi, că din cei 2400 de scriitori cu patalama, doar vreo 200 ar merita interesul, că doar ei ar avea valoare ca autori... Probabil că aşa şi este. Nu e altfel nici în literatura franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană etc. O literatură îşi are destinul ei, supraindividual. La notorietate nu pot ajunge simultan prea mulţi scriitori, practic nu există loc pentru mai mulţi în mentalul unei naţiuni... Iar pe de altă parte, de când e lumea lume, scriitori deosebit de valoroşi nu au avut receptarea cuvenită din partea conaţionalilor, a contemporanilor, ci au răzbit la recunoaştere mult mai târziu...
Că literatura în general pierde teren în noile condiţii, ale civilizaţiei virtuale, asta e iarăşi o problemă foarte serioasă. Însă un scriitor adevărat, de vocaţie, va trudi în continuare pe pagină, întru adevăr, întru slava limbii române. Este vorba despre o opţiune de-o viaţă, iar nu despre exhibiţionism...
Şi câte n-ar mai fi de spus... dar măcar sunteţi în stare să-l ascultaţi pe preopinent? Teamă mi-e că nu...
Ion Lazu 


Încă un comentariu: 
Stimate Deumos, mi-e foarte greu să discut cu oameni care nu sunt atenţi la argumente, la fapte şi date, ci îi dau înainte cu blasfemiile lor...  Îmi e clar că nu ştiţi care este miza discuţiei, ci scrieţi aici doar ca să vă arătaţi paraponul dâmboviţean, dispreţul suveran faţă de scriitorul român, echivalat cu un profitor-cerşetor, cum altfel?!. Atât şi nimic mai mult "vă mână în luptă".. N-aţi înţeles că aceste pensii suplimentare se acordă din anul 2007? Până atunci, nici vorbă de aşa ceva... Deci de aceste adaosuri la pensii beneficiază doar autori născuţi înainte de 1945, logic? Or, socotiţi bine, aceştia erau autori în lege, membri ai USR şi înainte de Revoluţie, pricepeţi au ba? Ştiu foarte bine că la apariţia acestei legi s-a crezut că unii autori se înghesuie să devină membri USR anume ca să obţină acest avantaj. S-au tras toate semnalele de alarmă. Aşa încât comisiile de triere, comisia de validare au luat în seamă această primejdie.  Oricum, la nivelul anului 1990 în USR erau 2000 de membri, numărul scriitorilor nu a crescut foarte mult în aceşti 23 de ani: cu doar 400 de noi membri. A se avea în vedere că anual dispar cam 100 scriitori-membri USR, - e puţin?  La ultima Adunare de alegeri s-a anunţat că în cei 4 ani dispăruseră 400 scriitori.  Şi, în fapt, ce mari pensii au aceşti scriitori, invidiaţi şi totodată sfidaţi de dvs? Dacă la cei 600 roni li se mai adaugă încă 300... Când pensionarii de la Armată, cei de la securitate, ilegaliştii, dar şi foşti parlamentari etc, au pensii de zece ori mai mari, poate şi mai şi?! Repet: de zece ori mai mari. Şi nu sunt puţini aceşti beneficiari de pensii uriaşe. Cred că în această ţară avem vreo zece mii de generali la pensie...
Şi de unde ideea că scriitorul trebuie să trăiască din ce câştigă prin scris? E realmente o utopie...  Îmi amintesc, la revenirea din Franţa, prin anii 75-76, Eugen Barbu scria că în această ţară fără egal d.p.d.v cultural şi nu numai, doar 300 scriitori pot trăi din scrisul lor, iar ceilalţi, mii şi mii,  trebuie să mai aibă şi o altă îndeletnicire. Şi ţineţi seama, cartea franceză e scumpă, şi 60% din producţia de carte a Franţei se vinde în străinătate, pe bani buni, în fostele colonii, la lumea francofonă de pretutindeni. Oare aţi aflat dvs. că în Minunata şi Eterna Românie nicio colaborare la revistele literare nu este remunerată? Scrii că scrii, publici dacă vrei şi admiţi că din această muncă şi tevatură nu te alegi decât cu "gloria". Mai conştientizaţi faptul că aproape nicio editură nu publică literatură românească decât pe spezele autorului? (În editorialul de săptămâna trecută, dl N. Manolescu, referind despre o carte a mea, scrie cu seninătate: "Dl Ion Lazu şi-a publicat cartea pe speze proprii...". N-ar mai trebui adăugat decât că acea carte este despre o acţiune girată de USR: "Odiseea plăcilor memoriale"). Pe banii daţi de scriitor, care sub nicio formă nu-şi poate recupera investiţia. Plăteşti cele 2-300 de exemplare, aşa încât editura şi tipografia să nu iasă nicicum în pierdere. În pierdere sigură iese doar scriitorul.  El nu-şi poate vinde tirajul acesta, fie el cât de infim -, e nevoit să le dea cunoscuţilor, cu autograf.... Difuzorul nu le primeşte, librăriile nu tratează decât cu aceşti difuzori. În cazul cel mai fericit, după ce o librărie primeşte şi vinde 5 exemplare, sub nicio formă nu va mai cere altele, dând vina pe difuzor, acela dând vina pe editură şi tot aşa, până te scârbeşti şi renunţi... Aţi aflat că nicio editură nu mai livrează Uniunii timbru de carte? N-ai decât să dai editura în judecată, ca să recuperezi o nimica toată. Cine-şi permite?  Ştiţi dvs că încă pe vremea Egiptului antic, "Tributul scribului este scrisul său". Desigur, nu ştiţi... Dar acum, că v-am livrat informaţia, vă rog să meditaţi la acest lucru. În Egiptul antic, scribul nu plătea impozit! Mai aflaţi că îndată ce eu dau un interviu la Radio, pentru care primesc 100 de roni, imediat mi se reţin 24% din sumă, sau ceva pe-acolo. Ca să nu spun că n-am mai colaborat cu radio de 7-8 ani, poate mai mulţi. Orice câştig din scris este vămuit, impozat, precum toate cîştigurile din ţară. Deci nu numai dvs pompaţi bani la buget, stimate domn contribuabil, cum cu accente dramatice declaraţi, ci şi scriitorul român.
Iar problema că scriitorul român ar fi analfabet, asta e o gogoriţă doar pentru inşi precum cei ce scriu pe acest portal... Iar în cealaltă privinţă, a scatologilor şi pornografilor de toate felurile, sunt şi eu de acord, însă de când lumea există şi nechemaţi care se exhibă. De astfel de inşi nu se scapă uşor, veţi înţelege: tupeul lor e fără margini, iar energiile pe care le risipesc întru promovarea propriilor elucubraţi sunt peste toate aşteptările. Musai să-i taxăm ca atare, caz cu caz, şi să-i evităm. Păstrând dreapta măsură pentru autorii de bună credinţă.  Ion Lazu

P.S. De când mă ştiu, s-a aruncat anatema asupra societăţilor care n-au avut înţelepciunea să-şi susţină scriitorii... Şi am ajuns din nou de unde plecasem: oameni năuci, dezinformaţi, resentimentari, revendicativi, spumegă împotriva a 600 scriitori pensionari - care, atenţie, îşi plătesc la rându-le toate impozitele către Stat. Ce mai aveţi de spus, domnule? 

O pagină de jurnal, 1991

27 ian., Duminecă, zi însorită. Ieri dimineaţă aflu că în familia numeroasă de la parter a murit o fetiţă suferindă. Azi vine administratorul şi preşedintele de bloc să strîngă bani de înmormîntare. Ne gîndisem şi noi să facem o chetă. Ne spun că unii au refuzat să dea. Omul simplu nu e şi bun. Bunătatea mai vine şi din educaţie, din cultură, din traiul civilizat, printre oameni evoluaţi, sociabili. Aici, un bloc de păguboşi, însă şi răi.
Puterea şi Opoziţia se întreabă, dovadă că nu vor să înţeleagă şi să rezolve lucruri foarte importante din viaţa socială: De ce Alianţa Civică? Le stă în gît, şi unora şi altora. Un concurent în plus? Vor să subţieze rîndurile opoziţiei? Nu cred, ea suplineşte, ea educă, ea polarizeară spiritele, cum s-a dovedit pe 15 noiembrie ‘90, sau la solidarizarea cu greva timişorenilor.
Despre cazul unor Păunescu, Barbu, CVT etc, aici e clar, nu se pune problema dacă aceştia au sau nu talent (îl au, în măsură mai mare sau mai mică, sau foarte mică), ci se pune problema extraordinarului lor tupeu de a pretinde beneficii cu toptanul; complet lipsiţi de modestie (ce-o fi aia?!); ei au o excelentă părere despre sine şi îşi zic că merită de la viaţă, de la societatea pe care o fericesc cu prezenţa şi opera lor: bani, vile, onoruri, femei, băutură, chiolhanuri, nelimitate posibilităţi de exhibare a personalităţii lor hipertrofiate (în aşa măsură că nici unul de altul nu au loc!), şefia unei reviste, a unui post de tv, a unui partid, inclusiv dreptul de a face pe faţă oricîte compromisuri şi ticăloşii – cu zîmbetul pe buze.
Nu, onorabile, greşeşti şi nu-ţi permit, mă-nţelegi? Ştiu eu bine unde baţi, dar nu-ţi merge, neicusorule! Presa nu a fost proastă în ‘90, o fi fost ea naivă, păguboasă, nerăbdătoare şi vai, scrisă cum s-a putut... Dar nu proastă. De stat (dar nu se menţionează) sau independentă (dar nu e).

Cărţile prietenilor mei: Pan Izverna, Vârsta de bronz, Ed. Timpul, 2012, 137 pagini