miercuri, 29 august 2012

Scriitorul zilei: George Mărgărit; consemnări, poezia zilei, fotografii...

Scriitorul zilei: George Mărgărit, n. 27 ianuarie 1923 - d. 29 august 1961

 
Fiu al unui învăţător din comuna Tomeşti, jud. Iaşi, face Liceul internat ieşean, apoi Literele, cu licenţa în 1945, după care, pentru scurt timp este asistentul lui G. Călinescu şi colaboratorul său la Jurnalul literar, divinul critic apreciindu-i producţia lirică şi în textele critice "intuiţia fantastică şi expresia amănunţit plastică". A devenit profesor la Liceul Naţional din Iaşi, s-a strămutat la liceul din Botoşani, până în 1950. Din 1953 este redactor şef-adjunct la Iaşul literar şi profesor la Cornul Caprei. A practicat o intensă publicistică, la mai toate revistele literare moldoveneşti ale vremii, dar şi la cele din capitală. Minat de alcoolism, de tare psihiatrice, de TBC, a sfârşit prin a avea cancer la limbă.
La un moment dat a descins în capitală şi s-a amestecat în boema acelor vremi, împreună cu Pâcă, Ahoe, alţi marginalizaţi ai epocii.
O lirică ânvălmăşită, fantasmatică, mâloasă-neguroasă, atestând o neagră stare spirituală.  Destim zdrobit de firea nestăpânită, stihinică, reuşitele sale lirice s-au redus drastic prin încercarea de a împrumuta din tonul festivist al realismului socialist al anilor 50.
Opera literară. Vulturii amiezii, poeme, 1971
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/George_Margarit


Poezia zilei
George Mărgărit: 

Crepuscul


Pescari de larg cu bărci smolite şi sitelci
Se rânduiesc arar şi greu la vâslă,
Aduc nisetri graşi în suc de melci,
În seara asta cu tăceri de pâslă.

Le suflă briza bărbile de-aramă,
Pescarii-s osteniţi şi trag tabac,
Iar valurile blânde clipocesc sub ramă
Şi marea toată-i poartă în hamac…

Ca să vestească ţărmului ale sale comori,
Comori cu purpură de raci, cu peşte străveziu
Peste bulboane ei au fost păstori
Cu ochiul adumbrit şi ager şi târziu.



         

Natura


Natura e-un perete de sticlă şi cristaluri
Şi cupe cu polen îi sunt coroane şi portaluri,
Cimitir sub oglinzi de unde crinii ies din sere
Roduri ale pământului, mărgele şi coliere.

Oceanele clistire ce fierb esenţe şi fiinţe moarte,
Iarbă verde, bumbac presat-n file de carte,
Pădurea templu cu pilaştri şi boltă cerească
Licuricii candelabre aprinse de răşini şi iască.

Azur ca mantii-albastre cu bumbii de metal
Deşertul scoicii japoneze, a smalţului astral,
Sufletul zboară prin florile de gheaţă
Ehee! Ehee! Azur sidefat de corali şi ceaţă.


         

Rugăciune


Părinte, sunt marele fiu rătăcit
Care venind la tine boema nu şi-a pocăit,
Părinte, sunt fiul beat de infinit!
Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum
Ci scârţâie prin paradisul lui de fum,
Părinte, am o naştere, sunt eu
Rătăcitul, dementul ateu
Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc
Eu, tată, am seva măduvii de soc.
Trăiesc apă mută ce nu curge
Din ea nimic nu se scurge;
În urmă păşeşte groaznicul afet:
Se stinse lunatecul poet.


         

Mister


Lângă tine fecioară lume de ceară,
Tăcerea ochi de căprioară
Clipeşte lumină rară 
De brăţară -
Pe fildeşul mâinii de cridă
Ca diamant-n umbre de firidă
Uitat cu scoici japoneze
Şi grăuntele de faleze,
Părul în vânt
N-a sărutat pământ.

Vine amurg pătat de buze
Şi contempli meduze
Cu suavitate de pisică,
Pe sân mugure: mărgică
Se topeşte ciubuc de gheaţă
În primăvară şi dimineaţă.
Nu sunt agavă ori coloare
Să-ţi mângâie fruntea boare
Ireală. Am picioare.
M-am atins de genele de-ametist
Fecioară şi Crist.


         

Elegie


Stăteam lângă cocoşii dimineţii marine
Legănat de nisip ca o vietate a valului,
Părul mi-l simţeam briză, ochii saline
Extazul scobeam-n lutul malului.

Treceau valurile, aceşti monştri de apă,
Mă sărutau uşor cu muzicale buze
Şi mă chemau la dans-n care pasăre să-ncapă
Când liturgic auzi-voi clopot de meduze.

Luând ocheanul noaptea-n săbii
Cobora în pânze brodate-n ametiste
Şi ochii pironiţi la catarge de corăbii
Vedeau-n larg cum fluturau batiste.
 
 
TUDOR GEORGE
Balada cavalerului Mărgărit

cel căruia i s-au pârjolit
bojocii şi i-a căzut limba 
 
- Fragment - 

O clipă numai dacă s-ar putea
Cu mâini de forceps care pruncu-l naşte
În palmă, ferm, să prind gândirea mea -
Ca prinsă-n ţest zvâcnirea unei broaşte

O clipă, numai, dacă-n cer privind
Văd norii fermi - măcar de se destramă -
În ochiul minţii, copleşit de jind,
Râvnesc să prind cugetătoarea flamă!

Un Michelangel dac-aş fi, şi-atunci
Tot n-aş putea în pumnul meu încape
Amoeuba cugetării prinsă-n stânci
Meduză prinsă-n dantelări de ape!

Dar eu, acesta, micul bard hazliu,
Eu, bulevardierul Tudor George, -
Ahoe - chiuitul prea târziu
Al unei triste şi vetuste orge!

Dar eu, acest romantic hărtănit -
Relicvă sumbră într-un veac atomic -
Cum aş putea pe Ghiţă Mărgărit
Să-l cânt, decât cu tonul jalnic-comic?!

Nici unei muze ajutor nu-i cer,
Căci muzele-s vedenii de-ale noastre,
Iar Ghiţă - cuviosul cavaler -
E staroste-al singaporenei castre!

or, care ochi de Argus sau de zeu
Cu geana mai vulcanic flăcărată,
L-a cunoscut mai viu cum îl ştiu eu 
Şi l-a-ndăgit mai pătimaş vreodată? 
 
Rămâie-aşa de simplu, de firesc -
Contur neclar ca scrijelat de-o cretă -
Cum în pupila mea mi-l amintesc -
Efigie-ntr-o antică monetă.
 
Târziu de tot vreun meşter numismat
De-o pipăi pupila mea cu mâna
Te-o regăsi, aşa cum te-am păstrat,
Prietenul meu drag din totdeauna!

Rugini vor trece şi cocleli, oxizi,
Ce viaţa noastră, timpul îl devoră -
Te voi păstra în ochii suferinzi
Nealterat, frumos ca-n prima oră!
 
Pe lumea asta,o, de-aş fi atât,
Nimicnic preţ, şi toată viaţa-mi fie-i
Medalionu-nbrăţişat la gât,
Bănuţul sterp, podoaba prieteniei!
 
Căci nu cunosc alt ban şi nici alt preţ
Pe lumea asta-n care regi sunt banii,
Doar lacrima distinsei frumuseţi
Şi soarele ce-l poartă-n ochi golanii...
  
(din Balade singaporene, ed. Cartea românească, 1970)
 


ion lazu: Consemnări. Marea pianistă Ilinca Dumitrescu sărbătorită la împlinirea vârstei de 60 de ani.



Astăzi, la orele 12:00, pe un timp frumos, care însă a renunţat de data asta să ne mai asuprească, în aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I,  noua şi tânăra directoare a acestei prestigioase instituţii  Mireille Rădoi a deschis, în prezenţa unui impresionant număr de admiratori ai marii pianiste, sărbătorirea a 60 de ani de viaţă şi 50 de ani de creaţie muzicală ai Ilincăi Dumitrescu, nume de referinţă în arta interpretativă românească. La sărbătorire s-au alăturat Uniunea Criticilor muzicali, Redactorilor de emisiuni muzicale, reprezentată prin prof. univ. dr. Grigore Constantinescu şi Asociaţia Euromedia Culturală, prin poetul Dan Mircea Cipariu. Sărbătorita ne-a primit regeşte, în marele hol, îmbrăţişată, felicitată, dăruită cu atâtea flori mirabile, care, etalate apoi pe scena sălii de sărbătoare ar fi stârnit invidia Expoflora et.co. 
S-au ţinut emoţionante cuvântări omagiale, poetul D.M.C., dl director al Filarmonicii din Ploieşti, dl prof. univ. dr. Grigore Constantinescu; întru omagierea marii pianiste, ambasadoare a culturii noastre în întreaga lume - a concertat în peste 35 de ţări din toate cele cinci continente - am rostit meşteşugite alocuţiuni dnii ambasadori Neagu Udroiu şi Ion Brad, care şi-a încheiat cuvântarea citindu-ne o plină de farmec Baladă a pianului îndrăgostit de Ilinca. În cauză fiind pianul Yamaha, adus special pentru Ilinca Dumitrescu din Japonia. Cu vădită emoţie, le-a răspuns sărbătorita, îndelung aplaudată. I s-a decernat diploma de excelenţă din partea trioului organizator, o alta din partea Primăriei Ploieşti, a fost dezvelit un tablou dăruit de un tânăr şi talentat pictor. Extrem de emoţionată, marea pianistă a mărturisit că mult mai la îndemână i-ar fi fost să ne cânte la pian, lucru care nu a putut fi asigurat de organizatori. Am primit în compensaţie un foarte bine articulat film documentar despre viaţa şi cariera artistei, cu elocvente fragmente din marile-i concerte, susţinute în toată lumea. Înregistrări filmate din mai toate capitalele importante ale lumii. Am ascultat piese de rezistenţă din repertoriul pianistei: Bach, Mozart, Chopin, Scarlatti, Schubert, Schumann, Liszt, Grieg, Sibelius..Dar şi din Paul Constantinescu, celebra interpretare a Tocatei, dans dobrogean, şi preţioasele Cîntece aromâneşti de Ion Dumitrescu. Am văzut-o pe Ilinca Dumitrescu alături de nume sacre ale muzicii secolului XX. Aram haciaturian, Iehudi menuhin, Ion Voicu, David Ohanesian, Radu Lupu, câţi alţii...Încă o surpriză de mari proporţii: o filmare din 1964, în Grădina Botanică, împreună cu Mihail Jora, Ion Dumitrescu, un coleg de clasă şi tatăl acestuia.
Printre cei adunaţi sub evantaiul Aulei BCU, i-am identificat pe Manuela Cernat, Sorana Georgescu-Gorjan, poetele Cornelia Maria Savu, Claudia Voiculescu, Lidia Lazu, Niculina Oprea, scriitorii Augustin Buzura, Costin Tuchilă, Ion Andreiţă, George Anca , Alexandu Mica, Adrian Mihalcea, Daniel Tipuriţă şi mulţi, mulţi alţi îndrăgostiţi de muzica extraordinarei pianiste Ilinca Dumitrescu.
Sufletul nostru a fost plin de muzică, cugetul de înalte trăiri spirituale. Am înţeles încă o dată că muzica este treapta cea mai înaltă a omenescului, dincolo de care n-ar mai fi de bănuit decât armoniua sferelor cereşti...

ion lazu: Fotografii cu admiratorii Ilincăi Dumitrescu

Ion Brad, Neagu Udroiu