duminică, 19 august 2012

Scriitorul zilei: Dumitru Radu Popescu; consemnări; poezia zilei; fotografii...

Scriitorul zilei: Dumitru Radu Popescu, n. 19 august 1935

       

Dintr-o familie de învăţători mehedinţeni, s-a născut în satul Păuşa-Bijor, a făcut clasele primare la Dănceu-Mehedinţi (multe dintre prozele cu ţărani, ca şi subiectele de film sunt plasate în zona respectivă), a terminat liceul la Oradea şi s-a înscris la Medicină, dar după 3 ani a abandonat şi a terminat Filologia clujeană. Debutase cu poezii la Oradea şi a continuat cu proze scurte, trecând corector la Steaua, apoi redactor la tribuna, iar din 1970 redactor şef. A descins la Bucureşti în 1980 şi a devenit redactor-şef la Contemporanul, iar din 1981 preşedinte al Uniunii Scriitorilor, detronat de mişcarea din Decembrie 1989. Ascensiunea fără viraje primejdioase i-a fost asigurată de faptul că în 1968 devenise membru supleant al CC PCR, iar din 1975 deputat în Marea Adunare Naţională. Evenimentele din '89 l-au obligat să facă pasul stric necesat înapoi, dar nu mai mult de-atât, căci în timp devine directorul Editurii Academiei, iar din 1997 membru corespondent al Academiei.
Cel mai prolific scriitor de după 1944, şi în orice caz, dacă Nicolae Braban s-ar putea apropia cantitativ, DRP este în mod sigur scriitorul care s-a manifestat în absolut toate domeniile literaturii, de la poezie, la proza scurtă şi la roman, de la eseu la publicistică, de la teatru la scenarii de film, D.R.P s-ar putea să fie o personalitate prea vastă pentru o literatură modest dimensionată, precum cea românească, în mare parte provoncială; nu are relevanţă să ne întrebăm cum ar fi evoluat DRP într-o literatură curat şi pe deplin europeană. Excedat de titluri, nici un comentator nu uită să menţioneze prolificitatea autorului, cum nici faptul că totuşi textele sale sunt inegale, iar ca stil nu doar acroşante, ci şi deconcertante. De la debutul tatonând toleranţa realismului socialist, în limite mereu schimbătoare şi vigilenţa cenzurii, pe cât de drastică-sălbatică, tot pe atât de ezitantă când problemele se complicau peste posibilităţile dogmaticilor, DRP a părut să se alinieze grupării de tineri scriitori precum Fănuş Neagu, Sorin Titel, Nicolae Breban, Nicolae Velea şi alţii ce nu s-au impus, dar în curînd, cu platforma deja asigurată de cele câteva volume apărute/premiate, şi-a căutat drumul propriu, în primul rând prin aprofundarea chiar a unor găselniţe ale epocii, cum ar fi "dumiriţii" şi "suciţii", însă pe când ceilalţi tineri autori au continuat pe linia limpezirii mijloacelor, a liricizării etc, dimpotrivă, DRP s-a adâncit în a descrie, cu mijloacele realismului magic, fără frontiere etc, o realitate altfel dezamăgitoare şi limitantă, descurajantă în sine, găsindu-i laturile ascunse la prima vedere: ciudăţenia, diformul, violenţa, iraţionalul, precum şi abominabile deficienţe de caracter ale personajelor aduse în pagină: minciuna, carierismul, trădarea, cruzimea, crima fratricidă - ce altceva ar fi putut să reprezinte la modul propriu tot ce se întâmpla în relaţiile interumane ale colectivizării, ale şantierelor naţionale?! DRP nu a obosit niciodată să regândească această realitate dezastruoasă şi să o prezinte, apăsând pe bizar, pe ciudat, pe stranietatea actiunilor. Nici o altă secţiune a viaţii socialiste nu s-ar fi pretat mai bine acestui mod de abordare ca aceea a satului în transformare /în disoluţie, de fapt... Cenzorii n-aveau decât să se minuneze, să fie derutaţi, în necunoştinţă de cauză propriu-zisă, să-şi spună: la sat asta e posibil, mai ales că autorul prezintă o ieşire din acest marasm. S-ar putea susţine că DRP s-a folosit de directivele partidului într-un mod pervers, dejucând formulele oficiale, dând impresia că slujeşte cauza dar de fapt, cu viclenie ţărănească, în manieră esopică, arătând limitele, precaritatea alcătuirilor vremii. A mers şi mai departe, spre comic, spre liric, dar şi spre mit, împingând discutarea chestiunii "la zi" până la temele din antichitatea gracă şi din textele biblice. Da, înţelegem, lucrurile stau aşa de când lumea, vremurile noi nu au adus nici o notate într-ale răului din firea umană. (Când tocmai asta ne promisese ideologia comunistă, nu?)
Şi, cum remerca un comentator, unele piese ale lui DRP s-au putut juca şi după dispariţia de pe scenă a comunismului.
Prolificitatea lui DRP nu este doar un loc comun al comentatorilor, căci am numărat nu mai puţin de 20 titluri de proze scurte, dintre care 10 apărute înainte de 89 şi 11 după aceea; cam la fel stăm cu romanele: 11 înainte de Decembrie şi 8 după aceea; am spus că şi piesele i s-au rejucat; mai trebuie doar să adaug că după 89 i s-au făcut 3 filme.
Impresinantă rămâne şi bogăţia de mijloace puse la lucru în proză precum şi în teatru: dilatarea realului până la paroxism, la grotesc, stupid, ilogic, excentric, la diform şi halucinaţie, la sublim şi la tragic; proiecţii vizionare, coexistenţa bizarului şi a carnavalescului cu realitatea strictă din contemporaneitate, folosirea alegoricul, parodicul şi parabolicul. Mai rămâne doar să medităm asupra destinului unei personalităţi plurimorfe precum DRP, strânsă în chingile comunismului naţional,  dar ieşind mereu la bătaie, sub imperativul nevoii de autoexprimare, încercând să împace şi capra şi varza, jucând rol dublu, de fapt jucând la două capete, mereu cîştigător. În ideea că vremelniciile trec iar literatura cată su supravieţuiască...

Opera literară: Fuga, Bucureşti, 1958; Zilele săptămânii, 1959; Umbrela de soare, 1962; Fata de la miazăzi, 1964; Vara oltenilor, 1964; Somnul pământului, 1965; Dor, 1966; Duios Anastasia trecea, 1967; F, 1969; Prea mic pentru un război aşa de mare, 1969; Aceşti îngeri trişti,  1970; Ploaia albă, 1971; Cei doi din dreptul Ţebei, 1973; Piticul din grădina de vară,  1973; Vânătoarea regală, 1973; Căruţa cu mere,  1974; O bere pentru calul meu,1974; Teatru, 1974; Aceşti îngeri trişti, 1976; Împăratul norilor, 1976; Ploile de dincolo de vreme,  1976; Virgule, 1978; Viaţa şi opera lui Tiron B., vol. I: Iepurele şchiop, 1980, vol. II: Podul de gheaţă, 1982; Leul albastru, prefaţă de Cornel Ungureanu,1981; Câinele de fosfor, 1982; 9, postfaţă de Val Condurache, 1982; Rezervaţia de pelicani, 1983; Galaxia Grama,  1984; Oraşul îngerilor,1985; Teatru, I-II, ediţie îngrijită de Valentin Silvestru, 1985-1987; Moara de pulbere,1989; Dragostea e ca şi-o râie,  1994; Dumnezeu în bucătărie, 1994; Mireasa cu gene false, 1994; Truman Capote şi Nicolae Ţie, 1995; Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol, 1995; Complexul Ofeliei,  1998; B. Stoker şi contele Dracula,  1998; Actori la Curtea prinţului Hamlet, 1999; Săptămâna de miere,1999; Dudul lui Shakespeare,  2000; Falca lui Cain,2001; Călugărul Filippo Lippi şi călugăriţa Lucrezia Buti, 2001; Puşca lui Caragiale, 2002.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu
 http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/sa-ne-cunoastem-scriitorii-dumitru-radu-popescu-albul-contine-fluor-negrul-nu-143650.htm
 http://melidoniumm.wordpress.com/2012/04/20/dumitru-radu-popescu-frana-in-cautarea-adevarului-este-iubirea-interviu-cu-pusa-roth/


Poezia zilei
ion lazu:  
Suflet extatic

Când printre lacrimi eu mă mir
Că mai exist şi că mi-e bine,
Lingoare sfântă-i pe coline
Şi iarbă grasă-n cimitir

Lumină trează e pe cruci
Şi peste tufe de patlagini,
Miresme-nşiră merii dulci
Eternizând şi-aceste pagini.

Poetul ce-ar mai fi să spună?
Sau să exalte ca o fiară
Când simte un talant de ceară
Către pământ venind din lună

Decât că iar e-n lume toamnă
Cu un cuvânt neînţeles,
Că tot nu ştie ce înseamnă
Ăst văz robit de-un har ales,

Că e lingoare pe coline
Şi iarbă-adâncă-n cimitire
Când printre lacrimi de uimire
El mai există – şi-i e bine...
Ioneşti-Vâlcea, 25 sept. 78

Ion Lazu: Consemnare: Întâlnire poeticească la Rm. Sărat
Cu o întârziere în limite academice, ne-am  lansat cu microbuzul trimis special către Râmnicul Sărat, noi toţi cei convocaţi de maestrul Radu Cârneci pentru întâlnirea poeticească de sâmbătă 18 august 2012, orele 11:00. Erau prezenţi şi în mare formă: dna Ema şi dl. Radu Cârneci, Pasionaria Stoicescu, Simona Graţia Dima, Victoria Milescu, Monica Mureşan, Maria Toma, Iuliana Paloda-Popescu şi Florentin Popescu, Florin Costinescu, Petru Solonaru, Ion C. Ştefan, pictorul Nicolai Hilohi. Ne-au întâmpinat, la Casa domnească brâncovenească din Rm. Sărat, amabilele gazde: Valeria Manta Tăicuţu, Nicolai Tăicuţu, Petrache Plopeanu, Valeriu Sofronie, Mioara Bahna, alţi literaţi râmniceni. Dinspre alte oraşe ale ţării: Piteşti Virgil Diuaconu şi a sa Cafeneaua literară, Braşov Daniel Drăgan şi echipa), Câmpina (Florin Dochia şi Revista nouă), Ploieşti, Buzău, Focşani (Gh. Neagu, Oglinda literară şi echipa sa), Slobozia, Bacău s-au prezentat destui alţi scriitori, deja cunoscuţi de la precedentele întruniri şi, după schimburi de salururi, îmbrăţişări şi săruturi amicale (eu am inspectat vechile ziduri medievale, incinta mândrei biserici, făcând frumoase fotografii...), am descins în subsolul bine-cunoscut al Casei domneşti, pentru desfăşurarea recitărilor din lirica proprie. VMT a  prezentat un număr de peste 10 apariţii editoriale, poate nu chiar în această succesiune: Mihaela Camelia Sava - Taina supremelor ceasuri, Petrache Plopeanu: La apa Râmnicului, am şezut, am plâns şi m-am bucurat, Florin Dochia: Prins în lumea cuvintelor şi Elegii de pe strada mea; Marian Ruscu: În jurul grotei, roman, Andreea şi Valeriu Sofronie: Despre Cetate;Nicolai Tăicuţu: Poema râmniceană, alte cărţi ce nu mi-au mai parvenit; dl Radu Cârneci, râmnicean dinspre Pardoşi "peste deal" şi fost licean al urbei, a lansat cărţile de domnia sa prefaţate: Iuliana Paloda Popescu şi Ion C. Ştefan. Dar ce scriitor n-ar visa să fie în acest mod prezentat, cald şi cu pătrundere?! Dlui Gh. Neagu de la Focşani i s-a acordat timp pentru a-şi prezenta cele 3 june poete care au scos de curând o carte de versuri...Iar apoi au curs recitările poeţilor într-o enumerare scontând pe elementul surpriză.  Unii autori şi-au prezentat omagiile, alţii şi-au prezentat cărţile nou apărute, iar ceilalţi s-au lăsat prezentaţi de propriile texte...
Să dăm numele altora dintre cei ce s-au perindat pe Podiumul Poeţilor: Nicolae Gâlmeanu, Emil Niculescu, D. Pană, N. Teoharie, Iulian Moreanu, Mihai M. Macovei, Gh. Fonea. O poetă din Braşov, alta din Bacău, alta... cărora din inabilitate şi furat de reverii, nu le-am notat numele. Numele poeziei...
Iar dintre ascultătorii foarte tineri sau încă tineri sufleteşte, adăstând printre coloanele hrubei, pe sub arcatele bolţi ale pravoslavnicei pivniţe voievodale, ne privea "nenduratul ochi de gheaţă" al criticii literare: Constantin Trandafir, Ionel Necula Mioara Barna... Am trecut noi prin multe primejdii, îmi spuneam, ca să-mi fac olecuţă curaj...


Fotografii poeticeşti râmnicene...

Virgil Diaconu, citindu-ne din Secol
Simona Grazia Dima, Victoria Milescu, Valeria Manta Tăicuţu


Singur printre Muze: Victoria Milescu, Simona Grazia Dima, Ion Lazu, Mioara Bahna, Iuliana Paloda Popescu