sâmbătă, 11 august 2012

Scriitorul zilei: Teodor Mazilu; poezii; consemnări; fotografii...

Scriitorul zilei: Teodor Mazilu, n. 11 august 1929 - d. 18 octombrie 1980
   

Bucureştean de la periferie, unul dintre cei 4 fii ai unui muncitor, viitorul dramaturg (pe care îl crezusem din părţile Caracalului) a făcut doar 4 clase liceale şi o facultate muncitorească, după care şi-a descoperit vocaţia literară, toate celelalte preocupări subordonându-se acestui imperativ al scrisului.  Se poate vorbi despre un autodidact care a avut inteligenţa să-şi urmeze intuiţiile şi să redescopere cu propriii ochi tainele vieţii, ale convieţuirii, căci tema dramaturgiei este convieţuirea diferenţelor. A ajuns şi la Şcoala de literatură, ceea ce îl va fi întărit în convingerea că a fi scriitor merită orice sacrificii.  A început în 1946 cu un mic volum de poezii, dar s-a dedicat publicisticii, articolelor satirice (Insectar de buzunar), colaborator sau redactor la Scânteia tineretului, în curând asigurându-şi rubrici la diferite reviste, precum Contemporanul, Flacăra, apoi România literară, trăind numai din scris. Boem inveterat, neînstare să aibă un domiciliu pe cont propriu, adăpostindu-se pe la confraţi, pe la femei miloase sau interesate. Ca, mai înlesnit pe măsură ce piesele i se jucau, să-şi petreacă ultimul deceniu la Mogoşoaia; în fine, în ultimul an de viaţă a locuit pe str. Zefirului, Nr. 5.
În mod mai greu de explicat, a reuşit să îmbine o viaţă de boemă, de avataruri erotice, mahmureală şi alcool cu cea mai neaşteptată rigoare şi eficienţă a scrisului, desfăşurându-se nonşalant şi riguros, "inginereşte" (după o exprimare a lui A.Şt.) în toate sectoarele literaturii, de la poezii şi eseuri, la publicistica sportivă sau satirică, la schiţe, nuvele, povestiri şi romane, de la piese de teatru la jurnale de călătorie şi iar la poezie şi la roman. Cum foarte convingător prezintă lucrurile Alex Ştefănescu, nu s-a îndărătnicit să lupte pentru a înfrânge cerbicia cenzurii pentru vreuna dintre piesele sale (ca în cazul Proştii sub clar de lună), ci a scris mereu alte şi alte texte, fapt care i-a asigurat prezenţa neîntreruptă pe piaţa literară. Vieţuirea dezorganizată a boemei a fost compensată cu un teribil angajament la masa de scris, cuo putere de muncă ieşită din comun şi în plus, cu o rigoare a abordării temelor ce l-au obsedat.  Perceput de critică drept un dramaturg de comedie, ceva între Caragiale şi Ionesco, între comedia de moravuri şi aspecte ale absurdului, Marian Popa accentuează pe "ambiguităţile de comportament şi gândire ale unor indivizi" constrânşi de aşa-zisa morală comunistă, faţă de care rămân inaderenţi, mimând, disimulând, declarând ceea ce nu simt şi nu cred. N. Manolescu, negând în fond valabilitatea în timp a romanelor gen Bariera, cu un subiect din ilegalitate, care l-au făcut remarcat în vremea proletcultismului, atrage atenţia asupra imposturii personajelor din piesele sale, a decalajului ridicol între aparenţă şi esenţă, dintre sinceritate şi impostură, concretizate în  vorbirea şablonardă, ca reacţie la îndoctrinarea forţată, oficializată: personajele "debitează cu aplomb şi solemnitate banalităţi", recurg la strategii ale pedagogiei spre a-i îndoctrina pe alţii cu o morală în care ei înşişi nu cred, dar pe care o mimează  cu osîrdie, până când "făţarnicii" sfârşesc prin a face corp comun cu ea. "Impostura devine a doua natură", fiind concluzia, fară a se insista pe analiza vreuneia dintre lucrări. În schimb, M.P. îi acordă un spaţiu de 4 ori mai mare şi se ocupă cu metodă de principalele scrieri, din demersul său reieşind aprecierea deosebită a talentatului dramaturg..
Reamintindu-şi impresiile de la vizionarea pieselor, recitind textele prozatorului şi dramaturgului, Alex Ştefănescu dovedeşte o sensibilă priză la demersul autorulkui discutat: T.M. nu este un satiric ci un comediant,  nu este nicicum un moralizator, ci un psihanalist al semenilor săi, un mizantrop, care nu crede în nimic, pentru că nu crede nici în sine însuşi, el manifestă însă o salutară curiozitate intelectuală faţă de natura umană în general, dă dovadă de sagacitate, se exprimă cu maliţie, este un demistificator. Virtuţile morale în care crezuse o lume sunt chemate la reexaminare, sunt de-mascate, întoarse pe dos, spre a ni se releva "dedesubturile" dubioase, mobilurile ascunse ale generozităţii, sincerităţii, iubirii, ale luptei pentru idealuri înalte etc etc. Totul este, în viziunea mefientă a lui Mazilu un bâlci al deşertăciunilor, ne asigură A.Ş.  Îl impresionează la T.M. tocmai exuberanţa răului, frenezia cu care acesta îşi pune la lucru malversaţiunile. "Efervescenţa nimicului", ca să-l cităm şi noi pe Lucian Raicu. Subliniind toate acste plusuri ale dramaturgiei lui Mazilu, A.Ş. sfârşeşte prin a spune că această dezabuzare a autorului atestă o limitare, lipsa de bucurie şi de respect în faţa fiinţei umane, neîncrederea funciară în valori, absenţa oricărei urme de religiozitate în faţa vieţii.
Se vede că preiau aceste informaţii din bibliografie, încercând pe cât se poate să dau coerenţă unor afirmaţii din surse diferite. Nu este prima dată când constat existenţa şi preluarea unor date care se bat cap în cap; mai păţisem şi în aventura cu plăcile memoriale: datele de naştere, etc etc. În ce-l priveşte pe Teodor Mazilu, M.P afirmă că piesa Proştii sub clar de lună, pusă în scenă de Lucian Pintilie la teatrul Bulandra, a fost scoasă de pe afiş. Informaţie preluată de N.M. în a sa Istorie critică. Or, eu îmi amintesc bine a fi văzut această piesă la teatrul Nottara, cu Ion Dichiseanu, Liliana Tomescu, Cristea Avram şi Anda Caropol, toţi actori la Nottara. Să mă înşele pe mine memoria chiar atât de tare?.

Opera literară: Culegeri de nuvele:O plimbare cu barca (1964); Vara pe verandă (1966); Pălăria de pe noptieră (1972); Înmormîntare pe teren accidentat (1973); Iubiri contemporane (1975); Elegie la pomana porcului (1976); Doamna Voltaire (1979); Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni (1980)
Romane: Bariera (1959); Aceste zile și aceste nopți (1962)Într-o casă străină (1975) -- al doilea volum este încă inedit. 
Piese de teatru: Proștii sub clar de lună (1963); Acești nebuni fățarnici (1971); Mobilă și durere (1980); Don Juan moare ca toți ceilalți; Somnoroasa aventură; O sărbătoare princiară; Frumos este în septembrie la Veneția 
Volum de poezii: Cîntece de alchimist (1972) 
Eseu filozofic: Ipocrizia disperării (1972) 
Mici schite morale: Pâinea la loc fix

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Mazilu
 http://www.romlit.ro/teodor_mazilu
 http://www.autorii.com/scriitori/teodor-mazilu/

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris): 




Poezia zilei
Dan Laurenţiu
Să-ţi aduci aminte

Să stai singur părăsit de zei şi de oameni
inima ta să asculte bocetul
indiferent al vântului care îngroapă
sărbătoarea verii într-un cimitir al nimănui

să-ţi aduci aminte că mama
ta cândva a avut un copil graţios
că azi e bătrân şi umblă pe căi uitate
să-ţi aduci aminte de lacrimile ei

să te mai întrebi o dată
ce sens au toate astea

dacă fulgerul de aur al iubitei
a căzut într-o ţară pustie

să-ţi aduci aminte
şi să nu poţi plânge

Întâlnirea de la mare

Păşind cu sfială în amurg pe acel
bubuit inconsolabil al mării
cu privirea scufundată în tăcerea albă
care mă ajută să-mi aduc aminte de viaţa

unui înger pierdut pentru totdeauna
în labirintul feroce al unei limbi umane
în amurg abia trăgându-mi sufletul ca o ruină
invadată de haosul de vorbe al promenadei

cu hohote albastre de valuri
curgându-mi pe umeri
ai apărut o clipă tu sirenă din antichitatea soarelui
pe acest ţărm unde-mi petrec de unul singur vacanţa

şoptindu-mi în urechi OK popor de zei
pe unde ai rătăcit atâţia ani
m-a biciuit un demon cu o coadă lungă
şi-am deprins limbajul morţilor

mâna mea tremură ca o pasăre speriată
în palma ta mătăsoasă
o rămâi tu nălucă ori sumbră femeie
nu mă lăsa singur între aceste cuvinte

la uşa casei mele latră un câine galben
gelozia în patru labe nu mă lasă să dorm
asemenea valurilor spărgându-se de aceste ţărmuri
inima bate în pieptul meu ca tunetul veşniciei