21 aprilie: Adi Cusin, n. 26 ianuarie 1941 - d. 21 aprilie 2008

     

 

S-a născut din părinţi de origine română, Ioan şi Aurelia, în localitatea Gleiwitz, pe atunci în Germania, de fapt localitate poloneză. Pe timp de război, nevoiţi să se întoarcă în România, stau în lagăr un an de zile. Tatăl, cu studii de drept, dar fără licenţă, urmează cursuri de perfecţionare şi se califică şef de gară. Vor urma peregrinări prin multe localităţi. Tr. Severin, Craiova, Slatina, dar şi Adjud, Câmpulung-Moldovenesc etc. Fiul face şcoala secundară la Câmpulung, apoi liceul la Iaşi, urmând facultatea de Filologie, secţia română-franceză. Este perioada 1960-1972, a boemei studenţeşti şi literare, împreună cu Mircea Ciobanu, Dan Laurenţiu, Emil Brumaru, Mihai Ursachi, Cristian Simionescu, Cezar Ivănescu, iar în fapt o formă de nealiniere la poezia socialistă, cu lecturi din marea poezie a lumii.

Debutase cu poezii în 1957, iar în volum cu A fi, 1968, când devine membru al USR. Din 1972 se stabileşte în Bucureşti, cu un intermezzo în Bucovina, 1975-1977. Va lucra la Flacăra, apoi la Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate.

Îi apar, la intervale mari volumele Umbra punţilor, 1970, Starea a treia, 1974, apoi, la distanţă de două decenii, Ţara Somnului, 1994. La spartul târgului, 2008, volum îngrijit de poet pe patul de suferinţă şi apărut postum; ca în anul următor să apară integrala poeziilor lui Adi Cusin: Umbra punţilor, 2009, la Princeps Edit, Iaşi.

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Adi_Cusin

http://www.crispedia.ro/Adi_Cusin

*

Am pus o placă memorială  la intrarea blocului de 10 etaje din Piața Crângași, intersecție cu Bdul Constructorilor, unde a locuit poetul Adi Cuzin.

 

 

Poezia zilei, Adi Cusin (n. 26 ianuarie 1941 - d. 21 aprilie 2008)

Traversând

Ce poeme de seamă se scriu,

Ce vieţi mai tot ies la iveală,

Încât nu ştii de tu eşti cel viu

Ori acelea sunt vii din greşeală.

        

Şi ce luptă-ntre două culori

Şi ce verde dispus să respire!

Moarte cu nume de flori,

Fructe născând din uimire.

 

Şi pe buze ce pete de-amurg,

De polen susurând, de uitare,

Semne din care decurg

Fapte, lumini schimbătoare.

 

Şi pe trepte femeia râzând,

Şi în casă un roi de ispite.

Locul tău ar putea fi oricând,

Să nu sperii, faci semne grăbite.

 

Şi poeme, poeme se scriu,

Ca lumini ies vieţi la iveală

Încât nu ştii de tu eşti cel viu

Ori acelea sunt vii din greşeală.

 

Lumina veche

Ce trist e la ora amiezii

 În gang, când se toacă mărar,

 Când stâlpii acelor familii

 Adorm lunecând sub ziar.

 

 Dar când se mai trag mari obloane

 Şi varul trezit cade jos,

 Şi-un cal angajat la sifoane

 Aşteaptă în stradă pios.

 

 Această tristeţe aparte

 Ce-aproape devine un har,

 Căzând ca un ban pe o parte

 În mâluri ghicindu-se doar.

 

 Şi-apoi o lumină cu care

 Îţi vine pe trup să te speli,

 Lumină cu litere clare

 Necunoscută-n cerneli!

 

 

Alţi scriitori:

Vasile Conta, m. 1882