joi, 30 august 2012

Scriitorul zilei: Al. Protopopescu; poezia zilei, consemnări, fotografii...

Scriitorul zilei: Al. Protopopescu, n. 30 august 1942 - d.20 octombrie 1994

     
Fiu al unui profesor din Fălticeni, termină liceul în 1960, Filologia ieşeană în 1965 şi va fi preparator la Institutul Pedagogic din Constanţa, iar după 2 ani, redactor la nou înfiinţata revistă Tomis, 1967-1974, după care va fi bibliotecar la biblioteca judeţeană Constanţa şi câţiva ani profesor. Eliminarea de la revista Tomis l-a marcat pe fragilul poet, care s-a dedat unei vieţi dezordonate, sfârşind prematur, printre declasaţii boemei bucureştene, 1994. În 1978 îşi luase un doctorat în filologie cu Romanul psihologic românesc, dovdind remarcabile calităţi de interpret al fenomenului literar
A debutat cu poezii în Iaşul literar, 1960, iar în volum cu Exilul imaginar, 1968, după care s-a desfăşurat mai ales în critică literară şi eseistică. Volumul şi esenţa, 1973, adună mare parte din cronicile literare privind literatura momentului. Serialul de dialog cu Cornel Regman a apărut în Tomis şi a fost reluat de mai vârstnicul critic într-un volum ulterior.
Alex Ştefănescu  priveşte cu interes, deşi oarecum amuzat prestaţia poetică a lui A.P., găsindu-i graţie şi bravadă", ceva între Labiş şi Dinescu,; cronicile literare i se par compozite, nesigure ca abordare exegetică, impresinat totuşi de secţiunea despre istoria Ieroglifică a lui Dimitrie cantemir, vădind neaşteptate resurse  interpretative. Performant i se arată a fi studiul monografic despre romanul psihologic românesc. Marian Popa îl numeşte poet graţios zvăpăiat şi nu ia în serios decât porestaţia din studiul monografic, cu bune analize pentru autori ca rebreanu, camil Petrescu, H.P. Bengescu, Gib Mihăescu, Anton Holban, Eliade, M. Bleker, Mihail Sebastiasn, Felix Aderca. În Istoria sa, N. Manolescu îl citează cu temei în privinţa lui M. Bleker, a lui Gib Mihăescu şi a lui Al. Ivasiuc.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/alexandru_protopopescu


Poezia zilei
Al. Protopopescu
Întoarcerea

Acum se bat la maşină poeziile mele
Şi toate dactilografele tinere visează,
Eu mă întorc bătrân călcând pe pământ
Umbra unui rootitor băiat în ipostază.

Acum urăsc puţin înfăţişarea pe care-o port,
Desenu-absurd şi vechi de pe sacou
Şi-n somn ating fereastra părintească de susţinere,
Cu chipul iluzoriu de erou...
Mă trage luna-n munţii mei să mă ridic,
Nu mă potrivesc cu oamenii de lângă mare,
Nu mă potrivesc cu viclenia de a prinde peşti
Fiindcă nu mă potrivesc cu nimic.

Ajung acasă singur în crucea dimineţii,
Zărind cum ard pe faţa pământului bostanii,
Dar nu pot adormi, cobor în curte
Şi prind sticleţi cu vălul de mireasă-al mamii...
          

Adaos

Eu care mişc în toamnă această apă fumurie,
De o voinţă oarbă adus şi-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub fereastră,
Visez o flacără la gura puştii de vânat.

Afară viscolu-mi smuceşte din pripoane barca,
Păzeşte-o, Doamne, răstignită de pământ,
Să se trezească dimineaţa şi să plece
Copilul roş’ pe care-l port în gând.
Încolo nu mai are importanţă
Deliru-acesta înstelat venind,
Eu voi muri în pata de lumină
Pe care-o lasă luna răsărind.

(Ambele poezii sunt preluate prin de-acum celebra tehnică copy-paste din articolul lui Alex. Ştefănescu din Rom. lit.)

N.B.: Pe scriitorul de astăzi l-am întâlnit în compania lui Cornel Regman, probabil întâlnirea este relatată în Scene din viaţa literară, 2007. Peste ani, am pus o placă memorială pentru câţiva scriitori, toţi dispăruţi prea curând, printre care şi  Al. Protopopescu.




Comentarii... 
Îmi iau permisiunea să postez la Comentariul zilei o misivă de la scriitoarea Elisabeta Isanos:

Draga Domnule Lazu,
O scena care m-a zguduit, din prima parte a "Veneticilor": mama prefera să-si incalzească copiii cu propria răsuflare, in acel martie ingheţat 1944, neîndrăznind decât in ultimul moment să se atinga de invelitorile stivuite ale gazdelor, care-i primiseră si aşa cu ostilitate;  in scena aceea e tot amarul celor plecaţi de la casele lor. Eu nu imi aduc aminte nimic la modul constient din refugiul din 1944, abia de pe la cinci ani incep să am amintiri identificabile, dar mi s-a povestit mult, şi citind despre trenul acela supraaglomerat mi-am adus aminte ce povestea bunica despre plecarea cu mama si cu mine din Iasi, după ce incepuse panica. 
Ati creat un document pentru cei de acum si pentru toti cei care habar n-au ce a fost, stiind despre basarabeni cam tot atâta ca despre mayaşi sau incaşi, dacă nu mai puţin, cum am auzit-o odată pe-o doamnă zicand: "Ce mai vor si basarabenii ăstia?!" (Era prin anii 90, când se transmitea la tele buletinul meteo si pentru partea de dincolo de Prut.)
Citesc si lectura merge incet, in paralel cu propriile amintiri povestite de alţii.
Va doresc toate cele bune, cu stima, Elisabeta Isanos


Ion Lazu, fotografii... estetica durerii, III