joi, 22 mai 2014

Scriitorul zilei, Vasile Andru, n. 1942          
        

Sucevean din comuna Muşeniţa, din părinţi agricultori, îşi face şcoala în comuna natală, liceul la Siret şi Rădăuţi, după care urmează Filologia din Iaşi, secţia franceză-română. Profesor de liceu, apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava, 1967-1975, se strămută la Bucureşti, ca redactor. Debutase cu publicistică încă în 1969, apoi se consacră prozei scurte şi romanului, editând nu mai puţin de 25 titluri. Între timp s-a orientat spre practicile sapienţiale, spre isihasm şi textele iniţiatice, beneficiind de stagii la Roma, Paris, în India, la Athos, în Australia.
Urmărindu-i iniţiativele isihaste, psihoterapeutice, textele, pelerinajele, interviurile, este mai greu de stabilit cărei religii tradiţionale ar putea fi ataşat Andru. Declarat creştin ortodox el este într-o asiduă căutare a unor modalităţi personale de a intra în dialog cu divinitatea, cu sine însuşi, ca esenţă umană. Este însă în afară de orice dubiu vocaţia interogativă şi rîvna isihastă a  personajului care reuşeşte să facă prozeliţi, lucru foarte rar la noi.
Scrieri literare: Yutlanda posibilă (1970) - debut în volum; Mireasa vine cu seara (1973);Mirele (1975);Arheologia dorinţelor (1977);  Noaptea împăratului  (1979  ;O zi spre sfârşitul secolului (1983);Turnul (1985) ;Progresia Diana (1987);Muntele Calvarului  1991;Memoria textului (1992);Proză, eseuri, interviuri (1995);Un univers cu o singură ieşire (1997);Păsările cerului (2000) - premiul internaţional Balkanika 2000;Cel mai îndepărtat paradis (2001)

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Andru
 http://www.edituraherald.ro/authordetail.asp?cod_autor=146
http://www.rostonline.org/rost/nov-dec2004/andru.shtml 




Nervi de primăvară                                                               

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oraş, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri şi păreri ...

O lungă desertare zvoneşte împrejur,
E clar şi numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri ...

Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri ? !

 Urmăriţi câteva fragemente dintr-un recital Lidia Lazu: George Bacovia - Amurg violet, susţinut la Tinerimea Română, împreună cu pianista Ilinca Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei.

BACOVIA
Pansele negre...:

CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:

muzica sonoriza orice ecou:

acorduri, arpegii, armonii:

Alte fragmente se află pe YouTube.com

.
Alţi scriitori:
Andrei Mureşanu, n. 1816
I. C. Chiţimia, n. 1908
Maia Belciu, n. 1926
Ion Călugăru, m. 1956
Matei Gavril, m. 2008

  
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000
1 ianuarie 2000. O noapte cu ninsoare uşor viscolită. Revelion la sora mai mare a Lidiei, pe la două revenim spre casă, prin mare ninsoare. Copaci încărcaţi de nea. Ne trezim pe la 11, zi însorită, cu zăpadă. Mîncăm, telefon de la Gelu+Carolina, care întreabă de carte. Plecăm în parc pentru mică plimbare, ocolim jumătate de lac; 5-6 fotografii cu brazi încărcaţi de nea, amintirea munţilor. Mulţi plimbăreţi, atraşi de promisiunea zăpezii. Pe jos, ştiolnă. Din parc, direct la tanti M., apoi la tanti F., unde avem convorbire cu Chicago. Planuri pentru 60 de ani. Telefon Norei T. şi foarte scurt lui Ţone.
Sunt un om modelat mai mult de litaratură decît de părinţi şi de şcoală, aşa că practic nu-mi pot imagina cum aş fi arătat, ce aş fi devenit, cum aş fi evoluat. Poate şi pentru că personajele din cărţi sunt mai pregnante, mai coerente, mai plauzibile, cu noimă şi de înţeles, în ultimă instanţă. Când spun uneori că eu şi fără studii superioare aş fi fost cam acelaşi om, cam la asta mă refer. La faptul că pentru formarea mea decisive au fost cărţile, lecturile. Poate că abia prin asta mă apropii de alţi scribi...N-am orgoliul creatorului etc...
Există suflet? Poate că nu există, în sensul dat acestui cuvînt de cei care neagă transcendentul. Pentru mine există, el este ceea ce a rămas din părinţii mei şi îmi umple mie viaţa, gîndurile; ceea ce mă face să fiu în comuniune cu ei. Mai pe scurt, sufletul meu este bunătatea din mine, ceva indestructibil, din câte îmi dau seama.
Familia ca redută, iubirea ca redută, Frumosul ca redută. Locuri pentru a rezista atacurilor Nimicniciei.
                  Va urma


Fotografii... George Lowendal, IV