luni, 18 iunie 2012

Scriitorul zilei: Al. Călinescu; consemnare: Centenar Caragiale la MNLR; poezia zilei; fotografii...

 Scriitorul zilei: Al. Călinescu, n. 18 iunie 1945

   
Ieşeanul  a absolvit facultatea de filologie , secţia franceză şi a urmat o carieră universitară în urbea natală. Între 1992 şi 1997 a fost cooptat la paris la Institutul de limbi şi civilizaţii orientale. A primit două distincţii franceze. Din 2000 este directorul BCU din Iaşi. 
A debutat în 1963 cu cronici literare în Iaşul literar, apoi a colaborat la Convorbiri literare şi la cronica. A editat volume de critică literară, literatură comparată, istorie şi teorie literară. Doctoratul obţinut în 1983. A luat premiul Uniunii scriitorilor în 1972 şi pe cel al Academiei în anul 1990. În istoria critică a lui NM este apreciat pentru interpretările la opera lui I.L. Caragiale.

Citiţi mai mult: http://www.adevarul.ro/locale/iasi/Portret_-_Alexandru_Calinescu-profesorul_premiat_de_statul_francez_0_178782182.html

ion lazu: consemnare - Centenar Caragiale la MNLR
Duminică înainte de prânz, mare animaţie mare la Rotonda MNLR: finala cu premii a Concursului literar pentru elevi: "Trăieşte o zi ca în Caragiale." Sala arhiplină: elevi, profesori, susţinători legali ai tinerelor talente...  A fost o revărsare de veselie şi o avalanşă de menţiuni, premii, mari premii, diplome, cadouri în cărţi etc, pentru câştigătorii concursului, pentru şcolile cu participare masivă, pentru profesoarele ce s-au implicat din toată inima în desfăşurarea concursului. (Premii înmânate de o tânără şi prea-frumoasă doamnă, costumată a la belle epoque, căreia participanţii, conectaţi în modul cel mai firesc la lumea lui Nenea Iancu, i-au spus "din prima": Madam Popescu. Fiecare dintre cei premiaţi a fost incitat să ne povestească aventura sa scripturală, poate prima în viaţă, sperăm nu şi ultima: cum i-a venit ideea, cum a scris, ce-a intenţionat să ne sugereze, cu mijloace caragialiene, din viaţa de azi a şcolarului român, a familei, a societăţii. Emoţii, sinceritate, infuzie de candoare... Au fost premiate şi elevele ce s-au implicat în voluntariat la Muzeu, cu un vârf de activitate în Noaptea muzeelor, când elevii-ghizi musai să facă faţă afluxului de vizitatori, toţi curioşi, întrebând, unii foarte avizaţi în materie, prilej pentru ghizii voluntari de a "băga la cap" detalii, informaţii, amănunte cu privire la subiectele expuse în sălile muzeului. Declaraţii de devoţiune, de ataşament pentru această experienţă formativă, din care elevii au fost cei mai câştigaţi...
Felicitaţi călduros de iniţiatoarea întregii acţiuni, dna Oana Oros, muzeograf la MNLR. Îndemnuri din partea dlui Director prof.univ. Lucian Chişu către actanţii elevi, de a continua voluntariatul, de a se perfecţiona, de a se dedica eventual acestei profesiuni, după studii filologice de rigoare.
"Sarea şi piperul", ca să spun astfel, absolut necesare într-un festin cultural, a fost sceneta Două loturi, interpretată cu vervă şi aplomb de un grup de elevi. Prestaţie la cel mai înalt nivel, o dovadă în plus că textele caragialiene sunt premiza sigură a succesului actoricesc.
În ultima parte a acestei sărbătoriri Caragiale, într-o duminică de mare frumuseţe şi emoţie, cum o şi merită din plin clasicul nostru ajuns la centenar: într-o sală de la etaj a Muzeului am audiat un trio de interprete studente la conservator: oboi, flaut şi fagot, într-un repertoriu foarte bine ales, cu piese sensibile, la care audienţa a consonat. În ambianţa sălii muzeale, cu cărţi vrăfuite cu dichis, cu sertare doldora de manuscrise preţioase şi de pe pereţii căreia ne priveau de-acum clasicii Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Thedor Mazilu, Ion Băieşu...




Poezia zilei
Mihai Eminescu
Şi dacă...

Şi dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz,
Desigur că la noapte un tei am să visez.

Iar dacă peste ziuă eu întâlnesc un tei,
În somnu-mi toată noaptea priveşti în ochii mei...


