tag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post4794508227358091957..comments2024-03-25T20:30:29.523+02:00Comments on consemnări, poezii, eseuri: Scriitorul zilei: Nicuţă Tănase; poezii; fotografii de autor...Ion Lazuhttp://www.blogger.com/profile/10016193192475799755noreply@blogger.comBlogger5125tag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-51928887349486776702012-08-19T17:59:44.278+03:002012-08-19T17:59:44.278+03:00
Fermecatoare fotografiile cu acesti tineri mir...<br /> Fermecatoare fotografiile cu acesti tineri miri in timpul sedintei de pozat.<br /><br /> Totul are un aer foarte vechi si elegant pe aceasta terasa din parcul IOR.<br /><br /> Casa de piatra mirilor!<br /><br /><br /> Cu bine,<br /><br /> Valentina BarbieruAnonymousnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-28879704761923770582012-08-14T16:48:16.153+03:002012-08-14T16:48:16.153+03:00Ion Lazu14 august 2012, 15:40
Dragii mei, nu-i ni...Ion Lazu14 august 2012, 15:40<br /><br />Dragii mei, nu-i nicio mirare că pe vremea despre care vorovim, cea a copilăriilor noastre -, a mea mai avansată binişor faţă de ale domniilor voastre -, nu putea fi vorba de împrejurări paradisiace, nici de vreun ambiţ teribil al părinţilor de a ne vedea cu studii superioare. Poate nici nu ştiau ce-i aceea. Despre liceu aflaseră, dar gândul le fugea spre şcolile de meserii, în cel mai bun caz spre şcolile tehnice, deschise cu toptanul pentru toţi fiii clasei muncitoare, nu? şi de unde, socoteau ei bine, după 3-4 ani ieşeai "pe leafă". Aşa se face că din toţi colegii mei cu care am terminat 7 clase, la Ionaşcu,(vreo 15-20 la număr!) în Slatina, doar eu am mers la liceu. Ai mei, spre lauda lor, nu mi-au făcut obiecţii, consiliaţi şi de cei 2 unchi ai mei, care-mi cunoscuseră râvna şcolărească - ce-i drapt, am fost bursier tot timpul, ca de altfel şi la facultate. Nu mai trebuie să adaug decât faptul că pentru ceilalţi 3 fraţi ai mei s-a recurs la soluţiile mai sus pomenite, ei neîndemnându-se musai la carte, ca mine, însetatul de slove şi învăţătură şi...<br />Nici nu era musai ca alde Dvs să fi prins spăimoasa foamete din anii de după război, eu am trăit-o din plin, dimpreună cu toată suflarea consătenilor noştri olteni. Săăăăraci-săraci! însă chiar mai loviţi de soartă erau moldovenii, nu? Tata, printre străini, un zeu al negustoriilor, iar mama tartora ciorbelor cu mult zarzavat - din care împrejurare am fost feriţi de umilinţa foamei. Dar, nu-ştiu-cum se face, am resimţit-o din plin la colegii mei, s-a dislocat în mine o milă disproporţionată, de care nu m-au vindecat prietenii scriitori, cu poveştile şi scrierile lor: D. Alexandru, Pan Izverna. La Bilbioteca Academiei. poetul medic P.I. se nimerea la acelaşi pupitru cu un domn prăpădit, pe cât de pierdut în buchiseli. L-a invitat odată la restaurant şi i-a comandat o friptură: Ţi-e foame, l-a întrebat proaspătul medic. Da, mi-e foame. Şi, fără să-şi comende şi pt sine o friptură, l-a asistat pe flămând îngurgitându-şi mult râvnita/necesara friptură... Dar câtă sărăcie şi câtă neagră foamete au văzut ochii noştri deschişi asupra miracolului vieţii, iar nu asupra ororilor ei!<br />Sunt foarte impresionat de poveştile Dvs paralele, despre neînţelegerea părinţilor. Dar, pe de altă parte, nu cumva e situaţia a 80-90% din scriitorime? Nu am destulă imaginaţie să-mi închipui cum aş fi reacţionat într-o situaţie similară... Poate de aceea, într-un fel de alint, susţin uneori această fantezistă idee: că nu aş fi fost foarte diferit, chiar dacă nu făceam facultatea, ci urmam o cu totul altă cale. La drept vorbind, studenţia mea nu m-a apropiat în vreun fel de viaţa literară...