Scriitorul zilei,Victor Felea,  n. 24 mai 1923 - d. 28 martie 1993         

Fiu al unui preot unitarian (greco-catolic) dintr-un sat transilvănean, şi-a făcut studiile universitare la Filologia din Cluj, după care a fost scurt timp secretar literar la Teatrul Naţional Cluj, iar apoi redactor la Almanahul literar, la Steaua 1949-1970 şi în fine redactor şef-adjunct la revista Tribuna, 1970-1985. A debutat editorial cu versuri, continuând să publice volume de poezie, dar în paralel a desfăşurat o susţinută activitate de critic literar, cu rubrică permanentă, scriind totodată eseuri de artă şi făcând câteva traduceri din engleză: Robert Frost şi din franceză Marcel Brion. O prestaţie literară la vârf, s-ar spune. Totuşi, autorul, considerându-se o natură poetică, nu a părut niciodată pe deplin mulţumit de receptarea critică a liricii sale, deşi  scriind el însuşi în mod constant despre poeţii din prim-planul vieţii literare a momentului, s-ar fi putut întreba dacă împarte de fiecare dată pe merit laurii şi reproşurile.

Oricât ar fi de netipic, dar tocmai prin aceasta semnificativ, măsura întreagă a talentului său s-a materializet în Jurnalul unui poet leneş, carte surprinzătoare, apărută la doar un an de la moartea poetului, care în ultima vreme se preocupase de textul său memorialistic. Început încă din primii ani ai deceniului cinci, jurnalul fusese ţinut cu o anumită consecvenţă, semn că poetul şi criticul literar nu se simţea pe de-antregul exprimat ca personalitate creatoare. 

O spun fără ezitare, „Jurnalul unui poet leneş” a reprezentat nu doar o reală surpriză, prin raportare la poezia sa severă, echilibrată, niciodată ieşită din matca sobrietăţii. Este o cronică a vremurilor parcurse de societatea românească pe toată perioada comunistă, sub succesivele ei etichete, şi totodată o cronică a vieţii literare clujene-transilvănene; dar nu numai, căci V. F., cooptat în Consiliul Uniunii, a avut ocazia să ia pulsul mişcărilor de idei dar şi a înfruntărilor dintre grupările literare. Este în acelaşi timp o foarte avizată punere în pagină a mişcărilor literare din Occident, V. F. fiind cunoscător de limbi străine şi deci cu acces mai înlesnit la revistele literare străine. Este şi o cronică de familie, sensibilă, marcată de delicateţe şi solidaritate umană: Şi mai este impresionantă relatarea relaţiilor dintre mai tânărul poet şi o pereche de unguri la care în prima parte a vieţii stătuse în gazdă.  Îi "adoptă" ca pe nişte părinţi şi îi însoţeşte cu grijă şi tandreţe până la mormânt.

Nu cunosc în memorialistica noastră de după război decât două sau trei cărţi care se apropie valoric de acest impresionant Jurnal; mă gândesc desigur la Jurnalul în 4 volume al lui Mircea Zaciu, la Zidul martor al Florenţei Albu - şi n-aş mai putea adăuga decât încă 2-3 titluri la acest nivel. Nu mi-ar fi greu să produc măcar 2-3 citate edificatoare, însă fapt este că această carte trebuie citită pe îndelete, într-un ritm "leneş", propice asimlarii, rememorărilor, meditaţiei cu privire la vremurile ciudate/stresante/constrângătoare pe care le-am parcurs, sub spectrul secerii şi ciocanului - pe care acum le percepem ca un simbol al agresiunii ideologice.

Opera literară: 

Versuri: Soarele şi liniştea (1958); Voci puternice (1962); Revers citadin  (1966); Omul modern  (1967); Ritual solitar (1969); Sentiment de vârstă (1972); Cântecul materiei, versuri alese (1973); Cumpăna bucuriei (1975); Gulliver (1979); Reminiscenţe naive (1979);  Istorie personală (1983); De toamnă (1986); Decorul speranţei (1988); Jucător de rezervă (1990); Ritual solitar, antologie postumă (2001)

Critică literară: Dialoguri despre poezie (1965); Reflexii critice (1968); Poezie şi critică (1971); Secţiuni (1974); Aspecte ale poeziei de azi, vol. I-III (1977-1984); Prezenţa criticii (1982)

Memorialistică:Jurnalul unui poet leneş (2000)

Poezia zilei, Ion Caraion, n. 24 mai 1923:

Epitaf

Din tot ce-am spus, din tot ce vrem, 
ramîne-o lacrima nauca
pe fundul vreunui vechi poem
care si el o sa se duca

asa cum altele s-au dus
si-n urma noastra, -n urma lui, 
rastoarna paltini alt apus
prin ochii cine stie cui

ca-ntr-un pahar de apa-n care
fîntîna-ntreaga s-a tîrît
sa-si moara ultima racoare
sau nici atît ... sau nici atît ...

