vineri, 10 august 2012

Scriitorul zilei: Dan Laurenţiu; poezia zilei; consemnări; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Dan Laurenţiu, n. 10 august 1937 - d. 21 decembrie 1998

             Anticariat Ion Andrei - Calatoria mea ca martir si erou al timpului - Autor : Dan Laurentiu - 73622  

S-a născut la Podul Iloaiei- Iaşi, a făcut liceul la Iaşi, apoi tot acolo facultatea de filosofie, 1963-1966, după care a fost profesor de liceu, redactor la revista ieşeană Cronica, după care s-a mutat în Capitală, ca redactor la Luceafărul. A debutat devreme cu poezii, în reviste, iar în volum destul de târziu: Poziţia aştrilor, 1967, plasându-se fără echivoc printre poeţii de frunte ai generaţiei sale. A continuat să scrie poezie, în registru neoromantic, desprins cu orgoliu de contingent, de istoric, considerat ca impur, descalificant şi asumându-şi cu tot riscul condiţia orfică, gestul ritualic, monodia litaniei, preocupat de transcendent, de nostalgia paradisiacă, de iubirea ideală, de sferele înalte, astrale. Egal cu sine, a scris de asemenea şi interesante eseuri (Eseuri asupra stării de graţie, 1976). Egolatru, abstras, s-a considerat un "martir şi erou la timpului" său.  A tras după sine, cu maximă discreţie, traumele unor drame de familir, despre care nu a scos un singur cuvânt şi o uşoară infirmitate care îl constrângea să folosească bastonul. A trăit numai pentru poezia sa şi a câtorva mari poeţi, nu mulţi, pe care i-a venerat. Între convivi, avea o vorbire inspirată, producând distihuri memorabile. La prima descindere a Regelui în România, pe scena de la Drept, a apărut psalmodiind. "Numai sângele albastru / Ne mai scapă de dezastru!". Adevăr peremptoriu, pe care numai un poet putea să-l rostească. Şi care adevăr, nu a folosit la nimic, ca să cităm un alt mare poet iaşiot, pe Mihai Ursachi, cu al său "un om din Tecuci..."
Poetul nostru este favorabil receptat în cele două Istorii pe care le am la dispoziţie şi la care mă raportez în creionările mele: Marian Popa îi acordă 3 coloane, iar N. Manolescu cu ceva peste 4 coloane. (Pentru cine ştie lucrările, nu va fi de mirare să afirm că, în fapt, M.P. îi acordă un text de două ori mai extins). Însă pe când MP se fereşte de epitete şi calificative, atenţia în sinea criticului şi spaţiul acordat reflactând importanţa pe care i-o conferă autorului discutat, dimpotrivă, N.M. se pronunţă foarte categoric: ...versuri ..."pline de imaginile somnului şi  morţii caracteristice plutoniei eminesciene"; "imaginaţie fastuoasă şi solemnă", "fior dionisiac", "un neoromantic emfatic şi sublim", "originalitate deplină"; deci, cum scrisese în altă parte, D.L. i se prezintă dlui N.M. drept "unul dintre poeţii cei mai personali din câţi am avut ocazia să citim în deceniile postbelice".
.
Opera literară: Poziția aștrilor (1967), Călătoria de seară (1969), Imnuri către amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), Zodia leului (1978), Privirea lui Orfeu (1984), Ave Eva (1986), Psyche (1989), Călătoria mea ca martir și erou al timpului (1991), 101 poezii (1993), Femeie dormind (1993), Mountolive (1994), Patul metafizic (2000).

Citeşte mai mult:https://www.google.ro/search?q=dan+lauren%C5%A3iu&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:ro:official&client=firefox-a
http://www.autorii.com/scriitori/dan-laurentiu/
 http://www.romlit.ro/dan_laurentiu

Citeşte aici multe poeme de Dan Laurenţiu, din volumul Patul metafizic, 2000:
 http://asalt.tripod.com/b_laurentiu01_volum.htm


Poezia zilei
Dan Laurenţiu: Albastru câmp şi aripi

(din Privirea lui Orfeu , 1984)



Albina tremură în câmpul suav
cu raze infraroşii albina tremură
şi mă întunecă
pleoape de porţelan voi avea voi avea ce bine

sub valuri uşoare

creşte părul pe sexul lui Venus
ierburi nu se mai văd
cerul nu se mai vede

râul râul râul
suliţe infraroşii în câmp
cazi tu şi se înalţă
pleoapa mea dintre lacrimi

lângă îngerii albi lunecând
pe aripi suave
în văzduhul curat albastru
fără inimă albastru fără inimă 



Fericirea castă

(din Patul metafizic, 2000)



Ce fericire să-l
descoperi pe Dumnezeu
în pântecul unei femei
acolo unde se naşte copilul

acolo unde arta absolută
nu mai are nici un sens
acolo unde toţi poeţii
ne naştem

şi toti oamenii trebuie să murim
dar ce fericire
să-l găseşti pe Dumnezeu
în pântecul unei femei 


Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

5 aprilie, joi. (...) După ce m-am descurcat ca prin minune în privinţa lui Florin Mugur, să mă ocup de Dan Laurenţiu et co, la numărul 1: merg înapoi pe unde venisem, trec bulevardul D. Cantemir, caut numere, întreb. Nişte muncitori în construcţii îmi spun că aici suntem deja pe str. Negru Vodă; trec din nou bulevardul, întreb la o firmă, mi se spune că nr. 1 e în capătul dinspre Patriarhie al străzii, oricât ar părea de ciudat acolo este nr. 1, toată lumea se miră...Am ajuns la blocul P4, dinspre Patriarhie, dar îmi dau seama că aici este scara 3. Unde să fie însă scara 2 şi apoi 1? Neapărat la acelaşi bloc... deduc că se află către rondul dinspre Piaţa Unirii. Când ajung la următoarea scară, după multe magazine, văd că e scara 2, înseamnă că scara 1 pe care o caut e cea din colţul spre metrou. Intru fără dificultăţi, aici e altă regulă, iar la parter nu e nici un apartament; urc pe scări şi constat că nici la etajele I şi II nu se află intrări. Probabil etajele corespund magazinelor supradimensionate din dreapta şi stânga. Abia la III sunt apartamente; sun la prima uşă, nr 10 şi nu răspunde. Sun la 11 şi, surpriză!, îmi deschide LIS, care aflând ce vânt mă aduce, mă invită, dar se scuză că e pe plecare, se duce să facă gimnastică de recuperare pentru piciorul lui rănit. Camere mari. Mă invită, mă îmbie cu alune sărate, îl previn să nu mănânce decât câte puţin, ficatul omului nu poate procesa mai mult de 100 grame, mi-a confirmat şi C., a păţit-o un prieten de-al meu, a ajuns la Urgenţă cu icter mecanic... Îi spun că e mare alergătură pentru identificarea imobilelor unde au locuit scriitorii duşi. Îi relatez pe scurt aventura de mai ieri, cu casa Jean Bart. Îmi sugerează să scriu un serial cu aceste păţanii. Gând la gând... Îi explic că la Uniune am simţit un moment favorabil, cei de la conducere au nevoie de imagine, trebuie profitat de bunăvoinţa sau de neatenţia lor, spre interesul breslei. Astea toate i le spun pentru că sunt sigur că în mintea sa se miră că m-am angajat în treaba asta complicată, în pofida faptului că au trecut peste mine fără păs, când cu mazilirea lui C. de la VR, restructurarea avându-mă şi pe mine ca victimă colaterală. Mai ales că el însuşi e la cuţite cu N.M., lucru ştiut de toată lumea. Zice că nu doar Dan Laurenţiu, pentru care mă agit, ci şi alţi scriitori, între timp decedaţi, au locuit pe scara asta: Ioan Roşu şi Al. Protopopescu de la Constanţa, cel pe care îl cunoscusem în compania lui Regman şi Grigurcu, dar şi Ion Stratan, care ce-i drept se mutase de doi ani la Ploieşti; dar şi Corneliu Brahaş, care şi el vânduse apartamentul iar după aceea a murit. Acum pe scară mai stau: Cornelia Maria Savu, Eugen Negrici, D.M. Ion şi George Alboiu, al cărui fiu este preşedintele asociaţiei de locatari. El: să se pună o singură placă memorială pentru toţi cei duşi. Eu: nu ştiu dacă o să arate bine şi ce impresie va face... Şi în curând plec, deşi după alune mă invitase la o tărie, la un vin... Nu e cazul, zic. Şi ne despărţim în pripă, fără să fi apucat să-mi fac o idee mai exactă despre apartamentul deloc boem al lui LIS, uitându-mă doar la câteva stampe şi la un portret al lui ”făcut de o vecină care pictează”, cum s-a exprimat LIS.

28 nov. 2007, miercuri. (...).Prin spatele blocului răzbim la Palatul Justiţiei, dau telefon din mers la Pucu Negrici, e şi el în mare grabă, să iau legătura cu soţia lui, la interfon 18, sau cu fiul lui Alboiu, care e administraror, sau cu cei de la restaurantul din vecini. În faţa locaţiei, ezităm: unde să punem placa pentru Dan Laurenţiu şi ceilalţi? Deasupra intrării e prea sus. Avem a face cu faţada supradimensionată de pe urma megalomanului care dorea ca totul pe traseu Victoria Socialismului să fie megalitic. Pereţii laterali sunt plini de ornamente, nu găsesc nici o suprafaţă plană sau destul de lată, de...
Intru la restaurant, merg la bucătărie, iese o doamnă cumsecade, mergem să cercetăm peretele dinspre ei, va da telefon la şefă, revine şi roagă să mai aşteptăm puţin, atunci ne hotărâm să punem placa pe peretele nostru, cât mai bine plasată, căci suprafaţa e curbă, cu puţine puncte de sprijin. Ar trebui să consolidăm cu ciment în spatele plăcii. Aranjez cu dna amabilă să ne dea curent, întind firul cel lung, îl duc până la barul din restaurant, fixăm placa, fac două poze şi iute plecăm. Nu înainte să fi coborât Negrici care inspectează ce facem şi mă felicită. Mai coboară şi alţii de pe scară, citesc inscripţionarea. (Apoi, seara văd pe net că e ziua de naştere a lui Pucu Negrici, păcat că n-am ştiut, să-l fi felicitat. Nu ştiu cât de bine i-a căzut momentul.)



Autografe de la Dan Laurenţiu:




 ion lazu, fotografii: oglindiri în apă, în cer..., II.