3 martie: Emil Giurgiuca, n. 27 decembrie 1906 - d. 3 martie 1992
Cuvintele
Cuvintele sunt grunjii de culori,
Reflexe din jăratecul latent,
Esenţe vii, nescuturate flori
Şi semne unui sens incandescent.
Ce-i risipit, cu ele mi-l adun,
Ca într-o stemă, şesuri, râuri, munţi.
Câmpul real pe care-l recompun,
Spre piscuri virtuale-ntinde punţi.
Şi se-ncheagă-un tânăr univers
Şi singular în fiece cuvânt.
Miracolul acesta e: un vers,
Cristal şi undă în care mă cuprind.
Sau mă aleg cu aburul suflat
În dimineţile de martie
Pe iezere - oglinzi în care bat
Munţii cu stelele şi codrii patriei.
din Poemele
verii (1964)
***
Fiu de preot transilvănean dinspre Cluj,
şi-a făcut liceul la Gherla, absolvit în 1923, urmând apoi Literele şi
Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1929, după care a avut o carieră de profesor
de liceu în cîteva oraşe ardeleneşti: Aiud, Uioara, Brad, Cluj şi Sighişoara.
Din 1940 devine redactor. Debutase încă în 1925, dar primul volum de poezii îi
apare în 1838: Anotimpuri,
impunându-l ca un poet cu prozodie impecabilă şi de inspiraţie transilvană,
caracterizată prin claritate a expresiei, melodicitate a versului, ataşament de
natură, într-o viziune luminoasă, a divinităţii ce împrăştie în sufletele
sensibile clipe binecuvântate: "Pe Dumnezeu, mireasmă plutind pe flori, pe
apă..." Al doilea volum aduce ca notă distinctă suferinţa pierderii
spaţiului mirific din Ardealul smuls prin Diktat.
Devenise redactor la Revista Fundaţia
Regală Carol II, apoi profesor la liceul Cantemir Vodă din Bucureşti.
Se făcuse remarcat şi prin cele două
antologii din poezia Transilvaniei: Poeţi
tineri ardeleni, 1940, urmată în 1943 de Transilvania
în poezia românească. Până în 1964, vreme de două decenii, Emil Giurgiuca
nu a mai publicat niciun volum de poezii.
Între 1947 şi 1974 a tradus nu mai puţin
de 15 titluri din literatura maghiară modernă şi contemporană.
Poezii de Emil Giurgiuca: Anotimpuri, 1938; Dincolo de pădure, 1943; Poemele verii, 1964; Cântece de ţară, 1967; Poezii, 1968; Semne pe scut, 1972; Poeme, 1989.
O monografie Emil Giurgiuca sub povara
vremurilor a publicat, în
anul 2006, la centenarul poetului, criticul literar Liviu Grăsoiu.
Citeşte mai mult:
http://www.crispedia.ro/Emil_Giurgiuca
http://www.romlit.ro/destinul_unui_poet
***
Am pus o placă memorială pe faţada
blocului din Bdul Dimitrie Cantemir, nr.11, Sc. A, unde au locuit soţii Mira şi
Emil Giurgiuca.
Alţi scriitori:
Iosif Vulcan, n. 1841
Florian Potra, n. 1925
Radu Mareș, n. 1941 - m. 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu