ion lazu: O ceaţă...
Zi şi noapte carnea mea fierbinte
Îşi înteţeşte ceaţa – o aureolă
Care să mă facă mai vizibil.
Totdeauna o ceaţă subţire
Se adună-mprejur
Ca o carne de fruct -
Totdeauna un fel de tămâie
Mă-nfăşoară ca pe un căţui
Şi cineva cădelniţează cu mine
Sub naosul cerului.
1966
(din volumul Muzeul Poetului, 1981)
 |
| fotografie de ion lazu |
Această elegie şi altele câteva au făcut obiectul unui comentariu simpatetic în articolul "Poeta artifex", publicat de Dragoş Vrânceanu în revista Luceafărul. Îmi e greu să spun că acest articol, aflat cândva în arhiva personală, s-a pierdut. I.L.
RăspundețiȘtergereMai sunt colecţionari.
RăspundețiȘtergereMai sunt biblioteci...
Daţi/sunaţi Alarma!
Pst!... Eu nu colecţionez, decât amintiri - ultima mea pasiune.
Pst-Pst: am impresia, doar eu, că s-a muiat ceaţa-n aură?...
Desigur, subtilule domn Culai, de la sugestia respectivă, a aurei, intuită de marii evanghelişti etc porneşte elegia mea. N-a trebuit decât să o duc mai departe (sugestia!), închipuindu-mi că necurmatele mele drumuri peste dealuri, cu urcuşuri şi iar coborâşuri şi... pot fi asimilate cu o cădelniţare a mea de către Cine-ştim-noi-prea-bine... Ion Lazu
RăspundețiȘtergere