miercuri, 20 iunie 2012

Scriitorul zilei: Emil M. Cioran; poezii, consemnări; fotografii...

Scriitorul zilei: Emil M. Cioran, n. 9 aprilie 1911 - d. 20 iunie 1995


   
 Fiu al unui protopop ortodox din Răşinari-Sibiu şi al unei descebndente dintr-o familie nobiliară transilvăneană, EC a făcut şcoala primară la Răşinari, liceul la Gh. Lazăr din Sibiu şi Filosofia la Bucureşti. Bun cunoscător de limbă germană, se familiarizase cu operele unor  Im. Kant, Schopenhauer, Fr. Nietzsche, dar şi Martin Heidegger, Lev Şestov. Profesorii săi preferaţi la universitate: Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Îşi va continua studiile filosofice la Berlin. Face publice în ţară viile sale emoţii despre prestaţia lui Hitler, încercând inclusiv să justifice asasinatele din Noaptea cuţitelor lungi.  Mult mai tîrziu, se va distanţa, ruşinat, de aceste rătăciri ale tinereţii. De subliniat că Emil Cioran nu a făcut parte din mişcarea legionară, în schimb şi-a manifestat simpatia pentru opţiunile extremei drepte româneşti, pe linia ideilor existenţialiste-trăiriste, într-un melanj de ortodoxie şi misticism. (Stânga franceză nu i-a uitat nici astăzi rătăcirile de tinereţe.)
Revenit în ţară în 1935, va fi profesor la liceul Andrei Şaguna din Braşov, dar în 1937 pleacă la Paris cu o bursă de studii a Institutului Francez, care se prelungeşte până în 1944. În 1945 se stabileşte definitiv în Franţa, fără a solicita cetăţenia (asemenea lui Brâncuşi), iar prin retragerea cetăţeniei române de autorităţile comuniste va deveni apatrid.
În ţară îi apăruseră, începând din 1934: Pe culmile disperării; 1935: Cartea amăgirilor; 1936: Schimbarea la faţă a României; 1937: Lacrimi şi sfinţi; Amurgul gândurilor; după 1990, Dan C. Mihăilescu publică Singurătate şi destin, o culegere din publicistica interbelică (1992), Scrisori către cei de acasă, 1995, sub îngrijirea fratelui său Aurel Cioran şi Ţara mea, 1996, în paralel cu traducerea în franceză a scrierilor sale editate în România dinainte de război.
Stabilit în Franţa şi decis să nu revină în ţară, s-a cufundat în citirea clasicilor francezi, dar şi a scrierilor medievale, la bibliotecă, forjându-şi în timp un stil de mare acurateţe, şi devenind poate cel mai bun stilist de limbă franceză, altoind pe franceză clasică o simţire românească, plină de seve ancestrale. Prima sa carte în franceză: Precis de decomposition, 1949 a fost încununată cu premiul Rivarol; ulterior Emil Cioran a refuzat orice alte premii, din orice parte ar fi venit.
Departe de publicitate, Emil Cioran cultiva relaţiile amicale cu vechi prieteni din România, acum şi ei parizieni: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, B. Fundoianu, Paul Celan, dar şi cu Samuel Beckett, Henri Michaux etc. La 2 ani după decesul lui Cioran, a pierit şi Simone Boue, prietena din tot răstimpul francez, pe care totuşi EC nu a luat-o în căsătorie... Apoi, menajera a descoperit la subsolul clădirii, printre nenumăratele caiete ale filosofului, o continuare a jurnalelor sale, editate până la nivelul anului 1972.
O prezentare negativă, de la un capăt la altul îi face dl N.M. în recenta sa istorie, precizând că se referă doar la cărţile publicate înainte de stabilirea în Franţa şi considerate ca reprezentând partea mai puţin cunoscută a operei cioraniene (interzisă la noi, netradusă în Franţa). Reproşându-i omului nepăsarea faţă de soarta celorlalţi, a prietenilor chiar, a României. Sprijinindu-se din plin pe susţinerile Martei Patreu din eseul Un trecut deocheat, 2004.
Citeşte mai mult Emil Cioran: Profilul interior al Căpitanului: https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=gmail&attid=0.1&thid=1380eeb3c3f01c6e&mt=application/msword&url=https://mail.google.com/mail/u/0/?ui%3D2%26ik%3D1dce5d5cf7%26view%3Datt%26th%3D1380eeb3c3f01c6e%26attid%3D0.1%26disp%3Dsafe%26zw&sig=AHIEtbQrF7m_s7B157QHV_w-okyk6uF12Q


Poezia zilei
Serghei Esenin (din memorie):

Sunt obosit de traiul meu statornic,
Curând din casa mea am să dispar...
De alte zări, de altă lume dornic,
Eu vagabond m-oi face şi tâlhar.

Pe cârlionţii zilelor senine
Voi rătăci spre-un trai curat ori strâmb,
Şi cel mai bun prieten pentru mine
Şi-o ascuţi cuţitul din carâmb.

Întors acasă, vremea mi-o voi pierde
Cu dulci nimicuri, ca oricare om
Şi sub fereastră, într-o seară verde
M-oi spânzura cu mâneca de-un pom...

Consemnări: Vieţile cărţarilor contimporani, după Magda U.
(Despre Nicolae Breban, p. 86):
"Biografemul propriu e mereu bine plasat: dosarul Bunavestire, de pildă. Marin Preda l-a respins, când autorul romanului ajunsese cam la fundul literaturii, cu verdictul "nu e marxist"; cenzura i-a făcut pe manuscris 2000 de observaţii; o plenară CC a desfiinţat cartea, după ce Junimea ieşeană a tipărit-o. A doua zi după acea plenară care condamnase virulent cartea, prin vocea "amicului" Titus Popovici, Mircea Iorgulescu s-a grăbit, "să arunce piatra".  Unde? "În aceeaşi revistă unde l-am anjgajat şi i-am dat spaţiul critic cel mai prestigios". (Memorii II, p. 108-109)
Contra altui roman, Îngerul de ghips, Popescu-Dumnezeu a comandat patru atacuri. Punct ochit, punct lovit. De altfel războiul scriitorului român împotriva scriitorului român s-a purtat de la origini (cu tăieri de capete) până-n zilele noastre, fără armistiţii. Iar în acest război încap trădări destule, schimbări neaşteptate de tabere.  Cei care dădeau verdictele au fost şi judecătorii, şi procurorii, şi executorii celor pedepsiţi, pentru că înfruntaseră acel sinistru sistem ideologic."



ion lazu: fotografii...(Pe Dig, XIII)