Comemorare Alexandru Pelimon 130

Astăzi la prânz a avut loc la MNLR, cu participarea unor descendenţi, comemorarea a 130 de ani de la dispariţia lui Alexandru Pelimon, unul dintre precursorii dăruiţi trup şi suflet cauzei naţionale, astăzi uitaţi, eludaţi, aşa cum lăstarul îşi ignoră sămânţa rămasă în brazdă – unul dintre „acei oameni minunaţi” care au trudit la începuturile literaturii şi gazetăriei noastre, în prima parte a secolului XIX, în perioada de formare a limbii române ca atare. A condus lucrările directorul instituţiei, prof. Lucian Chişu. Au rostit cuvântări: muzeograful Corneliu Lupeş, tânărul cercetător şi poet George Neagoe şi  un domn Pelimon sosit de la Tg, Jiu, unde comemorarea va continua mâine, inclusiv cu dezvelirea unei plăci comemorative. Sala plină, o adevărată surpriză, în plină caniculă, într-o capitală aculturală de  mulţi ani încoace. Iar Rotonda nici ea nu se abătea de la ideea comemorărilor necesare, fiind de data asta vorba de 50 de ani de la dispariţia marilor noştri poeţi Ion Barbu şi Lucian Blaga: pe cele două laturi ale sălii, sunt de văzut (prin străduinţele neobositului Dan Vatamaniuc, despre care am mai amintit în relatările mele) câte 8 portrete reprezentative pentru fiecare poet, unele mai puţin frecventate, cele din copilăria şi adolescenţa poetului Rigăi Crypto...

Dl Corneliu Lupeş citeşte un studiu documentat despre scriitorul şi militantul Pelimon, cu numeroase citate edificatoare privind ideile călăuzitoare din activitatea literară şi publicistică a autorului comemorat. Tânărul cercetător la Institutul G. Călinescu, l-am numit pe George Neagoe, poet dezinhibat şi interesant el însuşi, cu ale sale „Poeme fugitive”, ne atenţionează că potrivit proverbului „Spune cu cine te întâlneşti ca să-ţi spun cine eşti”, Pelimon se întâlnea cu cele mai proeminente personalităţi ale epocii sale: cu poetul Vasile Alecsandri, cu Dimitrie Bolintineanu, cu Grigore Alexandrescu. Era un scriitor în toată puterea cuvântului, vădind un lăudabil profesionalism, dincolo de râvna propriu-zisă: dimineaţa scria literatură, după amiaza gazetărie. Se pare că era şi pe atunci soluţia ideală pentru scriitorul-cetăţean, cum a rămas până astăzi. Prin preocupările sale, ne dă temperatura epocii sale, subliniază GN. Vrea să consolideze un panteon al  naţiunii, eroi şi personalităţi care să dea naţiunii o origine nobilă (în descendenţa acţiunilor unui Gh. Asachi), să legitimeze lupta pentru Unirea Principatelor, pentru Independenţă. Şi fapt este că în descrierile din călătoriile sale prin ţările române, culegând folklor, AP foloseşte pentru prima dată termenul România, la 1858.

De la descendentul Pelimon aflăm că AP (n. în ianuarie 1822  în Bucureşti, cartierul Dealul Spirii (unde familia avea proprietăţi pe câteva străzi! şi decedat în 27 iulie 1881, la Novaci-Gorj), absolvent al colegiului Sf. Sava, / unde nu ajungea oricine..., a activat la Arhivele Statului, a fost prieten de-o viaţă cu Nicolae Filimon, a fost poet, dramaturg, romancier / a pus bayele romanului rom\nesc!/- şi a tradus nu mai puţin de 50 de titluri, din Dumas, Lamartine etc, din păcate într-o scriere de tranziţie, cu chirilice, lucru care face dificil accesul la textele originale, ocolite de cercetători, doar frunzărite de Călinescu, de Piru şi alţii. Jurnalist de seamă, progresist şi patriot, într-o vreme când presa trecea şi în AustroUngaria, articolele sale se păstrează acolo în colecţii; mare iubitor de natură, de călătorii, făcea pe jos drumul din Dealul Spirii până la Novaci, în Gorj, culegând folklor. Prezent la marile evenimente ale epocii: revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor, a depus mărturie, a descris războiul Crimeii şi Pacea de la Cuciuk-Cainargi, venirea lui Carol I, războiul din 1877, în totul a fost un adevărat cronicar al epocii sale.

Un alt descendent, la a patra generaţie al familiei Pelimon, medicul Al. Pelimon, a transcris poeziile paşoptistului, practic le-a pus pe două coloane şi le-a postat pe un site de 160 pagini, care din păcate a dispărut! Ne citeşte una dintre poeziile înaintaşului Pelimon. Aflăm că acest nume a fost adoptat de antecesor, căci numele real era Pandele - o familie provenită din Macedonia, ajunsă la Novaci cu oieritul. Nedumerirea era legată chiar de această transformare a numelui. Le-am sugerat demnilor descendenţi că Pandele este un nume de botez grecesc, provenind de la Pantelimon. Lucru pe care desigur înaintaşul lor îl cunoştea. Or, de la Pantelimon, prin eliminarea a trei litere, a rezultat Pelimon.  Q.e.d.

 În sală, dintre confraţii condeieri cunoscuţi mei: Simona Cioculescu, Ecaterina Ţarălungă, Sorana Georgescu-Gorj, Crina Bocşan-Decusară, Claudia Ilie, Ion Filipoiu.