11 martie: Ion Pillat, n. 11 martie 1891- d. 17 aprilie 1945 

 

 

Balcic

 

Balcic, nostalgic cum e luna, 

Albind pereții râpelor pustii, 

Podind pe valuri licărite bruma, 

Veghind cu basme moarte vremuri vii.

Balcic, încins cu ziduri de cenuşă.

Balcic, cuprins cu murmur de fântâni, 

Încununat cu ceruri de brânduşă, 

Împodobit cu semne din păgâni, 

Cu dealurile surelor cămile, 

Cu case vechi: încremenite oi, 

Balcic, păstorule din alte zile, 

Cobori pe ţărmul biblic pân-la noi.

Cetate mai bătrână decât morții, 

Loc sfânt, ca tinerețea de senin:

Migdalii să-nflorească pragul porții

Când în lumina ta mă-nchin.

 

 ***

Fiul unui boier şi parlamentar moldovean dintr-o veche familie citată şi de Cantemir în Descriptio Moldaviae şi al celei de a doua fiice a marelui politician Ion C. Brătianu, a făcut clasele primare în particular, petrecându-şi copilăria la moşiile Florica-Argeş şi Miorcani-Rădăuţi-Prut; a teminat liceul la Sf. Sava, 1905, după care împreună cu alţi doi fraţi mai mici şi-a continuat studiile la Paris, mai întâi liceul, apoi înscriindu-se la Sorbona, pentru cursuri de Istorie şi Geografie, dar şi de Drept. Îşi va lua două licenţe la Paris, în 1913 şi 1914. Dar revine în ţară pentru campania din Bulgaria. 

A frecventat cenaclul lui Al. Macedonski, căruia i-a publicat volumul Focuri sacre.  În 1916 repetă gestul cu George Bacovia, editându-i volumul Plumb. Debutase el însuşi în 1911, publicat de Titu Maiorescu, în Convorbiri literare. Primul volum: Visări păgâne, 1912, iar în 1914, Eternităţi de-o clipă. Preluase conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu şi Horia Furtună. În 1919 volumul Amăgiri, în 1921 o antologie tematică: Poezia toamnei. În 1923, Pe Argeş în sus, considerată capodopera sa, apoi Satul meu, 1925, dar şi o Antologie a poeţilor de azi, împreună cu Perpessicius. 

Între 1927 şi 1931 face mai multe călătorii: în Grecia, Spania şi încă de două ori în Grecia, editând Caietul verde, 1932, apoi Scutul Minervei, 1934. Devine membru corespondent al Academiei în anul 1936. Alte titluri: Ţărm pierdut, 1937, Balcic, 1942 şi în acelaşi an o antologie din lirica germană, plus volumul Împliniri. În 1944 îi apare o antologie de Poezii, în 3 volume, cuprinzând lirica dintre 1906 şi 1941. Moare la doar 54 de ani, în 1945, în urma unui atac cerebral.

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Pillat

 http://www.scribd.com/firkiry/d/26937266-Ion-Pillat

*

Am pus placă memorială pe strada Al. Philippide, la nr. 9, unde a locuit familia Pillat: Ion, Dinu, Cornelia, Monica…

Imaginea casei Pillat se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009

 

Alţi scriitori:

Iosif Naghiu, n. 1932

Florin Vasiliu, n. 1929

Octav  Sargeţiu, m. 1991

Vlaicu Bârna, m. 1999

 

 10 martie: Dumitru Caracostea, n. 10 martie 1879 - d. 2 iunie 1964

 

Fiul unui magistrat cu ascendenţă aromână şi al unei profesoare de franceză, DC şi-a făcut şcoala primară şi a început liceul la Slatina natală, continuat la Sf. Sava, promoţia 1900. Cu întreruperi, a făcut Literele şi Filosofia, licenţa în 1908. I-a avut ca profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu şi Ovid Densusianu. Aceştia l-au influenţat, l-au ajutat, iar emulul i-a continuat. Peste un an beneficiază de o bursă la Viena, desăvârşindu-şi studiile de filologie romanică cu faimosul savant Wilhelm Meyer-Lubke, autor al "teoriei ariilor laterale", care consideră că în arealul latin istoric, limba a evoluat mai dinamic în zona centrală-Italia, Franţa, iar ariile laterale au conservat forme mai vechi lingvistice: România, Portugalia. În 1913, obţine două doctorate: în filosofie şi în filologie romanică.

Cu declanşarea primei conflagraţii, în 1914 DC revine în ţară şi va fi profesor de liceu, iar din 1920 cu suplinire la Filologie, catedra lui Ion Bianu; în 1930 se titularizează. Din acelaşi an devine membru corespondent al Academiei, iar în 1938 membru titular. Prin strădaniile sale a luat fiinţă în 1933 Institutul de Literatură şi Folclor. Între 1941 şi 1944 este director al Fundaţiilor Regale. Două episoade ministeriale scurte, în guvernul Gigurtu şi în guvernul Antonescu. Exclus din corpul universitar în 1948. În 1950, deşi avea deja 71 de ani, este arestat şi face 5 ani detenţie politică la Sighet, fără a fi fost măcar judecat. Dârzul machedon, eliberat la 76 de ani, mai supravierţuieşte încă 9 ani, expiind la venerabila etate de 85 ani.

Cercetările filologului, influenţat de curentul occidental, modern, receptiv la rapida dezvoltare a celorlalte ramuri ale ştiinţei, se direcţionează în două domenii: folcloristica, pe care o vede în corelaţie cu geografia (Mioriţa este analizată în variantele ei specifice fiecărei provincii istorice), a doua direcţie fiind cercetarea operei literare, însă depăşind stadiul estetic-static, ce are în vedere numai textul final, ci investigând actul creativ în etapele sale succesive, deci dinamic-istoric. Sunt fundamentale studiile lui DC despre opera lui Eminescu. Titlurile sugerează tipul nou de abordare: Personalitatea lui Eminescu, 1926, Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitatea eminesciană, 1943.

Este cunoscută opţiunea legionară a savantului.  Se trece cu vederea faptul că, înlocuindu-l în 1941 pe Al. Rosetii la direcţia Fundaţiei Regale, a dispus topirea Istoriei... lui Călinescu. Din fericire, tirajul se epuizase rapid din librării...

Citeşte mai mult:     http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Caracostea

 http://www.autorii.com/scriitori/dumitru-caracostea/

 

În cadrul proiectului "Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruţi", am pus o placă memorială în Bdul Lascăr Catargiu nr. 28. (detalii în Odiseea plăcilor memoriale). Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

 

                                                                                   

 

Poezia zilei: Aurel Pantea, n. 10 martie 1952

*** 

Nimicitorul are rădăcini în vieţile ce nu se mai întorc,

acum dintr-o dată mă cuprinde entuziasmul, 

atroce plimbări pe sub uriaşe oftaturi, 

tu ai gura închisă, 

e asfinţitul dragostei în vieţile ce fabrică oxizi 

*** 

Cine trăieşte acum, seamănă cu tine, 

uriaşa mea lehamite, contemplativii plecînd,

au rămas să ne privească gropile, stai, nu pleca, 

dragostea murind, face azi ultima mărturisire,

că nu ea, că nu ea, 

că, în nici un caz, nu ea..., 

cine trăieşte acum, seamănă cu tine,uriaşa 

mea lehamite.

La o terasă, în plină amiază, lumina taie gîtul 

domnişoarei de-alături, domnul de la masa

vecină e foarte preocupat 

să-şi taie venele, vine un suflu rece, semn 

că oaspetele de toţi aşteptat

e pe aproape, dar toţi sînt foarte preocupaţi, 

mi-amintesc 

de prietenul meu mort nu de mult, simţea 

cînd e aproape oaspetele 

şi înjura cumplit, mi-ar trebui un pumnal 

pentru această normalitate 

*** 

Mai jos nu cobor, acolo nu mai poate fi vorba

de poezie,

acolo, amintirile sînt atît de bătrîne, că atîrnă

în capete plecate, 

te văd umblînd prin camere, fîşia de lumină

care te urmează 

e a altui timp, ce face eforturi să mai privească,

înainte de a se instaura 

subteranele

 

 

Alţi scriitori:

Petre Dulfu, n. 1856

Traian Lalescu, n. 1920

Dan Simonescu, n. 11 decembrie 1903 - d. 11 martie 1993

Mihai Ursachi, 17 februarie 1941 -  d. 10 martie 2004 ...

 

 9 martie: Mircea Eliade, n. 9 martie 1907 - d. 22 aprilie 1986

 

   

 

Fiul unui ofiţer din Tecuci, care din admiraţie pentru Heliade Rădulescu şi-a schimbat numele (Eremia), viitorul scriitor şi filosof al religiilor se naşte la Bucureşti, urmează şcoala primară din str. Mântuleasa, nume pe care a ţinut să-l mute în literatură, apoi liceul Spiru Haret, unde i-a avut colegi pe fraţii Acterian, pe C-tin Noica, pe Barbu Brezianu. Adolescent atras de lecturi nesfârşite, inteligenţă de tip enciclopedist, începe prin a fi atras de naturale, de chimie şi de ocultism, dar citeşte masiv din Balzac, din Papini (pe care ţine să-l cunoască, mergând în Italia), îmbiat şi de lecturi din filosofie, din istorie: Epictet, Pârvan, Hasdeu, Iorga. Îşi lărgeşte orizontul învăţând în particular italiana, persana, ebraica, pe când franceza îi era deja bine cunoscută.

La 14 ani publică o primă lucrare din entomologie, dar şi o alta de chimie, în următorii patru ani definitivând textul primului său roman autobiografic: Romanul adolescentului miop, 1928; în anul următor va publica o continuare a relatării: Gaudeamus, 1929, despre anii studenţiei, despre cunoştinţa cu Nae Ionescu, care l-a impresionat profund. Maestrul i-a dat un post de redactor la Cuvîntul.

Cu o bursă privată pleacă pentru 2 ani în India, la Calcuta, unde cu savantul prof. Dasgupta se iniţiază în sanscrită şi în Yoga (nescăpând ocazia unei excursii iniţiatice în Himalaia). Îşi va lua doctoratul cu această temă. Dar în curând îi apare romanul de mare succes Maitreyi, 1933, despre idila destrămată cu fiica sanscritologului, Maitreyi Devi, de numai 16 ani. Şi, peste mai bine de 40 de ani, parcă pentru a ni se dovedi că nu numai în literatură lucrurile se aranjază minunat, poeta indiancă apreciată de însuşi Rabindranat Tagore, află de la un indianist român în vizită la Calcuta despre romanul de dragoste al lui M.E. şi scrie ea însăşi o replică la acesta, Dragostea nu moare, 1972, roman scris în bengali, ce va fi tradus în engleză, în română şi care are deschisă o carieră mondială, magistral gândit şi elaborat. A avut loc şi o întâlnire la senectute a celor doi protagonişti, la Chicago, însă se spune că ME a fost cu deosebire rezervat, la limita cu impoliteţea. Nimic nou într-asta, la fel procedase şi J. W. Goethe când iubita din Suferinţele tânărului Werther se prezintă la Weimar (vezi Th. Mann: Lotte la Weimar). Vom reţine totuşi că eroina idilei bengaleze dăduse numele romanului lui M.E., iar în replica bengaleză, protagonistul îşi păstrează numele de Mircea... Niciodată desprinderea nu este totală, esenţialul rămâne...

În a doua parte a anilor 30, M.E. se raliază la Mişcarea Legionară, publicând intens în oficiosul acesteia, participând la campania electorală din 1937; va fi arestat în aprilie 1938, şi, neretractând, va fi trimis în lagărul politic de la Miercurea Ciuc, apoi, din motive de sănătate, la sanatoriul Moroeni, eliberat în noiembrie 1938. Mai târziu, ME  nu a recunoscut niciodată implicarea sa legionară, fapt ce a stârnit vii şi îndelungi controverse, neîncheiate nici astăzi. Netrădat vreodată (ca de altfel şi Cioran!) de prietenul său din tinereţe, Eugen Ionescu, despre care ştim că a părăsit România în ultima clipă, îngrozit de teroarea antisemită a statului legionar.

În timpul marii conflagraţii, ME este ataşat de presă la Londra, apoi la Lisabona, pe vremea lui Salazar. Revine la Paris, în condiţiile dificile de după război, iar din 1957 se stabileşte la Chicago, unde va face o fulminantă carieră universitară, publicând studii despre credinţele şi ideile religioase, despre filosofia culturii, mituri etc.

Scriitor cu deosebire prolific, opera sa ar totaliza cam 80 de volume, traduse în multe limbi ale lumii, publicate în româneşte, una dintre dorinţele arzătoare ale autorului, chiar în condiţiile ostile ale comunismului. S-a ţinut ferm la repetatele ispitiri ale Ceauşescului, care ar fi vrut să se folosească de imensul prestigiu al marelui savant pentru legitimarea comunismului naţional din ţară. Scrâşnind din dinţi, nu s-a lăsat corupt în ruptul capului, fie şi pentru o popularizare la maximum. Nu a acceptat să trădeze exilul, şi toată lupta acestuia....

Au făcut epocă nuvelele sale Pe  strada Mântuleasa, La Ţigănci, romanele Noapte de sânziene, Nuntă în cer. S-a scris şi se scrie dezlănţuit despre ME, este citat la tot pasul, căci prin contribuţiile sale substanţiale în atâtea sectoare ale cercetării, a devenit inevitabil la bibliografie. Apar anual monografii, studii despre scriitor şi folosof, despre diferite teme ale lucrărilor sale. Poate cel mai cunoscut nume de român de la trecerea între milenii. 

 

Opere literare: Romanul adolescentului miop, roman (1928); Gaudeamus, roman (1929); Isabel și apele diavolului, roman (1930); Lumina ce se stinge, roman (1931); Maitreyi, roman (1933); Întoarcerea din rai, roman (1934); Huliganii, roman (1935); Șantier. Roman indirect (1935); Domnișoara Christina, roman (1936); India (1936); Șarpele, roman (1937); Nuntă în cer, roman (1938); Secretul doctorului ; Honigberger, nuvelă (1940); Nopți la Serampore (1940); Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963); La țigănci, nuvelă (1969); Noapte de Sânziene, roman (1971); În curte la Dionis, roman (1977); Bătrânul și birocratul (1974); 19 trandafiri, roman (1980); Viața nouă (Ștefania), roman neterminat.

Opere ştiinţifice: Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936); Cosmologie și alchimie babiloniană (1937); Comentarii la legenda meșterului Manole (1943);Traité d'histoire des religions (1949); Le Sacré et le Profane (1956); Aspects du mythe (1963); Le mythe de l'éternel retour (1969);Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974)

Memorialistică: Jurnal, 2 volume; Memorii, 2 volume; Jurnal portughez şi alte scrieri; 2006; Încercarea labirintului, 2000.

 

Citeşte mai mult:  http://www.istoria.md/articol/596/Mircea_Eliade,_biografie

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Eliade

 http://www.ziaruldeiasi.ro/local/focsani/fostul-om-de-casa-al-lui-mircea-eliade-dezvaluie-sotii-eliade-au-sfirsit-in-mizerie~ni3qep#.T1oZcHeA8TY.facebook

*

O placă memorială există pe imobilul din str. (fostă Melodiei) Radu Cristian nr. 2 (zona P-ța Rosetti); o altă placă, pe imobilul din B-dul Dacia, nr. 141. Un bust al scriitorului a fost dezvelit în P-ța Sf, Ștefan, S.II. Am relatat în jurnalulmeudespre acest eveniment emoționant.

Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

Casa din Bdul Dacia  nr. 141.

 

 

Alţi scriitori:

Ion Buzdugan, n.9 martie 1887 - d. 27 ianuarie 1967

H. Lecca, m. 1920

Dim. Păcurariu, n. 1925

A.de Herz,  n. 15 decembrie 1887 - d. 9 martie 1936

Aurel Pantea, n. 1952

Cezar Petrescu, n. 1 decembrie 1892 - m. 1961

Petre Ghelmez, m. 2001

 

 8 martie:  Radu Tudoran, n. 8 martie 1910 - d. 18 noiembrie 1992       

 

           

 

Fiul unui funcţionar din marina comercială, de la care s-ar părea că a moştenit tentaţia călătoriilor, RT, pe adevăratul său nume Nicolae Bogza, frate mai mare al poetului Geo Bogza, de care s-a îndepărtat pentru toată viaţa, a făcut şcoala primară la Ploieşti, urmând apoi Liceul militar de la Mânăstirea Dealului, mai mult constrâns de dificulăţi materiale, întrucât tatăl murise. Tot de nevoie şi-a continuat studiile militare la Şcoala de Ofiţeri din Sibiu, absolvită în 1932, după care a rămas în armată doar până în 1938. 

Publicase prin ziare reportaje şi unele proze în reviste, iar din 1940, cu apariţia primului său volum de nuvele Oraşul cu fete sărace, recurge la pseudonimul Radu Tudoran, spre a nu se face vreo legătură cu numele turbulentului frate avangardist şi nu numai. În anul următor, 1941, publică romanul Un port la Răsărit, una dintre cărţile performante ale autorului, unde îşi dă întreaga măsură a înzestrării pentru roman: fluenţa, eleganţa stilului, care îl plasează printre marii maeştri ai scrisului românesc, vocaţia de povestitor,  trăirea intensă a sentimentelor, chemarea spre călătorii şi alte universuri umane... Vreme de război fiind, romanul nu a fost corect receptat, deşi s-au tras mai multe ediţii şi aceasta se va răsfrânge asupra perceperii întregului său demers scriptural - şi este vorba despre unul dintre cei mai prolifici autori români, dar şi despre un autor de multe best-seller-uri.  În 1943, în aceleaşi condiţii de  război, îi apar Anotimpuri  şi  Flăcări, o scriere inspirată din mediul petrolier, căci s-a născut într-o astfel de regiune, pe valea Dofteana. Din 1947, timp de 7 ani trăieşte retras, câştigându-şi existenţa din traduceri. Nu se putea aduce în discuţie un roman precum Un port la răsărit, localizat la Cetatea Albă, în Basarabia  înşfăcată pentru a doua oară de sovietici...

La un moment dat exclus din Societatea scriitorilor de culturnicul Mihai Novicov. Dedat visătoriei, jinduind să călătorească, se mută la Brăila şi acolo îşi încropeşte cu greu o goeletă, numită  Speranţa, care nu a ridicat niciodată ancora, însă pe puntea căreia, în imposibilitatea de a porni în larg, îşi trăieşte mental marile aventuri acvatice: vaporaşul însăilat cu propriile mâini îl va ajuta să re-descopere lumea pe care tot navele o descoperiseră, iar în acest timp al călătoriilor aventurierul nostru spera să se descopere/cunoască pe sine.  

A fost teribila răzbunare a visătorului, căci în 1954, cu romanul de aventuri pentru tineret Toate pânzele sus!, apărut în plin proletcultism, dă marea lovitură a carierei sale scriitoriceşti: un succes fulminant, ediţii peste ediţii, tiraje de milioane. Autorul, tot nevindecat, se va gândi în mod serios să-şi construiască altă ambarcaţiune, vis oprit la jumătate, date fiind vremurile dejiste, când libertatea putea fi obţinută numai în visarea pură. Îşi va continua aventurile pe hârtie, publicând: Ultima poveste, 1956; Dunărea revărsată, 1961; Marea şi Maria, 1973: Acea fată frumoasă, 1974. În timp, s-a ivit şi prilejul unor călătorii reale, pe patru roţi..., iar RT a scris într-un stil inconfundasbil minunate jurnale de călătorie: Al optzecişidoilea, 1966, Oglinda retrovizoare, 1970, La nord de noi înşine, 1979; Frumoasa adormită, 1981. Mari delectări pentru un cititor împătimit, precum eram pe-atunci. Omul singuratic, pornit la drum, atent la ce se petrece în preajmă, notându-şi scene la faţa locului, recuperând sensul uman al unor clipe de viaţă, fără prejudecata elitistului care se înfiinţează la Palatul Pitti din Florenţa şi ne livrează cugetări sagace despre arta universală. Nici gând de aşa ceva! Iată dar secretul marelui succes al acestui scriitor cu instinct sigur, concentrat pe lumea sa de gânduri şi trăiri. 

La New York sau altundeva în USA, reuşeşte să-i adune la aceeaşi masă pe câţiva mari exilaţi - nu stau să-i enumer - iar după o discuţie de 2-3 ore, vizitatorul excedat se scuză, se urcă în maşină şi porneşte mai departe la drum, simţind că a adunat suficiente impresii ce merită a fi consemnate; că altundeva este substanţa cărţii sale, în lumea sa lăuntrică... Pe când faimoasele State Unite nu sunt pentru automobilistul ce şi-a pus cap-compas ţărmul de dincolo, al Pacificului, decât o "frumoasă adormită". Anume această abordare îl singularizează pe Radu Tudoran şi asta face substanţa scrierilor sale, autenticitatea relatărilor.

Începând cu 1978 autorul dă la lumină un ciclu de romane: Sfârşit de mileniu, din care au apărut, la intervale de 1-2 ani un număr de 7 romane, începând cu Casa Domnului Alcibiade, o uriaşă frescă a societăţii româneşti din veacul XX, adusă cu romanul Sub zero grade, apărut postum, la perioada 1941-1944 - războiul şi ocupaţia sovietică - un  sfârşit de lume şi începutul scrâşnit al unui mare chin comunitar.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Tudoran

 http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/radu-tudoran-si-revansa-prin-literatura-517442.htm

http://www.romlit.ro/radu_tudoran

*

Am pus o placă memorială pentru Radu Tudoran pe Şipotul Fântânilor nr. 5, înainte de a intra în parcul Cișmigiu.

 

 

 

Poezia zilei, Dimitrie Stelaru, n. 8 III 1917

 

Apele morţii

 Vai ! iar se apropie moartea de tine

 

Iar vine cu o mie de aripi, te uită !

Drumul ei se cască din lună,

Plutește în apele visului fără rușine.

Iadul ei nu e iad —

Un

Rai

Unde sângele înflorește,

Pe unde tu odată

 

Îți răsturnai inima necurată.

Se duce și vine — dar vine, vine

Cu spectre din nopți saturnale,

În foșnet solemn de temple străine.

Vai iat-o, iat-o aproape —

Degetele roșii mângâie voalul pletelor tale.

De mult în imensele goluri,

Ca o groază a cerului,

Domneau imaginarele stoluri —

De mult duhul negru defăimase

Oasele tale viermănoase.

 

Alţi scriitori:

Agatha Grigorescu Bacovia,  n. 8 martie 1895  - d. 12 octombrie 1981

Al. Vergu, n. 1925

Radu Ciobanu, n. 1935

Corneliu Șerban, n. 1937

Gala Galaction, n. 16 aprilie 1879 - m. martie 1961