Vladimir Udrescu (n. 8.12. 1940)
ceva

auzi

foşneşte ceva în mestecenii

din iezerele cosmice

ţi-e frică

eşti transparenţa pe lama stiletului

jos pe peluze de litere

trece mesajul ca o fiinţă ireală

în faeton de licurici

teamă ţi-e de funinginea

din incunabule

un scâncet de copil iernatic

pulverizează

roua pe streşini de haos

vei încerca o minune

pe când degetele caută izbăvire

polul de gheaţă se-aprinde cu jerbe

diluviul năvăleşte-n oaze de închinări

ceva tot foşneşte prin stoluri

de frunze în înserare

în stepa de şoapte

te-ai prăvălit din copilărie

cu tine începe o fără de leac

nemărginire

şi-n ieslea de aur

scânceşte văzduhul

moartea îşi vine în fire

(din Îmblânzitorul de lumini, Ed. Tipo Moldova, Colecţia Opera omnia, 2014)

Alţi scriitori:

Antoaneta Ralian. N. 1924

Adrian Popescu, n. 1947

Florin Iaru, n. 1954

Al. Cazaban, m.1966 

Vestea bună: A apărut la Ed. Idee europeană, 2014 o nouă ediţie, a IV-a, a romanului Veneticii de Ion Lazu.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000 

25 ian. Prietenii mei au fost cu adevărat minunaţi, sau este în cauză firea mea pozitivă, care  m-a ajutat să le văd doar partea bună, iar defectele să le ignor?  Sau este ceva în mine care-i face pe oameni să se apropie cu partea bună, ţinîndu-şi-o în umbră pe cea rea? Da, zic tot eu: este faptul că nu le stau în cale, nu-i concurez, nu le iau apa de la moară. Şi văd ei bine că nu am adunat bunuri materiale, pe care să le jinduiască

Mitomanul a reuşit să-şi construiască despre propria viaţă o poveste atît de frumoasă, flatantă, seducătoare, încît nici bunul Dumnezeu n-ar fi aranjat-o mai minunat, cât ar fi el de mărinimos şi omnipotent. Or, mitomanul ajunge să ţină cu dinţii de această viaţă fictivă, pe care şi-o admiră – şi în care el este un învingător, un ales, un privilegiat al soartei, nu?; totodată mitomanul e înspăimîntat de ideea morţii, îngrozit şi neconsolat. De parcă ar presimţi că dincolo, chiar în rai de va fi să ajungă, nu va mai avea ocazia să-şi croiască o a doua biografie în asemenea măsură flatantă. Aici, ca printr-o minune, reuşise. Cu atît mai îndîrjit va ţine el de viaţă.

Dacă totuşi nu e exact invers: prea marea iubire de viaţă l-a făcut să o înfrumuseţeze atît, în mintea sa şi în faţa ascultătorilor, cu toate că, e drept, nu şi în realitate.

29 ian. A crede e firesc, a nu crede e nefiresc – de aici frustrarea şi poziţia incomodantă a ateului, în conflict cu propriile porniri şi instincte.

1 febr. Pînă acum nu mi-am pus niciodată întrebarea, poate nici alţii nu-şi vor fi pus-o, în ce-i priveşte: Ce s-ar fi întîmplat cu mine dacă m-aş fi născut în altă religie decît creştinismul? Să notez în fugă, că nu fac o distincţie netă între ortodoxie, catolicism, protestantism etc, deşi poate unele determinări ar proveni din chiar practicarea lor. Abia acum însă îmi dau seama cît de determinat sunt de religia-morala în care m-am născut. Tot ce gîndesc, ce simt, tot eşafodajul de sentimente, aspiraţii, valori… se raportează la el. De ce suntem buni, drepţi, răbdători? De ce iubim cu uitare de sine, de ce suferim, de ce sperăm – dacă nu pentru că avem încredinţarea că există un suflet şi o viaţă de apoi? Cum ar fi viaţa mea dacă, asemenea indienilor, aş crede în transmutaţie, metempsihoză etc. Mi s-ar mai părea importantă viaţa mea cu fiecare clipă a ei, cu acţiunile, faptele, gîndurile, sentimentele. Renunţarea la plăceri, ascetismul – dar în vederea a ce? În fond, după atîtea lecturi, nu mi s-a transmis esenţialul cu privire la “oferta” mahomedanismului, a budismului etc.

Durerile, ele ne ţin legaţi de viaţă. Ideea că după ce vor trece aceste inconveniente, o să începem a trăi cu adevărat, din toate puterile sufletului nostru.

 Va urma 

Fotografii şi Note pe biletul de tren spreBuşteni...

...maci printre traverse, maci pe terasamente, risipiţi peste tot, măceşi, rosa canina, tufe, jerbe răsfirate...sălcioară înflorită, argintie, înmiresmând de la orice depărtare, tufe albe de soc, asemenea unor acoperişe în pantă.. oi printre livezi, capre asaltând gardurile cu lăstărişuri, cruci la o răspântie de drumeaguri, salcâmi înfloriţi, perdele de salcâmi intercalate între păduri de foioase..., rapiţă galbenă, punctând ici şi colo, în contrapunct cu macii, cu măceşii...pointilismul sincron cu apariţia trenului, cu mişcarea rapidă în peisaj...