duminică, 12 august 2012

Scriitorul zilei: Nicuţă Tănase; poezii; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Nicuţă Tănase, n.12 august 1924 - d. 15 septembrie 1986

      

Fiul lui Anghel Nicuţă, vânzător ambulant şi al Anei Moldovan, s-a născut în periferia bucureşteană, a urmat o şcoală de ucenici, devenind lăcătuş, repartizat la uzina din Avrig, apoi la cea din Hunedoara. Unde debutează în 1954 cu schiţe satirice şi versuri. Va face Şcoala de literatură, 1951, şi va colabora la nenumărate ziare şi reviste ale vremii, începând cu vestita Urzica, devenind între timp scenarist la Televiziunea română şi redactor la Scânteia, de unde s-a pensionat medical. 
A scris povestiri pentru copii, în stilul umoristic al lui Şalom Alehem şi al altor autori proletari, traduşi la noi în stil mare, în anii 50-60. Tradus el însuşi, la acea vreme, în nenumărate limbi străine. Niciodată ca în acei ani 50-60 nu va fi fost în întreaga lume o nevoie mai mare de literatură de acest fel (despre copilărie şi adolescenţă), care să prezinte omul simplu, neajutorat în faţa vitregiei vieţii (în primul rând a sărăciei, foamei, înapoierii...), totuşi încrezător în om şi dornic să-şi cucerească un loc onorabil, conform exigenţelor morale de pe-atunci, ocolind violenţa, necinstea, ticăloşia... Majoritatea scrierilor lui Nicuţă Tănase sunt la persoana întâi, accentuat autobiografice şi narează peripeţii din lumea mahalalelor bucureştene şi ale vieţii uzinale, descrise şi de alţi scriitori, precum Eugen Barbu, Teodor Mazilu, alţi mulţi condeieri  care s-au folosit de amintiri şi observaţii personale spre a prezenta lumea pestriţă, chiar dubioasă a periferiei, foşgăind de şuţi şi escroci, însă totul relatat cu umor, cu bonomie, cu uimirea copilului ce deschide ochii asupra vieţii şi, desigur, pe unde se ivea ocazia, cu "critici" la adresa vechilor rânduieli capitaliste, a stăpânilor exploatatori şi nemiloşi, dar şi a metehnelor unor adolescenţi încă neîncadraţi pe drumul noii societăţi socialiste, în edificare. Aparent adresate copiilor şi tineretului în formare, povestirile unui Nicuţă Tănase, ca de altfel şi piesa sa Băiat bun dar... cu lipsuri, care a ţinut afişul ani şi ani,  erau citite/vizionate şi de oameni în toată firea, ocazional sau în căutare de secvenţe umoristice prinse într-un ambalaj sentimental, fără atenţie specială asupra mesajului moralizator al textelor.
P.S.: O foarte  frumos scrisă evocare a lecturilor din cărţile lui Nicuţă Tănase, postată la comentariile acestui autor, este cea a delicatului om şi subtilului poet, prietenul Florin Hălălău - text pe care vă invit insistent să-l citiţi aici :  http://www.poezie.ro/index.php/article/55544/Un_scriitor_uitat. Desigur vă veţi simţi tentaţi să intraţi imediat pe blogul său de scriitor. Auguri!

Opera literarăM-am făcut băiat mare, 1954; Muzicuţa cu schimbător,1956;
 Acţiunea P. 1500,1957; Cine a pierdut o verighetă? (în colaborare cu Silviu Georgescu),1957; Derbedeii,  1957; 1961; Astăzi e ziua mea,  1959; Am fugit de-acasă,  1961; Ce oameni, domnule!, 1962; Băiat bun, dar... cu lipsuri,  1963; Plec la facultate, 1964; Fără minuni, Doamne!, 1967; Cruce de ocazie,  1969; Lume, lume, soro lume!,  1971; Eu şi îngerul meu păzitor - Mitică, 1972; Sus mâinile, domnule scriitor!, 1972; Destăinuirea marilor secrete, 1974; Ghidul superstiţiosului (12 + 1 zodii), cu ilustraţii de Tia Peltz, 1974; Carte de explicare a viselor,  1975; Răpirea ucenicului nevrăjitor, 1976; Fără înger păzitor sau Cum am ajuns scriitor, 1977; Un băiat de nădejde (în colaborare cu Virgil Stoenescu), 1977; Telefonul de la ora nouăsprezece,  1979; Portrete în aquaforte, 1981; M-am făcut... tată mare, 1984.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicu%C8%9B%C4%83_T%C4%83nase
 http://jeanbica.blogspot.ro/2009/06/nicuta-tanase-uitatul-mic-scriitor-mare.html
http://www.crispedia.ro/Nicuta_Tanase


Poezia zilei
Octavian Soviany 

***

În cameră-s pupitre prăfiite
Pe care stau compendii şi tratate
Colecţii vechi de predici iezuite
Divine Septuaginte şi Vulgate

Şi Paracels în cincizeci de volume
Averroes şi Avicenus tot
Angelicele doctorilor Summae
Ce-şi au temeiu-adânc în Aristot

Şi se mai află sus lângă firide
Un ochi adânc şi mohorât de geam
Prin care vezi odaia cu abside
Închisă-n nostradamicul ocheam

Cu încercaţii gureşii ei lectori
Pictaţi cu mov pe-un herb mâncat de cari
Ce dau din cap alegru şi protectori
Spre micul nostru cerc de cărturari

Şi zbârnâie scolastic din elitre
În largile lor robe îmbumbate
Privind la o gravură cu pupitre
Pe care stau compendii şi tratate.

***
Jucând mereu cu zaruri măsluite
Şi ţintuind din ochi caietul gol
Sub un polog de vorbe bălmăjite
Să fii ferice domnule sobol

Prin vidul traversat de parapante
Când vulturii coboară în picaj
Pictat pe pardesiu cu consonante
Am luat o căpcăună-n mariaj

Şi-acum degust vocabule de ceară
Am palme scorojite de diac
Cum poate fi o cârciumă murdară
Infernul poate fi şi-un mare brac

Şi-n timp ce zodii vin pe dibuite
Cântând lugubru stanţe de amor
Didiascalii-n halate ponosite
Prin colbul gros trăiesc de parcă mor

Iar izul fad al timpului mă fură
Respir prin colţuri praful cu nesaţ
Vârât amorul meu într-o armură
Şi cu cenuşa cărţilor sub braţ

***
Eu îmi trăiesc solemn cărturăria
Privind pieziş la buchile din palii
Ca-n biblioteca din Alexandria
Unde veneau pe vremuri didascalii

Statui de tuci mă cercetează grav
Am eşuat ca numerii pe-o riglă
Aici se-ngraşă retorii de praf
Şi-şi ţin sub limbă perlele de sticlă

E-un anotimp de pulbere blazat
Ce se divide-n scorojite zile
Când hexametrii scapără ciudat
Iar oamenii-s mâncaţi de facsimile

Bătrânele culturi s-au tuns chilug
Ce-am scris am scris cu litere de apă
Pereţii bibliotecilor mă sug
şi-apocalipsul poate să înceapă

Iar seara-i gravă ca un cenotaf
Oglinzile plodesc coleoptere
Aici se-ngraşă retorii cu praf
Gătindu-se spăsit de împăiere

(din Cartea lui Benedict, Ed. Vinea, 2002)


Ion lazu: fotografii - "cu... fotograful după mine..."