Ion Lazu: Fotografii - Pe dig, X (flori de spin...)





















9 comentarii:

  1. Conştient (că, altfel, nu-l concep), dl Ion Lazu se azvîrle zilnic într-o competiţie cel puţin triplă, de nu şi mai mult: e un evocator documentat în "Scriitorul zilei": un antologator liric sensibil, avizat în "poezia zilei"; un clasic memorialist al momentului cultural, încă în viaţă - spre mulţămirea noastră !; şi un Pozar ce riscă şi-şi pună-n eclipsă calităţile enumerate mai sus.
    Ce bine-i de noi, mai comozii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Să ne înţelegem, prietene Culai ot Keatra: fac şi eu ce pot... sau doar o parte... În loc să buchisesc vreo proză de sine stătătoaare, mai bună sau doar oarecare - dar pe care să trebuiască a o plblica pe banii mei. Am atâtea cărţi pe care nimeni nu se arată dispus să mi le editeze domneşte... Am Elegii noi/vechi, am Sonete; am Odiseea plăcilor memoriale şi 3 volume de Jurnal. Nici să mai scriu jurnal nu mă îndemn. Zădărnicia. Poate şi vârsta. Desigur şi scârba de a mă băga pe sub pielea celor care decid...
    Iar de mi le-ar edita, totuşi, nu vine o amărăciune în plus? cine mai citeşte oare?! Nu mai avem timp nici pentru scris, darmite pentru citit nume noi, necunoscute, despre care nu s-a dat sfoară în ţară... Lucru mai trist şi mai descurajant pentru alde autor nici că s-a pomenit.
    Ci noi ne ţinem firea, cât de cât. Şi aici ne mai jucăm, o vreme. Mai postăm niscai fotografii de pe unde trece toată lumea, fără să vadă...Însă fără a ne face iluzii. I-am prezentat pe câţiva dintre contimporanii noştri - crezi că s-a învrednicit vreunul să dea un semn, un telefon, cevaşilea? Doar Dan Culcer, ot Parigi, unde mai supravieţuiesc bunele maniere... A vorbi într-un pustiu, s-a spus. Cu mare drag, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  3. NU Te Descuraja!
    Noi Te iubim!

    Nu (ne) socoti pe degete... socoteşte (-ne) pe cît te iubim, admirăm, invidiem, preţuim...
    Între alte atîtea graţii de la Pronie, Tu, Bunicule, Tu, Bunicuţo, Voi, Buneilor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim, domnule Lazu!
    Sunteti cel mai bun prieten al Muzeului National al Literaturii Romane!mereu voluntar, mereu devotat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Prietene Culai, o facem şi pe asta: Nu ne descurajăm - şi gata! Însă nici nu plutim în extaze, ne-am face de ocară, vorba ceea... Cam ăsta ar fi "melicul" scriitorincului: când nu buchiseşte la un nou manuscris, i se păre că nimic nu-i în ordine... Şi că el e primul vinovat.
    Sunt spre final cu citirea /recitirea textelor Magdei Ursache din Vieţile cărţarilor contimporan,(unde şi mie îmi face partea). Văd şi înţeleg şi sunt oprimat de revolta ei nestinsă împotriva scriitorilor iaşioţi între care s-a mişcat în ultimele 4 decenii. A intrat prima pe listă la Filologie, a terminat cu diplomă de merit. Dar mereu săpată, mereu considerată individualistă, neîncadrată în colectivul UTC... Câştigă postul de asistentă prin concurs, dar este prima suprimată. Din nou suprimată la reducerile de la Institutul Academiei, apoi şi din redacţia Cronicii. N-a publicat nicio carte până-n Evenimente. Însă P. Ursache o îndemna, cu un teribil curaj, al demnităţii: Scrie ca şi cum n-ai trăi în comunism! Şi-a publicat romanele după... Dar au iertat-o cobreslaşii-laşii? Nicidecum. Nici Dânsa pre ei, ajunşi acum în posturi şi mai înalte, cum se întâmplă. Ce să mai zici? Întotdeauna există un mai rău decît răul pe care l-ai înfruntat, ponoase mai groaznice decât ponoasele şi pacostea personale. Cu drag, Lazu.
    Şi foarte mulţumesc de vorbele cele bune, moldoveneşti...
    Lazu

    RăspundețiȘtergere
  6. Et, si'il n'en reste que nous...
    Le Monde a son Sens!

    Observ, deşi nu-s profet.

