Ion Lazu. Noi suntem stelele...
De undeva se aud cel mai bine
Oamenii lucrând, de pe deal,
Dintr-alt loc pădurea aşteptând,
Iar de aici satul în Ardeal.
Împotriva oricărei înţelegeri de sferă
Pământul desfăşoară numai văi concave
Şi prin focarele străluminate
Fie-ne viaţa mai către ecou,
În capătul suflării cerul vibreze.
Pentru păsări noi suntem stelele
Constelaţiei celei mai treze.
Pocola-Beiuş, 1968
(din volumul Muzeul Poetului,1981)
 |
| fotografie de ion lazu |
Plină de simţire, de avânt, odă.
RăspundețiȘtergereSau imn?
Mai degrabă, poem.
Am privit cu toată ingenuitatea spre ceilalţi, dar până la urmă şispre tot ce ne înconjoară, arbori, păsări, floare, nori...Şi, la un moment dat, simţindu-mă parte din întreg, iar nicidecum singurul care vede şi înţelege şi decretează, am ajuns să mă întreb ce şi cum ne văd pe noi aceste necuvântătoare. Deci: pentru păsări noi suntem stelele...
RăspundețiȘtergere