30 aprilie: Matei Alexandrescu, n. 30 aprilie 1906- d. 5 nov. 1979
Târgoviştean la origine, fiu al unui şef de gară,
termină liceul Enăchiţă Văcărescu din fosta capitală a Ţării Româneşti, apoi va
urma Filologia din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1931 şi devenind unul dintre
asistenţii lui Mihail Dragomirescu. În mod neaşteptat, continuă cu o carieră
administrativă la Prefectură, apoi din 1942 la Ministerul Propagandei, epurat
în 1946. Nevoit să-şi câştige existenţa din munca de contabil, revine în
literatură după două decenii, supunându-se deci sinusoidei care i-a afectat pe
toţi literaţii interbelici de dreapta.
Debutase cu poezii în 1926 şi îi apăruseră câteva
volume de poezii, în maniera vremii, un lirism de plan secund, discret,
miniatural, mizând pe arta cuvântului, inspirându-se din pictura naivă a
iconarilor, din folclor, îndeosebi pe latura sa grotescă; dar se remarcase în
lumea culturală prin recenziile şi foiletoanele sale în nenumărate reviste,
prin articole polemice, cât şi prin dialoguri cu o seamă de scriitori ai epocii
(şi cu supravieţuitorii Interbelicului), de la Camil Petrescu; Perpessicius,
Dragomirescu, Cioculescu, Gib Mihăescu, Sebastian şi până la cei avangardişti:
Saşa Pană, Ion Vinea, Ilarie Voronca, N. D. Cocea, Constantin Nisipeanu etc.
Sunt chiar textele pe care le reia în revista Ramuri,
la sugestia lui Şerban Cioculescu, adunându-le într-un volum de Confesiuni literare. Dialoguri,
1971. Ar fi vrut să afle în ce măsură opera se sprijină pe date din biografia
autorilor intervievaţi. Va continua să scrie poezie, în deosebi sonete, o
selecţie a acestora este volumul Donna
Sixtina. O antologie a liricii sale este volumul Catarg, 1973.
Opera: În insula unde-nfloreau coralii, 1931; Leagăn de îngeri, 1935; Jocul cuvintelor, 1939; Vămile văzduhului, 1942; Donna Sixtina, 1970; Confesiuni literare. Dialoguri, I, 1971; Catarg, prefaţă de Ovidiu Papadima,
Bucureşti, 1973.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Matei_Alexandrescu
http://agonia.ro/index.php/author/0035376/index.html
Poezia zilei, Ion Lazu
Ulcica de lut
În penumbra dintre ferestre
O ulcică de lut vieţuieşte
Aproape de-o vară întreagă –
Inimă neagră.
Îi spun aşa de parcă s-a depus
Peste sufletul celui dus.
Şi astfel, trează,
După cum lumina se cumpăneşte,
Inima neagră pulsează.
Şi trupul din aer trăieşte...
1969
Alţi scriitori:
Passionaria Stoicescu, n. 1946
Pan Halippa, m. 1979
Imagini de ieri-alaltăieri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu