marți, 28 august 2012

Scriitorul zilei: Marin Mincu; Comentarii: Scriitorii şi securitatea,III; poezii; fotografii cu Mirela Zafiri

Scriitorul zilei: Marin Mincu, n. 28 august 1944 - d. 4 septembrie 2009

               

Fiu de ţărani, s-a născut în satul Clocociov, între timp devenit cartier al Slatinei, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Radu Greceanu, absolvit în 1962, după care a urmat Filologia bucureşteană, cu licenţa în 1967. S-a angajat preparator la catedra de filologie a Institutului Pedagogic din Constanţa, a devenit asistent şi a urcat treaptă cu treaptă până la profesor universitar, obţinută în 1990 (a fost decan al facultăţii de litere din Constanţa între 1990 şi 1996); între timp îşi luase doctoratul cu o temă privind poezia lui Ion Barbu, 1971, dar în răstimpuri a făcut specializări de semiotică la Universitatea din Torino, 1974-1978 şi la cea din Milano, iar din 1978 până în 1994 la Universitatea din Florenţa.
A scris poezii, articole de critică şi istorie literară, romane, jurnale, eseuri, a condus revista Paradigma, de el fondatş, a înfiinţat editura Pontica din Constanţa, unde a facilitat publicarea traducerilor din Umberto Eco, cu care era prieten..Promotor al semioticii, cercetător atent al avangardei româneşti sub toate ipostazele ei, adept fervent al textualismului în literatura ultimelor decenii din secolul XX, o literatură oricum defazată faţă de cea europeană. A publicat antologii ale avangardei, antologii ale poeziei româneşti din secolul XX. A condus ani de zile cenaclul Euridice al Uniunii SAcriitorilor, desfăşurat la Sala Oglinzilor, transferat apoi la MNLR.
A tradus în româneşte două volume de poezie italiană, în schimb i-au apărut în Italia nu mai puţin de 20 volume de poezii sau despre fenomenul literar românesc, în traducere proprie.
Marian Popa consideră conjuncturală lucrarea de critic şi istoric literar a lui M.M., ca orice activitate ce atârnă de textele altora, îi acordă atenţie mai ales ca poet, dar notă mare îi atribuie abia în privinţa romanului Intermezzo, ca scriere postmodernistă/textualistă, compusă în stil dezinhibat, din jurnale, scrisori şi fragmente eseistice. N. Manolescu îl citează pe critic în legătură cu iniţiativele de revizuire a canonului poetic din anii 60-70, alături de Gheorghe grigurcu şi alţi câţiva, iar în rest, îl citează la bibliografie şi în trece la "Scriitori de dicţionar"

Opera literară:

I. Poezie: Cumpănă, E.P.L., 1968; Calea robilor, Cartea românească, 1970; Eterica noapte, Albatros, 1972; Văile vegherii, Cartea românească, 1974; Discurs împotriva morții, Eminescu, 1977; Pradă realului, Cartea românească, 1980; Proba de gimnastică, Albatros, 1982; Pradă realului, Cartea românească, 1985, colecția „Hyperion”, antologie, cu o postfață de Laurențiu Ulici; Despre fragilitatea vieții, Albatros, 1987; Despre fragilitatea vieții, antologie de autor în colecția „Poeți români contemporani”, cu o prefață de Valentin F. Mihăescu, Eminescu, 1997; Am visat că visez că sunt înger, Asociația Scriitorilor din București/ Eminescu, 1998; Vine frigul, antologie în colecția B.P.T., cu un tabel cronologic de George Popescu, o prefață de Gheorghe Grigurcu și o postfață de Irina Mavrodin, Minerva, 2000; Cum mi-am înscenat un accident de mașină, editura Vinea, București, 2002; Pacient la spitalul fundeni, editura paralela 45, București, 2007. Postum: vol. Dulce vorbi în somn, Ed. Vinea, 2011.
II. Roman Intermezzo (Albatros, București, 1984; ediția a II-a, revizuită, în colecția „100+1”, cu o prefață de Romul Munteanu și o postfață de Gabriel Dimisianu, Gramar, București, 2000; ediția a III-a, revăzută, cu o postfață de Bogdan Alexandru Stănescu, Polirom, Iași, 2007); Intermezzo II, Cartea românească, 1989; Intermezzo III, cu o postfață de Octavian Soviany, Albatros, 2002; Intermezzo IV, jurnalul florentin, Pontica, Constanța, 1997; Jurnalul lui Dracula, rescriere, cu unele referințe critice apărute în Italia (Cesare Segre, Piero Bigongiari, Sergio Givone, D’Arco Silvio Avalle, Lucio Klobas, Giuseppe Pontiggia, Renato Minore, Alfredo Giuliani, Paolo Fabrizio Iacuzzi, Ernestina Pelegrini) și două interviuri cu Ioan Buduca și Cristian Teodorescu, Polirom, Iași, 2004; Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu, rescriere, cu un preambul al autorului („Cum am devenit romancier italian”) și cu unele referințe critice apărute în Italia (Roberto Carifi, Giuseppe Cassieri, Dario Fertilio, Francesco Specchia, Giancarlo Caprettini, Luciano Morandini), Polirom, Iași, 2005.
III. Critică, istorie și teorie literară: Critice, E.P.L., 1969; Critice II, Cartea românească, 1971; Poezie și generație, Eminescu, 1975; Ion Barbu comentat, Albatros, 1975, ediția a II-a, în colecția „Clasici români interpretați” a editurii Pontica, 1995; Repere, Cartea românească, 1977; „Luceafărul” comentat, Albatros, 1978; ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1996; Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetică, (Cartea Românească, 1981; ediția a II-a, cu un tabel cronologic de George Popescu, colecția B.P.T., Minerva, 2000); Avangarda literară românească (editura Minerva, 1983, ediția a II-a, revăzută, colecția B.P.T., Minerva, 1999; ediția a III-a, revăzută și adăugită, Pontica, Constanța, 2006); Lucian Blaga comentat, Albatros, 1983, ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1995; Eseu despre textul poetic II, (Cartea românească, 1986; ediția a II-a, cu o prefață de Ștefan Borbely, editura paralela 45, Pitești, 2006); Opera literară a lui Ion Barbu, Cartea românească, 1990; Textualism și autenticitate, Pontica, Constanța, 1993; Poezia română actuală (O antologie comentată), vol. I-II, Pontica, 1998; vol. III, Pontica, 1999; Poeticitatea română postbelică, Pontica, 2000; Paradigma eminesciană, Pontica, 2000; A fi mereu în miezul realului, interviuri, cu un studiu introductiv de Octavian Soviany, Pontica, 2001; Poezia română în secolul XX, vol. I, Pontica, 2003; Avataruri de tranziție, Pontica, 2004; Fărâme critice, Pontica, 2005; O panoramă critică a poeziei române din secolul al XX-lea, Pontica, 2007, Cvasitratat de/despre literatură, Ed. Paralela 45, 2009. Postum: Vol. Polemos, Ed. Compania, 2011.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Mincu
 http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-marin-mincu-878552.html
 http://www.cugetliber.ro/stiri-actual-razboiul-lui-marin-mincu-nu-s-a-incheiat-15590
 http://www.romlit.ro/inegalabilul_marin_mincu


Poezia zilei
Marin Mincu:
Gest



Dintr-un orgoliu păgân,
m-am aplecat ca un mire proaspăt
peste sânii glaciali ai mării;
marea gemea amantă beată
şi neiubită-ndeajuns.

Valurile s-au cutremurat până-n genuni,
încât se clintea mersul ciclic al peştilor
spre o apă scursă din steaua scufundată
în bolgiile abisurilor.

Oricât de viril te-am fecundat
femeie absolută,
niciodată n-am să ştiu misterul
pentru care nu-mi spui
că doar eu singur
pot să-ţi fiu zeu. 


Greierul de acasă

 
1.

Am adormit pe furiș
cu capul pe căpătâiul feciorelnic
întins în patul de lemn
scobit în mod secret
precum arborele lui Ulisse;
ca un bou de povară-am adormit
o jumătate de rotație planetară
învelindu-mă cu aerul din copilărie,
cu aerul magnetic al camerei mele
de adolescent imberb citind
toată noaptea romane de 15 lei, doxuri,
cu aerul viu conservat în abajurul cu ciucuri
ce a ieșit și-n fotografia aceea
făcută special pentru prietena mea
din Germania cu care corespondam în clasa a zecea
(ea era o bună canoistă
venea des aici în competiții sportive -
nu mi-a plăcut însă
nu e genul meu i-am spus lui Irmi
care mă ajuta să-i scriu în nemțește
mai bine nu-i mai scriu
și nu i-am mai scris)

2.

ce faci sau ce mai învârți?
m-a întrebat un greier ascuns
într-un colț al scrinului
știut doar de mine: un poznaș ce nu mă lăsa niciodată
să dorm
nici când eram aproape prieteni:
(oricum cel mai bun confident)
de ce te-ai întors?
ca să-i văd pe bătrâni
(i-am răspuns dormind
mai departe ca un taur centaur)

nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
altfel de ce ai dormi așa
de ce ai fi așa de lacom să dormi
nu vezi că sforăi de se zguduie casa
nimeni nu se mișcă de teamă
să nu trezească „băiatu'”;
tu ai venit numai pentru tine

3.

am venit să sap via să curăț pomii de omizi să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că stai în vie toată ziua
te zgâiești la frunzele verzi
le strivești și le bei clorofila
te uiți la strugurii copți
le numeri boabele cu o prefăcută naivitate
le storci mustul și te ungi cu el pe corp
ca și dionysos
tu ai venit să înveți cum sunt frunzele
cum sunt strugurii
cum e via pentru că uitaseși
nu vezi că te uiți la omizi toată ziua;
le întorci pe o parte pe alta
le cauți ochii lor mici
le numeri perișorii negri de pe burtă
le omori și le dai la găini
apoi te bucuri că îți aduci aminte...

4.

am venit să repar gardul cel vechi
să repar acoperișul de la camera de la stradă, să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine,
ai venit numai pentru tine
nu vezi că te uiți prin spărtură dincolo
te uiți și nu te mai saturi de uitat
te uiți ca-ntr-o altă țară
ca-ntr-o altă planetă
ca-ntr-o altă viziune interioară,
hai, recunoaște,
tu uitaseși cum arat-o spărtură
cum arat-o casă...

5.

am venit să sap grădina
să pun semințe-n pământ să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că stai și te uiți la sămânță
ca la o monadă leibniziană
la felul cum e făcută sămânța
cum sunt cotiledoanele
și cum e alcătuirea ei dinăuntru
te uiți așa pentru că uitaseși
la ce servește sămânța
de ce se seamănă ea în pământ

6.

am venit să vărui casa
să vopsesc uși ferestre să...
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că te uiți la casă
ca și când n-ai ști
din ce gen face parte
și de ce trebuie văruită
de ce mai trebuie ea văruită
dacă nu știi de ce gen e
de mai trebuiesc vopsite ferestrele
dacă nu știi de ce se uită ele-n afară
de ce mai trebuiesc vopsite ușile
dacă nu știi să le-nchizi
și nici să le deschizi...

7.

am venit să-i văd pe bătrâni repet
(de ce nu m-o fi slăbind deloc
această lighioană cicălitoare
că doar nu l-am tratat niciodată fără consideraţie
ba chiar aș afirma
că am fost un adevărat domn
în ceea ce-l privește
nu am băgat niciodată dezinsecția
și nici nu l-am înscris în cartea de imobil
ca să plătească chirie
dar pe cine nu lași să moară
nu te lasă să trăiești)
nu, tu minți, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine măgarule
nu vezui că ei plâng aprig de câte ori
te văd pe tine
ei plâng și tu nu poți să faci nimic
ca să-i oprești
nu poți să le spui
ca să-i convingi
cuvântul tău e gol
pentru urechile lor astupate
gesturile tale sunt mincinoase
pentru ochii și privirea lor
vorba ta este falsă
pentru singurătatea și durerea lor
nu le mai ajunge
vocea ta acum
nu le ajung
gesturile tale de acum
nu le ajunge
nici ființa ta de acum
ei te vor așa cum te știau
dar tu nu mai ai timp
ai auzit?
nu mai ai timp
să fii așa cum te știau ei
așa cum te cunoșteau ei
așa cum...

8.

ba am timp că de-aia am venit
și d-aia dorm fiindcă am timp
și nu m-am schimbat și...
nu, tu minți, n-ai timp prostule
și dormi fiindcă numai acolo în somn
tu te visezi că te-ai întors
cu adevărat acasă
că bătrânii sunt fericiți că te-ai întors
că totul e bine
că nu te-ai schimbat deloc
că...

9.

ia mai taci dracului din gură
pocitanie neagră și imposibilă
că acu' te strivesc cu o palmă
mai bine lasă-mă să dorm
nu vezi că am treabă
și că nimeni nu mă deranjează
în afară de tine...
cri-cri-cri-cri-cri-cri
(îmi răspunse greierul meu de acasă)


Slatina, 1981 



ion lazu: Comentarii: Scriitorii şi securitatea, III
 
Poeziile clănţăilor s-au clamat peste tot, au existat pe toate tarabele, au invadat manualele şcolare - cine a avut ochi de văzut a văzut. Ceea ce se cunoaşte mai puţin, sau deloc sau a rămas în sfera presupunerilor, sunt directivele prin care politrucii strîngeau în chingi scriitorimea, dirijismul strict, măsurile coercitive, lucrarea diavolească a cenzurii. Nu sunt toate acestea cauze reale, concrete ale ostracizării cuvîntului liber?
Altfel despre ce vorbim? Se poate estima vina reală a scriitorilor dacă sunt ignorate condiţiile în care şi-au desfăşurat activitatea? Cărţi mutilate pînă la desfigurarea totală, cărţi oprite în bunul de tipar, cărţi topite după ce tirajul se trăsese, cărţi retrase din librării, cărţi sechestrate, ţinute la secret…. Să dezvăluim regimul traducerilor literaturii noastre în limbi străine, cine făcea listele, cine le aproba... Să elucidăm în sfîrşit felul cum au fost luxaţi scriitorii nominalizabili la Premiul Nobel:  Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu…Cum să iei un Premiu Nobel, ca român, dacă încă nu-l luase Ceaşcă?! Lipsă flagrantă de patriotism! În presa literară nu răzbat decît aluzii… Vezi articolul lui Gh. Grigurcu din România literară nr. 32/06.
Mă îndoiesc foarte tare în privinţa efectelor imediate ale acestor acţiuni, dar pe de altă parte nu vom avea nici o scuză în faţa viitorimii dacă nu ne străduim să facem lumină în casa literaturii române. Este ştiut: Obrăznicia o va lua întotdeauna înaintea bunei cuviinţe. Cu o formulă nouă: Impertinenţa face diferenţa…Primii care au făcut caz de cenzura cu care cică s-ar fi luptat din greu au fost tot clănţăii. (Ei ştiu de ce le spun aşa şi numai aşa.) Au ieşit imediat pe piaţă cu Poezii cenzurate, cu Poezii alese de cenzură. Isteţi cum nu se mai află! 
Din acţiunea de deconspirare a ofiţerilor de securitate, a siluitorilor, a celor care au forţat mîna atîtor intelectuali omeneşte vulnerabili, nu se va alege mai nimic. Vor veni cu alte serii de minciuni, nou-nouţe, pe cît de vechi!(Aceste “strîmbe” deja se fac auzite: Ei şi-au făcut datoria, ei şi-au asumat răspunderea sub semnătură pentru cei care plecau în vest. Ei trăiau cu teroarea că omul pentru care semnaseră va rămîne dincolo; ei nu beau cafea ca aceia. Trăiau modest.. Nu erau privilegiaţii regimului? Nu aveau magazinele lor? Nu tremuram toţi de frică în faţa lor?. Şi, pînă la urmă, întrebarea esenţială: Nu şi-au ales singuri să facă parte din sistemul opresiv?) Ne vor aduce la lehamite; să ni se pară că nu face daraua cît ocaua…Sunt neîntrecuţi la de-alde astea… Cît priveşte lista publiciştilor care au colaborat, apărută deja în presă, în afară de o mare mîhnire de moment, ce-am putea să le facem acestor oameni de nimic?  Despre unii existau multe bănuieli, deja. Dar de ce nu apar pe liste Eugen Barbu, Artur Silvestri, “unii morţi alţii…” miliardari, vorba celuilalt Barbu?
Voi spune acest lucru simplu: noi deja ştim cine sunt cei care au făcut cel mai mare rău literaturii române din vremea ciumei roşii: politrucii, desigur, cei care fixau sarcinile creatorilor de artă, dar şi acei redactori zeloşi la culme, care se dădeau de ceasul morţii să fie pe linie, să răspundă comandamentelor, să-i împingă la margine pe scriitorii care nu se prezentau cu articole de fond, cu comentarii la lucrările Congreselor, care nu aduceau poezii pentru “un număr beton”,  fraza cu care eu însumi eram blocat de cîte ori intram în redacaţia cutărei reviste literare. Or, pentru mine este mai puţin important activistul care le trasa sarcini, (spun asta deşi sunt conştient că astfel de specimene care pe vremuri reprezentau pumnul ascuns în buzunar, pot face astăzi carieră politică, în plină lumină); pe mine mă oripilează cazul Săptămînii, cu terifiantele-i atacuri furibunde la persoană, pe baza dosarului furnizat de securitate; dar mă interesează şi cazul acelui critic literar care se specializase în sinteze la radio, la sfîrşitul fiecărui an, tăind şi spînzurînd, dar mai ales aducînd în prim plan, şi împărţind coroniţe tocmai romanelor cu activişti intransigenţi, cu realizări, cu comunişti de omenie… Ca la un moment dat să adune de prin toate editurile cărţile “cu probleme”, să le facă nişte referate distrugătoare, “pe linie”, să încaseze bănuţii astfel cîştigaţi şi să plece într-o excursie din care nu s-a mai întors… decît după Decembrie, ca să ne fericească din nou cu imparţialitatea sa… Aceste aspecte trebuie aduse în discuţie, ca să putem înţelege nu doar un mecanism opresiv, altfel rudimentar, ci să-i cunoaştem pe actanţi, pe cei care au ales să mintă, să trădeze, să căşune mari năpaste colegilor de breaslă. Şi să profite. Şi apoi: nu suntem scriitori anume pentru că ne interesează în cel mai înalt grad “ce se întîmplă cu oamenii”(Marin Preda), ce se ascunde în cotloanele sufletului omenesc din totdeauna? Altfel despre ce vorbim?
L-am auzit de curînd pe Stelian Tănase adresîndu-i-se lui Dinescu, la televizor, cu o neagră jubilaţie: Ai văzut, Mircea, ce mulţi scriitori au turnat?! Mi se pare cel puţin o inabilitate, din partea unui scriitor, să arunce o asemenea învinuire asupra întregii bresle, substituindu-se CNSAS, care singur este îndrituit să se pronunţe…Or, lucrurile, oricît de grave, trebuie aduse la adevăratele dimensiuni, chiar scrîşnind din dinţi.
Oricum, un lucru e sigur: scriitorii care au colaborat “la vedere” cu vrăjmaşul… nu-şi vor pune cenuşă în cap; nimeni nu se va smeri. Suntem într-o epocă de proliferare a cinismului. Ni se spune în faţă, la TV (îl citez pe acelaşi Păunescu): “Nu eu am adus comunismul în ţară, noi a trebuit să ne descurcăm…” Ni se spune în faţă: Jurnalele pe care vreţi să le daţi publicităţii sunt contrafăcute (D.R.Popescu, în presă) sau, şi mai grav, ni se aruncă în faţă: Aceste jurnale sunt şi ele nişte turnătorii! (C. Stănescu, Turnătorii, în Gîndul). Încercări de intimidare, perdele de fum, diversiuni bine puse la punct în lumea politrucilor. Tot ei ricanează: Ce rezistenţă prin cultură? Ce dizidenţă?! După aceşti sceleraţi, toţi scriitorii au fost o apă şi-un pămînt. Iar de aici, prin falsă logică, vor să acrediteze că pe ei nu i-a scos în faţă pactul cu diavolul, ci marele lor talent… Lucru îngrijorător: Nu s-a înregistrat nici o singură reacţie cînd acum vreun an a fost reluat în presă textul întrevederii de la Neptun a unui grup de scriitori cu Ceauşescu. Deşi era un text terifiant, din care scriitori precum Nichita Stănescu, Fănuş Neagu şi alţii din tabăra protocronistă-ceauşistă-naţional-socialistă ieşeau rău mototoliţi. O pagină mai tristă în literatura română decît orice text scris fără talent…Faţă cu astfel de momente lamentabile din viaţa literară sub ceauşism, întrebarea este: conştientizăm noi scriitorii, în primul rînd, cîte prejudicii au adus imaginii noastre dihonia, invidia dintre colegii de breaslă, loviturile sub centură pe care cu atîta osîrdie ni le-am aplicat unii altora? Cei care au acceptat să-şi vîndă conştiinţa pe bani, privilegii şi faimă, cei care au trădat cuvîntul adevărului şi au venit cu vorbe meşteşugite, se vor cutremura, măcar în ultima clipă? Aceasta este problema. Altfel despre ce vorbim?
Privind lucrurile în mare şi pentru că a trecut atîta vreme de la decesul lui istoric, am putea admite că proletcultismul a fost o sminteală ideologică a celor care după război, (ignorînd în mod vinovat teroarea, victimele etc.) au dorit “mai binele pentru cît mai mulţi”. Însă după 10 ani, după 20 de ani de contra-performanţă a regimului comunist, scriitorii acestei ţări au înţeles cum stau de fapt lucrurile; au conştientizat că trebuie să facă front comun împotriva terorii şi a minciunii care ameninţă fiinţa naţională. Să aducă în paginile lor adevărul despre starea de lucruri de la noi, să-l rostească răspicat, iar în măsura în care asta se dovedea imposibil (cenzura, autocenzura), să strecoare adevărul sub diversele lui forme mediate, nerenunţînd la nici unul dintre procedeele puse la punct nu în cîţiva ani de rezistenţă prin cultură, ci în cîteva milenii de cultură care a trebuit să supravieţuiască tuturor vicisitudinilor imaginabile şi să-şi transmită mesajele, mereu aceleaşi: credinţa, adevărul, frumosul, dreptatea, binele, valoarea umană. Ce i-a făcut pe unii să treacă dincolo, la duşman? Vă amintiţi povestirea Taras Bulba? Acolo în cauză fusese o iubire năvalnică şi împotriva naturii lucrurilor. Îndrăgostitul a trecut în tabăra duşmană. A trebuit apoi să ridice mîna împotriva celor de-un sînge cu el. Ce rea-pornire maladivă şi ce re-sentimente nefaste (căci numai de o iubire irepresibilă nu putea fi vorba!) îi vor fi făcut pe unii confraţi de condei să treacă pe furiş, cu arme şi…note informative, în tabăra duşmană? Altceva decît lichelismul, duplicitatea, invidia, dorinţa de privilegii, nevoia de a face rău sub acoperire? Dacă lucrurile stau altfel decît bănuim noi, să ni se spună, cu cărţile pe faţă. Altfel despre ce vorbim?

                                                                                                                          ION LAZU


ion lazu, fotografii...cu soprana Mirela Zafiri, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti