luni, 27 august 2012

Scriitorul zilei: Eusebiu Camilar; poezii, fotografii...

Scriitorul zilei: Eusebiu Camilar, n. 7 octombrie 1910 - d. 27 august 1965

              

Bucovinean din satul Udeşti, la nici 20 km sud de Suceava, unul dintre cei şapte copii ai unei familii nevoiaşe, a făcul şcoala primară în comuna natală, apoi a urmat liceul la Suceava. A debutat cu poezii în 1929 în revista Moldova literară. Primul volum de poezii, în 1937 a fost urmat de romanul Cordun (semnalat de G. Călinescu, care îl citise în manuscris), inspirat din viaţa familiei sale udeştene, scriere care a făcut o extraordinară impresie. Au urmat cărţi de proză: Avizuha, câteva romane inspirate din experienţa de front a autorului.
A tradus titluri foarte importante din marea literatură a lumii: Gogol, Puşkin, Tolstoi, Gorki, dar şi din lirica chineză (poezie clasică, Li Tai pe), din persană, din sanscrită, din marii scriitori ai antichităţii: Ovidiu, Eskil etc.
S-a căsătorit cu poeta Magda Isanos şi au avut o fiică, Elisabeta Isanos, ea însăşi viitoare poetă, romancieră şi traducătoare din şi în limba franceză.
G. Călinescu îi face un paragraf  în a sa Istorie din 1941, evidenţiind "versurile promiţătoare, răspândite prin reviste" şi  proză de un "realism negru", inspirată dintr-o"chinuită copilărie moldavă" . Marian Popa îl citează în nenumărate rânduri, îi consacră nu mai puţin de 3 pagini în volumul I al Istoriei sale de azi pe mâine, iar în volumul II, pe care îl am spre consultare, remarcă o proză între mit şi miracol, mizând pe "ancestralitate"; îl situează pe Camilar între Sadoveanu şi Ion Druţă. N. Manolescu se referă numai la Turmele, considerat unul dintre scrierile de duzină ale momentului, iar despre romanele care i-au asigurat un loc în literatura noastră ni-l indică pe E.C. drept "scriitor de dicţionar".  Pare că literatura se constituie din eşecuri, când noi credeam că se edifică pe izbânzi romaneşti ce vor dura în veac.

Opera literară: Chemarea cumpenelor, 1937 (versuri); Cordun, 1942 (roman); Prăpădul Slobodei, 1943 (roman); Avizuha,  1945 (povestiri); Turmele,1946 (roman); Focurile,  1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos); Valea hoților, 1948 (roman); Negura, vol. I-II,  1949-1950 (roman); Împărăția soarelui,  1955 (note de călătorie în China); Poarta furtunilor,  1955 (povestiri); Inimi fierbinți,  1956 (proză); Valea Albă,1957 (dramă istorică în versuri); Farmecul depărtărilor,  1966 (note de călătorie); Povestiri eroice,  1965; Viforul,  1966 (povestiri); Cartea de piatră,  1981 (jurnal). 
Traduceri: Nikolai V. Gogol, Însemnările unui nebun,  1945; Aleksandr S. Pușkin, Fata căpitanului, 1946; Alexei N. Tolstoi, Povestiri rusești,  1947:Maxim Gorki, Foma Gordeev, 1949; As Ma, fata ecoului,  1955 (poezie chineză); Din poezia chineză clasică,  1956; 1001 de nopți, 4 vol.,  1956-1963 (basme arabe); Ovidiu, Tristele,1957; Eschil, Perșii, "Cei șapte contra Tebei", 1960; Li Tai-pe, Poezii,  1961; Aleksandr S. Pușkin, Dama de pică, 1963; Kalidasa, Śakuntalā,  1964 (dramă în limba sanscrită); Ovidiu, Epistole din exil, 1966.
Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Eusebiu_Camilar
 http://www.isanos.ro/ro/eusebiucamilar/eusebiucamilar.html
 http://pentruvoi.wordpress.com/category/festivalul-national-de-literatura-eusebiu-camilar-magda-isanos/


Casa memorială din Udeşti
  






Poezia zilei
Eusebiu Camilar
BLAZONUL

Mãrturisesc, sã afle ai mei nepoti mãcar:
Mi-au fost blazon opinca si bâta de vãcar,

Si mi-a aprins elanul spre-al artelor temei,
Natura udesteanã, în amfiteatrul ei:

Am învãtat ce-i ritmul în sacadat alai,
când tropoteau pe prunduri nepotoliţii cai;

De la furtuni cu aprig, uluitor duium,
Am învãtat ce-i setea avântului la drum -

Simţeam cum gingãşie se pune în cuvânt,
când ierburile zvelte se legãnau în vânt,

Si cum eternitatea încape într-un vers,
Prin rouã, când reflectã întregul univers...

La mine-n sat, în Balta Ciurariului, şi-acum
Mã mai aşteaptã caii în adâncimi de fum.



PLOAIA DE ATOMI

Te-ngrijorezi cã ochii si creierii se cern?
În energia lumii doar esti si tu etern!

Presimti spre ce noianuri de energii te-ndrumi,
Când stii cã doar un singur atom contine lumi?

Când clopotul va bate pe dealul udestean,
Eu o sã fiu departe în cerul de mãrgean,

Dar nimeni n-o sã vadã cum trece peste pomi,
Din pieptul meu, o ploaie de luminosi atomi,

Si nimeni n-o sã stie cã un minut, o stea
A strãlucit mai tare din energia mea.




CRAI NOU

Crai nou se tot iveşte pe codri şi genuni:
E coasa aninatã de tata în goruni,

Când s-a culcat, si timpul cu piatra l-a-nvelit,
Pîn'o sã creascã iarbã mai bunã de cosit.

El s-a culcat, şi, iatã de când nu s-a rãspuns,
La subţioarã iarba si mie mi-a ajuns!

Sã iau din arbori coasa degeaba m-am tot dus:
Cu cât îmi creşte iarba ea suie si mai sus!

Am sã mã zbat, din arbori s-o iau numaidecât:
Ce mã voi face mâine cu iarba pân'la gât?




STERGAR BUCOVINEAN

Sã aflu adevãrul, şi sus în munti am mers...
A cui e oare mâna ce ţese-n Univers?

Acuma ştiu - de lucru când iar s-a apucat,
Sã ţeasã si sã-ntindã pe cer stergar vãrgat,

Ea lasã draperia de nouri drept în jos!
E, tunetul, bãrbatul ce pleacã mânios...

Cât plouã, dupã nouri prin spatã a trecut
Multicolore fire, şi-i gata de ţesut,

Mãtãsuri diafane, luminã, funigei...
E, fulgerul, suveicã la îndemâna ei!

Şi mult apoi, furtuna în zare pân' s-a sters,
Ea tot mai mânuieşte suveica-n Univers!




DANSUL

Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?

Te-acoperise ploaia în şaluri strãvezii?
Zãream la glezne, prinse, inele aurii -

Şi brâul plin de astre ţi l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!

Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea şi-n ritmul lor dansai!

Se desluşeau doar astre pe brâul auriu,
Şi cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,

Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a paşilor, crescând...

Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,

Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...

O, prea curând si dansul şi noaptea se trecu,
Şi nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...



MARAMA DE BORANGIC

E noapte pe pãmânturi şi pân'la galaxii!
Frumoaso, cu marama de borangic sã vii,

S-o potrivim pe iarba adâncilor grãdini,
Asuprã-i sã se cearnã luceferii senini...

În infinitul spaţiu, de cine ştie când,
Maestrul timp, la roata fantasticã lucrând,

Planete şlefuieste în site şi tipsii,
Şi pulberea se-ntinde în urmã, galaxii!

II

O, parcã vãd în altã planetã, colo-n hãu,
O fatã stând, ca tine, lângã iubitul sãu,

Şi poate cã marama şi-a asternut-o jos,
Pe ea sã cearnã pulberi Pãmântul luminos,

Când se aratã-n spaţii, betealã picurând,
Pe mãri din alte sfere corãbii petrecând,

Şi iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fatã ca şi tine, cu trupul zvelt, de ram...



PRIMÃVARA

Cu nourii tristeţea prelungã se pierdu.
S-au reîntors cocorii şi-astept sã vii şi tu...

Credeam cã vii, cu albul şi mãtãsosul şal,
Când vişinul cel tânãr a înflorit pe deal!

Cu braţele întinse visam şi asteptam...
S-a auzit deodatã un ciripit la geam!

Înmãrmurit la uşã am stat, am stat s-ascult:
Venise rândunica la cuibul de demult.

Oriunde rãmurişul cel zvelt se alinta,
Vedeam cum se alintã în mers statura ta...

Înalta iarbã linã mi-o perindam prin mâni,
Câmpia mângâind-o pe unduiri de sâni...

Nicicând, nãlucã albã, nu pot sã te cuprind!
Suspin şi azi, zadarnic, câmpia mângâind.



SPRE PRIMÃVARÃ

De-atâtea nopţi, sub nouri prelungi, posomorâţi,
Mai dorm pãunii iernii, pe câmpuri coborâţi,

Şi-abia-abia din somnul de marmurã mai ies
Când Crivãţul cu goarna îi sperie ades -

Dar mâine-au sã porneascã, pe-al cerurilor drum,
Pãunii albi ai iernii în stoluri ca de fum,

Şi s-or zãri departe cum strãlucesc avan
Peneturi cu luminã de soare african,

S-or auzi cocorii ajunşi la Helespont,
Cu pliscuri de mãtase bãtând în orizont.




SÃRUTUL

Îşi mânã timpul carul de piatrã pe sub cer
Şi trag la jug centauri cu capete de fier...

Hei, timpule, opreste-ti odatã pasii duri!
Centaurii trimite-i sã roadã vechi pãduri,

Iar tu, la pragul casei sã mi te pleci ca rob,
Sã te trimit un secol cu vitele pe glob!

E câmpul ca si cerul la fel de mãtãsos...
Ti-i trupul ca alunul atât de mlãdios,

Si zvelt îti este bratul ca ramura din meri,
Întinsã spre cocorii acestei primãveri...

Sã-mi spunã înteleptii de stiu, cum pot sã stea
Aceleasi elemente si-n pulbere si-n stea:

Cosita, bratul tânãr si mlãdiosul mers
Ti le-ntâlnesc oriunde în largul univers...

As vrea o clipã numai sã-mi vii în adevãr,
Cu buzele suave ca florile de mãr -

Si o sã-si mâie timpul atunci, spre muntii duri,
Centaurii nãpraznici sã roadã vechi pãduri,

Iar cornul ce vesteste, cumplitã, fuga lui,
Va rugini deasupra, la cãpãtâi, în cui.



FRUNZE

Cad clipele, cad frunze ca dintr-un pom ceresc.
Deopotrivã toate sub talpa mea fosnesc...

În palmele întinse le prind necontenit,
Asa cum cad, cu pete de soare vestejit.

Cad fosnitoare frunze sau clipele se cern?
Odatã la picioare speram sã ti le-astern...

Deopotrivã, toate sub talpa mea fosnesc,
Din mâna mea cãzute sau dintr-un pom ceresc.



PULSEAZÃ MAREA VREMII

Pulseazã marea vremii profund în tâmpla mea...
Ascult târziu în noapte si o cunosc cã-i ea -

Când urcã prin artere si prin plãmânii grei
Imense perioade din adâncimea ei!

E drept cã marea asta ne roade palul chip!
Picãm la fundul mãrii, cenusã sau nisip,

Dar câte viitoruri pulsãm, vâltori-vâltori:
În nemurirea mãrii suntem nemuritori!

Pulseazã marea vremii! Înfiorat ascult,
Cum se perindã evii si secoli de demult,

Si mã întreb ce fatã de mâine s-o mira,
Când existenta noastrã la tâmplã-i va pulsa...



SFERELE

Se însera. Stam singur pe dealul meu natal.
S-a auzit în preajmã un fosnet stins de sal...

Eram în largul lumii ca un atom pierdut.
Când ai venit, tot cerul de astre s-a umplut!

Tãcuse universul ca la un semn. Curând
Se auzeau în preajmã doar ierbile crescând...

Tãceam. Apoi si firul de iarbã asculta,
În sfere depãrtate cum cântã cineva,

Asa de stins, cum noaptea pe lacul tropical
S-aude raza lunii când a lovit un val...

Se auzea vibrarea unei tipsii subtiri...
Sunau asa în spatii planetele-n rotiri?

Se auzea suspinul cuiva, adânc, în cer?
Demult pierise-n haos planeta-juvaer...

Cum ascultam, adâncã uimire ne-a cuprins:
Se auzea ecoul planetei ce s-a stins!

Demult s-a ros planeta în pulbere picând:
Îi rãmãsese sfera ecoului, vibrând!

Se auzea suspinul unei tipsii subtiri.
Vibra, vibra ecoul fanntasticei rotiri...

Demult îsi împlinise planeta orbul tel:
Vibra numai ecoul rotund ca un inel...

De-atunci s-au tors fuioare de borangic pe râu.
Trecut-a carul vremii cu lacrimi si cu grâu,

Si când mai urc adese pe dealul meu natal,
Astept sã simt în preajmã un fosnet stins de sal,

Si ca odinioarã, supus unei porunci,
Tot cerul sã se umplã de astre, ca atunci.



SAKUNTALA

Departe esti, frumoasa si preaiubita mea,
Si totusi ochii nostri tintind aceeasi stea,

La mii de ani luminã, ca-ntr-un adânc mister,
În fiecare noapte se întâlnesc pe cer...

Într-o clipitã lanturi de depãrtãri strãbat!
Pãtrund prin continente cu vânt înviforat,

Oceane mai tãcute ca piatra miscã-ncet,
Solemne, transparente puhoaie de magnet...

Si azi îmi pare Calea Lactee un mister...
Iar înspumatul Gange a puhoit pe cer! -

Si parcã niste umbre cu nalte cârji de lemn
Vin din adâncul noptii spre Gangele solemn:

Din muntii Himalaia, spre-un depãrtat serai,
Sakuntala coboarã în mohorât alai...

Cãzu o stea, sau poate în Gange, mai curând,
A scânteiat deodatã inelul ei cãzând...

Si azi, zãrind inelul, am înteles de ce
Luceafãrul de ziuã a fost si nu mai e:

Cum se goleste noaptea de-al Gangelui mister,
Rãmâne doar inelul Sakuntalei pe cer...



S-A ÎNNOPTAT DEVREME

S-a înnoptat devreme si astãzi, si-i târziu,
Si nici un rând în cartea de piatrã n-am sã scriu;

De soare toatã ziua m-am tot tinut, arând,
Si s-a trecut si ziua de azi, nici nu stiu când -

Lumina nu mai este demult precum era.
Mereu lãsat-am cartea s-o scriu când s-o-nsera.

II

"Ferestrele sunt stinse... veti spune. S-o fi dus
Cu soarele de astãzi dincolo de apus -

Întinsul timp de-acuma îl are de arat..."
De fapt adânc dormi-voi cu-ai mei amestecat -

Si secete si geruri oricât ne-or mãcina,
Tot ne-om uni în piatrã de cremene cândva -

Si poate-au sã se mire, vãzând, urmaşi de-ai mei,
A timpului copitã scoţând din ea scântei -

Sau poate cã pietrarii vor dãltui-o blând,
Sã samene statuia cu mama surâzând -

Drumeţi din veac sã-ntrebe la monumentul sfânt,
Când a domnit regina desculţã pe pãmânt.




ion lazu: fotografii...Buturugi din Ηerăstrău, I