joi, 28 iunie 2012

Scriitorul zilei: I. D. Sârbu; poezii, consemnări, fotografii

Scriitorul zilei: I. D. Sârbu, n. 28 iunie 1919 - d.17 septembrie 1989

   
Fiul unui miner din Patrila, urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Cluj, fiind discipolul lui Lucian Blaga, care îi va conduce doctoratul în filosofie. În refugiul universitar de la Sibiu, este unul dintre principalii actanţi ai Cercului Literar, împreună cu Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Şt. Aug. Doinaş, Cornel Regman, Ovidiu Cotruş, Eugen Todoran. Participă ca soldat pe frontul antisovietic, este luat prizonier, dar izbuteşte să evadeze şi să revină în clandestinitate, cale de 2000 km, până în ţară.
 La absolvirea Universităţii, acest "atlet al mizeriei" după cum îl numise marele Blaga, devine asistentul lui Liviu Rusu şi în curând cel mai tânăr conferenţiar; este epurat din universitate, probabil refuzând să semneze delaţiuni împotriva lui Blaga. Este pentru o vreme profesor de liceu, apoi lucrează în redacţia revistei Teatru şi ulterior la Revista de pedagogie. În toamna lui 1956, legat de evenimentele din Ungaria, este arestat şi condamnat la un an de detenţie, pentru "omisiune de denunţ", deoarece poetul Doinaş, arestat el însuşi mărturisise că printre cei prezenţi la discuţia "duşmănoasă" despre revoluţia ungară fusese de faţă şi I.D. Sârbu; în preajma eliberării, la ordinul direct al lui Nokolschi, care nu uitase că fostul miner scrisese o comedie Sovrom Cărbune, în care satiriza exploatarea de către sovietici a bogăţiilor subsolului nostru, I.D.Sârbu este rejudecat şi pedeapsa mărită la 7 ani. La ieşirea din închisoare, va lucra o scurtă vreme în mină; va primi Domiciliu obligatoriu la Craiova, unde va locui până la sfârşitul vieţii; a lucrat ca maşinist la teatrul din urbe, reuşind să devină secretar literar la Teatrul Naţional craiovean. Publică diverse cărţi de teatru, povestiri pentru copii, două romane, fără a avea ecoul covenit în presă. Se consideră că romanul Cel mai iubit dintre pământeni ar fi fost inspirat din experienţa carcerală a lui I.D. Sârbu. Legătura este la îndemână: Petrini-Petrila. Alţi comentatori vorbesc de Ion Caraion ca prototip, iar alţii de Traian Chelariu, angajat la ecarisaj, după eliberare. Acest simplu fapt ar trebui să dea de gândit. Trei scriitori mari, inspiratori ai unui personaj devenit celebru. Nu e deajuns? Dar de ce nu mai mulţi, căci au pătimit în închisori peste 300 de scriitori?
I.D.Sârbu reprezintă la noi cazul scriitorul tipic pentru literatura de sertar. Cărţile lui importante au început să apară imediat după 1989: Traversarea cortinei (corespondenţa sa cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu şi Mariana Şora); Iarna bolnavă de cancer, 2 volume (corespondenţa cu familiile Petroiu, Maxim şi Cotruş); Adio, Europa, roman; Europa mea; Jurnalul unui jurnalist fără jurnal... Urmate de exegeze, de monografii, precum cele ale lui Nicolae Oprea şi Daniel Cristea Enache... Culegerea Zidul de sticlă, a cercetătoarei Clara Mareş, despre cei 32 de ani de urmărire de către securitate a obiectivului I.D.Sârbu.
O casă memorială în Petrila, un teatru de dramă în Petroşani, purtându-i numele, o placă memorială în Craiova...Opera puternică a unui mare scriitor, disident adevărat, dârz, incoruptibil, cu care am putea să ne mândrim realmente. Securiştilor şi politrucilor nu le venea să creadă că un fost comunist ilegalist refuză cu obstinaţie să devină colaboratorul regimului, fie şi din umbră, un performer al turnătoriilor, un abil profitor, un carierist eclatant...

Opera: Teatru: La o piatră de hotar (1967); Frunze care ard (1968);  Arca bunei speranțe (1970); Întoarcerea tatălui risipitor (1972); Sâmbăta amăgirilor (197; A doua față a medaliei (1973); Teatru (1976). Povestiri: Șoarecele B. și alte povestiri; Povestiri Petrilene;  
Opere publicate postum: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal ; Adio, Europa!D e ce plânge mama? (1973);  roman pentru copii Dansul ursului, roman pentru copii și bătrâni; Lupul și catedrala, roman distopic

Citeşte mai mult: http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2212
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu
http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/01/04/id-sirbu-jurnalist-fara-jurnal-2005/
 http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519.html
Casa memorială I.D.Sârbu din Petrila, jud. Hunedoara


POEZIA ZILEI,
LIDIA LAZU

***

Înconjurăm balta
mergând pe creasta betonată
urechea noastră stângă
se umple de cântecele
de dragoste ale păsărilor
broaştelor
ale tuturor
insectelor şi chiar a bărzăunilor
iar urechea cea dreaptă
se chinuie cu zgomotele
maşinilor nerăbdătoare
să ajungă la stop înainte
de culoarea roşu
în general înaintea tuturor

coborâm această pâlnie şi
mulţimea de flori sălbatice
care ni se par aranjate
după cele mai înalte criterii artistice
ne iau în stăpânire cu eleganţă
şi blândeţe
rămânem fascinaţi de
luminile solare care mângâie lacul
mereu în schimbare
pregătind toată suflarea
pentru adevăratul miracol
care se repetă
într-o deplină însingurare
câteva nopţi la rând
ţinându-ne cu sufletul
atât de aproape de stele
încât ne atingem uşor
şi reverberăm
ca şi cum am împrumuta
unii de la alţii ceva
un fel de putere magică
şi nu ne-am mai sătura
19 iunie 2012   

***

Cerul pe care-l vedem
de la nivelul bălţii
este cu mult mai bogat
decât cerul înghesuit
între blocurile străzilor
aşa că
în fiecare seară
facem un pelerinaj
găsim mereu o plantă
o vietate pe care ieri n-am observat-o
o lumină
oglindită-n ochiurile
de apă care-au rămas înşirate
printre atâta stuf şi multe alte 
o mireasmă tare
de boz înflorit
un parfum suav lângă
un câmp de mărăcine
cu flori rotunde acoperite
de un puf
protejat de ţepii grozavi
răspândiţi pe tulpină
cu mare precizie
o adiere de vânt
ne răsfaţă cu fel de fel
de mirosuri venite de oriunde
şi pentru ca totul să ţi se pară
un vis la care poţi să te întorci
când şi cât vrei
păsări şi broaşte şi musculiţe
îşi cântă
de dragoste
la întrecere
formând un cor
pentru care şi îngerii
se bat
23 iunie 2012


Ion Lazu: consemnare: Lansarea la Rotonda MNLR a noului volum de poezii Sub Steaua Câinelui, de Victoria Milescu, Ed. Tracus Arte, 2012.
Greu de închipuit, de explicat şi mai anevoie, (dar avem şi producem la moment documente fotografice  incontestabile!), marea înghesuială de la Rotonda MNLR, în preajma orei 13 a acestei zile caniculare... La semifinala de ieri, parcă totuşi mai erau câteva locuri neocupate la peluze, sub faldurile serii ucrainiene. Dar sub steaua câinelui?! ...Au fost sechestrate şi aduse scaune de prin toate birourile Muzeului. Scriitor lângă scriitor - lucru de mare mirare, având în vedere orgoliile y comprys.. S-a lansat ipoteza că ar fi vorba despre o confrerie a brăilenilor, cu rădăcini istorice în perioada fanariotă..., pornindu-se chiar de la faptul că printre actanţi au fost identificaţi: Lucian Chişu, coleg de clasă şi de cenaclu cu autoarea, Gabriel Dimisianu un demi-elin!), Nicolae Grigore Mărăşanu, alţi brăileni răzbătători... şi fapt este că de la Brăila până la Bucureşti, toate localităţile mai răsărite şi-au trimis reprezentanţii, inclusiv dl George Călin de la Urziceni; altă ipoteză fiind cea a cenaclurilor bucureştene şi bărăgănene reunite, sau a redacţiilor revistelor literare la care a colaborat brăileanca; de nu cumva ar fi vorba despre o comasare a editurilor care în timp i-au publicat cărţile; o anumită confuzie a creat vestea că avem trimişi de la Londra, din Georgia fostă sovietică, de nu mai ştiu unde. Ca să fie stabilizate lucrurile, Universitatea l-a delegat pe dl prof. Ştefan Cazimir, chiar şi Asociaţia Bucureşti a USR l-a trimis pe însuşi preşedintele său Horia Gârbea...Pentru rezon de simetrie cu Muzeul literaturii, Biblioteca Metropolitană l-a trimis la înaintare pe dramaturgul Emil Lungeanu Părea improbabil tocmai faptul că pe toţi aceştia i-ar fi adus împreună, la ora cea mai fierbinte a zilei, anume dragostea de Poesie... Şi totuşi!
(Să-i enumăr, chiar şi pesărite, cu explicabile lacune, pe cei aproape o sută de participanţi, în frunte cu octogenarii Radu Cârneci şi Toma George maiorescu mi se pare superfluu - şi ar fi să dublez volumul acestui text - dar aveţi şansa de a le descifra chipurile în fotografiile juxtapuse. 
Au cuvântat: Lucian Chişu, suplinindu-l cumva pe editorul Ion Cristescu, "prins într-o filmare"; Ştefan Cazimir, despre dualul eu-lume, de la care porneşte poezia, citindu-ne cu metodă nu mai puţin de 5 poeme; Horia Gârbea, autor al prefeţei, cu un ingenios excurs în lumea diminutivală a poetei , conducând la încheierea că lumea mare se face din asamblarea meşteşugită şi migăloasă a lucrurilor mărunte; ne-a citit el însuşi câteva poeme, pe cel din urmă mărturisind că ar fi dorit să-l fi scris el; Emil Lungeanu, făcând o seamă de legături spectaculoase, filologice-istorice-culturale: de la canicula care ne oprima chiar în acele momente la căţeluşa latinilor: canicula, de la costelaţia câinelui la steaua Sirius, de la apariţia numitei constelaţii la revărsările Nilului, la începutul de an egiptean... Despre tonul general elegiac, despre stăpânirea mijloacelor, despre eficienţă, despre adecvare. Este posibilă poezia în lipsa adecvării la obiect? Logic, elocvent, convingător. Din sală s-au ridicat voci dornice să elogieze  performanţa autoarei: Poetul Gheorghe Istrate, cu deja cunoscuta-i scuză de timiditate, pentru a ne citi un text de doar jumătate de pagină. "Depinde cât de mare e pagina...", a punctat Horia Gârbea. "Depinde cât de mărunt e scrisul...", am riscat eu...Şi toţi l-am ascultat pe poetul de la Limpeziş- Buzău, elogiind-o pe "Victorina." Scriitorul Ion C. Ştefan a rostit o singură frază, însă iscusit adusă din condei. Au recitat câte două poeme: actriţa Lidia Lazu şi o studentă la teatru.
Flori, felicitări, îmbrăţişări, fotografii de grup, autografe - şi multe vorbe bune între confraţi;  şi o trataţie ca de amiază în regim mediteranean...




















ion lazu: Fotografii, Pe Dig, XXI...





6 comentarii:

  1. Aproape simultan cu chinul meu ticăit asupra unor cireşî-amare (avea aproape uitata Veronica Russo o elegie în grai "basarabean" despre ele, iar vecină nouă ne-a fost verişoara sa,Larisa - regina dulceţilor, de la care am moştenit tradiţionalul lighean de alamă, bătut la ciocan dintr-o singură foaie)... Aproape simultan, urechile ciulite mi-au fost pentru Centenarul Celibidache (n-am ştiut că fusese marele adversar al lui von K.!), cam agresiv mediatizat de unul dintre fii - regizorul.
    Şi-aproape de pauza dintre 2 recipienţi (mai am de pigulit la 5 kile!) - un vast, documentat Remember dedicat lui ID Sîrbu...
    În pauză, am dat fuguţa pe-aici: ID Sîrbu e la Onoare!
    Şi Doamna Lidia cu lieduri despre pelerinajele pe creasta unui dig ce va deveni celebru.
    Vă-mbrăţişez şi mă-ntorc (amărît) La Cireeeşeee...
    apoi evovarea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care ar fi fii lui Celibidache stimabile? Fiindca exista doar 1 singur fiu....

      Ștergere
    2. Stim'Abile A Nonim, poate făcea(ţ)i mai bine dacă mă scotea(ţ)i din ceaţă, decît să mă fi luat cu "stimabile"?... "Chă" - chiar de nu ni-s în zguduita ciobotă - te/vă pot lua şi eu cu Comendatore. Nici faptul că ni-s în Anul Caragiale nu-mi permite să fiu mitocan şi-ţi/vă spun cuviincios "la bună recitire"!

      Notă superfluă (că, cine se scuză... fîs):
      Eroarea mi-a fost indusă (în timp) de mediatici (nu doar ăştia de-aici!) care-l prezintă-n fel şi chip: Serge-Jean, Serge jr., Jean (pesemne să omită confuzii) şi, desigur (că români suntem) Sergiu-Ioan, ba chiar şi Sergiu-Jean. N-am reţinut şi vreun Jan. Iar profesiile sale-s cînd regizor, cînd muzician, cînd fotograf...
      Cum să nu se tîmpească simplii din Fundu'Moldovii, din coasta aproape ruinatei Case natale a muzicianului (şef de niscai mari orchestre şi compozitor încă în dezvăluire). Casă ce a primit ieri un bust în faţă, dar nimic drept întări(toa)re.

      Am onoarea să nu salut decît Gazda, căreia-i şi cer iertare că mi-a sărit muştarul aici. Pesemne, încă mă bîntuie stafiile amare ale cireşelor epurate mai ieri: 10 kile!

      PS:
      Vocativul - oricum, oriunde-i în frazare - cere separare netă de context. Nu stimabil subînţeles. Ori, şi aici mă-nşel...
      Şi, oricît de bătut în cap mă cred unii stimabili, îi asigur că ştiu să fac (de)osebire între omonimele morfo-logice "un" şi "un".

      Ștergere
  2. Prieteni, ca să nu existe dubii cu privire la schimbarea la faţă a acestui blog, vă voi spune că am trecut prin foarte mari emoţii: de la o zi la alta a dispărut tot ce scrisesem pe blog, de la 23 iulie 2011 încoace...aproape un an de buchiseală. M-am perpelit, am dat din colţ în colţ: iar în final, dând un telefon disperat Fiului ot Athena, ciberneticianul şi-a dat seama că a survenit o modificare a şabloanelor de la firma Blogger. Se pare că au renunţat la varientele acelea şi au standardizat această nouă formulă, pe care eu, pus în faţa faptului împlinit, o adopt ca atare. Bucuros că n-a fost ceva mai grav. Trebuie să mă înveţe cineva cum să salvez pe stick ce-am adunat până acum... Cu drag, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  3. Drag Prietin!
    Nu-i nevoie de nici un stick (puţulică), nici de "port-usebeică"!

    În computatorul domniei-tale (în My Documents ori direct pe ecran, cică Desktop), deschide-ţi un nou dosar: după tipicul click-stînga-New-File. În acest Dosar pe care-l poţi denumi cum vrai, dar cît mai scurt (BlogLazu - de-ţi convine) şi fără diacritice!
    În el, după paşii 1File-2Save as-3Save, vei avea surprinderea sî-ţi vezi opera zilnică salvată, de la antet, la ultimul rînd al afişării, înclusiv comentariile şi alte ochioase trimiteri din coloanele alăturate. Ca să nu spun şi de poze!
    E cel mai simplu procedeu de salvare. Dar, fiindcă va trebui să procedezi de la capăt (adică, de la coadă la cap), trebuie să ştii că te aşteaptă 175 de salvări din 2011, + cele 176, de pînă acum. Deci aproape 400 de proceduri.
    Ca Administrator, mai ştiu că providerii îţi oferă şi opţiunea salvării (copie de rezervă a) întregului blog. Dar, fiindcă nu se face pe hardul calculatorului, ci tot în spaţiul lor internaut, dublîndu-ţi ocuparea spaţiului alocat, nu văd ce mare scofală-i.

    Eu am şi alt procedeu, cu care mi-am salvat în word.doc Sălaşul dezactivat de ucozaci, dar e cam ca scărchinatul cu mănuşi de box. Doar de nu-ţi convine ce ţi-am propus, îţi e.mailez cealaltă procedură.
    Vezi urmarea pe mail.

    RăspundețiȘtergere
  4. Atenţionare-rugăminte.
    A nu se săpa tranşee pentru poziţionări belicoase, a nu se emite strigăte ultimative...; atrag atenţia că pe-al nostru blog nu flutură steme, crini roiali învrăjbiţi coloristic, etc. Ne spunem opiniile în deplină cumpătare, căci "Frumos e numai adevărul", cum sună o venerabilă zicere, cum citeam titlul unei cărţi de Florin Gabrea, prin anii 80. Opinia e opinie, cât de distanţată-delimitată şi bine susţinută, însă: fără violenţă de exprimare, stimabililor!. Căci suntem toţi, în mod nedrept, sub regimul grabei, al urgenţei, mai scăpăm o virgulă, un i de la pluralui articulat al fiilor etc. Altfel, autori respectabili, de nu redutabili, cu teancuri de cărţi scrise, cu biblioteci citite, îndrăgite. Şi eu, cu jenă, văd în urma-mi diverse enormităţi scripturale, cuvinte mutilate prin simpla atingere a tastei învecinate... - dar mă resemnez că voi fi scuzat, tacit, căci scri se din grabă - şi sunt convins că este cauza singură a acestui fel de scăderi. Iar de-aş avea timp, ştiind că patronul (Eu), pot interveni să radiez un text, să-l corijez la literă, aş face-o. Nu e cazul: ce e de înţeles, de dedus, e de bine. Ci piară duşmănia între vizitatorii foarte elevaţi, pe care prea mult îi respect, ai blogului meu.
    Am renunţat să mai postez pe blogul unui confrate numai şi numai din ăst motiv: acolo comentatorii,de obicei sub pseudonim(e), cu măşti de gang, nu fac decât să se pândească şi să se luxeze reciproc, la nesfârşit. E până la urmă un spectacol descurajant, nu?
    Şi DA, l-am ascultat şi eu pe fiul lui Celibidache, i-am văzut un film extraordinar despre tatăl său, n-am a-i reproşa mare lucru. Impresie foarte bună, se vede marea rasă. Puţin prezumţios, totuşi? Dar sunt eu în situaţia de a vorbi despre tatăl meu genial?, ca să ştiu ce poză aş lua? Observ ce observă toată lumea: că mai întotdeauna, descendenţii sunt stresaţi la propriu de carura/calibrul părintelui. Poate să fie vorba pur şi simplu de creşterea şi descreşterea unei familii, cum e vorba de neamuri, de imperii, de... tot.
    Cu drag, Lazu

    RăspundețiȘtergere