consemnări, poezii, eseuri

16 aprilie: Panait Istrati, n. 10 aug. 1884 - d. 16 aprilie 1935

Născut la Brăila, din unirea nelegitimată a unei spălătorese Joiţa cu un contrabandist grec Gherasim, a urmat doar 6 clase primare, în condiţii precare, după aceea şi-a câştigat existenţa ca ucenic de cârciumar, de brutar, de vânzător ambulant, chiar de fochist pe un vapor; apoi în alte expediente ce l-au dus la Constantinopol, la Atena, în Cairo şi Alexandria, apoi la Napoli, Nissa... Comparat adesea cu Maxim Gorki, a ajuns în mod firesc în mişcarea de stînga, chiar socialistă, publicând din 1907 în ziare muncitoreşti, articole, dar şi povestiri, începând din 1910. Motiv suficient ca un Nicolae Iorga să-l conteste de plano ca scriitor.

Bolnav de plămâni, fără mijloace de existenţă, a avut o tentativă de sinucidere la Nissa, în 1921, salvat in extremis. (O inimoasă româncă, angajată menajeră într-o vilă din apropiere, aflând că sinucigaşul este conaţional, iniţiază o colectă printre românii din exil, scriitorul vagant se pomeneşte cu o sumă de 500 franci, salvatoare în acele împrejurări disperate şi pe care va încerca să o restituie femeii de ispravă... O adevărată odisee pentru a o identifica şi răgăsi, dar buna samariteancă a refuzat să-i reprimească...). În buzunarul sinucigaşului s-a găsit o scrisoare către Romain Rolland, care, impresionat, l-a încurajat-sprijinit să devină scriitor. Repede îşi face faima în literatura franceză.

Invitat în Rusia sovietică încă în 1924, se turnează şi un film mut după Chira Chiralina. Se împrieteneşte cu Nikos Kazantzakis, care îl va menţiona în celebrul său roman Zorba grecul. Revine la Moskova în 1929, dar îşi dă seama de realitatea dezastruoasă ascunsă în spatele celei mai iscusite propagande comuniste. Spovedania unui învins este cartea care îi va aduce ura foştilor tovarăşi de drum, nu numai francezi: R. Rolland, H. Barbusse, L. Aragon etc, dar şi a socialiştilor din România. Cele mai otrăvite rânduri împotriva lui Istrati le scrie nimeni altul decât Al. Sahia, care ca răsplată a fidelităţii sale faţă de Comintern este el însuşi invitat în Soviete şi va scrie URSS azi. Revine definitiv în ţară în 1930, însă izolat, defăimat de stânga pro-bolşevică. Boala se agravează, zadarnice tratamentele de la Bucureşti şi Nissa, îşi va afla sfârşitul la spitalul Filaret. Îl va urma, la scurt timp şi Sahia, împărtăşind o soartă de scriitori săraci la culme, tuberculoşi...

Opera: Chira Chiralina, 1924; Moş Anghel, 1924; Codin, 1925; Prezentarea haiducilor, 1925; Domniţa din Snagov, 1926; Mihail, 1927; Ciuliniii Bărăganului, 1928; Spovedania unui învins, 1929; Biroul de plasare, 1933; Răsărit de soare, 1934. Cum am devenit scriitor.

La iniţiativa lui Al. Oprea şi în traducerea lui Eugen Barbu, se publică între 1966 şi 1984 integrala operei lui Panait Istrate, în 9 volume; după Revoluţie, se iniţiază o altă serie de Opere, vol. I şi II, sub îngrijirea lui Th. Vârgolici şi prefaţată de Eugen Simion.

Locul scriitorului Panait Istrati în sufletul cititorului român, francez sau de alte etnii este pe deplin asigurat, fiind vorba despre un povestitor mult îndrăgit, tradus în peste 30 de limbi. Există Asociaţii, Fundaţii, Prieteni ai lui P.I.: în România, în Franţa, în alte ţări care ţin numele lui Istrati în atenţia cititorilor. S-au turnat filme, ruseşti, româneşti, în coproducţie cu Franţa: Codin, Ciulinii Bărăganului, Chira Chiralina etc. Există nume de străzi, există o bibliotecă judeţeană ce-i poartă numele la Brăila, un muzeu, un bust.

Panait Istrati a avut mână bună, trăgând după sine în literatură mulţi condeieri din portul dunărean, ce s-au revendicat de la înaintaşul lor, indiferent care le-a fost evoluţia ulterioară.

Nu e mai puţin adevărat (pe cât de dureros) că exegeza noastră îl eludează pe marele povestitor: dicţionarele îl minimalizează, istoriile literare se fac a-l uita, sub motivul pueril că ar fi mai degrabă un scriitor de limbă franceză... Însuşi G. Călinescu îl ignoră în totalitate, considerând că traducerile în română sunt lipsite de spontaneitate.. La capitolul Scriitori români de l. străină, unde le menţionează pe Anne de Noailles, pe Elena Văcărescu (nu şi pe Martha Bibescu!), afirmă pur şi simplu că propriile traduceri din franceză ale autorului îl deservesc, făcându-l necompetitiv; cu specificarea că şi dicţionarele franceze îl ignoră. Despre astfel de scriitori care s-au încercat în alte limbi divinul critic afirmă: "Gestul nu se recomandă..." Însă Istoria sa fiind scrisă în ani de teribile polarizări politice, "gestul" de ignorare al lui G. C. echivalează cu spălarea pe mâini a lui Pilat din Pont, nimic mai mult. Mai "subtil" încă, neproducând explicaţii, dl N. Manolescu îl exilează (dacă mai era nevoie de o repetiţie) la Scriitori de dicţionar.

Răzbunarea faţă cu aceste atitudini discriminatorii vine din faptul că exegezele elitiste nu reuşesc nicicum să-l scoată pe Panait Istrati din interesul ardent al cititorului, fie el român sau de oriunde s-ar afla el. Rămâne acestă perplexitate: dacă un scriitor de talia lui Istrati nu aparţine nici literaturii franceze nici celei româneşti, atunci cui aparţine?

***

Prin intermediul actorului-recitator Ludovic Antal am cunoscut-o la finele anilor 60 pe dna Margareta, ultima soţie a lui Panait Istrati şi pe Alexandru Talex, unul dintre fondatorii unei Asociaţii întru cinstirea marelui povestitor brăilean. Iar Cum am devenit scriitor este una dintre cele mai îndrăgite cărţi din bibliotecă.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Panait_Istrati

Poezia zilei, Gh. Grigurcu, n. 16 aprilie 1936