<br />Iar destinul unui Nicuţă Tănase, pare tras la şapirograf după al altora, precum prietenul scriitor D. Alexandru, om de mahala, cu mulţi fraţi şi care după 4 clase a mers direct la meseria de bobinator - cele 2 cărţi ale lui, accentuat autobiografice: Mahalaua lunaticilor şi Filip ucenicul despre asta povestesc... Dar cât de frumos scrise, practic la cel mai înalt nivel imaginabil. Şi atunci... Şi atunci, rămâne nesiguranţa noastră, a fiecăruia, şi multele îndoieli cu privire la destinul său scriitoricesc. Ne tot mirăm, ne tragem înapoi şi... tragem nădejde, în secret, că totuşi talentul ni s-a dat şi el ne-a salvat, într-un fel mai anevoie de explicat. <br />În încheiere, nu-mi place vocabula Nimeni. Cum nu-mi asum nici ideea că RPR a scos din noi ceva. (la sfârşitul comunismului, România excela prin cel mai mic număr de indivizi cu studii superioare, prin cel mai redus spaţiu locativ pe cap de locuitor; prin...) Am uităm oare că şi în Interbelic au existat burse, că tineri fără pic de sprijin erau trimişi la Paris, la Roma, la...Prietene N.C, citeşte postarea despre Ion Lăncrănjan, unde spun câte ceva pe astă temă...<br />Un gând bun, LazuIon Lazuhttps://www.blogger.com/profile/10016193192475799755noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-40543286635386316942012-08-13T16:16:21.265+03:002012-08-13T16:16:21.265+03:00Desigur, în bibliotecile pentru piticoţi ale copil...Desigur, în bibliotecile pentru piticoţi ale copilăriei mele, Nicuţă Tănase, Constantin Chiriţă, Teodor Constantin, Radu Tudoran erau "clasicii" autohtoni ai aventurii. La N.T. mai aduag frecventa radiodifuzare a dramatizărilor sale, între care multă vreme a primat "Muzicuţa cu schimbător", despre care văz că nu se face vorbire, deşi s-a tras în 1956 şi un film (Ora H, parcă). Pe mine, dramele eroilor săi copii m-au sensibilizat pînă la lacrămi (la fel Twain, Dickens, Malot), ori de cîte ori le citeam sau audiam. <br />Sincer, nu ştiu de am văzut (şi) Ora H, să-mi dau seama de acurateţea scenariului faţă de nuvelă. Dar, de l-oi fi văzut, apoi sigur n-a fost decît un littlefîs, de l-am uitat. Că nici Mitrea Cocor, nici Desfăşurarea nu le-am uitat ioc, deşi mulţi le-njură c-au fost "cu tendinţă", cu toate că nu erau departe de performanţa din Moara cu noroc şi cam aceiaşi actori. Iar de Neamul Şoimăreştilor şi Pădurea apînzuraţilor, comparativ cu romanele omonime, am foarte proastă părere. Mai ales că, la ultimul, premieră locală 1968, ce mai rula şi vreo 4 ceasuri lungi cît un calvar, cu sala golită-ntre timp de oameni, a fost timp pierdut din pregătirea pentru Bac-ul la Română!!!... Prilej de mare autobombănelaă pentru mine: "film ai vrut, să stai la film, tanăule, dacă asta ai vrut..." <br />Nu mă interesează encomiile criticilor pe val; acele "filme", pentru cinefilul care am fost, au fost mari eşecuri estetice, premiate mediatic, doar ca să se justifice cheltuielile fefe mari făcute pe mai nimic. <br /><br />Drama dlui Cicu eu am trăit-o după seral, cînd cu admiterea la facultate. Cînd au văzut ai mei că nici armata la trupeţi nu m-a cuminţit şi-mi bîzîia a studenţie, au decretat că ei nu cresc o putoare-n casă şi să plec de la ei. N-am făcut-o, că nici n-aveam unde... Dar a fost vai şi-amar de studenţia mea-n primul semestru, cît n-am avut bursă: plăteam doar căminul şi-n rest făceam foamea, neumblînd cu miloaga pe la cantină. Iar, de aveam bani de-o pîine ori de un bon de masă, eram om vreo 3 zile. Apoi un coleg de cameră s-a-ndurat (cred că Michel, de aia ne-am şi avut ca fraţii) şi mi-a cedat cina, el mulţumindu-se cu primele două mese. Şi chiar de aş fi ştiut proverbul talmudic, tot i-aş fi spus bogdaprosti lui Michel, care a fost doar de formă de acord să-i plătesc "la bursă". Şi-n timp ce ai mei se cîcîiau la sorcoveţi (fiindu-le mai necesari la chilit!), tot ei umpleau mahalaua cu fudulia că le-a ajuns flăcăul student. Dar, de-i întrebai "la ce", n-ar fi ştiut spune unde..., decît oraşul, că tot era la doi paşi de tren de ei. Aşa am ajuns ca-n trei ani de studenţie să curgă flendurile de pe mine iar în totului-tot să arăt ca o sperietoare sau un strigoi ambulant. Dar, tot zic sus şi tare: eu în republica populară m-am ajuns Om şi nu-mi dădeam nici o şansă, dar Niciuna, subt capitalismul... care este ce se vede iar nu ce se fumează pe canalele (de scurs) media!<br /><br />Şi aşa, Domnule Cicu şi Domnule Ionu, am ajuns eu un NIMENI, dar cu studii superioare, datorită RPR, nu RR şi nu se mai ştie cît de mare !!!Culaihttp://vineri-ca-post.ucoz.ro/publnoreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-40282941268329227912012-08-13T12:14:11.371+03:002012-08-13T12:14:11.371+03:00Cred că aveam cam 10-11 ani când citeam „Am fugit ...Cred că aveam cam 10-11 ani când citeam „Am fugit de acasă” de Nicuţă Tănase. Titlul cărţii m-a urmărit mereu de-a lungul vieţii, deşi, nu mai reţin, mai nimic, din cele scrise de autor. Un copil care s-a născut la sat nu are cum să nu se regăsească în cele scrise de Nicuţă Tănase. Câţi dintre noi, copii de la ţară, nu am fugit de acasă? Cum primeam o bătaie de la tata, gata şi „fuga” de acasă. Era protestul meu de a-i face pe ai mei să sufere, căutându-mă şi negăsindu-mă. Am scris (o pagină) despre asta în romanul “Iarba de mare”, punând pe seama eroului meu un astfel de episod. Asemeni lucrurilor ştiute sau neştiute, finalul povestirii lui Nicuţă Tănase, care „scapă voit”(?) de sub condeiul naratorului, pare a simboliza un „târg” al destinului. Ce târg să fi negociat Destinul cu Fiinţa mea, atunci când am fugit de acasă pentru a da la liceu? Am citit prin scrierile diverşilor autori, că părinţii, se făceau luntre şi punte pentru a-şi trimite copii la şcoală, cât mai departe. Nu l-am înţeles niciodată pe tata, când, într-o seară (tocmai terminasem 8 clase) l-am auzit răspicat, explicându-i mamei, că nu aveau bani să mă trimită mai departe la şcoală. „Voi vorbi cu preşedintele Sadi (al CAP-ului), se va găsi ceva de făcut şi pentru el”. Aşadar „destinul” nu voia şi pentru mine o întâlnire cu marea pe care o visasem în toată copilăria şi faţă de care fusesem atât de aproape cândva (am povestit asta în schiţa nr.176 de pe blogul meu, intitulată „Dincolo se afla marea”). Sau, poate destinul urmărea doar o amânare a unei întâlniri cu marea! O amânare care trebuia să sedimenteze relaţii necunoscute între suflet şi năzuinţă. Totul se petrecuse într-o singură zi când am decis să fug de acasă. Plănuisem totul, împreună cu Nabi, un băiat de tătar, care avea mătuşa la Constanţa şi voia să dea la Liceul Industrial Energetic, dar nu era destul de pregătit. I-am promis că îl voi pregăti eu. Şi, astfel am reuşit să plecăm împreună să dăm la acel liceu. Din păcate el n-a intrat, ci doar eu, şi chiar al 11-lea pe liste, număr sub care s-a tras linia celor reuşiţi cu bursă. Ceea ce s-a întâmplat după aceea, merită a fi scris. Mătuşa prietenului meu din sat, a întors foaia şi mi-a cerut să-i plătesc găzduirea. Am fugit de acolo cu geamnatnul făcut, pe fereastră, într-o clipă când nimeni nu mă supraveghea. Acasă, tata, pe care l-am găsit la coteţul porcului, scoţând cu furcoiul mizeria din ţarc, văzându-mă (după ce mă dăduse la miliţie ca dispărut), m-a luat la înjurături, deşi, îi strigasem în gura mare că „am reuşit la liceu”. Cât pe ce să mă nimerească furcoiul în spate. Două zile am stat într-un nuc al unei mătuşi, cocoţat şi nemâncat, după care, am fugit în satul vecin Orzaru, la o mătuşă, spunându-i că am venit „doar aşa” în vizită. Niciodată n-am putut scrie aşa ceva. Când am povestit asta, la o întrunire literară la Hârşova, ceva venit din interior m-a strâns de gât şi n-am mai putut continua. Multora (din cei de faţă) li s-a părut o poveste neverosimilă. Bunicul ne spunea totdeauna poveşti, în preajma crăciunului, sperând că, peste ani, careva, măcar unul dintre nepoţi, îi va căra traista cu basme în lume... Eu am ţinut să vă spun, aici, povestea copilului care a izbucnit în plâns, stând ascuns înt-un nuc, pentru fapta de a fugi de acasă să dea la un liceu, care, mai târziu i-a schimbat viaţa. Cînd ajunsesem inginer, mult mai târziu, tata se mândrea la vecini cu acest fiu neascultător. Nu ştiu de ce nu m-am simţit mândru cu lauda ce mi se aducea celor din sat. Poate unde, gestul lui, era venit prea târziu şi nu mai avea puterea să vindece o rană atât de dureroasă. Dar, de iertat, l-am iertat demult. De unde să ştie un ţăran cu două clase, cât avea tata, că pe atunci, fără carte, erai un NIMENI.Tudor Cicuhttps://www.blogger.com/profile/07790200814528230281noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2678444635787075432.post-89129814367352008002012-08-12T16:55:16.007+03:002012-08-12T16:55:16.007+03:00http://www.poezie.ro/index.php/article/55544/Un_sc...http://www.poezie.ro/index.php/article/55544/Un_scriitor_uitatFlorin Hălălăuhttps://www.blogger.com/profile/02297651267502088381noreply@blogger.com