20 aprilie: Adrian Maniu, n. 6 februarie 1891- d. 20 aprilie 1968

 

         

Din părinţi ardeleni, s-a născut la Bucureşti. Şi-a făcut studiile la liceele Gh. Lazăr şi Matei Basarab. A urmat Dreptul, probabil la insistenţele tatălui său, profesor universitar la Drept, dar nu a practicat niciodată. 

Colaborator la publicaţiile interbelice, mai întâi simboliste, apoi avangardiste (cu Ion Vinea, cu Tristan Tzara, apoi tradiţionaliste, mereu în căutarea formulei lirice personale; a debutat cu versuri  simboliste: Figuri de ceară, 1912. A făcut parte din gruparea  care a fondat revista Gândirea, împreună cu Lucian Blaga, Nichifor  Crainic, Cezar Petrescu etc. A scris şi proze fantastice, strânse în  două volume: 1930 şi 1935.

A tradus intens din scriitori francezi, dar şi din marii ruşi: Puşkin,  Lermontov, Griboedov. A ţinut rubrici de actualitate literară şi cronică  plastică, a colaborat intens la radio, a fost şi regizor de teatru la  Craiova, inspector al teatrelor etc. 

Opera: Salomeea, 1915; Lângă pământ, 1924; Drumul spre stele, 1930,  Cartea ţării, 1934; Cântece de dragoste şi moarte, 1935.

S-a creat o oarecare vâlvă în lumea literaţilor la mijlocul anilor 60, când poetul a fost recuperat, apărându-i o antologie de versuri, apoi Scrieri, I  şi II. Cam în aceeaşi perioadă când reveneau Blaga şi Voiculescu. Prilej de supralicitări, de speranţe lirice doar în parte confirmate.

Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale 

1 mai 2007: (...) În str. Plantelor 9, vreau să pozez de aproape placa lui  Eminescu, dar la fereastră se mişca o tânără şi observând ce vreau să fac l-a chemat îndată pe taică-său, un domn nu prea tânăr, foarte gras. Vin ambii la fereastră, se inflamează, mă alungă de acolo, precum că nu pot fotografia decât cu acordul lor. Să te cruceşti, nu alta! Să se fi adăugat încă o pagină la cumplitul dosar al năpăstuirii poetului naţional? Nu voisem decât să adast puţin în preajma locului supliciului său. Şi această izbucnire ignobilă... Cine sunteţi voi, troglodiţilor, ce legătură aveţi cu poetul naţional şi cu ce drept îmi interziceţi să fotografiez placa lui memorială?! 

Trec pe la nr. 50 de pe str. Plantelor, socotesc unde să-i punem placa lui Adrian Maniu, desigur nu la intrare, lângă firma de vinuri, ci spre intersecţie, într-un loc bine ales, căci imobilul are în acea parte dinspre răscruce o formă semicirculară, neobişnuită. Familia s-a împotrivit din răsputeri variantei cu placa memorială în Sf. Elefterie: Înţeleg că acolo poetul a trăit în a doua parte a viaţii, cu o altă soţie, pe când prima soţie şi cei doi copii au rămas în Plantelor 50. Ca de altfel şi sora poetului, pictoriţa Rodica Maniu, cu soţul ei, tot pictor, Samuel Mutzner.

 

Poezia zilei, Adrian Maniu

Alt cântec

Sufletu meu, nufăr pe ape,

Gându de-acum, val moleșit,

Viața-n zadar vrea să mă-ngroape.

Totu-i sfârșit.

Dragostea mea, apă înceată și verde

Între nămoalele moi,

sufletu meu, albele foi își pierde,

albele foi ...

Cad înserări, triste,-n târziu lâncezite;

palide zări. Soare rănit

trimite nopții pe nesimțite

somn vestejit.

Stelele, vechi luminițe de ceară,

doru trecut din pierdut înnoiesc,

moarte destine din tine-au să ceară

jocu firesc.

Sufletu-nfrânt – intră ca nufăru-n ape,

Tot mai adânc, în el adâncit ;

Totu-i departe, totu-i aproape ... tot

În sfârșit.

 

Alţi scriitori:

Dan Horia Mazilu, n. 1943

Mircea Florin Şandru, n. 1949

Monica Lovinescu, m. 2008