luni, 26 mai 2014

Scriitorul zilei Ovidiu Papadima, n. 23 iunie 1909 - d. 26 mai 1996 
         

Născut la Sinoe - Mihai Viteazu, în Dobrogea, probabil dintr-o familie de aromâni (tatăl profesor), a făcut şcoala primară în Moldova, pe vremea refugiului din primul război, liceul  (după Unire) la Tg. Mureş, absolvit în 1928, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1931, funcţionând ca profesor la Oradea, Câmpulung Muscel şi Olteniţa, iar între 1937 şi 1940, cu o bursă Humboldt a făcut studii doctorale în Germania, devenind lector la Universitatea din Viena, 1940-1941.
Debutase la 23 de ani, la  Gândirea, unde a susţinut rubrica de cronică literară, a fost apoi secretar de redacţie la Revista Fundaţiilor Regale, 1941-1947 şi asistant al lui G. Călinescu, trecând apoi la Institutul de Lingvistică. În 1952 a fost arestat şi a străbătut calvarul închisorilor comuniste, inclusiv Canalul, dar şi Jilava, Gherla etc, eliberat în 1955, epuizat fizic, la doar 44 kg. Fără drapt de semnătură până în 1963, iar reabilitarea vine abia în 1971, când probabil opţiunile sale naţionaliste au devenit productive. S-a remarcat ca istoric literar, ca eseist şi ca folclorist, dând lucrări de referinţă în domeniu. A intuit fondul etnic al operelor literare şi a analizat din punctul de vedere al românismului operele lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Cezar Patrescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat şi ale altor scriitori contemporani

Opera: O viziune românească asupra lumii, (1941); Neam, sat, oraş în poezia lui Octavian Goga 1942); Creatorii şi lumea lor (1943); Poezie şi cunoaştere etnică (1944); Cu cît cînt, atîta sînt - Antologie a liricii populare, 1963;  Cezar Bolliac (1966);  Heinrich von Kleist (1967); Literatura populară română. Din istoria şi poetica ei 1968; Scriitorii şi înţelesurile vieţii, 1971; Ion Pillat, 1974; Ipostaze ale iluminismului românesc, 1975; Evocări, 1997

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Papadima
 http://www.autorii.com/scriitori/ovidiu-papadima/
***

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:




Poezia zilei, Cezar Baltag ( m. 26 mai 1997 )

Păsări în amurg

                     Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă, 
un clopot de clor ne desparte, 
aripile-s tot mai în ceaţă, 
inima e tot mai departe.

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună, 
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineaţă, 
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…


Alţi scriitori:
G. C. Nicolescu, n. 1911
Vintilă Corbul, n. 1916
Mariana Şora, n. 1917
Tiberiu Utan, m. 1994

    

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000
17 febr. Veneticii: Dar de ce atîta durere? Pentru trupul uman, ca distrugere fibră cu fibră; pentru sufletul omului ca înălţare treaptă cu treaptă…
Ştiinţa e bună la tinereţe, cînd omul trebuie să ia totul pe cont propriu; religia e bună nu doar spre bătrîneţe, ci “în toate zilele vieţii tale”, cum stă scris.
Eminescu, se pare, a fost de la început cam nebun, măcar în cîteva privinţe: solitar, timid, ataşat – iar nebun cu adevărat a ajuns din prea multă suferinţă asumată…
3 martie. Sanda se face că-mi cere telefonul mătuşii, apoi ca în treacăt mă întreabă: Ştii că Lidia şi-a dat demisia? Ştiu, zic, am discutat mai de mult.
Lui V: Astaloş a demisionat în 56, deci nu ai cum să-l fi cunoscut personal Poate doar pe colegii lui care îl forfecau. Eu am scris 400 de pagini despre cel mai bîrfit coleg al nostru, o valoare!
Sunt blajin ca un copil, dar nu sunt deloc un copil.
Eugen Ionescu, acerb antimilitarist, descrie un locotenent care a sărit să-l pălmuiască pe un ţăran desculţ care nu şi-a scos căciula în faţa drapelului. Urîtă scenă! Nu am cea mai mică încredere în oamenii care mărşăluiesc, zice textual E. Ionescu.
Lidia e curajoasă, scrie ea poezii de 20 de ani, fără să facă nicicum caz de asta! Zici că e chestie de talent? Poate, dar mai sigur că e chestie de curaj!
V., ambiţios, sau încrezut? Şi una şi alta. Convins că înţelege orice, în felul găzdacului meu avrigean. Eu în schimb întorc lucrul pe toate părţile şi tot mi se pare că mai e ceva ce n-am înţeles. Temător să nu nedreptăţesc pe cineva. Verişoară-sa ni-l descrie: o bătea cu picioarele, nu o lăsa să se uite pe geam, când veneau în vizită la ei.
Nu inteligenţa cuiva mă încîntă, ci firea cooperantă, neagresivă.
Nu există rău necesar, ci numai răul ca atare, răul propriu-zis. Şi inutil.
Vezi ms, idei pentru o schiţă: Militarul şi poetul.
4 martie. Unii nu se mai opresc din lauda de sine, parcă le-ar fi teamă ca lumea să nu aibă timp să-şi formuleze despre ei părerea proprie, nu la fel de bună…
A-i face un bine cuiva, a-l ajuta, însă în aşa fel ca să nu se simtă umilit. Revăd în staţia de metrou pe animatorul demonstraţiilor de la 23 august: tipul f. înalt, ciolănos, roşcat, păr castaniu ondulat, ochi albaştri, urechi clăpăuge, dinţi de aur, de care cred că mulţi îşi amintesc încă, pentru că avea o gură cît o şură, se răstea la demonstranţi, îi hingherea fără pic de milă – ca totul să iasă strună în faţa marii tribune. An de an îl revedeam în aceeaşi postură, pe un prepeleac la Statuia aviatorilor, probabil se făcuse remarcat tocmai prin zelul lui inegalabil. Insul nostru nu arată nici mai bine nici mai rău decît orice român din tranziţie, o parcurge cuminte, ca noi toţi. Se pare că nu i s-a luat decât megafonul în care vocifera...leafa merge.
24 martie. Bucurii, locuri bătute: mereu pe drum şi mult mai rar prin hăţişuri, pe proprie răspundere.
Mama: Hainele vechi le păstrează pe cele bune.
De ce nu revin la sat disponibilizaţii? Au acolo casă, pămînt…Printre altele, pentru că asta echivalează cu o înfrîngere. Plecînd de la ţară ei au sfidat pe cei rămaşi acolo, consideraţi blegi, necompetitivi. Cum să-şi recunoască eşecul? Tot aşa cum atîţi români din diaspora trag mîţa de coadă, umiliţi, dar nu-şi iau inima în dinţi să se întoarcă; ei au privit cu ţîfnă înapoi.
Pe măsura înăspririi dictaturii, rolul literaturii se amplifica la noi, ca o refulare şi valoric aproape că îi egalam pe cei din vest. În doar un deceniu de la căderea dictaturii, acest eşafodaj  de spiritualitate s-a prăbuşit, un colaps – literatura a devenit o îndeletnicire mai anacronică decît a celor ce ar încerca să aprindă focul frecînd două vreascuri. Pare ilogic să mai buchiseşti cuvinte, idei, cărţi. Comoditatea televizoarelor, revistele bulevardiere, subcultura.
(din Gândirea înceată, Jurnal de scriitor 2000-2006, în manuscris)
Va urma


Fotografii... 









Caraimanul cu eşarfă de nori...

Cimitirul din Nistoreşti...la ora chindiei

Sosirea în Capitală, sincronizată la secundă cu apusul soarelui...