joi, 29 mai 2014

Scriitorul zilei: Stan Velea, n. 29 mai 1933 - d. 30 iunie 2007

Doljan din comuna Poiana Mare, din părinţi ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Calafat, 1945-1952, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia slavistică, 1952-1957, după care, ca discipol al lui I. C. Chiţimia va funcţiona la Institutul de Teorie literară G. Călinescu, până la pensionare. Deosebit de sobru, modest şi tenace, dedicat muncii sale, nu a pregetat să studieze cu acribie fenomenul literar polonez, din perioada Evului mediu, trecând prin Renaştere, secolul Luminilor, romantism, realism critic, naturalism, mişcarea literară din Interbelic şi până la fenomenul literar polonez din stricta contemporaneitate. Istoric literar, traducător şi comparatist, făcând munca de cercetare a unei întregi secţii, a tradus în româneşte marea literatură poloneză, a publicat, studii, sinteze, monografii, dând o impresionantă Istorie a literaturii poloneze, în trei volume 1986-1995, lucrare unică în peisajul exegetic european, rivalizând cu cele mai avizate lucrări apărute în Polonia, precum şi studii comparatiste privind confluenţele culturale româno-poloneze şi europene. Statul polonez l-a răsplătit cu nenumărate distincţii culturale.

Opera literară: Reymont, Bucureşti, 1966; Scriitori polonezi, Bucureşti, 1972; Paralelisme şi retrospective literare, Bucureşti, 1974; Ipostaze europene ale romanului contemporan. Romanul polonez, Bucureşti, 1984; Istoria literaturii polone, Bucureşti, I-III, 1986-1995; Interferenţe literare româno-polone, Bucureşti, 1989; Adam Mickiewicz. Vârstele romanticului patriot, Bucureşti, 1995;

Universalişti şi comparatişti români contemporani, Bucureşti, 1996; Plămada cărţilor, Bucureşti, 1997; Sienkiewicz, Bucureşti, 1998. Literatura polonă în România. Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/stan_velea

http://www.crispedia.ro/Stan_Velea

http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=11188

Poezia zilei, Lidia Lazu

***

Pe drumul de întoarcere

Al valurilor pe nisip

Am găsit o pană de pasăre

Auriu-verzuie

Cenuşiu-albăstruie

Cu vârful tăiat ca de un cuţit

Şi am făcut-o să zboare

suflând asupră-i

aproape la fel de uşor

Ca un copil adormit

9 02 1985

Alţi scriitori:

Mihail Sebastian, m. 1945

Paul Aretzu, n. 1955.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000

26 mai Altă temă pentru Veneticii,2: De ce am încercat eu să mă desprind de părinţi, pe la 15-18 ani, cu toate că şi pe atunci îi vedeam mult deasupra celor din jurul lor; şi totuşi! Viaţa lor îmi apărea fără deschidere, fără orizont larg; îi vedeam concilianţi, maculaţi de viaţa lor de refugiaţi nevoiţi să lupte cu ghearele şi cu dinţii pentru pîinea zilnică. Va fi contribuit şi faptul că nu erau oameni de carte, ci dimpotrivă. Dacă i-aş fi văzut citind, ca pe unchiul Gică…Dacă unchiul Mişu ar fi umblat tot cu cartea în mînă…, dar nici el, fost căpitan de artilerie, chiar mai tîrziu, ajuns la pensie, nu se îndemna la citit…Eu voiam să aflu rosturile lumii şi rostul meu în ea, să disec, să văd de ce şi cum... Răutăciosul adolescent. Instinctiv, învăţam bine, voiam să iau distanţă, să mă desprind, să fiu liber în mişcări şi în opţiuni. Îmi doream altceva. Şi, într-un mod greu de explicat, mă simţeam diferit de cei din jur, diferit şi de părinţi, deşi de-al lor, netăgăduit. De-ar fi trăit Mişulică, poate el ar fi dat un alt ton, la vremea crizei mele adolescentine. Aveam nevoie de emulaţie, de mentori spirituali. Însă, lucru foarte important, cu ajutorul unchiului Gică, deşi ei locuiau la Tr. Severin, apoi la Craiova, în final la Tg. Jiu şi ne vedeam rar, găsisem cărţile, erau autorii care au căpătat pentru mine o autoritate de neegalat. Le-o luaseră deja înainte profesorilor mei, pe care îi admiram. Aveam nevoie de modele spirituale, care să mă ajute nu numai să înţeleg, dar şi să fac ordine, dar şi să exprim ceea ce era punctul meu de vedere. Spiritul meu critic n-a fost niciodată mai ascuţit ca în acei ani ai formării mele.

Cu fraţii mei, legături obişnuite, neconflictuale, însă fără nimic special, intens, obsesional. Ajută-te singur. Mai ales că nu mă urmau pe calea cărţii. Ei nu s-ar fi putut plînge de răceală din parte-mi, dar eu ştiu şi ştiam încă pe atunci că aş fi putut să le dau mai mult. Sigur, s-ar fi putut ca din buchiselile mele de după terminarea facultăţii – căci am început să scriu târziu, cu neîncredere în posibilităţile mele - să nu se aleagă chiar nimic, să nu trec niciodată pragul publicării, cert este că eu alesesem alt fel de a-mi trăi viaţa, doream să fiu lăsat să-mi văd de gîndurile mele, de visătoriile, de melancolia mea.

Va urma

Fotografii...Tablouri dintr-un muzeu...