    RăspundețiȘtergere
  7. Vă înţeleg dezamăgirea d-le Lazu. Un dicţionar al scriitorilor? Ehei! „- Ce tot tulburi lumea, Fadei?” „- Am ceva de vorbit cu boierul”. Era discuţia dintre nişte slujitori (putem spune, comentatori ca şi noi) din „Întoarcerea ţărânei în pământ” de Ion Druţă. Tristă şi jalnică va fi aşteptarea noastră (poate şi a lor) când nu veţi mai scrie în acest blog, despre scriitori. Vom rămâne ca cei din „Toiagul Păstoriei”: „Şi... n-avea oi”. Acela, ştia mii şi mii de lucruri, din viaţa scriitorilor, şi părea că a şi fost adus pe lume anume pentru a nu se pierde sămânţa „scriitorilor” despre care vorbea, şi el (Ion Druţă) era mândru de înalta misiune... dar, vorba lui: „N-avea oi”. Apoi, cum a-i vrea să vă sune şi să vă laude, domnule Lazu, când amestecaţi de-a „valma” (după ei) pe scriitori între ei? Orgoliile lor? Aţi uitat că au orgolii? Dar, să nu cădem în patima generalului Belliard, care-i raportase lui Napoleon (pe frontul războiului din Rusia) că ruşii sunt pierduţi. „- Dumneata eşti prea aprins, Belliard, zise Napoleon. În vâltoarea focului, e foarte uşor să te înşeli” (cap. 34, vol 3). Să luăm aşadar, aminte! Şi, nu pot încheia, decât amintindu-vă, reproducând acum, întrebarea lui Ivan Alexeevici, după pledoaria lui Stockman, care nu primi nici un răspuns la: „- De ce tăceţi ca peştii?” (cap.24, vol. 3) Şi atunci?

    RăspundețiȘtergere
  8. ERATA: cap.34 vol.3 din "Război şi pace" de Tolstoi şi cap.24 vol.3 din "Donul liniştit" de M. Şolohov

    RăspundețiȘtergere
  9. Aveţi Rezon, boieri dumneavoastră! Iar în ce-l priveşte pe Călinescu, ca să aduc discuţia pe făgaşul strict, impresia mea este că steaua criticului se află în vădită ascensiune. Ce-i drept, l-au bruftuluit/beştelit în fel şi chip toţi autodeclaraţii arbitri ai moralei, pentru oportunismele sale, care au fost consistente, nu glumă...În vreme ce alţi actanţi de primă mână ai Interbelicului erau umiliţi, torturaţi, reduşi la tăcere, în închisori. În timp ce şi Divinul era aruncat de colo-colo, jucat pe degete, ca să nu uite cine e cu pâinea şi cuţitul...Călinescu totuşi, a militat pentru respectarea valorii. Va fi considerat presa o chestiune secundară, conjuncturală. A scris însă monografii imbatabile pentru Eminescu, Creangă, Alexandrescu, Alecsandri, Filimon, Maiorescu; a pus pietre de temelie culturii naţionale. Şi nu a acceptat să i se mutileze textul Istoriei. Care rămâne şi până astăzi cea mai consistentă lucrare în domeniu. Cu un cuvânt: fundamentală. Textul lui de la 1941 are cu 20% mai multe litere decât al istoriei critice, idem, are cu 20-25% mai multe nume la indice, lucru lesne de verificat - ar fi de înţeles că literatura română s-a pierdut/depreciat/neantizat pe drum, în aceşti 60 de ani... De neimaginat: "un serios pas înapoi"..., după o exprimare nemiloasă (şi neiertată de tovi) a colegului meu din "Sălbaticul"...(scris în 86-90 şi editat în 2005)...
    Mă gândesc la marii noştri scriitori din secolul XX şi îmi dau seama că doar 2 sau 3 prezintă la ora actuală importanţa lui Călinescu şi impactul său cultural. Arghezi, Blaga... Am avut marea surpriză să văd de curând două filme, unul după Camil P., celălalt după Enigma Otiliei. Pe când dialogurile lui Camil sunt aproape jenante, mereu prezumţioase, de intelectual autist, infatuat, egolatru etc, dincolo, la Călinescu, paginile foşgăie de viaţă, de personaje copleşitoare prin angajamentul lor vital.. A fost aproape un şoc, şi de fapt confirmarea şi întărirea a ceea ce simţisem demult, pe când citeam cu sufletul la gură aceşti doi autori...
    Cu bune gânduri, Lazu

    RăspundețiȘtergere